SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 8423/11 Leonardo SIMONETTI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 4 iunie 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune f. f., având în vedere cererea formulată anterior la 23 decembrie 2010 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 17 decembrie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol ; După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE ȘI PROCEDURA Reclamantul, Leonardo Simonetti, este un resortisant italian născut în 1952 și rezident în Saviano. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Romano, avocat în Cori. Guvernul italian ( A fost reprezentat de agentul său, E. Spatafora, și de co-agentul său, P. Acardo. Reclamantul a fost parte la o procedură civilă a cărei durată a fost contestată prin acțiunea De Peruse a constatat încălcarea termenului rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție și a acordat reclamantului 9 100 EUR ca daune morale, prin care se dispune distragerea cheltuielilor și cheltuielile în beneficiul avocatului său. Această decizie nu a fost executată. În fața Curții, reclamantul se plânge de neexecutarea deciziei Prin scrisoarea din 11 ianuarie 2012, guvernul a informat Curtea cu privire la executarea hotărârii Curții a Tribunalului de Primă Instanță, Pinto După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, la 17 decembrie 2012, guvernul a trimis Curții o declarație unilaterală astfel formulată (...) guvernul italian oferă să plătească [...]: - 200 EUR (două sute de euro), acoperind orice prejudiciu moral care rezultă din întârzierea plății sumei Pinto, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și - 100 EUR (cent euro), care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul, în conformitate cu jurisprudența Curții în această privință, recunoaște că neexecutarea deciziei mai întâi Pinto a dus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Simaldone c. Italia, nr 22644/03, 31 martie 2009) și consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării (Gaglione și alții c. Italia, 45867/07 și altele, 21 decembrie 2010). Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât (art. 62A din Regulamentul de procedură). În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea hotărârilor judecătorești (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002 III Metaxas Grecia, n 8415/02, § 24-31, 27 mai 2004) și, în special, decizii Având în vedere natura concesiunilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse mai întâi, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze această parte a cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, această parte a cererii ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). B. Pe linefactivitatea remeditării Recurentul susține că neexecutarea deciziei Curții a Curții a Uniunii Europene (denumită în continuare "Pinto") atrage atenția asupra faptului că calea de atac internă este o cale de atac internă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că, în speță, nu pune sub semnul întrebării eficacitatea remeditării. termenii declarației guvernului pârât cu privire la cauza decăzută din neexecutarea deciziei Restul cererii inadmisibile. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Modulul adjunct f.f. Președinte
Requête n
o
8423/11
Leonardo SIMONETTI
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 juin 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section f. f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 décembre 2010
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 17
décembre
2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle ;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Leonardo Simonetti, est un ressortissant italien né en 1952 et résidant à Saviano. Il a été représenté devant la Cour par M
e
G.
Romano, avocat à Cori.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
me
Le requérant fut partie à une procédure civile dont il contesta la durée au moyen du recours « Pinto ».
Par une décision du 24 octobre 2008, la cour d’appel «
Pinto
» de Pérouse constata la violation du délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention et accorda au requérant 9 100 EUR à titre de dommage moral, ordonnant la distraction des frais et dépens au bénéfice de son avocat.
Cette décision ne fut pas exécutée.
Devant la Cour, le requérant se plaint de la non-exécution de la décision «
Pinto
» et de l’ineffectivité du remède «
Pinto
».
La requête a été communiquée au Gouvernement.
Par une lettre du 11 janvier 2012, le Gouvernement a informé la Cour de l’exécution de la décision de la cour d’appel « Pinto ».
Pinto
»
Le requérant alléguait que la décision de la cour d’appel «
Pinto
» n’avait pas été exécutée. Il invoquait les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 17 décembre 2012 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale ainsi libellée
:
«
(...) le Gouvernement italien offre de verser (...) :
- 200 EUR (deux cents euros), couvrant tout préjudice moral découlant du retard dans le paiement de la somme Pinto, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt et
- 100 EUR (cent euros), couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant.
Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement, à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière, reconnaît que la non-exécution de la décision «
Pinto
» a entraîné la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, 31 mars 2009) et estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation (
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, 21 décembre 2010).
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention »
Le requérant n’a formulé aucun commentaire à l’égard de cette déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur (article 62A du règlement).
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés, sur le terrain des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, de la non
‑
exécution des décisions de justice (voir, par exemple,
Bourdov c.
Russie
, n
o
‑
III
;
Metaxas
c.
Grèce
, n
o
8415/02, §§
24-31, 27
mai
2004) et, en particulier, des décisions «
Pinto
» (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, §§ 48-64, 31 mars 2009
;
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, §§ 32-45, 21
décembre
2010).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, cette partie de la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
Pinto
»
Le requérant allègue que la non-exécution de la décision de la cour d’appel « Pinto » entraîne l’ineffectivité de la voie de recours interne. Il invoque l’article 13 de la Convention.
Eu égard à la jurisprudence
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, §§ 76-84, 31 mars 2009 et
Gaglione
, précité, § 47, la Cour estime que la non
‑
exécution de la décision «
Pinto
» ne remet pas en cause en l’espèce l’effectivité du remède « Pinto » aux termes de l’article 13 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant le grief déduit de la non-exécution de la décision « Pinto » (articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1) et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe f.f.
Président