SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 2707/11 Riccardo ARENA și Silvana MAGISTRI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 12 martie 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 martie 2010, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 10 septembrie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea privind rolul După ce a deliberat, face următoarea decizie FACERI ȘI PROCEDURA Reclamanții, dl Riccardo Arena și dl Riccardo Arena. Silvana Magistri, sunt resortisanți italieni născuți în 1969 și, respectiv, 1942, cu reședința în Messina. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către E. Fiorillo, avocat în Messina. Guvernul italian ( Reclamanții au fost parte la o procedură civilă a cărei durată au contestat-o (15 ani și 3 luni la două grade de jurisdicție) prin intermediul acțiunii 594,23 EUR în comun ca prejudiciu moral. Prin Decizia nr. 19809 din 17 septembrie 2010, Curtea de Casație Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng în fața Curții cu privire la durata procedurii principale și la insuficiența procedurii de despăgubire acordate de instanțele judecătorești, Pinto Invocând articolele 6 alineatul (1) și 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de neexecutarea hotărârii Curții a Tribunalului de Primă Instanță, Pinto, care a fost comunicat guvernului. La 20 iunie 2012, guvernul a informat Curtea cu privire la executarea hotărârii Curții a Uniunii Europene în cauza Pinto EN În urma eșecului încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, la 10 septembrie 2012, guvernul a înaintat Curții o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de această parte a cererii. În plus, acesta a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. (...) Guvernul italian oferă să plătească (...): - 200 EUR fiecăruia dintre reclamanți, acoperind orice prejudiciu moral care rezultă din întârzierea plății sumei Pinto, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și - 350 EUR în comun, care acoperă totalitatea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul, în conformitate cu jurisprudența Curții în această privință, recunoaște că neexecutarea hotărârilor judecătorești mai întâi a condus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Simaldone c. Italia, n 22644/03, 31 martie 2009) și consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării (Gaglione și alții c. Italia, 45867/07 și altele, 21 decembrie 2010). Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât (art. 62A din Regulamentul de procedură). În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea hotărârilor judecătorești (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002 III Metaxas Grecia, n 8415/02, § 24-31, 27 mai 2004) și, în special, decizii Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii principale și de insuficiența despăgubirii acordate de instanțele judecătorești, Pinto Abstraction, făcută din orice considerație asupra epuizării acțiunii în cassation, Pinto, (a se vedea Pugliese c. Italia 2 (dec.), n 45791/99, 25 martie 2004), Curtea arată că această cauză a fost invocată la 21 martie 2011, data la care a fost introdusă cererea, și anume la mai mult de șase luni de la decizia Curții de Casație, Pinto, din 17 septembrie 2010. Prin urmare, această parte a cererii este întârziată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Prend act termenii declarației guvernului pârât cu privire la neexecutarea hotărârii: Pinto (art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1) și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate, decid să elimine această parte din cererea de rol în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Declarați restul cererii inadmisibile. Francoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
27207/11
Riccardo ARENA et Silvana MAGISTRI
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 mars 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 mars 2010,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 10
septembre 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M. Riccardo Arena et M
me
Silvana Magistri, sont des ressortissants italiens nés respectivement en 1969 et en 1942 et résidant à Messine. Ils ont été représentés devant la Cour par M
e
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
me
Les requérants ont été partie à une procédure civile dont ils ont contesté la durée (15 ans et 3 mois pour deux degrés de juridiction) au moyen du recours «
Pinto
».
Par une décision du 22 novembre 2007, la cour d’appel «
Pinto
» de Reggio de Calabre constata la violation du délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention et accorda aux requérants 10
594,23 EUR conjointement à titre de dommage moral.
Par la décision n
o
19809 du 17 septembre 2010, la Cour de cassation «
Pinto
» déclara irrecevable le pourvoi des requérants, les requérants n’ayant pas formulé correctement la
question en droit, au sens de l’article 366
bis
du code de la procédure civile applicable
ratione temporis
.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent devant la Cour de la durée de la procédure principale et de l’insuffisance de l’indemnisation accordée par les juridictions «
Pinto
».
Invoquant les articles 6 § 1 et 1 du Protocole n
o
1, les requérants se plaignent de la non-exécution de la décision de la cour d’appel «
Pinto
».
Ce dernier grief a été communiqué au Gouvernement.
Le 20 juin 2012, le Gouvernement a informé la Cour de l’exécution de la décision de la cour d’appel «
Pinto
».
A.
Sur la non-exécution de la décision «
Pinto
»
Les requérants alléguaient que la décision de la cour d’appel «
Pinto
» n’avait pas été exécutée. Ils invoquaient les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 10 septembre 2012 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a, en outre, invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration est ainsi libellée
:
«
«
(...) le Gouvernement italien offre de verser (...) :
- 200 euros à chacun des requérants, couvrant tout préjudice moral découlant du retard dans le paiement de la somme Pinto, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt et
- 350 euros conjointement, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants.
Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le gouvernement, à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière, reconnaît que la non-exécution des décisions «
Pinto
» a entraîné la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, 31
mars
2009) et estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation (
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, 21 décembre 2010).
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention »
Les requérants n’ont formulé aucun commentaire à l’égard de cette déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur (article 62A du règlement).
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés, sur le terrain des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, de la non
‑
exécution des décisions de justice (voir, par exemple,
Bourdov c.
Russie
, n
o
‑
III
;
Metaxas
c.
Grèce
, n
o
8415/02, §§
24-31, 27
mai
2004) et, en particulier, des décisions «
Pinto
» (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, §§ 48-64, 31 mars 2009
;
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, §§ 32-45, 21
décembre
2010).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur la durée de la procédure principale et l’insuffisance du montant «
Pinto
»
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure principale et de l’insuffisance de l’indemnisation accordée par les juridictions «
Pinto
».
Abstraction faite de toute considération sur l’épuisement du recours en cassation «
Pinto
» (voir
Pugliese c. Italie
n
o
2 (déc.), n
o
45791/99, 25
mars
2004), la Cour relève que ce grief a été soulevé le 21 mars 2011, date d’introduction de la requête, à savoir plus de six mois après la décision de la Cour de cassation «
Pinto
» du 17 septembre 2010.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant la non-exécution de la décision « Pinto » (article 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1) et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe
Président