CtEDO 02.10.2012 Auto

GUDELJ v. CROATIA

RESPONDENT
HRV
HOTĂRÂRE
02.10.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GUDELJ v. CROATIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Antun Gudelj, este un național croat, care s-a născut în 1947 și trăiește în Sidney, Australia. În prezent, el este deținut un termen de închisoare în Croația. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl P. Sabolić, un avocat care practică în Osijek. Guvernul croat (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. La 9 iulie 1991 a fost deschisă o anchetă cu privire la reclamantul în fața Curții Județeanului Osijek (Županijski sud u Osijeku) în legătură cu o suspiciune că a comis trei crime și o tentativă de crimă. Judecătorul investigator a ordonat detenția preliminară a reclamantului la 12 august 1991, pentru că ar putea absoarce, coludă sau reucidere. Cu toate acestea, în cursul anchetei, reclamantul a rămas larg și a fost necunoscută de autoritățile judecătorești. La 25 martie 1992, Procurorul de Stat al Osijek (Županijsko državno odvjetništvo u Osijeku) a inculpat reclamantul în Tribunalul Județean Osijek pentru acuzații de omor triplă și o tentativă de crimă. La 27 mai 1992, Curtea județului Osijek a ordonat ca procesul să se desfășoare în absența reclamantului, deoarece locul unde a rămas necunoscut. La 27 iunie 1994, Curtea a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la douăzeci de ani de închisoare. În aceeași zi, Curtea a eliberat o nouă ordonanță privind detenția sa. La 29 februarie 1996, reclamantul a fost extradat din Australia în Croația, unde a fost deținut imediat, în conformitate cu ordonanța Curții Județeane Osijek. La 7 martie 1996, Curtea Supremă (Vrhovni sud Republike Hrvatske) a ordonat reexaminarea reclamantului, în timpul căruia a fost retras în custodie. La 22 mai 1997, Curtea Supremă a constatat că Legea Generală de Amnesty (Zakon o općem oprostu) se aplică cazului reclamantului, a încheiat procedura împotriva acestuia și a ordonat eliberarea acestuia. La 3 iunie 1997, reclamantul a fost eliberat de la detenție. 10. La 14 martie 2001, Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske), hotărând o plângere constituțională depusă de una dintre rudele victimelor, a anulat decizia Curții Supreme din 22 mai 1997 și a ordonat un nou proces. 11. La 18 iunie 2001, un comitet de trei judecători al Curții Judecătorilor Osijek a ordonat din nou detenția reclamantului. La 15 iulie 2007, reclamantul a fost din nou extraditat din Australia în Croația, unde a fost deținut imediat în conformitate cu ordinul Tribunalului Județean Osijek. 13. La 9 octombrie 2007, un nou proces a început în Curtea Județeană Osijek în care reclamantul a fost acuzat de omor triplă și de o tentativă de crimă. La 7 iulie 2008, Curtea județului Osijek a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la 20 de ani de închisoare. În aceeași zi, instanța judecătorească a ordonat detenția sa până la încheierea hotărârii de primă instanță. 15. La 20 octombrie 2008, reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii de primă instanță a Curții Județene Osijek, dar la 9 aprilie 2009, Curtea Supremă a respins recursul. 16. La 11 aprilie 2009, un comitet de trei judecători al Curții Judecători Osijek a prelungit deținerea reclamantului pentru încă nouă luni în temeiul articolului 109 § 2 din Codul de Procedință Penală. Partea relevantă a deciziei spune: „Acuzatul, Antun Gudelj, a fost reținut ... între 29 februarie 1996 și 3 iunie 1997 și a fost reținut din nou ... din 15 iulie 2007. ... Având în vedere că o hotărâre nefinală a fost adoptată în acest caz, acest comitet a stabilit că, în temeiul articolului 109 § 2 din Codul de Procedură Penală, durata generală a detenției, care până la adoptarea hotărârii de primă instanță ar fi putut dura până la trei ani (art. 109 § 1 din Codul de Procedură Penală), poate fi prelungită pentru un sfert [de limita maximă stabilită] până când hotărârea devine finală. Astfel, detenția globală poate dura trei ani și nouă luni. Durata generală a detenției ar putea fi prelungită cu condiția ca limita de trei ani să nu fi expirat. În acest caz, la 11 aprilie 2009, limita de trei ani nu a expirat încă, astfel încât detenția acuzată a fost prelungită în mod legal.” 17. La 14 aprilie 2009, reclamantul a depus un recurs la Curtea Supremă, susținând că perioada maximă de deținere a acestuia a expirat, de fapt, la 9 aprilie 2009, ceea ce a însemnat că hotărârea depusă de Curtea Județeană Osijek a fost adoptată cu două zile de întârziere și că, prin urmare, prelungirea detenției sale a fost ilegală. 