Secțiunea a treia Cerere nr. 61912/12 Y.H. împotriva Spaniei introdusă la 27 septembrie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Y. H., este un resortisant marocan născut în 1987. Este reprezentat în fața Curții de către dl B. Alfonso Camacho, avocat al Comisiei spaniole de ajutor pentru refugiați (CEAR), la Las Palmas de Gran Canaria. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 19 august 2012, reclamantul, precum și alți tineri de origine sahraouie, au sosit la bord cu o mică barcă (patera) ) pe coasta Gran Canaria din Insulele Canare. La 29 august 2012 a depus o cerere de protecție internațională pe lângă Oficiul pentru Azil și Refugiu al Ministerului de Interne. La 3 septembrie 2012, Ministerul de Interne a respins cererea de protecție internațională, pe baza articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Legea nr. 12/2009 din 30 octombrie 2009 privind dreptul de azil. În conformitate cu această dispoziție, acesta a considerat că cererea s-a bazat pe afirmații contradictorii și insuficiente, expunerea sa la fapte fiind vagă și imprecisă în ceea ce privește riscul individualizat de persecuție; pe de altă parte, ministerul nota că identitatea reclamantului nu era clară; această decizie a fost confirmată la 6 septembrie 2012. Delegația spaniolă a Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați a indicat într-un raport din 5 septembrie 2012 că motivele invocate și informațiile furnizate de reclamant erau coerente și au furnizat suficiente indicii care justificau admisibilitatea cererii de protecție internațională. Reclamantul a prezentat o cale de atac împotriva deciziilor din 3 și 6 septembrie 2012 printr-o decizie pronunțată la 19 septembrie 2012, la La 24 septembrie 2012, aceeași cameră de l'Audiencia Nacional a ridicat suspendarea din cauza absenței unei înregistrări documentare a identității sahraouie a reclamantului, în măsura în care exista doar un document de identitate expediat de autoritățile marocane, precum și un certificat al Asociației Diaspora Sahraouie și Frontului Polisario. nota că, deși aceste certificate susțin că reclamantul făcea parte dintr-un grup de sahraoui care a fugit din teritoriile ocupate în Sahara Occidentală ca urmare a represiunii exercitate de forțele marocane, s-a furnizat niciun document suplimentar privind episoadele de maltratare sau arestare pretinse de solicitant. La 27 septembrie 2012, reclamantul prezintă Curții o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. În septembrie 2012, președintele în exercițiu a decis să informeze guvernul spaniol, în conformitate cu dispoziția menționată anterior, să nu trimită reclamantul înapoi pe durata procedurii în fața Curții. În plus, președintele în exercițiu a decis că identitatea reclamantului nu va fi divulgată [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Invocând articolele 2, 3 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de riscul de maltratare pe care o prezintă în cazul în care se face trimitere în Maroc ( Sahara Occidentală). Având în vedere obiecțiile reclamantului și documentele prezentate, ar trebui să se considere că persoana respectivă ar putea fi supusă riscului de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenție dacă ordinul de evacuare ar fi pus în aplicare? Se poate considera că reclamantul a beneficiat de o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție și al jurisprudenței Curții în această privință (Gebremedhin [Gaberamadhien] c. Franța, n 25389/05, § 66, CEDH 2007 II și Čonka c. Belgia, n 51564/99, § 79, CEDH 2002 I)?
Requête n
o
61912/12
Y.H. contre l’Espagne
introduite le 27 septembre 2012
Le requérant, M. Y. H., est un ressortissant marocain né en 1987. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 19 août 2012, le requérant, ainsi que d’autres jeunes d’origine sahraouie, arriva à bord d’un petit bateau (
patera
) sur les côtes de Gran Canaria aux Iles Canaries. Le 29 août 2012 il déposa une demande de protection internationale auprès de l’Office d’Asile et de Refuge du ministère de l’Intérieur.
Le 3 septembre 2012 le ministère de l’Intérieur rejeta la demande de protection internationale, se fondant sur l’article 21 § 2 b) de la Loi 12/2009 du 30 octobre 2009 relative au droit d’asile. Il considéra, conformément à cette disposition, que la demande était fondée sur des allégations contradictoires et insuffisantes, son exposé des faits étant vague et imprécis en ce qui concerne le risque individualisé de persécution. Par ailleurs, le ministère nota que l’identité du requérant n’était pas claire. Cette décision fut confirmée le 6 septembre 2012.
La Délégation espagnole du Haut Commissariat des Nations Unies pour les Réfugiés indiqua dans un rapport du 5 septembre 2012 que les motifs invoqués et les informations fournies par le requérant étaient cohérentes et apportaient des indices suffisants qui justifiaient la recevabilité de la demande de protection internationale.
Le requérant présenta un recours contentieux-administratif contre les décisions du 3 et 6 septembre 2012. Par une décision rendue le 19
septembre 2012, l’
Audiencia Nacional
fit droit à la demande de suspension provisoire de l’expulsion (
suspensión cautelarísima
) à la lumière de «
l’urgence, l’apparence de crédibilité du récit et le peu de justification fournie par les décisions de rejet
».
Le 24 septembre 2012, la même chambre de l’
Audiencia Nacional
leva la suspension en raison de l’absence de trace documentaire de l’identité sahraouie du requérant, dans la mesure où il existait seulement une pièce d’identité expédiée par les autorités marocaines, ainsi qu’un certificat de l’Association de la Diaspora sahraouie et du Front Polisario. L’
Audiencia
nota que bien que ces certificats soutiennent que le requérant faisait partie d’un groupe de sahraouis qui s’était enfui des territoires occupés dans le Sahara occidental en raison de la répression exercée par les forces marocaines, aucun document additionnel relatif aux épisodes de mauvais traitement ou arrestation allégués par le requérant n’avait été apporté.
Le requérant dispose d’un recours de
reposición
contre cette décision, lequel n’a pas d’effet suspensif conformément au droit interne.
Le 27 septembre 2012, le requérant saisit la Cour d’une demande de mesures provisoires sur le fondement de l’article 39 de son règlement. Le 28
septembre 2012, le président en exercice décida d’indiquer au gouvernement espagnol, en application de la disposition précitée, de ne pas procéder au renvoi du requérant pour la durée de la procédure devant la Cour.
Par ailleurs, le président en exercice a décidé que l’identité du requérant ne serait pas divulguée (article 47 § 3 du règlement).
Invoquant les articles 2, 3 et 13 de la Convention, le requérant se plaint des risques de mauvais traitements qu’il encoure en cas de renvoi vers le Maroc (Sahara occidental).
1.
Eu égard aux griefs du requérant et aux documents qui ont été soumis, doit-on considérer que l’intéressé serait confronté au risque d’être soumis à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention si l’ordre d’expulsion était mis à exécution ?
2.
Peut-on considérer que le requérant a bénéficié d’un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention et de la jurisprudence de la Cour en la matière (
Gebremedhin [Gaberamadhien] c. France
, n
o
‑
II et
Čonka c. Belgique
, n
o
‑
I) ?