FABIJANČIČ v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
FABIJANČIČ v. SLOVENIA (CtEDO, 2012)
A cincea secțiune decizia nr. 5959/10 Danijel FABIJANČIČ împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 2 octombrie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2009, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Danijel Fabijančičič, este un național sloven, născut în 1978 și locuiește în Sežana. El este reprezentat în fața Curții de către Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., un avocat care practică în Koper. Guvernul sloven (“ Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna T. Mihelič Žitko, Procuror de Stat. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a îndeplinit o sentință în secțiunea închisă din închisoarea Dob începând cu 12 octombrie 2004. În ceea ce privește instalațiile disponibile reclamantului în celulele și zonele comune, precum și regimul de asistență medicală în închisoare, condițiile impuse reclamantului în ceea ce privește activitățile din afara celulelor și contactul cu lumea exterioară în general, a se vedea hotărârea Curții în cazul Lalić și alții c. Slovenia (dec.), nr. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 și 6893/10, 27 septembrie 2011. De la 8 noiembrie 2004 la 24 iulie 2007 reclamantul a fost deținut într-o celulă nr. 31 – 34, blocul 1 care a măsurat 32.22 – 32.39 metri pătrați și a deținut patru deținuți (8.06 – 8.09 metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut). Începând cu 24 iulie 2007, el a fost deținut într-o celulă nr. 1, blocul 3, care a măsurat 59,89 metri pătrați și a deținut 15 deținuți (3,99 metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut). Potrivit observațiilor guvernamentale din 21 decembrie 2010, reclamantul a avut, zilnic, posibilitatea de a merge în afara și în interiorul clădirii penitenciare, însă el nu a profitat de această oportunitate. Reclamantul a fost tratat în mod regulat de un psihiatru și, ocazional, de un psiholog. Potrivit raportului clinicei închisoare din 13 octombrie 2010, reclamantul a primit un tratament medical în nouăzeci și șapte de ocazii din cauza diferitelor probleme medicale, a suferit un tratament cu Methadone și a fost tratat de un psihiatru din cauza unei tulburări de anxietate și depresivă. Potrivit observațiilor guvernului datează 8 Iunie 2011 reclamantul nu a fost rom și acest fapt a fost, de asemenea, confirmat de către reclamant însuși. Legea și practicile interne relevante În ceea ce privește legislația și practicile interne relevante, a se vedea punctele 33-35 și 38 47 din hotărârea Curții în cazul Štrucl și alții c. Slovenia (nos 5903/10, 6003/10 și 6544/10, 27 septembrie 2011), și punctele 34-36 din Mandić și Jović c. Slovenia (nos. 5774/10 și 5985/10, 27 septembrie 2011), Lalić și alții , citați mai sus, precum și Mešić Slovenia (nr. 5767/10, 22 noiembrie 2011) și Ferenc c. Slovenia (nr. 6682/10, 13 martie 2012). În special, el se plângea de suprapopulare severă, care a dus la o lipsă de spațiu personal, de condiții sălbatice slabe și de ventilație inadecvată, precum și de restricții excesive la timp petrecut în afara celulei, temperaturi ridicate în celule, asistență medicală inadecvată și asistență psihologică, măsuri inadecvate în ceea ce privește reabilitarea toxicomanților și expunerea la violență din partea altor deținuți datorită siguranței închisorii insuficiente. El a susținut, de asemenea, că situația constituie o problemă structurală, recunoscută de autoritățile interne. În plus, reclamantul s-a plâns că a suferit o durere mentală severă și că nu a primit un tratament psihologic și psihiatric adecvat. În plus, s-a plâns că a fost hărțuit de către alți prizonieri pentru că era rom și că nu a putut să facă o plimbare în închisoare timp de patru ani. Citând articolele 3 și 8 din Convenție, reclamantul s-a plângut de asemenea de restricții privind vizitele, conversațiile telefonice și corespondența. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns, în conformitate cu art. 13, că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. Curtea nu consideră necesar să examineze obiecțiile guvernului cu privire la epuizarea recourslor interne și respectarea reglementării de șase luni, deoarece cererea ar trebui, în orice caz, declarată inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. În ceea ce privește plângerea reclamantului că nu a primit asistență psihologică și psihic adecvată, Curtea reamintește că art. 3 impune statelor obligația de a asigura că sănătatea și bunăstarea deținuților sunt asigurate în mod adecvat, printre altele, prin asigurarea asistenței medicale necesare (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, ECHR 2000-XI). Curtea a remarcat, de asemenea, faptul că informațiile referitoare la detenție intră adesea în cunoașterea autorităților interne. În consecință, reclamanții ar putea avea anumite dificultăți în achiziționarea probelor pentru a justifica o plângere în acest sens. Totuși, în astfel de cazuri, reclamanții ar putea fi așteptat să prezinte cel puțin un cont detaliat cu privire la faptele reclamate și să furnizeze – cât mai mult posibil – unele dovezi în sprijinul plângerilor lor (a se vedea, mutatis mutandis Visloguzov v. Ucraina , nr. 32362/02, § 45, 20 mai 2010; Mešić v. Slovenia , citat mai sus; și Ferenc v. Slovenia , citat mai sus). În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea remarcă că reclamantul nu a furnizat nici o dovadă sau detalii în ceea ce privește acuzațiile sale privind tratarea medicală inadecvată, pentru a fi hărțuite pentru a fi rom și pentru a nu putea lua plimbări în închisoare timp de patru ani. De asemenea, el nu a contestat sau, cel puțin, nu a observat în legătură cu argumentele guvernului pe care le-a avut zilnic o oportunitate de a face plimbare și că a fost în întregime alegerea lui de a nu profita de această posibilitate. Nici nu a contestat afirmația că a fost tratat în nouăzeci și șapte de ocazii în clinica de închisoare. În ceea ce privește plângerea sa despre el fiind hărțuit pentru a fi rom, reclamantul însuși a confirmat mai târziu că el nu a fost de fapt rom. Rezulta că aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește celelalte plângeri ale reclamantului cu privire la condițiile generale de detenție din secția închisă a închisoarei Dob, Curtea constată că aceste plângeri sunt identice cu cele ale reclamanților în cazul Lalić și alții (citat mai sus). În acest caz, Curtea a constatat condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a Penitenciarei Dob, inclusiv asistența medicală și psihologică acordată deținute de prizonieri, precum și dispozițiile privind măsurile de securitate, precum și restricțiile privind menținerea contactelor cu persoanele din afara închisoarei sunt adecvate față de În consecință, aceasta a respins, de asemenea, plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din convenție, deoarece nu s-a stabilit nici o cerere argumentabilă în sensul dispoziției menționate anterior. Curtea ia act de situația de fapt similară a cauzei menționate și a prezentei cereri, inclusiv de faptul că actualul reclamant a avut întotdeauna un spațiu personal suficient în celulă în care a fost reținut, prin urmare, aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ann Power-Forde Președintele adjunct al grefierului