18. La 29 aprilie 2009, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții de Conturi a Osijek de a prelungi detenția reclamantului pentru încă nouă luni. 19. La 21 mai 2009, reclamantul a depus un nou recurs în fața Curții Supreme împotriva hotărârii de a doua instanță. 20. La 27 mai 2009, reclamantul a depus o plângere constituțională împotriva hotărârii Curții Supreme din 29 aprilie 2009 de a susține decizia Curții Județene Osijek de prelungire a detenției sale, reprezentând că continuarea sa detenție a fost ilegală. 21. La 9 decembrie 2009, Curtea Supremă, în calitate de instanță finală de recurs, a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii de a doua instanță, iar condamnarea reclamantului a devenit astfel finală. 22. La 22 decembrie 2010, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă plângerea constituțională a reclamantului, din cauza faptului că între timp, la 18 octombrie 2010, reclamantul a fost trimis în închisoare. 23. La 17 septembrie 2010, reclamantul a depus o nouă plângere constituțională împotriva hotărârii Curții Supreme din 9 decembrie 2009, contestarea condamnării sale. 24. Secțiunea 62 alineatul (1) din Legea Constituțională privind Curtea Constituțională (Ustavni zakon o Ustavnom sudu, Gazette Oficial nr. 29/2002) afirmă: „1. Oricine poate depune o plângere constituțională la Curtea Constituțională în cazul în care consideră că o decizie (pojedinačni akt) a unui organism de stat, un organism local și regional de autogovernare sau o persoană juridică cu autoritate publică, cu privire la drepturile și obligațiile sale sau la suspiciunile sau acuzațiile de un act penal, a încălcat drepturile sau libertățile sale omului sau libertățile fundamentale sau dreptul său la autogovernul local și regional garantat de Constituție (denumit în continuare „dreptul constituțional”) ...”. 26. Dispozițiile relevante ale Codului Penal al Republicii Croației (Krivični zakon Republike Hrvatske, Gazette Oficiale nr. 32/1993, 38/1993, 28/1996, 30/1996) sunt exprimate după cum urmează: „(1) Cel care priva o altă persoană a vieții sale va fi pedepsit de închisoare de cel puțin cinci ani. (2) închisoare de cel puțin zece ani sau douăzeci de ani : 4) priva o altă persoană a vieții sale... din răzbunare nemilosă ...; 5) priva un oficial din viața sa în cursul îndeplinirii sarcinilor sale de prevenire și descoperire a infracțiunilor, aprecierea infracțiunilor, asigurarea păcii și ordinei publice, sau care priva de viața sa un oficial care păzește o persoană privată de libertate sau care priva de viață o altă persoană care îndeplinește unele dintre aceste sarcini în funcție de protecție civilă.” 27. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală (Zakon o kaznenom postupku, Gazette Oficiale nr. 110/1997, 27/1998, 58/1999, 112/1999, 58/2002 și 62/2003) sunt formulate după cum urmează: „(1) Până la adoptarea unei hotărâri de primă instanță, detenția preventivă poate dura o durată maximă de: (1) șase luni pentru infracțiuni care decurg pedeapsa maximă legală de trei ani de închisoare; (2) un an pentru infracțiuni care decurg pedeapsa maximă legală de cinci ani de închisoare; (3) opt luni pentru infracțiuni care decurg pedeapsa maximă legală de opt ani de închisoare; (4) două ani pentru infracțiuni care decurg pedeapsa de mai mult de opt ani de închisoare; (5) trei ani pentru infracțiuni care decurg pedeapsa pedepsie pe termen lung. (2) În cazurile în care o hotărâre a fost adoptată, dar nu a intrat încă în vigoare, termenul maxim de detenție preliminară poate fi prelungit pentru o șasemeie din termenul menționat la alin. (1) §1-3 din această dispoziție până când hotărârea devine finală și pentru un sfert din termenul menționat la alin. (4) și (5) din alin. (1) din prezenta dispoziție. (3) În cazul în care o hotărâre de primă instanță a fost anulată în apel, după cererea procurorului de stat și, în cazul în care există motive importante, Curtea Supremă poate prelungi termenul de detenție menționat la alineatul (1) punctele 1-3 din această dispoziție pentru încă șase luni și termenul menționat la alineatul (1) paragrafele 4 și 5 pentru încă un an. (4) În urma adoptării unei hotărâri de apel împotriva cărora este permis un recurs, detenția poate dura până când hotărârea devine finală, pentru o perioadă maximă de trei luni. (5) Un inculpat încarcerat și condamnat la închisoare cu o hotărâre finală rămâne în închisoare până când nu este angajat la închisoare, dar nu mai mult de durata perioadei sale de închisoare.”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă