GASIŃSKI c. POLOGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 31535/12 Bogdan GASI 2015/17SKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 10 martie 2015 într-un comitet compus din George Nicolaou, președintele Nona Tsotsoria, Krzysztof Wojtyczek, judecători, și Fatoș Arac După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT pe reclamant, domnul Bogdan Gasiński, este un resortisant polonez născut în 1971 și rezident în Radwanice. La momentul faptelor, acesta a fost încarcerat la închisoarea Wrocław. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 noiembrie 2010, reclamantul a inițiat o acțiune împotriva statului pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul suferit deoarece, timp de cinci zile consecutive în noiembrie 2010, serviciile penitenciare nu i-au servit drept mese sau băuturi calde, încălcând dispozițiile articolului 109 alineatul (1) din Codul de aplicare a pedepselor (CAP). Reclamantul nu a solicitat să fie adus în fața instanței și nici să fie ascultat în fața instanței. Prin intermediul unei scrisori pe care a trimis-o reclamantului la 5 aprilie 2011, Tribunalul Regional din Wrocław l Tribunalul i-a cerut să prezinte, în termen de șapte zile, elementele indispensabile pentru examinarea cererii sale, în special, de a indica mijloacele de probă în sprijinul pretențiilor sale, de a preciza natura și amploarea prejudiciului în cauză și de a detalia suma de despăgubire reținută în cererea sa. Prin hotărârea din 14 iulie 2011, Tribunalul Regional din Wrocław a respins cererea reclamantului. Reținând că faptul că tratamentul incriminat a avut loc nu a fost pus în discuție de niciuna dintre părți, Tribunalul a statuat că, prin faptul că a refuzat să dea curs scrisorii sale menționate anterior, reclamantul nu și-a dovedit în mod corespunzător obligațiile. Instanța nota că între 15 și 19 În noiembrie 2010, reclamantul era condus zilnic la tribunalele situate la mai mult de 100 km de locul în care se afla încarcerarea sa, iar deținuții transferați pe distanțe lungi primeau numai mese reci din motive practice, având în vedere dificultățile de a le asigura o distribuție a meselor calde. iulie, declarând că a fost nedrept și susținând că tratamentul incriminat i-a provocat neplăceri fizice și psihice. În plus, reclamantul s-a plâns că nu a participat la tribunalul regional din Wroclaw. Printr-o scrisoare pe care a trimis-o pe 25 În august 2011 la tribunalul din Wrocław, reclamantul a solicitat să fie condus la tribunalul de judecată din cauza unei hotărâri din 28 octombrie 2011, tribunalul de apel din Wrocław a respins cererea reclamantului sub rezerva motivelor instanței regionale. În ceea ce privește numărul, valoarea nutrițională și aportul caloric, mesele servite reclamantului în timpul perioadei incriminate au respectat normele în materie. Faptul că o singură masă nu a fost servită fierbinte nu a dus la o încălcare a articolului 109 alineatul (1) din CAP. Instanța de apel nota că reclamantul nu a demonstrat că tratamentul incriminat îi cauzase un prejudiciu, în special în ceea ce privește sănătatea. Instanța de apel a arătat, de asemenea, că necomparabilitatea reclamantului în lanț în fața Tribunalului Regional Wroclaw era imputată în fața unei alte instanțe care a avut loc în aceeași zi. Codul de aplicare a pedepselor (CAP) În conformitate cu art. 109 alineatul (1) din Cod, regimul alimentar al persoanelor încarcerate trebuie să cuprindă trei distribuiri zilnice, dintre care cel puțin una caldă, precum și o băutură, care trebuie să răspundă calității nutritive necesare, ținând seama de natura muncii, a vârstei și, în măsura posibilului, de convingerile lor religioase și culturale. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură civilă (CPC) în conformitate cu art. 376 din CPC, în fața instanței de a doua instanță este ținută în fața instanței de a doua instanță, în pofida lipsei părților. În conformitate cu jurisprudența relevantă a Curții Supreme (hotărârile din 10 mai 2012, IV CSK 473/11, OSNC 2012/12/146 și 17 aprilie 2013, I CSK 473/12), partea privată a libertății sale este condusă în ședință atunci când prezența sa la aceaceasta este considerată necesară pentru un motiv de procedură sau atunci când 10. În conformitate cu art. 232 din Cod, fiecare parte trebuie să demonstreze realitatea faptelor de care are consecințe juridice. 