PONZONE c. ITALIE

SECȚIA A DOUA

Cererea nr.

43437/08

Giovanni Gaetano PONZONE

împotriva Italiei

introdusă la 1 septembrie 2008

EXPUNEREA FAPTELOR

ÎN FAPT

Reclamantul, dl. Giovanni Gaetano Ponzone, este un resortisant italian născut în 1962 și având reședința la Alberobello.

A.

Circumstanțele speței

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul este avocat. În 2003, a depus plângere împotriva lui P.A., un angajat al Institutului Național de Asigurări Sociale. A denunțat că a fost insultat în cursul unui apel telefonic efectuat în cadrul profesiei sale, în prezența unui martor, și a cerut despăgubiri.

Printr-o hotărâre din 21 martie 2004, judecătorul de pace din Bari l-a achitat pe P.A., afirmând că acesta acționase sub provocare.

Reclamantul a declarat apel. Printr-o hotărâre din 30 ianuarie 2006, depusă la 8 februarie 2006, tribunalul din Bari a reformat hotărârea de primă instanță și l-a condamnat pe inculpat la o amendă de 300 EUR pentru delictul de insultă. Acesta trebuia, de asemenea, să îl despăgubească pe reclamant cu suma de 1500 EUR și să ramburseze cheltuielile de judecată.

P.A. a formulat recurs în casație. Printr-o hotărâre din 5 februarie 2008, depusă la 20 martie 2008, Curtea de casație a decis să anuleze hotărârea de a doua instanță. A afirmat că recursul reclamantului în fața tribunalului, în măsura în care era vorba despre apelul părții civile „împotriva unei hotărâri a judecătorului de pace care aplicase o pedeapsă pecuniară în cadrul unei condamnări”, nu era admisibil în sensul dispozițiilor legale pertinente, și anume art. 36 din decretul nr. 274 din 2000 coroborat cu art. 577 din codul de procedură penală. Prin urmare, hotărârea tribunalului trebuia anulată din cauza inadmisibilității recursului în apel. Reclamantul a fost condamnat să ramburseze cheltuielile de judecată.

B.

Dreptul intern pertinent

Decretul legislativ nr. 274 din 2000 conține dispoziții privind competența penală a judecătorului de pace. art. 36 din respectivul decret organizează „apelul ministerului public”. Acesta este redactat după cum urmează:

„Ministerul public poate declara apel împotriva hotărârilor de condamnare ale judecătorului de pace care aplică o pedeapsă diferită de pedeapsa pecuniară și împotriva hotărârilor de achitare pentru delictele pedepsite cu pedepse alternative”.

art. 577 din codul de procedură penală, astfel cum era în vigoare la data faptelor, era redactat după cum urmează:

„Partea vătămată constituită parte civilă poate declara apel, chiar cu privire la efectele penale, împotriva hotărârilor de condamnare și de achitare pentru delictele de insultă și de calomnie”.

CAPETE DE CERERE

Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că procesul în care se constituise parte civilă a fost anulat din cauza unei erori vădite a Curții de casație. Acesta susține că înalta jurisdicție s-a înșelat în mod clar atunci când a afirmat că hotărârea judecătorului de pace era o hotărâre de condamnare. În plus, aceasta a aplicat o dispoziție legală eronată. Din această cauză, a pierdut orice posibilitate de a obține o despăgubire pentru prejudiciul suferit.

ÎNTREBĂRI PĂRȚILOR

1.

Cauza reclamantului a fost judecată în mod echitabil, după cum impune art. 6 § 1 din Convenție, având în vedere decizia Curții de casație de a declara inadmisibil apelul reclamantului și de a anula hotărârea tribunalului din Bari?

2.

Reclamantul avea la dispoziție, după cum impune art. 13 din Convenție, o cale de atac internă efectivă prin care ar fi putut formula capătul său de cerere privind încălcarea articolului 6 din Convenție?

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

43437/08

Giovanni Gaetano PONZONE

contre l’Italie

introduite le 1er septembre 2008

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

Le requérant, M. Giovanni Gaetano Ponzone, est un ressortissant italien né en 1962 et résidant à Alberobello.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est un avocat. En 2003, il déposa plainte à l’encontre de P.A., un employé de l’Institut national de prévoyance sociale. Il dénonça avoir été injurié au cours d’un appel téléphonique effectué dans le cadre de sa profession, en la présence d’un témoin, et demanda un dédommagement.

Par un jugement du 21 mars 2004, le juge de paix de Bari acquitta P.A, affirmant qu’il avait agi sous la provocation.

Le requérant interjeta appel. Par un arrêt du 30 janvier 2006, déposé le 8

février 2006, le tribunal de Bari réforma le jugement de première instance et condamna l’inculpé à une amende de 300 EUR pour le délit d’injure. Celui-ci devait également dédommager le requérant à hauteur de 1500

EUR et rembourser les frais de justice.

P.A. se pourvut en Cassation. Par un arrêt 5 février 2008, déposé le 20

mars 2008, la Cour de cassation décida d’annuler le jugement de deuxième instance. Elle affirma que le recours du requérant devant le tribunal, dans la mesure où il s’agissait de l’appel de la partie civile «

contre un jugement du juge de paix qui avait appliqué une peine pécuniaire dans le cadre d’une condamnation

», n’était pas recevable au sens des dispositions de loi pertinent, à savoir l’article 36 du décret n

o

274 de 2000 lu en conjonction avec l’article 577 du code de procédure pénale. Par conséquent, le jugement du tribunal devait être annulé en raison de l’irrecevabilité du recours d’appel. Le requérant fut condamné à rembourser les frais de justice.

B.

Le droit interne pertinent

Le décret législatif n

o

274 de 2000 contient des dispositions sur la compétence pénale du juge de paix. L’article 36 dudit décret organise «

l’appel du ministère public

». Il est ainsi libellé

:

«

Le ministère public peut interjeter appel contre les jugements de condamnation du juge de Paix qui infligent une peine différente de la peine pécuniaire et contre les jugements d’acquittement pour les délits punis avec des peines alternatives

».

L’article 577 du code de procédure pénale, tel qu’en vigueur à l’époque des faits, était ainsi rédigé

:

«

La partie lésée constituée partie civile peut interjeter appel, même quant aux effets pénaux, contre les jugements de condamnation et d’acquittement pour les délits d’injure et de diffamation

».

GRIEFS

Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de ce que le procès dans lequel il s’était constitué partie civile a été annulé à cause d’une erreur manifeste de la Cour de cassation. Il fait valoir que la haute juridiction s’est clairement méprise lorsqu’elle a affirmé que le jugement du juge de paix était un jugement de condamnation. De plus, elle a appliqué une disposition de loi erronée. De ce fait, il a perdu toute possibilité d’obtenir une indemnisation pour le préjudice subi.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

La cause du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention,

compte tenu de la décision de la Cour de cassation de déclarer irrecevable l’appel du requérant et d’annuler le jugement du tribunal de Bari ?

2.

Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 6 de la Convention

?