SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 27209/11 Matilda RAFFA CUOMO și alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 12 martie 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 9 martie 2011, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 10 septembrie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamanții, a căror listă figurează în anexă, au fost reprezentați în fața Curții de către domnul Fiorillo, avocat la Messina. Guvernul italian ( E. Spatafora și co-agentul său, P. Acardo. Reclamanții au fost părți la o procedură civilă a cărei durată au contestat-o (14 ani pentru un grad de jurisdicție) prin intermediul unei căi de atac Prin hotărârea nr. 19245 din 9 septembrie 2010, Curtea de Casație Pinto a constatat încălcarea termenului rezonabil în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng în fața Curții cu privire la durata procedurii principale, la insuficiența dreptului la despăgubiri acordat de instanțele judecătorești, Pinto, cu titlu de prejudiciu moral și la absența despăgubirii prejudiciului patrimonial. Invocând art. 6 alin. (1) și 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de neexecutarea deciziei Tribunalului de apel În urma eșecului încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, la 10 septembrie 2012, guvernul a înaintat Curții o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de această parte a cererii. În plus, acesta a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. [...] Guvernul italian oferă să plătească [...]: - suma acordată prin decizia Pinto, reevaluată și majorată cu dobânda legală la data plății, minus orice sumă care ar putea fi deja plătită pentru executarea deciziei, - 200 EUR pentru fiecare dintre cei cinci reclamanți, acoperind orice prejudiciu moral care rezultă din întârzierea plății sumei Pinto, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și - 500 EUR în comun, care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul, în conformitate cu jurisprudența Curții în această privință, recunoaște că neexecutarea hotărârilor judecătorești mai întâi a condus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Simaldone c. Italia, n 22644/03, 31 martie 2009) și consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării (Gaglione și alții c. Italia, 45867/07 și altele, 21 decembrie 2010). Guvernul invită cu respect Curtea să spună că Õ nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să o șteargă din rol în conformitate cu art. 37 din Convenție. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât (art. 62A din Regulamentul de procedură). În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea hotărârilor judecătorești (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002 III Metaxas Grecia, n 8415/02, § 24-31, 27 mai 2004) și, în special, decizii Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii principale, de insuficiența dreptului la despăgubiri acordat de instanțele judecătorești, Pinto, în calitate de prejudiciu moral și de absența despăgubirii pentru prejudiciul patrimonial Curtea constată că instanțele judecătorești Pinto Au constatat încălcarea termenului rezonabil și au acordat fiecăruia dintre reclamanți 7 000 EUR ca daune morale, și anume 45% din suma pe care ar fi putut să o obțină în același titlu în fața Curții și au respins orice pretenție ca daune patrimoniale pentru lipsa de probe. În această ultimă privință, Curtea amintește că instanțele interne sunt, în principiu, mai în măsură să determine existența prejudiciului patrimonial presupus care rezultă din durata excesivă a procedurii (Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 94, CEDH 2006-V. În ceea ce privește despăgubirea ca prejudiciu moral, Curtea, având în vedere jurisprudența Garino c. Italia (dec.), 16605/03, 16641/03 și 16644/03, 18 mai 2006), consideră că sumele acordate sunt adecvate și, prin urmare, capabile să repare încălcarea principiului termenului rezonabil. Prin urmare, reclamanții nu se mai pot pretinde victime, în sensul articolului 34 din convenție, ale încălcării articolului 6 1 din convenție. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la neexecutarea deciziei 1) și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate Decide să elimine această parte din cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Se declară restul cererii inadmisibile. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Modulul adjunct Președintele Anexă Prenume Data nașterii Locul nașterii Matilda RAFFA CUOMO 16/09/1931 Messina Sam RAFFA 07/04/1944 Messina Joseph RAFFA 07/04/1944 Messina Frank RAFFA 23/11/1926 Messina Nancy RAFFA MAZZOLA 21/05/1946 Messina
Requête n
o
27209/11
Matilda RAFFA CUOMO et autres
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 mars 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 9 mars 2011,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 10
septembre 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, dont la liste figure en annexe, ont été représentés devant la Cour par M
e
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
me
Les requérants furent parties à une procédure civile dont ils contestèrent la durée (14 ans pour un degré de juridiction) au moyen du recours «
Pinto
».
