V.D. și alții împotriva Rusiei

PRIMEI SECȚII Cerere nr. 72931/10 V.D. și alții împotriva Rusiei depusă la 6 decembrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Primul reclamant este un tutore sau un părinte adoptiv în ceea ce privește reclamanții de la al treilea la al nouălea. Al doilea reclamant este un minor care a fost în îngrijirea primului solicitant din 2001 la 2010. Toți reclamanții sunt resortisanți ruși și trăiesc în Astrakhan și sunt reprezentați de doamna O. Shepeleva și dna Suchkova, avocați care practică la Moscova. O listă a reclamanților este prezentată în apendicele. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La naștere, al doilea reclamant a fost diagnosticat, printre altele, cu dificultăți multiple de mobilitate, retard mental și motor.

A petrecut primele opt luni în spital. Părinții săi născuți se consideră nepotrivit să răspundă nevoilor sale și au convenit ca fiul lor să fie acordat în îngrijirea primului solicitant. La 23 noiembrie 2001, administrarea districtului Trusovskiy din orașul Astrakhan a numit primul reclamant ca tutore al celui de-al doilea reclamant. Procedințe privind privarea drepturilor parentale La o dată neespecificată, primul reclamant a formulat o cerere împotriva părinților naștetori ai celui de-al doilea reclamant care caută să fie privați de drepturile parentale. Ministerul Educației și științei din regiunea Astrakhan a prezentat raportul lor de experți privind problema în care au considerat că părinții celui de-al doilea reclamant „nu au arătat nici un interes în viața sau starea de sănătate, nu au participat la educația sa, nu au furnizat nici un ajutor financiar și au ales să nu își îndeplinească datoria parentală”.

Potrivit raportului, acestea ar trebui să fie private de drepturile lor parentale. La 11 noiembrie 2008, Curtea de District Trusovskiy din Astrakhan a respins primul reclamant. Curtea a considerat „privirea drepturilor parentale” o măsură extraordinară. În circumstanțele cauzei, instanța nu a discernit niciun motiv care justifică această privație. În plus, Comisia a remarcat că sprijinul financiar acordat de părinții nașterii celui de-al doilea reclamant era insuficient și a ordonat să plătească primului solicitant o patra parte din veniturile lor lunare în calitate de asistență pentru copii. La 12 martie 2009, Curtea Regională Astrakhan a susținut această hotărâre privind recursul. Procedura privind custodia celui de-al doilea reclamant (a) Primul set al procedurii La 26 martie 2009 Februarie 2009 Curtea de District a respins cererea părinților celui de-al doilea reclamant de a-și returna fiul.

Curtea a considerat că ar fi în interesul copilului să continue să trăiască cu primul reclamant. Se pare că părțile nu au apelat împotriva acestei hotărâri. (b) Al doilea set al procedurii. Părinții primii solicitanți au adus o altă cerere împotriva primului solicitant și a Departamentului de Politică a Familiei Ministerului Dezvoltării Sociale și muncii din regiunea Astrakhan. Ei au solicitat returnarea și anularea tutorei fiului lor. La 4 martie 2010, Curtea de District și-a acordat cererile. În special, instanța a remarcat următoarele: „Așa cum a stabilit Curtea, nu există dovezi convingătoare pentru a arăta că [al doilea reclamant] părinții nu pot ridica copilul cu grijă și atenție adecvată.

Acuzațiile [primele solicitanți] că respondenții au refuzat să ia [fiul lor] din spital fără a justifica motive sunt fără merit. Nici declarațiile părinților [al doilea reclamant], nici documentele medicale relevante nu au fost prezentate în instanță. [respondenții] au refuzat acest lucru. Ei au susținut că nu și-au abandonat copilul. Dimpotrivă, au vrut să se îmbunătățească și să se întoarcă la familia sa. Rezultă din materialele din dosarul că [al doilea reclamant] a fost acordată îngrijirii tutorelui după încercările înutile ale părintelui său de a-i oferi îngrijirea medicală corespunzătoare și în interesul copilului … [Părinții celui de-al doilea reclamant] nu au intenționat să abandoneze copilul lor … Chiar dacă el a fost sub tutela [primul reclamant], [familia sa] a avut interes de viața și starea de sănătate, ei au oferit un posibil sprijin financiar.

