TRIGGIANI ET GIANFRANCESCO c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 61665/11 Rossella TRIGGIANI și Riccarda GIANFRANCESCO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 7 mai 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune f.f.; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 iulie 2011 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 11 septembrie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea privind rolul ; După ce a deliberat, face următoarea decizie FACERI ȘI PROCEDURA Recurentele, dle președinte Rossella Triggiani și Ricarda Gianfrancesco, sunt cetățeni italieni născuți în 1957 și, respectiv, 1925 și rezidenți în Bari. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către D. Romito, avocat în Bari. Guvernul italian ( Recurentele au fost parte la o procedură civilă a cărei durată au contestat-o prin recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la Curtea de apel din 21 iulie 2010, Tribunalul de apel la recursul la recurs din Pinto, Pinto, a constatat încălcarea termenului rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a acordat recurentelor 9 600 EUR în comun ca prejudiciu moral. Această decizie nu a fost pusă în aplicare. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, recurentele se plâng de neexecutarea hotărârii judecătorești pe cale de atac. Pinto Cererea a fost comunicată guvernului din Ecuador. După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, la 11 septembrie 2012, guvernul a trimis Curții o declarație unilaterală pentru a rezolva problema ridicată de cerere. Declarația este astfel formulată (...) guvernul italian oferă să plătească (...): - suma acordată prin decizia În acest sens, reevaluează și majorează dobânda legală la data plății, deduce orice sumă care ar putea fi deja plătită în conformitate cu decizia menționată, - 200 EUR (două sute de euro), care acoperă orice prejudiciu moral care rezultă din întârzierea plății sumei Pinto, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și - 200 EUR (două sute de euro), care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către recurente. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul, în conformitate cu jurisprudența Curții în această privință, recunoaște că neexecutarea deciziei mai întâi Pinto a dus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Simaldone c. Italia, nr 22644/03, 31 martie 2009) și consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării (Gaglione și alții c. Italia, 45867/07 și altele, 21 decembrie 2010). Guvernul invită cu respect Curtea să spună că mai nu se justifică să continue examinarea cererii și să o șteargă din rol în conformitate cu art. 37 din Convenție. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât (art. 62A din Regulamentul de procedură). În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea hotărârilor judecătorești (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002 III Metaxas Grecia, n 8415/02, § 24-31, 27 mai 2004) și, în special, decizii Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Pred act termenii declarației guvernului pârât cu privire la obiecțiile deduse din neexecutarea deciziei de către PINTO (art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1) și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decise să șteargă cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Ministru adjunct f.f. președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

61665/11

Rossella TRIGGIANI et Riccarda GIANFRANCESCO

contre l’Italie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 7 mai 2013 en un comité composé de

:

Dragoljub Popović,

président,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Helen Keller,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section f.f.,

Vu la requête susmentionnée introduite le 29 juillet 2011

;

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 11

septembre 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle ;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

Les requérantes, M

mes

Rossella Triggiani et Riccarda Gianfrancesco, sont des ressortissantes italiennes nées respectivement en 1957 et en 1925 et résidant à Bari. Elles ont été représentées devant la Cour par M

e

D. Romito, avocat à Bari.

Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

E. Spatafora, et son coagent, M

me

P. Accardo.

Les requérantes furent partie à une procédure civile dont elles contestèrent la durée au moyen du recours « Pinto ».

Par une décision du 21 juillet 2010, la cour d’appel «

Pinto

» de Lecce constata la violation du délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention et accorda aux requérantes 9

600 EUR conjointement à titre de dommage moral.

Cette décision ne fut pas exécutée.

Invoquant les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1, les requérantes se plaignent de la non-exécution de la décision de la cour d’appel «

Pinto

».

La requête a été communiquée au Gouvernement

.

EN DROIT

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 11 septembre 2012 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête.

La déclaration est ainsi libellée

:

«

(...) le Gouvernement italien offre de verser (...) :

- la somme accordée par la décision «

Pinto

» en question, réévaluée et majorée des intérêts légaux à la date du paiement, déduction faite de tout montant éventuellement déjà payé en exécution de ladite décision,

- 200 EUR (deux cents euros), couvrant tout préjudice moral découlant du retard dans le paiement de la somme Pinto, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt et

- 200 EUR (deux cents euros), couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérantes.

Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

Le Gouvernement, à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière, reconnaît que la non-exécution de la décision «

Pinto

» a entraîné la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 (

Simaldone c. Italie

, n

o

22644/03, 31 mars 2009) et estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation (

Gaglione et autres c. Italie

, n

os

45867/07 et autres, 21 décembre 2010).

Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention. »

Les requérantes n’ont formulé aucun commentaire à l’égard de cette déclaration unilatérale.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.

»

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur (article 62A du règlement).

A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003

‑

VI

;

WAZA Spółka z o.o. c. Pologne

(déc.) n

o

11602/02, 26

juin 2007).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés, sur le terrain des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1, de la non

‑

exécution des décisions de justice (voir, par exemple,

Bourdov c.

Russie

, n

o

59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002

‑

III

;

Metaxas

c.

Grèce

, n

o

8415/02, §§

24-31, 27

mai

2004) et, en particulier, des décisions «

Pinto

» (

Simaldone c. Italie

, n

o

22644/03, §§ 48-64, 31 mars 2009

;

Gaglione et autres c. Italie

, n

os

45867/07 et autres, §§ 32-45, 21

décembre

2010).

Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §

1

c)).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant les griefs déduits de la non-exécution de la décision « Pinto » (articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1) et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.

Françoise Elens-Passos

Dragoljub Popović

Greffière adjointe f.f.

Président