Secțiunea a patra Cerere nr. 69398/11 Karol EL KASHIF împotriva Poloniei introdusă la 21 octombrie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Karol El Kashif, este un resortisant polonez, născut în 1975 și rezident la Varșovia. Este reprezentat în fața Curții de către dl Zygmont, avocat din Varșovia. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în 2009, a fost deschisă o procedură penală simplificată (postępowanie uboszczone), referitoare la o încălcare a legii fiscale, care a condus la o hotărâre la 28 mai 2010, condamnându-l la o pedeapsă cu închisoarea de laîmprejur de aproximativ 500 EUR. În urma unei acțiuni a reclamantului împotriva hotărârii menționate anterior, la 11 martie 2011 a fost stabilită o audiere la data de 11 martie 2011. În ziua următoare nici recurentul, nici avocatul său, nici avocatul său, nu au fost prezentate. Procesul verbal al instanței în cauză arată că citația, trimisă de două ori la domiciliul reclamantului, nu a fost primită de către destinatar. ; o altă convocare, trimisă la adresa indicată de reclamant în scopul notificărilor judiciare, nu a fost notificată în mod regulat; cu toate acestea, tribunalul a reportat la tribunal la data de 17 mai 2011 și a dispus notificarea reclamantului cu privire la convocarea în cauză de către poliție. Procesul verbal din 17 mai 2011 a arătat că reclamantul nu a fost prezentat în acea zi, dar avocatul său a fost prezent. De asemenea, rezultă din faptul că poliția nu a fost în măsură să notifice contenciosul la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o ordonanță pronunțată la sfârșitul instanței, instanța a emis un aviz de cercetare împotriva reclamantului, a dispus arestarea sa provizorie timp de trei luni și a suspendat procedura în așteptarea arestării sale. El a menționat că, din moment ce reclamantul nu se afla în nici un loc printre cele indicate autorităților, putea fi suspectat că dorește să se sustragă justiției. La 22 mai 2011, avocatul reclamantului a anulat ordinul din 17 mai, pe motiv că aplicarea detenției provizorii împotriva clientului său constituia o măsură disproporționată, având în vedere în special faptul că a avut un cazier judiciar curat și a fost acuzat de încălcarea sancționată de o singură pedeapsă ne privativă de libertate. La 26 mai 2011, tribunalul districtual a decis să nu accepte recursul și a transmis cazul Tribunalului Regional. La 30 mai 2011, reclamantul a fost arestat și încarcerat la casa din Varșovia. În recursul din 2 iunie 2011, în completarea celui din 22 mai 2011, avocatul reclamantului a fost sprijinit pe deplin în conformitate cu art. 259 alineatul (2) din Codul de procedură penală, detenția clientului său era ilegală. Teama că reclamantul său ar fi putut să dorească să se sustragă justiției era neîntemeiată, având în vedere în special înfățișarea sa regulată în fața aceluiași tribunal în alte proceduri care îl privesc, desfășurate în paralel cu prezenta procedură, și anume la 20 mai 2011, adică după trei zile de la pronunțarea hotărârii cu privire la arestarea sa provizorie. Avocatul reclamantului a susținut că deținerea clientului său nu a fost necesară, având în vedere faptul că actuala sa domiciliu ar fi putut fi stabilită fără nicio dificultate de la elementele ale căror autorități din oficiu. În special, a fost notificată la adresa în cauză poșta oficială în alte proceduri în fața aceleiași instanțe. La 7 iunie 2011, Tribunalul Regional a menținut aplicarea detenției provizorii, considerând că reclamantul a introdus procedura. Instanța a menționat că adresa indicată de avocatul său în recursul împotriva ordonanței din 17 mai era cea a locului în care își desfășura activitatea profesională și nu cea a domiciliului său. Or, în temeiul legii, era de datoria pârâtului să dezvăluie autorităților adresa domiciliului său, căreia reclamantul nu îi fusese satisfăcut în speță. La 30 mai și 9 iunie, din nou avocatul reclamantului a solicitat anularea detenției sale provizorii. Pe lângă motivele menționate în acțiunile sale anterioare, acesta s-a bazat pe un motiv de sănătate (nevoia reclamantului de a continua, în afara închisorii, o terapie antiretrovirală). De asemenea, avocatul a emis certificatul miresei, indicând adresa la care reclamantul își avea domiciliul (zameldowanie na pobyt stały) din martie 2010 (identic cu cea menționată anterior în acțiunea sa de mai sus). La 