Când a fost interogat în instanță, medic medical Z. a susținut că a cunoscut [al doilea reclamant] de la vârsta de opt luni când a fost administrat în îngrijirea [primului solicitant]. Copilul a suferit de o boală congenitală gravă și a petrecut un timp considerabil la spital. În prezent, starea sa era stabilă, dar gravă datorită diagnosticului său, adică tulburări ale sistemului nervos central și disfuncții de mobilitate. Nu a fost doar îngrijirea medicală necesară pentru copil. Avea nevoie de supraveghere continuă și adevarata. Copilul a crescut în zece ani. El a schimbat emoțional. El a reacționat la oamenii din jurul lui. Totuși, el nu putea avea grijă de el însuși. El nu putea mânca, bea sau mers pe cont propriu.

El a avut nevoie de îngrijire constantă… Când a fost interogat în instanță, expert M. au susținut că s-a stabilit în cursul supravegherii, că părinții [al doilea reclamant] au învățat să identifice și să înțeleagă în mod adecvat caracteristicile specifice psiho-fisice ale [fiului lor]. [Ei] au arătat un interes sincer pentru copil și au acordat atenție la el. Ei l-au înconjurat cu iubire și îngrijire a părinților cu adevărat. Părinții [al doilea reclamant] au consultat psihologii cu privire la starea psihologică a unui copil cu deficiențe de dezvoltare, au întrebat despre materiale și jucării necesare pentru el și cum ar trebui să construiască procesul de comunicare cu el. În consecință, supravegherea a stabilit că părinții [al doilea reclamant] au comunicat cu [el] într-o manieră calmă, sinceră și bună.

Ei au stabilit cu succes contact psihologic cu el. Ei au înțeles în mod adecvat particularitățile sale psihologice, starea emoțională, nevoile și capacitățile. Când cu părinții săi, [al doilea reclamant] se simțea calm și confortabil. În cursul interacțiunii lor, au creat atmosferă caldă și benefică favorabilă pentru dezvoltarea copilului. Potrivit raportului privind condițiile de viață ale reclamanților ... într-un apartament de două camere, condițiile au fost considerate satisfăcătoare și corespunzătoare nevoilor familiei și favorabile educației și vieții copiilor. Părinții [al doilea reclamant] au furnizat condițiile necesare pentru [al doilea reclamant] traiesc și ... Acesta rezultă din materialele susținute că părinții [al doilea reclamant] sunt o familie stabilă … Ele sunt bine-în-față și au o viață adecvată.

Ele au un loc de muncă permanent, venit stabil. Au furnizat referințe de caracter pozitiv de la angajatorii lor și locul de reședință. Ele nu au un istoric de boli psihice sau antecedente penale. În consecință, acestea îndeplinesc toate condițiile și pot ridica copilul și să-i ofere îngrijirea corespunzătoare. Curtea respinge argumentul [primul reclamant] că părinții [al doilea reclamant] doresc să anuleze tutorele pentru a obține o locuință socială mai bună. Această afirmație nu a fost confirmată în cursul procedurii de către explicațiile furnizate de către părinții [al doilea reclamant] și de faptul că copiii lor minori, inclusiv [al doilea reclamant], acțiuni proprii în apartamentul situat la … Un nou apartament a fost atribuit numai părinților [al doilea reclamant], nu copiii lor.

Curtea nu acceptă argumentul depus de reprezentantul Ministerului Dezvoltării Sociale și al Muncii din regiunea Astrakhan, potrivit căruia copilul ar trebui integrat treptat în familia [părinților săi]. În opinia instanței, o astfel de integrare treptat ar avea un impact negativ asupra stării psihologice a copilului. În plus, aceasta ar interfera cu dreptul său de a trăi și a fi crescut în familia sa. Părinții [al doilea reclamant] sunt parintii săi naturale. Arată îngrijirea și dragostea corespunzătoare copilului. Acum au stabilit contact psihologic cu el rezultând din interacțiune într-o perioadă considerabilă de timp care a avut loc, printre altele Copilul își percepe în mod corespunzător mama și tatăl, conform dezvoltării psihologice.

