SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 40982/11 Antonino MONS versus Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 aprilie 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune f.f., având în vedere cererea formulată anterior la 4 martie 2011 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 12 septembrie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Antonino Monsu, este un resortisant italian născut în 1938 și rezident în Nicosia. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul F.G. Curatolo, avocat în Caltanisetta. a fost reprezentat de agentul său, E. Spatafora, și de co-agentul său, dl P. Acardo. Reclamantul a fost parte la o procedură civilă a cărei durată a fost contestată prin acțiunea "Pinto" prin Hotărârea nr. 1489 din 25 iunie 2009, Curtea de Casație, Pinto A constatat încălcarea termenului rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a acordat reclamantului 13 000 EUR ca daune morale, care au dus la distragerea cheltuielilor și la plata profitului avocatului său. Această decizie nu a fost executată. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de neexecutarea deciziei Curții de Casație La 12 septembrie 2012, guvernul a trimis Curții o declarație unilaterală pentru a rezolva problema ridicată de această parte a cererii. Declarația este formulată astfel (...) Guvernul italian oferă să plătească (...): - suma acordată prin decizia mai sus menționată, reevaluată și majorată cu dobânda legală la data plății, dedusă din orice sumă care ar putea fi deja plătită în conformitate cu decizia menționată, - 200 EUR, care acoperă orice prejudiciu moral care rezultă din întârzierea plății sumei Pinto, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și - 200 EUR, care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul, în conformitate cu jurisprudența Curții în această privință, recunoaște că neexecutarea deciziei mai întâi Pinto a dus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Simaldone c. Italia, nr 22644/03, 31 martie 2009) și consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării (Gaglione și alții c. Italia, 45867/07 și altele, 21 decembrie 2010). Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât (art. 62A din Regulamentul de procedură). În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea hotărârilor judecătorești (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002 III Metaxas Grecia, n 8415/02, § 24-31, 27 mai 2004) și, în special, decizii Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Recurentul susține că neexecutarea deciziei Curții de Casație mai degrabă decât neexecutarea căii de atac interne. În ceea ce privește jurisprudența Simaldone c. Italia , nr 22644/03, § 76-84, 31 martie 2009 și Gaglione , citată anterior, § 47, Curtea consideră că neexecutarea deciziei Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că, în speță, nu pune sub semnul întrebării eficacitatea remeditării. termenii declarației guvernului pârât cu privire la neexecutarea hotărârii: Pinto (art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1) și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate, decid să elimine această parte din cererea de rol în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Declarați restul cererii inadmisibile. Francoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier adjunct f.f. președinte
Requête n
o
40982/11
Antonino MONSÙ
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 9 avril 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section f.f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 mars 2011
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 12
septembre 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Antonino Monsù, est un ressortissant italien né en 1938 et résidant à Nicosia. Il a été représenté devant la Cour par M
e
F.G.
Curatolo, avocat à Caltanisetta.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
me
Le requérant fut partie à une procédure civile dont il contesta la durée au moyen du recours « Pinto ».
Par l’arrêt n
o
1489 du 25 juin 2009, la Cour de cassation «
Pinto
» constata la violation du délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention et accorda au requérant 13 000 EUR à titre de dommage moral, ordonnant la distraction des frais et dépens au bénefice de son avocat.
Cette décision ne fut pas exécutée.
Invoquant les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint de la non-exécution de la décision de la Cour de cassation «
Pinto
».
De ce fait, sur le terrain de l’article 13 de la Convention, il dénonce l’ineffectivité du remède «
Pinto
».
La requête a été communiquée au Gouvernement
.
A.
Sur la non-exécution de la décision «
Pinto
»
Le requérant allègue que la décision de la Cour de cassation «
Pinto
» n’a pas été exécutée. Il invoque les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 12 septembre 2012 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête.
La déclaration est ainsi libellée
:
«
(...) le Gouvernement italien offre de verser (...) :
- la somme accordée par la décision «
Pinto
» en question, réévaluée et majorée des intérêts légaux à la date du paiement, déduction faite de tout montant éventuellement déjà payé en exécution de ladite décision,
- 200 euros, couvrant tout préjudice moral découlant du retard dans le paiement de la somme Pinto, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt et
- 200 euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant.
Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement, à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière, reconnaît que la non-exécution de la décision «
Pinto
» a entraîné la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, 31
mars
2009) et estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation (
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, 21 décembre 2010).
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention »
Le requérant n’a formulé aucun commentaire à l’égard de cette déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur (article 62A du règlement).
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés, sur le terrain des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, de la non
‑
exécution des décisions de justice (voir, par exemple,
Bourdov c.
Russie
, n
o
‑
III
;
Metaxas
c.
Grèce
, n
o
8415/02, §§
24-31, 27
mai
2004) et, en particulier, des décisions «
Pinto
» (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, §§ 48-64, 31 mars 2009
;
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, §§ 32-45, 21
décembre
2010).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur l’ineffectivité du remède «
Pinto
»
Le requérant allègue que la non-exécution de la décision de la Cour de cassation « Pinto » entraîne l’ineffectivité de la voie de recours interne. Il invoque l’article 13 de la Convention
Eu égard à la jurisprudence
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, §§ 76-84, 31 mars 2009 et
Gaglione
, précité, § 47, la Cour estime que la non
‑
exécution de la décision «
Pinto
» ne remet pas en cause en l’espèce l’effectivité du remède « Pinto » aux termes de l’article 13 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant la non-exécution de la décision « Pinto » (articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1) et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe f.f.
Président