Secțiunea a patra Cerere nr. 38792/11 Andrzej WŁODZIKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 19 mai 2015 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători, și Fatoș Arac Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFICIENTUL, dl Andrzej Włodzikowski, este un resortisant polonez născut în 1955. Este în prezent încarcerat la casa de Łód A fost reprezentat de agentul său, dna J. Chrzanowska, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a executat o pedeapsă cu închisoarea de durată nespecificată. Între 3 iulie 2008 și 10 iunie 2010, a fost încarcerat la închisoarea Łód La 22 iulie 2009, reclamantul a inițiat o acțiune împotriva statului care intenționa să obțină despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condițiilor sale de detenție pe parcursul perioadei menționate anterior. În special, s-a plâns de o încălcare a demnității sale, în sensul articolelor 24 și 25 din Codul civil, ca urmare a încarcerării sale în condițiile suprapopulației penitenciare. Prin hotărârea din 18 aprilie 2012, tribunalul regional din Łód a primit acțiunea reclamantului în măsura în care se referea la pretențiile sale în temeiul încarcerării sale în condiții de suprapopulare penitenciară și i-a acordat 3 000 PLN ca despăgubiri. Tribunalul a considerat că condițiile de încarcerare ale reclamantului îi subminaseră demnitatea. constată că, timp de aproximativ 6 luni (3 iulie - 24 noiembrie 2008 și 21 martie - 10 aprilie 2009), reclamantul a fost încarcerat în celule în care deține un spațiu personal mai mic de 3 m2. Legualitatea spațiului a provocat conflicte între colegi. Cu toate acestea, dezavantajele reclamantului au fost atenuate de faptul că: între orele 6:40 și 18:40 el putea să rămână în afara celulei sale. Tribunalul a considerat că administrația din Łód a recunoscut suprapopularea în închisoare și a informat instanța de aplicare a pedepselor. La o dată nespecificată, reclamantul a răspuns la apel și s-a plâns, printre altele, de valoarea redusă a despăgubirii acordate de instanța regională. Prin hotărârea din 11 octombrie 2012, tribunalul judecătoresc a respins cererea reclamantului, confirmând, în toate dispozițiile sale, hotărârea Tribunalului Regional. GRIEF Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile sale de încarcerare la închisoarea Łód Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 11. Guvernul ridică excepția reținută din lipsa de calitate a victimei reclamantului, susținând că instanțele interne care acționează în cadrul procedurii de despăgubire au recunoscut și luat în considerare în stabilirea valorii prejudiciului moral la adresa demnității sale care rezultă din condițiile în care a fost deținut în închisoarea Łód Guvernul subliniază, de asemenea, că cererea reclamantului a fost examinată în mod corespunzător și că suma alocată de instanțele naționale este conformă cu jurisprudența Curții în această privință. 12. Reclamantul își menține cauza. 13. Curtea amintește că este de competența autorităților naționale să remedieze în primul rând o presupusă încălcare a convenției. În conformitate cu jurisprudența sa constantă, pentru ca un reclamant să poată pretinde că este victima unei încălcări, nu numai că are calitatea de victimă în momentul introducerii cererii, ci și că aceasta persistă în cursul procedurii în fața Curții (Sediri c. Franța (dec.), nr. 44310/05, 10 aprilie 2007).În cazul în care autoritățile naționale au constatat o încălcare și decizia lor constituie o redresare adecvată și suficientă a acestei încălcări, partea în cauză nu mai poate pretinde că este victimă în sensul articolului 34 din convenție (Delimot România (dec.), nr 24316/04, 6 iulie 2010).14 În prezenta cauză, Curtea ia notă de faptul că, în hotărârea din 18 iulie 2010 aprilie 2012 și în hotărârea din 11 octombrie 2012, Tribunalul Regional din Łód În plus, prin decizia cu privire la valoarea despăgubirii acordate reclamantului în acest sens, instanțele interne au ținut seama de durata încarcerării sale în condiții contrare demnității sale și de circumstanțele care i-au atenuat prejudiciul. 