În plus, reprezentantul Ministerului a susținut că reunificarea [al doilea reclamant] cu familia sa și-a servit interesul. Având în vedere cele de mai sus, instanța susține că cererea reclamanților ar trebui acordată și ar trebui să fie reîntâlnită cu copilul lor pentru a continua să își exercite drepturile parentale pentru educația și dezvoltarea copilului… instanța susține că rezoluția ... la 23 noiembrie 2001 ... ar trebui anulată.” Primul reclamant a apelat, printre altele , că Curtea de District nu a solicitat avizul unui expert pentru a determina avizul celui de-al doilea reclamant în ceea ce privește reintegrarea în familia părinților nașterilor sale. La 23 iunie 2010, Curtea Regională a susținut hotărârea din 4 mai 2010 privind recursul.

La o dată neespecificată, prima solicitantă a introdus o acțiune în numele ei și în numele celorlalte solicitanți care solicită instanței să le acorde drepturi de vizitare în ceea ce privește al doilea reclamant. În special, ea a susținut că timp de zece ani în timpul cărora cel de-al doilea reclamant a fost în îngrijirea ei, ea și toți copiii (alți solicitanți) au format o familie cu o legătură specială existentă între ei. La 19 aprilie 2011, Tribunalul de District a respins cererea primului solicitant care menționează următoarele: „Curtea consideră că acum părinții [al doilea reclamant] acționează în interesul său și, după cum rezultă din mărturia martorului K., [șeful departamentului pentru copii și adolescenți din spitalul municipal al copiilor nr. 1], [al doilea reclamant] suferă toate examenele medicale necesare, părinții săi respectă toate recomandările medicilor în ceea ce privește îngrijirea și asistența medicală.

Practic, el nu poate vedea, abilitățile auditive sunt foarte sărace, el suferă de retard mental sever. El are în principal nevoie de îngrijire corespunzătoare. Potrivit documentelor făcute de [doctorul] A., starea [al doilea reclamant] diagnosticat la naștere continuă să existe. În plus, el a fost diagnosticat mai târziu cu epilepsie. La început, convulsiile sale epileptice au fost înșelate pentru un zâmbet. Cu toate acestea, copilul nu poate plânge sau zâmbet. El poate face doar sunete whining. Dezvoltarea lui fizică nu corespunde la vârsta lui. Înălțimea normală pentru un copil de vârstă ar trebui să fie de 1,30 de metri și greutatea - aproximativ 30 kg, în timp ce greutatea lui este de 10 kg și înălțimea lui este de 94 cm.

Potrivit raportului din 12 aprilie 2011 ..., locul de reședință al [al doilea reclamant] și părinții săi au toate condițiile necesare pentru [sa] viață și educație… În plus, [doctorul] D. a susținut că [al doilea reclamant] nu a demonstrat nici un progres în dezvoltarea mentală și intelectuală. Nici el nu ar dezvolta în continuare în viitor. El este serios dezactivat. El este indiferent față de cine îl înconjoară. [al doilea reclamant] este afectat fizic. El nu vorbește. El nu râde. El poate face doar sunete de plâns. El are nevoie de grijă. În astfel de circumstanțe și având în vedere condiția congenială și actuală a [al doilea reclamant], instanța consideră că declarațiile [primul reclamant] și martorii care au depus mărturie în numele ei cu privire la existența atașamentului [al doilea reclamant] [al doilea reclamant] [al doilea reclamant] în sensul dreptului familiei.

Potrivit raportului elaborat de [serviciile sociale], cererile [primului solicitant] cu privire la contactele sale cu [al doilea reclamant] ar trebui respinse. Instanța consideră ... că, având în vedere circumstanțele stabilite, cererile [primul reclamant] ar trebui respinse.” Primul reclamant a apelat, printre altele , că instanța a eșuat, în absența unei examinări cu experți legaliști a acestei chestiuni, în concluzia că al doilea reclamant nu a fost încapabil de a avea și de a forma atașamente pentru alți oameni. La 8 iunie 2011, Curtea regională a susținut hotărârea din 19 aprilie 2011 privind recursul.

În special, instanța a remarcat după cum urmează: „Când a respins afirmațiile [prima solicitantă], instanța [prima instanție] a considerat că, astfel cum se prevede la art. 67 din Codul Familiar al Federației Ruse, dreptul de acces la un copil este acordat bunicilor, bunicilor, bunicarilor, surorilor și altor rude, în timp ce [prima solicitantă] este, ca o chestiune de lege, nu este considerat ca membru al familiei sau ca rudă a unui minor sau a oricărei alte persoane ale căror relații cu el sunt reglementate de dreptul familial (gardieni, custode, de facto tutore) având în vedere că tutorele ei au fost anulate. [Curtea regională] susține constatarea de mai sus a instanței de primă instanță.

În conformitate cu Codul de familie al Federației Ruse, dreptul de acces la un copil este acordat bunica, bunicul, frații și surorile, rudele apropiate ale copilului care participă la educația și educația lui. În consecință, legislația protejează [dreptele relevante] rudelor apropiate. Dreptul de acces la un copil nu este garantat altor persoane. În momentul hotărârii litigiului, instanța nu a aplicat legea prin analogie… [T]ele membre ale familiei, ca o chestiune de lege, sunt înțelese doar ca persoanele indicate direct în Codul Familiar al Federației Ruse. Rezolvarea unui litigiu prin analogie ar contrazice în alt mod esența relației familiale. În momentul hotărârii litigiului, Curtea a luat în considerare faptul că respondenții furnizează îngrijire necesară minorului, că își desfășoară măsurile necesare de reabilitare, medicamente și îngrijire.

[Curtea] nu a descoperit nici o dovadă că drepturile sau interesele [minorii] au fost încălcate. Acuzațiile reclamantului cu privire la încălcarea drepturilor copilului nu sunt justificate. Reclamantul nu a prezentat nici o dovadă care să demonstreze că părinții [al doilea reclamant] nu erau în stare să-și asigure dezvoltarea și îngrijirea corespunzătoare. Argumentul [primului solicitant] potrivit căruia instanța nu a determinat gradul de atașament [al doilea reclamant] la ea și la [părinții săi nașteți] nu poate fi luat în considerare de [curtea regională] ca fiind lipsă de bază juridică. [Curtea] a evaluat toate dovezile prezentate de părți. În astfel de circumstanțe argumentele reclamantului nu resping concluziile instanței și nu poate justifica anularea hotărârii sale.

Curtea nu s-a înșelat în aplicarea unor legi de fond sau de procedură care ar fi putut avea un impact asupra soluționării corecte a litigiului. Acuzațiile [prima reclamantă] împotriva contrară sunt fără merit. [Curtea regională] consideră că hotărârea de primă instanță nu încalcă drepturile copilului și corespunde intereselor sale.” Reclamanții se plâng că, hotărând să returneze al doilea reclamant la părinții săi nașteți, autoritățile naționale nu au respectat obligația lor de a-l proteja de tratamentul contrar articolului 3 din Convenție. Reclamanții se plâng că deciziile autorităților naționale de a returna al doilea reclamant la părinții săi nașteți și de a refuza orice contact cu el constituie o încălcare a articolului 8 din Convenție.

Ele se referă în continuare la art. 14 în ceea ce privește plângerile de mai sus. S., al doilea reclamant, în cadrul procedurii dinaintea Curții (a se vedea Moretti și Benedetti c. Italia , nr. 16318/07, §§ 32-35, 27 aprilie 2010)? În circumstanțele cauzei, legăturile dintre reclamanții constituie „vie de familie” în sensul articolului 8 din Convenție (a se vedea X. v. Elveția , nr. 8257/78, Decizia Comisiei din 10 iulie 1978, Decizii și Rapoarte (DR) 13, p. 251; și Marckx c. Belgia , 13 iunie 1979, § 31, Seria A nr. 31)? A existat o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private și/sau familiale, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție? În acest caz, a fost acordată interferența în conformitate cu legea și necesară în temeiul articolului 8 § 2? Apendice V.D.