11. Potrivit articolului 382 din Cod, instanța de apel hotărăște pe baza mijloacelor de probă adunate în procedura de primă instanță și de recurs. GRIFS 12. Reclamantul se plânge că a suferit un tratament contrar articolului 13 Citând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a participat la audierile ținute de instanțe în procedura de despăgubire. Primul motiv al reclamantului se referă la pretinsul său tratament necorespunzător. Dispoziția invocată de reclamant este astfel formulată, niciunul nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 15. Curtea amintește că art. 3 din Convenția interzisă în termeni absoluți tortura și pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante, indiferent de circumstanțele sau comportamentul victimei (Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, § 119, CEDH 2000 IV). Pentru a cădea sub incidența acestui articol, un tratament greșit trebuie să atingă un minim de gravitate de care aprecierea este relativă prin esență, aceasta depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de durata tratamentului și de efectele fizice și mentale ale acestuia, precum și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei. Afirmațiile referitoare la rele tratamente trebuie să fie susținute de dovezi adecvate (...) (Berktay c. Turcia, n 22493/93, § 165, 1 martie 2001, Jasinski c. Polonia, n 72976/01, § 35, 6 decembrie 2007, Grimailovs c. Letonia, n 6087/03, § 101, 25 iunie 2013 16. În ceea ce privește persoanele private de libertate, art. 3 impune statului obligația pozitivă de a se asigura că orice prizonier este ținut în condiții compatibile cu respectarea demnității umane (...). Pe lângă sănătatea prizonierului, aceaceasta este bunăstarea sa care trebuie asigurată în mod corespunzător (Farbtuhs c. Letonia, nr 46 72/02, § 51, 2 decembrie 2004).L.obligațiune este, printre altele, aceea de a-l hrăni în mod corespunzător (Kadikis c. Letonia, nr 62393/00, § 55, 4 mai 2006). 17. Curtea constată că, în cauza Kadikis, a fost încheiat cu încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza încarcerării reclamantului timp de 15 zile în cadrul unei proceduri foarte promiscue și în condiții de igienă necorespunzătoare, fără acces la apă potabilă și fără o singură masă completă pe zi. 18. În speță, reclamantul se plânge numai de faptul că nu poate lua o singură masă caldă timp de cinci zile. Recunoscând că tratamentul incriminat ar fi putut cauza neplăceri reclamantului, Curtea consideră că aceștia nu ating pragul de gravitate prevăzut la art. 3 din Convenție. Comisia remarcă faptul că tratamentul denunțat de reclamant a fost relativ scurt și nu a fost intenționat. Acesta nu a apărut decât la momentul în care a fost produs acest tratament s.c., reclamantul a raportat serviciilor competente de indoieli, în special în ceea ce privește starea sa de sănătate. Curtea ia notă de faptul că instanțele naționale au stabilit că mesele care au fost servite în perioada în cauză au respectat standardele și subliniază că reclamantul, care a avut posibilitatea de a solicita instanțelor interne de la mai mult decât prejudiciul suferit ca urmare a tratamentului incriminat, și-a respins acțiunea, pe motiv că nu și-a dovedit pretențiile. 19. Având în vedere cele de mai sus, Curtea judecă cauza vădit nefondată și o respinge în temeiul articolului 35 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție 20. Reclamantul se plânge că nu a participat la ședințele desfășurate de instanțe în cadrul procedurii de despăgubire. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Curtea amintește că art. 6 din convenție nu garantează, ca atare, dreptul de a participa în persoană în instanță civilă, ci un drept mai general de a li se oferi posibilitatea de a-și apăra în mod util cauza și de a beneficia de egalitatea de arme cu adversarul său (Artyomov c. Rusia, n 141446/02, § 201, 27 mai 2010). Art. 6 nu impune neapărat ținuta în culpă în toate procedurile. Acest lucru este valabil în special în cazul cauzelor care nu ridică probleme de credibilitate sau care nu ridică controverse cu privire la faptele care ar fi necesitat o audiere și în cazul cărora instanțele se pot pronunța în mod echitabil și rezonabil pe baza concluziilor prezentate de părți și a altor documente ( Roman Karasev c. Rusia, n 30251/03, § 60, 25 noiembrie 2010). Siwiec c. Polonia, n 28095/08, § 90, 3 iulie 2012). 22. În speță, Curtea arată că reclamantul care a fost informat cu privire la obligația de a-i detașa cererea de despăgubire a omis să producă elementele indispensabile examinării sale (punctul 5 de mai sus). De asemenea, acesta nu a solicitat să poată participa la tribunalul regional și să fie audiat (punctul 3 de mai sus). În aceste circumstanțe, Tribunalul Regional din Wroclaw s-a pronunțat pe baza dosarului disponibil. Curtea arată, de asemenea, că cererea interjucată de reclamant împotriva hotărârii Tribunalului Regional din Wrocław nu conținea motive de fapt sau de probă noi care ar putea da naștere dezbaterilor sau care ar putea necesita prezența sa la tribunal în fața instanței judecătorești din Wrocław. 23. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în speță, faptul că reclamantul nu a participat la ședințele desfășurate în cadrul procedurii de despăgubire nu a adus atingere dreptului său de a-și putea apăra cauza în mod echitabil. 24. Prin urmare, aceasta respinge cauza ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 2 aprilie 2015. Fatoș Arac