Par une décision du 13 novembre 2007, la cour d’appel «
Pinto
» de Reggio de Calabre constata la violation du délai raisonnable aux termes de l’article 6 § 1 de la Convention, accorda à chacun des requérants 7
000 EUR à titre de dommage moral, compte tenu des retards qui leur étaient imputables, et rejeta pour défaut de preuve toutes les prétentions à titre de dommage patrimonial.
Par l’arrêt n
o
19245 du 9 septembre 2010, la Cour de cassation «
Pinto
» confirma la décision entreprise.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent devant la Cour de la durée de la procédure principale, de l’insuffisance de l’indemnisation accordée par les juridictions «
Pinto
» à titre de dommage moral et de l’absence d’indemnisation du dommage patrimonial.
Invoquant les articles 6 § 1 et 1 du Protocole n
o
1, les requérants se plaignent de la non-exécution de la décision de la cour d’appel «
Pinto
».
Ce dernier grief a été communiqué au Gouvernement
.
A.
Sur la non-exécution de la décision «
Pinto
»
Les requérants allèguent que la décision de la cour d’appel «
Pinto
» n’a pas été exécutée. Ils invoquent les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 10 septembre 2012 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a, en outre, invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration est ainsi libellée
:
«
«
[...] le Gouvernement italien offre de verser [...] :
- la somme accordée par la décision «
Pinto
» en question, réévaluée et majorée des intérêts légaux à la date du paiement, déduction faite de tout montant éventuellement déjà payé en exécution de ladite décision,
- 200 euros à chacun des cinq requérants, couvrant tout préjudice moral découlant du retard dans le paiement de la somme Pinto, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt et
- 500 euros conjointement, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants.
Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le gouvernement, à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière, reconnaît que la non-exécution des décisions «
Pinto
» a entraîné la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, 31
mars
2009) et estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation (
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, 21 décembre 2010).
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention. »
Les requérants n’ont formulé aucun commentaire à l’égard de cette déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur (article 62A du règlement).
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés, sur le terrain des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, de la non
‑
exécution des décisions de justice (voir, par exemple,
Bourdov c.
Russie
, n
o
‑
III
;
Metaxas
c.
Grèce
, n
o
8415/02, §§
24-31, 27
mai
2004) et, en particulier, des décisions «
Pinto
» (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, §§ 48-64, 31 mars 2009
;
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, §§ 32-45, 21
décembre
2010).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur la durée de la procédure principale et l’insuffisance du montant «
Pinto
»
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure principale, de l’insuffisance de l’indemnisation accordée par les juridictions «
Pinto
» à titre de dommage moral et de l’absence d’indemnisation du dommage patrimonial
La Cour observe que les juridictions «
Pinto
» ont constaté la violation du délai raisonnable et ont accordé à chacun des requérants 7
000 EUR, à titre de dommage moral, à savoir 45 % du montant qu’ils auraient pu obtenir au même titre devant la Cour. Ils ont rejeté toute prétention à titre de dommage patrimonial pour défaut de preuve.
A ce dernier égard, la Cour rappelle que les juridictions internes sont, en principe, plus à même de déterminer l’existence du dommage patrimonial prétendument découlant de la durée excessive de la procédure (
Cocchiarella
c. Italie
[GC], n
o
En ce qui concerne l’indemnisation à titre de dommage moral, la Cour, eu égard à la jurisprudence
Garino c. Italie
((déc.), n
os
16605/03, 16641/03 et 16644/03, 18 mai 2006), considère que les sommes accordées sont adéquates et de ce fait aptes à réparer la violation du principe du délai raisonnable.
Dès lors, les requérants ne peuvent plus se prétendre victimes, au sens de l’article 34 de la Convention, de la violation de l’article 6
§
1 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant la non-exécution de la décision « Pinto » (article 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1) et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe
Président
Annexe
Prénom NOM
Date de naissance
Lieu de résidence
Matilda RAFFA CUOMO
16/09/1931
Messine
Sam RAFFA
07/04/1944
Messine
Joseph RAFFA
07/04/1944
Messine
Franck RAFFA
23/11/1926
Messine
Nancy RAFFA MAZZOLA
21/05/1946
Messine