[a fost acordată anonimitate] R.S. [a fost acordată anonimitate] N.P. [a fost acordată anonimitate] A.Z. [a fost acordată anonimitate] M.R. [a fost acordată anonimitate] M.M. [a fost acordată anonimitate] L.K. [a fost acordată] A.U. [a fost acordată anonimitate] K.S. [anonimitate a fost acordat]

FIRST SECTION

Application no. 72931/10 V.D. and others against Russia lodged on 6 December 2010

STATEMENT OF FACTS

The first applicant is a guardian or a foster parent in respect of the third to ninth applicants. The second applicant is a minor who was in the first applicant’s care from 2001 to 2010. All applicants are Russian nationals and live in Astrakhan and are represented by Ms O. Shepeleva and Ms M. Suchkova, lawyers practising in Moscow. A list of the applicants is set out in the appendix. The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. At birth, the second applicant was diagnosed, inter alia , with multiple mobility impairments, mental and motor retardation. He spent the first eight months in hospital. His birth parents considered themselves unfit to attend to his needs and agreed that their son be given into the care of the first applicant.

On 23 November 2001 the administration of the Trusovskiy District of the Town of Astrakhan appointed the first applicant as the second applicant’s guardian. 1. Proceedings concerning deprivation of parental rights On an unspecified date the first applicant brought a claim against the second applicant’s birth parents seeking that they be deprived of parental rights. The Ministry of Education and Science of the Astrakhan Region provided their expert report on the issue where they considered that the second applicant’s parents “did not show any interest in his life or health condition, they did not participate in his upbringing, they did not provide any financial aid and chose not to fulfil their parental duties”.

According to the report, they should be deprived of their parental rights. On 11 November 2008 the Trusovskiy District Court of Astrakhan dismissed the first applicant’s claim. The court considered “the deprivation of parental rights” an extraordinary measure. In the circumstances of the case, the court did not discern any grounds justifying such deprivation. It further noted that the financial support provided by the second applicant’s birth parents was insufficient and ordered that they pay the first applicant one fourth of their monthly income as child support. On 12 March 2009 the Astrakhan Regional Court upheld the said judgment on appeal. 2. Proceedings concerning the second applicant’s custody (a) First set of the proceedings On 26 February 2009 the District Court dismissed the second applicant’s parents’ request to return their son to them.

The court considered that it would be in the child’s best interests that he continue to live with the first applicant. It appears that the parties did not appeal against the said judgment. (b) Second set of the proceedings The first applicant’s parents brought another claim against the first applicant and the Department of Family Policy of the Ministry of Social Development and Labour of the Astrakhan Region. They asked for their son’s return and annulment of the guardianship. On 4 March 2010 the District Court granted their claims. In particular, the court noted as follows: “As the court established, there is no compelling evidence to show that [the second applicant’s] parents cannot bring up their child with due care and attention.

The [first applicant’s] allegations that the respondents refused to take [their son] from hospital without justifying reasons are without merit. Neither the statements made by the [second applicant’s] parents nor relevant medical documents were presented to the court. The [respondents] denied this fact. They submitted that they had not abandoned their child. On the contrary, they wanted him to get better and to return to his family. It follows from the materials in the case-file that [the second applicant] was given into the care of the guardian after his parent’s futile attempts to provide him with due medical care and in the child’s interests … [The second applicant’s parents] did not intend to abandon their child … Even though he was under the [first applicant’s] guardianship, [his] family took interest in his life and health condition, they provided possible financial support.

When questioned in court, medical practitioner Z. submitted that she had known [the second applicant] since he was eight months old when he was given into the [first applicant’s] care. The child suffered from a serious congenital illness and spent considerable time in hospital. Currently his condition was stable, yet serious due to his diagnosis, i.e., central nervous system disorder and mobility impairments. It was not only medical care that the child needed. He was in need of continuous and due supervision. The child had grown in the ten years. He had changed emotionally. He reacted to the people surrounding him. However, he could not take care of himself. He could not eat, drink or walk on his own.

He was in need of constant care… When questioned in court, expert M. submitted that it had been established in the course of supervision, that the [second applicant’s] parents had learnt to identify and adequately understand the psycho-physical specific features of [their son]. [They] showed genuine interest in the child and paid attention to him. They surrounded him with truly parental love and care. The [second applicant’s] parents consulted psychologists concerning the psychological condition of a child with developmental impairments, asked about requisite material and toys for him and how they should build the communication process with him. Accordingly, the supervision established that the [second applicant’s] parents communicated with [him] in a calm, sincere and benevolent manner.