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

31535/12

Bogdan GASIŃSKI

contre la Pologne

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 10 mars 2015 en un comité composé de

:

George Nicolaou,

président

,

Nona Tsotsoria,

Krzysztof Wojtyczek, juges,

et de Fatoș Aracı,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 25 avril 2012,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Bogdan Gasiński, est un ressortissant polonais né en 1971 et résidant à Radwanice. À l’époque des faits, il était incarcéré à la prison de Wrocław.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

3.

Le 20 novembre 2010, le requérant engagea une action dirigée contre l’État pour se faire indemniser du préjudice subi du fait que, pendant cinq jours consécutifs en novembre 2010, les services pénitentiaires ne lui avaient pas servi de repas ni de boissons chauds, en violation de l’article

109 § 1 du Code d’application des peines (CAP).

Le requérant ne demanda pas à être conduit devant le tribunal ni à être entendu à l’audience.

4.

Par un courrier qu’il avait fait parvenir au requérant le 5 avril 2011, le tribunal régional de Wrocław l’instruisit sur l’obligation lui incombant en tant que demandeur d’une action civile de prouver ses prétentions. Le tribunal lui demanda de produire sous sept jours les éléments indispensables à l’examen de sa demande, plus particulièrement, d’indiquer les moyens de preuve à l’appui de ses prétentions, de préciser la nature et l’étendue du préjudice allégué et d’étayer le montant d’indemnisation revendiquée dans sa demande.

5.

Par un jugement du 14 juillet 2011, le tribunal régional de Wrocław rejeta la demande du requérant. Notant que le fait que le traitement incriminé ait eu lieu n’était remis en cause par aucune des parties, le tribunal jugea qu’en omettant de donner suite à son courrier susmentionné, le requérant était resté en défaut de prouver ses prétentions.

Le tribunal nota qu’entre les 15 et 19

novembre 2010, le requérant était quotidiennement conduit vers les tribunaux situés à plus de 100 km de son lieu d’incarcération. Or, les détenus transférés sur de longues distances recevaient uniquement des repas froids pour des raisons pratiques, tenant aux difficultés à leur assurer une distribution de repas chauds.

6.