14 iunie 2011, Tribunalul a primit recursul, a dispus eliberarea reclamantului și a solicitat să se prezinte la postul de poliție din șapte în șapte zile. El a reținut motivul de sănătate de mai sus, precum și atestul Mariei. Dreptul intern relevant Dispoziții privind detenția provizorie Codul de procedură penală clasifică detenția provizorie printre măsurile preventive. (środki zapobiegawcze), cu eliberarea pe cauțiune (poręczenie majątkowe ), controlul judiciar ( dozór policji ), garanția furnizată de o persoană responsabilă (poręczenie osoby godnej zauufania ), garanția furnizată de un organism social (poręczenie społeczne ), interzicerea temporară a unei anumite activități ( zawieszenie oskarżonego w określonej działalności) și la Pot fi impuse măsuri preventive pentru a asigura buna desfășurare a procedurii și, în mod excepțional, pentru a împiedica un inculpat să comită o altă infracțiune gravă; acestea nu pot fi impuse decât dacă dovezile disponibile indică o mare probabilitate ca inculpatul să fi comis o infracțiune. La art. 258 enumeră motivele de arest provizoriu. În partea sa relevantă, este astfel formulată Detenția provizorie poate fi impusă în cazul în care există un risc rezonabil ca persoana acuzată să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau nu are domiciliul fix [în Polonia] există un risc rezonabil ca acuzatul să încerce să facă o mărturie falsă sau să obstrucționeze buna desfășurare a procedurii prin orice alte mijloace ilegale. În cazul în care acuzațiile împotriva persoanei acuzate se referă la o infracțiune gravă sau la o infracțiune pentru care se pedepsește o pedeapsă al cărei maxim legal este de cel puțin opt ani de închisoare sau în cazul în care un tribunal de primă instanță a condamnat la o pedeapsă de cel puțin trei ani de închisoare, necesitatea de a continua detenția pentru a asigura buna desfășurare a procedurii poate rezulta din probabilitatea ca o pedeapsă severă să fie pronunțată. Codul prevede limitele în care instanța poate prelungi fiecare tip de măsură preventivă. În absența unor motive speciale, se pune capăt detenției provizorii, în special, în cazul în care faptul de privare de libertate a acuzatului ar pune în serios în pericol viața sau sănătatea sa; sau ar duce la consecințe excesiv de grave pentru el însuși sau pentru familia sa. Detenția provizorie nu este impusă în cazul în care persoana acuzată este pasibilă de pedeapsa cu închisoarea, care nu depășește un an. La art. 259 alineatul (4) precizează că regula prevăzută la art. 259 alineatul (3) nu se aplică atunci când persoana acuzată se referă la justiție, persistă să nu răspundă la recursuri, altfel obstrucționează în mod ilegal procedura sau atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită. Obligații ale pârâtului la art. 75 din CPP prevede că pârâtul care nu a fost privat de libertatea sa este obligat să se prezinte atunci când acesta primește o declarație referitoare la o cauză penală. De asemenea, acesta trebuie să informeze autoritatea cu privire la procedura de schimbare a domiciliului și de absență de mai mult de șapte zile. El trebuie să fie informat cu privire la aceste obligații în momentul primului interogatoriu. În conformitate cu alineatul (2) din articolul în cauză, în caz de necompanie nejustificată, pârâtul poate fi arestat și rejudecat sub constrângere. GRIEF Invochează art. 5 alineatul (1) litera (c) și art. 3 din convenție, reclamantul se plânge că detenția sa a fost arbitrară și că, după arestarea sa nu a fost adusă imediat în fața unui judecător. A fost reținerea reclamantului în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Convenție? Reclamantul a fost adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat autorizat de lege să exercite funcții judiciare, conform prevederilor art. 5 alin. (3) din Convenție?
Requête n
o
69398/11
Karol EL KASHIF
contre la Pologne
introduite le 21 octobre 2011
Le requérant, M. Karol El Kashif, est un ressortissant polonais, né en 1975 et résidant à Varsovie. Il est représenté devant la Cour par Me
B.
Zygmont, avocat à Varsovie.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 2009, une procédure pénale simplifiée (
postępowanie uproszczone
), relative à une infraction à la loi fiscale, fut ouverte contre le requérant. Elle donna lieu à un jugement du 28 mai 2010, le condamnant à une peine d’amende d’environ 500 EUR.