They had successfully established psychological contact with him. They understood adequately his psychological particularities, emotional state, needs and capabilities. When with his parents, [the second applicant] felt calm and comfortable. In the course of their interaction, they created warm and beneficial atmosphere favourable for the child’s development. According to the report on the plaintiffs’ living conditions ... in a two-room flat, the conditions were found satisfactory and corresponding to the family’s needs and favourable for the children’s upbringing and living. The [second applicant’s] parents provided the conditions necessary for [the second applicant’s] living and upbringing…

It follows from the materials submitted that the [second applicant’s] parents are a stable ... family. They are well-to-do and have adequate living. They have permanent employment, stable income. They provided positive character references from their employers and place of residence. They do not have a history of psychiatric diseases or criminal record. Accordingly they meet all the conditions and can raise the child and provide him with due care. The court dismisses the [first applicant’s] argument that the [second applicant’s] parents seek to cancel the guardianship in order to obtain better social housing. This allegation was not confirmed in the course of the proceedings by the explanations provided by the [second applicant’s] parents and by the fact that their minor children, including [the second applicant], own shares in the flat located at … A new flat was assigned only to the [second applicant’s] parents, not their children.

The court does not accept the argument furnished by the representative of the Ministry of Social Development and Labour of the Astrakhan Region that the child should be gradually integrated into [his parents’] family. In the court’s view, such gradual integration would have a negative impact on the child’s psychological state. Furthermore, it would interfere with his right to live and be brought up in his family. The [second applicant’s] parents are his natural parents. They show due care and love to the child. Now they have established psychological contact with him resulting from the interaction during a considerable period of time which took place, inter alia , in their flat. The child adequately perceives his mother and father, in accordance his psychological development.

Furthermore, the representative of the Ministry submitted that the reunification of [the second applicant] with his family served his interest. Regard being had to the above, the court holds that the plaintiffs’ claim should be granted and they should be reunited with their child in order for them to continue exercising their parental rights for the child’s education and development… the court holds that the resolution ... on 23 November 2001 ... should be annulled.” The first applicant appealed alleging, inter alia , that the District Court failed to seek an expert’s advice in order to determine the second applicant’s opinion as regards his reintegration into his birth parents’ family. On 23 June 2010 the Regional Court upheld the judgment of 4 May 2010 on appeal.

3. Proceedings concerning visitation rights On an unspecified date the first applicant brought an action on her behalf and on behalf of the other applicants asking the court to grant them visitation rights in respect of the second applicant. In particular, she claimed that for ten years during which the second applicant had been in her care, she and all the children (other applicants) had formed a family with a special bond existing between them. On 19 April 2011 the District Court dismissed the first applicant’s claim noting as follows: “The court considers that now the [second applicant’s] parents act in his interest and as it follows from the testimony of witness K., [the head of the paediatrics department of municipal children’s hospital no. 1], [the second applicant] undergoes all necessary medical examinations, his parents comply with all the doctors’ recommendations as regards his care and medical assistance.

He practically cannot see, his hearing abilities are very poor, he suffers from severe mental retardation. He is mainly in need of due care. According to the submissions made by [doctor] A., the [second applicant’s] condition diagnosed at his birth continues to exist. Furthermore, he was later diagnosed with epilepsy. At the beginning, his epileptic convulsions were mistaken for a smile. However, the child cannot cry or smile. He can only make whining sounds. His physical development does not correspond to his age. The normal height for a child his age should be 1.30 metres and the weight – about 30 kg, while his weight is 10 kg and his height is 94 cm. According to the report of 12 April 2011 ..., the place of residence of the [second applicant] and his parents has all the requisite conditions for [his] life and education…

Furthermore, [doctor] D. submitted that [the second applicant] did not demonstrate any progress in mental and intellectual development. Nor would he develop further in the future. He is seriously disabled. He is indifferent to who surrounds him. [The second applicant] is physically impaired. He does not talk. He does not laugh. He can only make crying sounds. He needs due care. In such circumstances and regard being had to the [second applicant’s] congenital and current condition, the court considers unsubstantiated the statements made by [the first applicant] and the witnesses who testified on her behalf about the existence of attachment on the part of [the second applicant] to [the first applicant] within the meaning of the family law.