15. Curtea este mulțumită de motivarea hotărârilor pronunțate de instanțele interne și consideră că termenii utilizați în hotărârile lor constituie o recunoaștere a încălcării articolului 3 din convenție (Temesan c. România, 36293/02, § 45, 10 iunie 2008). Prin urmare, condiția recunoașterii presupusei încălcări a convenției este îndeplinită în prezenta cauză. 16. În ceea ce privește caracterul suficient al redresării oferite de instanțele interne (Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 72, CEDO 2006 V și Stan c. România (dec.), 6936/03, 20 mai 2008), Curtea ia notă de faptul că, în urma acțiunii în despăgubire, reclamantul și-a exprimat dorința de a acorda suma de 3 000 de zloți polonezi (PLN) ca prejudiciu moral. Această sumă pare să fie foarte rezonabilă în lumina sumelor acordate de Curte în cauze similare cu privire la Polonia (a se vedea, printre altele, Bielecki c. Polonia (dec.), nr. 9546/02, 25 ianuarie 2011, Gawel c. Polonia (dec.), n 33635/11, 29 noiembrie 2011). Prin urmare, Curtea concluzionează că, în circumstanțele din speță, despăgubirea de care a beneficiat reclamantul poate fi considerată adecvată și suficientă. 17. Prin urmare, rezultă că reclamantul nu mai este victimă a încălcării menționate anterior. Prin urmare, fâșia trasă de la art. 3 din Convenție este incompatibilă rațională personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie să fie respins în temeiul articolului 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 11 iunie 2015. Fatoș Arac
Requête n
o
38792/11
Andrzej WŁODZIKOWSKI
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 19 Mai 2015 en un comité composé de
:
Ledi Bianku,
président,
Paul Mahoney,
Krzysztof Wojtyczek,
juges,
et de Fatoș Aracı,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 17 mai 2011,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Andrzej Włodzikowski, est un ressortissant polonais né en 1955. Il est actuellement incarcéré à la maison d’arrêt de Łódź.
2.
Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, Mme J. Chrzanowska, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Le requérant purge une peine de prison de durée non précisée. Entre le 3 juillet 2008 et le 10 juin 2010, il fut incarcéré à la prison de Łódź.
5.
Le 22 juillet 2009, le requérant engagea une action à l’encontre de l’État tendant à obtenir une indemnisation du préjudice subi du fait de ses conditions de détention durant la période susmentionnée. Il se plaignit, notamment, d’une atteinte à sa dignité, au sens des articles 24 et 25 du code civil, consécutive à son incarcération dans les conditions de surpopulation carcérale. Il sollicita 200
000 PLN à titre de réparation.
6.
Par un jugement du 18 avril 2012, le tribunal régional de Łódź accueillit l’action du requérant dans la mesure concernant ses prétentions au titre de son incarcération dans les conditions de surpopulation carcérale et lui alloua 3
000 PLN à titre de réparation. Le tribunal jugea que les conditions d’incarcération du requérant avaient porté atteinte à sa dignité. Il
établit que pendant environ 6 mois (du 3 juillet au 24 novembre 2008 et du 21 mars au 10 avril 2009), le requérant avait été incarcéré dans des cellules au sein desquelles il disposait d’un espace personnel inférieur à 3
m². L’exiguïté d’espace provoquait des conflits entre les codétenus. Néanmoins, les inconvénients occasionnés au requérant avaient été atténués par le fait qu’entre 6 heures 40 et 18 heures 40 il pouvait rester en dehors de sa cellule. Le tribunal releva que l’administration pénitentiaire avait reconnu la surpopulation à la prison de Łódź et en avait informé le juge d’application des peines.
7.
À une date non-précisée, le requérant interjeta appel. Il se plaignit, entre autres, du faible montant de la réparation octroyée par le tribunal régional.