A la suite d’un recours du requérant contre ledit jugement, une audience fut fixée au 11 mars 2011. Le jour venu, ni le requérant, ni son avocat n’avaient comparu. Le procès verbal de l’audience concernée fait apparaître que la convocation à comparaître, expédiée à deux reprises au domicile du requérant, n’avait pas été réceptionnée par le destinataire
; une autre convocation, expédiée à l’adresse indiquée par le requérant aux fins des notifications judicaires, n’avait pas été notifiée régulièrement. Ceci étant, le tribunal reporta l’audience au 17 mai 2011 et ordonna la notification au requérant de la convocation concernée par la police.
Le procès verbal de l’audience du 17 mai 2011 fait apparaître que le requérant n’avait pas comparu ce jour-là mais son avocat avait été présent. Il en ressort également que la police n’avait pas été en mesure de notifier la convocation à l’intéressé, car il s’était avéré que, depuis l’octobre 2010, il ne résidait plus à son domicile et avait mis fin à son activité professionnelle, exercée antérieurement à l’endroit indiqué aux autorités aux fins des notifications judicaires. Par une ordonnance prononcée à l’issue de l’audience, le tribunal émit à l’encontre du requérant un avis de recherche, ordonna sa détention provisoire pendant trois mois et suspendit la procédure dans l’attente de son arrestation. Il nota que, puisque le requérant ne résidait à aucun endroit parmi ceux indiqués aux autorités, on pouvait le soupçonner de vouloir se soustraire à la justice.
Le 22 mai 2011, l’avocat du requérant demanda l’annulation de l’ordonnance du 17 mai, au motif que l’application de la détention provisoire à l’égard de son client constituait une mesure disproportionnée, au vu notamment du fait qu’il avait un casier judicaire vierge et était inculpé de l’infraction punie par une seule peine non privative de liberté. L’avocat souligna qu’en vertu de l’article 75 § 2 du code de procédure pénale, la comparution du requérant à l’audience aurait pu être assurée au moyen d’une mesure plus clémente, telle que la reconduite par la police.
Le 26 mai 2011, le tribunal de district décida de ne pas accueillir le recours et transmit le dossier au tribunal régional.
Le 30 mai 2011, le requérant fut arrêté et incarcéré à la maison d’arrêt de Varsovie.
Dans un recours du 2 juin 2011, complétant celui du 22 mai 2011, l’avocat du requérant soutint qu’au vu de l’article 259 § 2 du code de procédure pénale, la détention de son client était irrégulière. La crainte que son mandant eut pu vouloir se soustraire à la justice était dénuée de fondement, au vu notamment de ses comparutions régulières devant ce même tribunal dans d’autres procédures le concernant, conduites parallèlement à la présente. Ce fut notamment le cas le 20 mai 2011, soit trois jours postérieurement à l’ordonnance relative à son placement en détention provisoire. L’avocat du requérant fit valoir que la détention de son client n’était pas nécessaire, compte tenu du fait que son actuelle domiciliation aurait pu être établie sans aucune difficulté à partir des éléments dont les autorités disposaient d’office. En particulier, était notifié à l’adresse concernée le courrier officiel dans d’autres procédures devant cette même juridiction. Celle-ci était en plus répertoriée dans un registre des sociétés de la mairie, accessible via Internet.
Le 7 juin 2011, le tribunal régional maintint l’application de la détention provisoire, estimant que le requérant entravait le déroulement de la procédure. Le tribunal nota que l’adresse indiquée par son avocat dans le recours contre l’ordonnance du 17 mai était celle de l’endroit où il exerçait son activité professionnelle et non pas celle de son domicile. Or, en vertu de la loi, il était de devoir de l’accusé de révéler aux autorités l’adresse de son domicile, obligation à laquelle le requérant n’avait pas satisfait en l’espèce.
Les 30 mai et 9 juin, une nouvelle fois l’avocat du requérant sollicita l’annulation de sa détention provisoire. En plus des motifs indiqués dans ses recours antérieurs, il se fonda sur un motif de santé (la nécessité pour le requérant de poursuivre, hors milieu carcéral, une thérapie antirétrovirale). L’avocat produisit également le certificat de la marie, faisant apparaître l’adresse à laquelle le requérant était domicilié (
zameldowanie na pobyt stały
) depuis le mois de mars 2010 (identique à celle citée antérieurement dans ses recours ci-dessus).