According to the report prepared by [the social services], the [first applicant’s] claims regarding her contacts with [the second applicant] should be dismissed. The court considers ... that, in view of the established circumstances, the [first applicant’s] claims should be dismissed.” The first applicant appealed alleging, inter alia , that the court had erred, in the absence of a forensic expert examination of the matter, in its finding that the second applicant was incapable of having and forming attachments to other people. On 8 June 2011 the Regional Court upheld the judgment of 19 April 2011 on appeal.

In particular, the court noted as follows: “When dismissing the [first applicant’s] claims, the [first-instance] court considered that, as set forth in Article 67 of the Family Code of the Russian Federation, the right of access to a child is granted to grandfathers, grandmothers, brothers, sisters and other relatives, while [the first applicant] is, as a matter of law, not regarded as a member of the family or a relative of a minor or any other person whose relationship with him is governed by the family law (guardians, custodians, de facto tutors) given that her guardianship had been cancelled. The [Regional Court] upholds the above finding of the first-instance court. Pursuant to the Family Code of the Russian Federation, the right of access to a child is granted to a grandmother, a grandfather, brothers and sisters, the child’s close relatives who take part in his upbringing and education.

Accordingly, the legislation protects [the relevant rights] of close relatives. The right of access to a child is not guaranteed to other persons. When deciding the dispute, the court did not apply the law by analogy… [T]he members of the family, as a matter of law, are understood only as the persons directly indicated in the Family Code of the Russian Federation. The resolution of a dispute by analogy would otherwise contradict the essence of the family relationship. When deciding the dispute, the court took into consideration the fact that the respondents provide requisite care to the minor, that they carry out necessary rehabilitation measures, medication and care. [The court] did not discern any evidence that the [minor’s] rights or interests were infringed.

Accordingly, the [first applicant’s] allegations about the infringement of the child’s rights are unsubstantiated. The plaintiff did not submit any evidence showing that the [second applicant’s] parents were unfit to ensure his proper development and care. The [first applicant’s] argument that the court failed to determine the degree of the [second applicant’s] attachment to her and to [his birth parents] cannot be taken into consideration by [the Regional Court] as lacking legal basis. [The court] assessed all the evidence submitted by the parties. In such circumstances the plaintiff’s arguments do not rebut the court’s findings and cannot justify the quashing of its judgment. The court did not err in application of substantive or procedural laws which could have had an impact on correct resolution of the dispute.

The [first applicant’s] allegations to the contrary are without merit. [The Regional Court] considers that the first-instance judgment does not infringe the child’s rights and corresponds to his interests.” COMPLAINTS The applicants complain that, by deciding to return the second applicant to his birth parents, the national authorities failed to comply with their obligation to protect him from the treatment contrary to Article 3 of the Convention. The applicants complain that the decisions of the national authorities to return the second applicant to his birth parents and to refuse them any contacts with him amounted to a breach of Article 8 of the Convention. They further refer to Article 14 in respect of the above grievances.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Can Ms V. D., the first applicant, claim a right to represent Mr R. S., the second applicant, in the proceedings before the Court (see Moretti and Benedetti v. Italy , no. 16318/07, §§ 32-35, 27 April 2010)? 2. In the circumstances of the case, have the ties between the applicants amounted to “family life” within the meaning of Article 8 of the Convention (see X. v. Switzerland , no. 8257/78, Commission decision of 10 July 1978, Decisions and Reports (DR) 13, p. 251; and Marckx v. Belgium , 13 June 1979, § 31, Series A no. 31)? 3. Has there been an interference with the applicants’ right to respect for their private and/or family life, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention?

4. If so, was that interference in accordance with the law and necessary in terms of Article 8 § 2? APPENDIX V.D. [anonymity has been granted] R.S. [anonymity has been granted] N.P. [anonymity has been granted] A.Z. [anonymity has been granted] M.R. [anonymity has been granted] M.M. [anonymity has been granted] L.K. [anonymity has been granted] A.U. [anonymity has been granted] K.S. [anonymity has been granted]