Le requérant interjeta appel contre le jugement du 14

juillet, en déclarant qu’il était injuste et en soutenant que le traitement incriminé lui avait occasionné des désagréments physiques et psychiques. Le requérant se plaignit en outre de n’avoir pas participé à l’audience devant le tribunal régional de Wroclaw. Par un courrier qu’il avait fait parvenir le 25

août 2011 à la cour d’appel de Wrocław, le requérant demanda à être conduit à l’audience d’appel.

7.

Par un arrêt du 28 octobre 2011, la cour d’appel de Wrocław rejeta l’appel du requérant en souscrivant aux motifs du tribunal régional.

La cour d’appel nota qu’en ce qui concernait leur nombre, leur valeur nutritive et leur apport calorique, les repas servis au requérant pendant la période incriminée avaient respecté les normes en la matière. Le fait qu’un seul des repas journalier n’avait pas été servi chaud n’avait pas emporté de violation de l’article 109 § 1 du CAP. La cour d’appel nota que le requérant n’avait pas démontré que le traitement incriminé lui avait occasionné un préjudice, notamment sur la santé.

La cour d’appel observa en outre que la non-comparution du requérant à l’audience devant le tribunal régional de Wroclaw était imputable à sa comparution devant une autre juridiction ayant eu lieu le même jour.

B.

Le droit interne pertinent

1.

Le Code d’application des peines (CAP)

8.

Selon l’article 109 § 1 du code, le régime alimentaire des personnes incarcérées doit comporter trois distributions journalières, dont au moins une chaude, ainsi qu’une boisson, qui doivent répondre à la qualité nutritive requise, compte tenu de la nature de leur travail, de leur âge et, dans la mesure du possible, de leurs convictions religieuses et culturelles.

2.

Les dispositions pertinentes du Code de procédure civile (CPC)

9.

Selon l’article 376 du CPC, l’audience devant le tribunal de seconde instance est tenue malgré l’absence des parties. Selon la jurisprudence pertinente de la Cour suprême (arrêts du 10 mai 2012, IV CSK 473/11, OSNC 2012/12/146 et du 17 avril 2013, I CSK 473/12), la partie privée de sa liberté est conduite à l’audience lorsque sa présence à celle-ci est jugée nécessaire pour un motif de procédure ou lorsqu’en raison de sa non-comparution à l’audience elle pourrait être privée de la possibilité de défendre ses droits.

10.

Selon l’article 232 du code, chaque partie doit prouver la réalité des faits dont elle tire des conséquences juridiques.

11.

Selon l’article 382 du code, le tribunal d’appel statue sur la base des moyens de preuve rassemblés dans la procédure de première instance et d’appel.

GRIEFS

12.

Le requérant se plaint d’avoir subi un traitement contraire à l’article

3 de la Convention en raison de l’impossibilité de prendre au moins un repas chaud pendant cinq jours.

13.

Citant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas participé aux audiences tenues par les tribunaux dans la procédure indemnitaire.

EN DROIT

14.

Le premier grief du requérant porte sur son mauvais traitement allégué. La disposition invoquée par le requérant est ainsi libellée

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

15.

La Cour rappelle que l’article 3 de la Convention prohibe en termes absolus la torture et les peines ou traitements inhumains ou dégradants, quels que soient les circonstances ou le comportement de la victime (

Labita c. Italie

[GC], n

o

26772/95, § 119, CEDH 2000

‑

IV).

Pour tomber sous le coup de cet article, un mauvais traitement doit atteindre un minimum de gravité dont l’appréciation est relative par essence, elle dépend de l’ensemble des données de la cause, notamment de la durée du traitement et de ses effets physiques et mentaux ainsi que, parfois, du sexe, de l’âge et de l’état de santé de la victime. Les allégations de mauvais traitements doivent être étayées par des éléments de preuve appropriés (...) (

Berktay c. Turquie

, n

o

22493/93, § 165, 1

er

mars 2001,

Jasinski c. Pologne

, n

o

72976/01, § 35, 6 décembre 2007,

Grimailovs c. Lettonie

, n

o

6087/03, §

101, 25 juin 2013).

16.