Le 14 juin 2011, le tribunal accueillit le recours, ordonna la libération du requérant et l’obligea de se présenter au poste de police tous les sept jours. Il retint le motif de santé ci-dessus ainsi que l’attestation de la marie.
B.
Le droit interne pertinent
1.
Dispositions relatives à la détention provisoire
Le code de procédure pénale classe la détention provisoire parmi les «
mesures préventives
» (
środki
zapobiegawcze
), avec la mise en liberté sous caution (
poręczenie majątkowe
), le contrôle judiciaire (
dozór policji
), la garantie fournie par une personne responsable (
poręczenie osoby godnej zaufania
), la garantie fournie par un organisme social (
poręczenie społeczne
), l’interdiction temporaire de se livrer à une activité donnée (
zawieszenie oskarżonego w określonej działalności
) et l’interdiction de quitter le territoire (
zakaz opuszczania kraju
).
L’article 249 § 1 énonce les motifs généraux d’imposition de mesures préventives
:
«
1.
Des mesures préventives peuvent être imposées pour assurer le bon déroulement de la procédure et, exceptionnellement, pour empêcher un accusé de commettre une autre infraction grave. Elles ne peuvent être imposées que si les éléments disponibles font apparaître une forte probabilité que l’accusé ait commis une infraction.
»
L’article 258 énumère les motifs de mise en détention provisoire. En sa partie pertinente, il est ainsi libellé
:
«
1.
La détention provisoire peut être imposée si
:
1)
il y a un risque raisonnable que l’accusé s’enfuie ou se cache, en particulier lorsque son identité ne peut être établie ou qu’il n’a pas de domicile fixe [en Pologne]
;
2)
il y a un risque raisonnable que l’accusé tente d’inciter [des témoins ou des coaccusés] à produire un faux témoignage ou à faire obstruction au bon déroulement de la procédure par tout autre moyen illégal
;
2.
Si les charges qui pèsent sur l’accusé concernent une infraction grave ou une infraction pour laquelle il encourt une peine dont le maximum légal est d’au moins huit années d’emprisonnement, ou si un tribunal de première instance l’a condamné à une peine d’au moins trois années d’emprisonnement, la nécessité de poursuivre la détention afin d’assurer le bon déroulement de la procédure peut découler de la probabilité qu’une peine sévère soit prononcée.
»
Le code prévoit les limites dans lesquelles le tribunal peut prolonger chaque type de mesure préventive. L’article 257, en sa partie pertinente, énonce
:
«
1.
Le placement en détention provisoire ne peut être ordonné si une autre mesure préventive est suffisante.
»
L’article 259 § 1 dispose
:
«
1.
En l’absence de raisons particulières l’interdisant, il est mis fin à la détention provisoire, en particulier, si le fait de priver l’accusé de sa liberté
:
1)
mettrait sérieusement en danger sa vie ou sa santé
; ou
2)
emporterait des conséquences excessivement graves pour lui-même ou pour sa famille.
»
L’article 259 § 3 est ainsi libellé
:
«
La détention provisoire n’est pas imposée lorsque l’infraction est passible d’une peine d’emprisonnement ne dépassant pas un an.
»
L’article 259 § 4 précise que la règle énoncée à l’article 259 § 3 n’est pas applicable lorsque l’accusé se soustrait à la justice, persiste à ne pas répondre aux convocations, autrement irrégulièrement entrave la procédure ou lorsque son identité ne peut être établie.
2.
Obligations de l’accusé
L’article 75 du CPP dispose que l’accusé qui n’avait pas été privé de sa liberté est tenu de se présenter lorsqu’il reçoit une convocation relative à
une affaire pénale. Il doit également informer l’autorité menant la procédure de tout changement de domicile et de toute absence de plus de sept jours. Il doit être avisé de ces obligations au moment du premier interrogatoire.
Selon le paragraphe 2 de l’article concerné, en cas de non-comparution injustifiée, l’accusé peut être arrêté et reconduit sous contrainte.
GRIEF
Invoquant l’article 5 §§ 1 c) et 3 de la Convention, le requérant se plaint que sa détention a été arbitraire et qu’après son arrestation il n’a pas été traduit aussitôt devant un juge.
1.
La détention du requérant a-t-elle été conforme à l’article 5 § 1 de la Convention ?
2.
Le requérant a-t-il été traduit aussitôt devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires, comme l’exige l’article 5 § 3 de la Convention
?