8.
Par un arrêt du 11 octobre 2012, la cour d’appel de Łódź rejeta l’appel du requérant en confirmant, dans toutes ses dispositions, le jugement du tribunal régional.
GRIEF
9.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ses conditions d’incarcération à la prison de Łódź.
10.
Le requérant allègue avoir été victime d’un traitement contraire à l’article 3 de la Convention en raison de ses conditions de détention à la prison de Łódź. La disposition qu’il invoque est ainsi libellée
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
11.
Le Gouvernement soulève l’exception tirée de l’absence de qualité de victime du requérant, en faisant valoir que les juridictions internes statuant dans la procédure indemnitaire ont reconnu et pris en compte dans l’établissement du montant du préjudice moral l’atteinte à sa dignité résultant des conditions dans lesquelles il avait été détenu à la prison de Łódź. Le Gouvernement souligne en outre que la demande du requérant a été dûment examinée et que la somme allouée par les juridictions nationales est conforme à la jurisprudence de la Cour en la matière.
12.
Le requérant maintient son grief.
13.
La Cour rappelle que c’est aux autorités nationales qu’il appartient en premier lieu de redresser une violation alléguée de la Convention. Selon sa jurisprudence constante, pour qu’un requérant puisse se prétendre victime d’une violation, il faut, non seulement, qu’il ait la qualité de victime au moment de l’introduction de la requête, mais que celle-ci subsiste au cours de la procédure devant la Cour (
Sediri c. France
(déc.), n
o
44310/05, 10
avril 2007). Lorsque les autorités nationales ont constaté une violation et que leur décision constitue un redressement approprié et suffisant de cette violation, la partie concernée ne peut plus se prétendre victime au sens de l’article 34 de la Convention (
Delimoț
c.
Roumanie
(déc.), n
o
24316/04, 6
juillet 2010).
14.
Dans la présente affaire, la Cour note que, dans le jugement du 18
avril 2012 et dans l’arrêt du 11 octobre 2012, le tribunal régional de Łódź et la cour d’appel de Łódź ont constaté que l’incarcération du requérant dans les conditions de surpopulation carcérale a constitué une atteinte à sa dignité. En outre, en décidant du montant de la réparation octroyée au requérant à ce titre, les juridictions internes ont tenu compte de la durée de son incarcération dans les conditions contraires à sa dignité et des circonstances ayant atténué son préjudice.
15.
La Cour est satisfaite de la motivation des décisions rendues par les juridictions internes et considère que les termes utilisés dans leurs décisions constituent une reconnaissance de la violation de l’article 3 de la Convention (
Temesan c. Roumanie
, n
o
36293/02, § 45, 10 juin 2008). Dès lors, la condition de la reconnaissance de la violation alléguée de la Convention est remplie dans la présente affaire.
16.
Quant au caractère suffisant du redressement offert par les juridictions internes (
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
64886/01, §
2006
‑
V, et
Stan c. Roumanie
(déc.), n
o
6936/03, 20 mai 2008), la Cour note qu’à la suite de l’action en réparation, le requérant s’est vu octroyer la somme de 3
000 zlotys polonais (PLN) au titre de préjudice moral. Ce montant apparaît tout à fait raisonnable à la lumière des montants octroyés par la Cour dans des affaires similaires concernant la Pologne (voir, entre autres,
Bielecki
c. Pologne
(déc.), n
o
9546/02, 25
janvier 2011,
Gawel
c. Pologne
(déc.), n
o
33635/11, 29 novembre 2011). Partant, la Cour conclut que, dans les circonstances de l’espèce, la réparation dont a bénéficié le requérant peut passer pour adéquate et suffisante.
17.
Il s’ensuit que le requérant n’est plus victime de la violation alléguée. Dès lors, le grief tiré de l’article 3 de la
Convention est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 11 juin 2015.
Fatoș Aracı
Ledi Bianku
Greffière adjointe
Président