S’agissant de personnes privées de liberté, l’article 3 impose à l’État l’obligation positive de s’assurer que tout prisonnier est détenu dans des conditions compatibles avec le respect de la dignité humaine (...). Outre la santé du prisonnier, c’est son bien-être qui doit être assuré d’une manière adéquate (

Farbtuhs c. Lettonie

, n

o

46 72/02, §

51, 2 décembre 2004). L’obligation susvisée implique, entre autres, celle de le nourrir convenablement (

Kadikis c. Lettonie

, n

o

62393/00, § 55, 4 mai 2006).

17.

La Cour observe que dans l’affaire susvisée

Kadikis,

il a été conclu à la violation de l’article 3 de la Convention en raison de l’incarcération du requérant pendant quinze jours dans l’extrême promiscuité et dans les conditions d’hygiène inadéquates, sans accès à l’eau potable et sans un seul repas complet par jour.

18.

À la différence de l’affaire

Kadikis

, en l’espèce, le requérant se plaint uniquement de l’impossibilité de prendre un seul repas chaud pendant cinq jours.

Reconnaissant que le traitement incriminé ait pu occasionner au requérant des désagréments, la Cour estime que ceux-ci n’atteignent pas le seuil de gravité prévu par l’article

3 de la Convention. Elle note que le traitement dénoncé par le requérant a été relativement bref et n’a pas été intentionnel. Il n’apparaît pas qu’à l’époque où ce traitement s’était produit le requérant a signalé aux services compétents d’éventuels inconvénients, notamment en ce qui concerne son état de santé. La Cour note que les juridictions nationales ont établi que les repas servis requérant durant la période concernée avaient respecté les normes. Elle relève que le requérant, qui a eu la possibilité de demander aux juridictions internes de l’indemniser du préjudice subi du fait du traitement incriminé, a vu son action rejetée, au motif qu’il n’avait pas prouvé ses prétentions.

19.

Compte tenu de ce qui précède, la Cour juge le grief manifestement mal fondé

et le rejette en application de l’article 35

§§

3 a) et 4 de la Convention

20.

Le requérant se plaint de n’avoir pas participé aux audiences tenues par les juridictions dans la procédure indemnitaire. Il cite l’article 6

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

21.

La Cour rappelle que l’article 6 de la Convention ne garantit pas en tant que tel le droit de participer en personne à l’audience devant un tribunal civil mais un droit plus général à se voir offrir la possibilité de défendre utilement sa cause et de bénéficier de l’égalité des armes avec son adversaire (

Artyomov c. Russie

, n

o

14146/02, § 201, 27 mai 2010).

L’article 6 n’exige pas nécessairement la tenue de l’audience dans toutes les procédures. Cela est notamment le cas pour les affaires ne soulevant pas de question de crédibilité ou ne suscitant pas de controverse sur les faits qui auraient requis une audience, et pour lesquels les tribunaux peuvent se prononcer de manière équitable et raisonnable sur la base des conclusions présentées par les parties et d’autres pièces (

Roman Karasev c. Russie

, n

o

30251/03, § 60, 25 novembre 2010,

Siwiec c. Pologne

, n

o

28095/08, §

90, 3

juillet 2012).

22.

En l’espèce, la Cour relève que le requérant ayant été instruit sur l’obligation lui incombant d’étayer sa demande d’indemnisation a omis de produire les éléments indispensables à son examen (paragraphe 5 ci-dessus). Il n’a pas demandé non plus à pouvoir participer à l’audience devant le tribunal régional et à être entendu (paragraphe 3 ci-dessus). Dans ces circonstances, le tribunal régional de Wroclaw a statué sur la base du dossier disponible. La Cour relève également que l’appel interjeté par le requérant contre le jugement du tribunal régional de Wrocław ne contenait pas de moyens de fait ou de preuve nouveaux susceptibles de donner lieu aux débats ou de nécessiter sa présence à l’audience devant la cour d’appel.

24.

Partant, elle rejette le grief en tant que manifestement mal fondé,

en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 2 avril 2015.

Fatoș Aracı

George Nicolaou

Greffière adjointe

Président