PONZONE c. ITALIE
PONZONE c. ITALIE (CtEDO, 2012)
SECȚIA A DOUA
Cererea nr.
43437/08
Giovanni Gaetano PONZONE
împotriva Italiei
introdusă la 1 septembrie 2008
EXPUNEREA FAPTELOR
ÎN FAPT
Reclamantul, dl. Giovanni Gaetano Ponzone, este un resortisant italian născut în 1962 și având reședința la Alberobello.
A.
Circumstanțele speței
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.
Reclamantul este avocat. În 2003, a depus plângere împotriva lui P.A., un angajat al Institutului Național de Asigurări Sociale. A denunțat că a fost insultat în cursul unui apel telefonic efectuat în cadrul profesiei sale, în prezența unui martor, și a cerut despăgubiri.
Printr-o hotărâre din 21 martie 2004, judecătorul de pace din Bari l-a achitat pe P.A., afirmând că acesta acționase sub provocare.
Reclamantul a declarat apel. Printr-o hotărâre din 30 ianuarie 2006, depusă la 8 februarie 2006, tribunalul din Bari a reformat hotărârea de primă instanță și l-a condamnat pe inculpat la o amendă de 300 EUR pentru delictul de insultă. Acesta trebuia, de asemenea, să îl despăgubească pe reclamant cu suma de 1500 EUR și să ramburseze cheltuielile de judecată.
P.A. a formulat recurs în casație. Printr-o hotărâre din 5 februarie 2008, depusă la 20 martie 2008, Curtea de casație a decis să anuleze hotărârea de a doua instanță. A afirmat că recursul reclamantului în fața tribunalului, în măsura în care era vorba despre apelul părții civile „împotriva unei hotărâri a judecătorului de pace care aplicase o pedeapsă pecuniară în cadrul unei condamnări”, nu era admisibil în sensul dispozițiilor legale pertinente, și anume art. 36 din decretul nr. 274 din 2000 coroborat cu art. 577 din codul de procedură penală. Prin urmare, hotărârea tribunalului trebuia anulată din cauza inadmisibilității recursului în apel. Reclamantul a fost condamnat să ramburseze cheltuielile de judecată.
B.
Dreptul intern pertinent
Decretul legislativ nr. 274 din 2000 conține dispoziții privind competența penală a judecătorului de pace. art. 36 din respectivul decret organizează „apelul ministerului public”. Acesta este redactat după cum urmează:
„Ministerul public poate declara apel împotriva hotărârilor de condamnare ale judecătorului de pace care aplică o pedeapsă diferită de pedeapsa pecuniară și împotriva hotărârilor de achitare pentru delictele pedepsite cu pedepse alternative”.
art. 577 din codul de procedură penală, astfel cum era în vigoare la data faptelor, era redactat după cum urmează:
„Partea vătămată constituită parte civilă poate declara apel, chiar cu privire la efectele penale, împotriva hotărârilor de condamnare și de achitare pentru delictele de insultă și de calomnie”.
CAPETE DE CERERE
Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că procesul în care se constituise parte civilă a fost anulat din cauza unei erori vădite a Curții de casație. Acesta susține că înalta jurisdicție s-a înșelat în mod clar atunci când a afirmat că hotărârea judecătorului de pace era o hotărâre de condamnare. În plus, aceasta a aplicat o dispoziție legală eronată. Din această cauză, a pierdut orice posibilitate de a obține o despăgubire pentru prejudiciul suferit.
ÎNTREBĂRI PĂRȚILOR
1.
Cauza reclamantului a fost judecată în mod echitabil, după cum impune art. 6 § 1 din Convenție, având în vedere decizia Curții de casație de a declara inadmisibil apelul reclamantului și de a anula hotărârea tribunalului din Bari?
2.
Reclamantul avea la dispoziție, după cum impune art. 13 din Convenție, o cale de atac internă efectivă prin care ar fi putut formula capătul său de cerere privind încălcarea articolului 6 din Convenție?