Secțiunea a doua Cerere nr. 12111/09 Magma UCHE împotriva Elveției introdusă la 18 decembrie 2008 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Magma Uche, este un resortisant elvețian și nigerian născut în 1967 și rezident la Gampelen. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Wyder, avocat la Berna. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2002, poliția cantonală din cantonul Berna l-a suspectat pe reclamant de a participa la traficul de droguri și l-a pus sub ascultare telefonică. Conversațiile, care au fost purtate într-o limbă nigeriană, au fost traduse de o persoană externă. Pe baza acestor interceptări, reclamantul a fost arestat de poliție și pus în detenție pentru suspiciunea de participare la trafic de droguri și spălare de bani la 4 octombrie 2002. La 21 ianuarie 2004, reclamantul a fost acuzat de încălcări grave ale Legii privind drogurile, de spălare de bani și de încălcare a Legii privind stabilirea și șederea străinilor. La 19 noiembrie 2004, Tribunalul Districtual Berna (Kreisgericht VIII Bern-Laupen) l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de spălare de bani și de import, de cumpărare și de vânzare de 4,4 kg de cocaină și de 153] de heroină. La 24 noiembrie 2004, reclamantul a recurs împotriva deciziei din 19 noiembrie 2004. noiembrie susținând că tribunalul de district ar fi încălcat principiul acuzării prin faptul că nu a determinat cantitatea de droguri în actul de acuzare. În plus, el a contestat legalitatea interceptărilor telefonice deoarece identitatea traducătorului nu a fost divulgată. La 21 august 2007, Curtea Supremă a cantonului Berna a respins acțiunea și a confirmat hotărârea instanței de district. Curtea a amintit că actul de acuzare a adus în discuție o cantitate necunoscută, dar mai mare de 1 748,80 de grame. În plus, actul de acuzare preciza că suma de bani corespunzătoare drogurilor vândute este de 180 700 CHF, ceea ce ar fi trebuit să-l facă pe reclamant să se îndoiască de faptul că cantitatea de droguri era importantă; prin urmare, reclamantul avea în mare măsură posibilitatea de a-și pregăti apărarea. În ceea ce privește interceptările telefonice, Curtea Supremă a constatat că nu era necesar să divulge identitatea traducătorului și că nu era necesar să se pună la îndoială calitatea traducerii. La 28 ianuarie 2008, reclamantul a introdus o acțiune în materie penală în cadrul Tribunalului Federal împotriva acestei decizii. El a invocat o încălcare a principiului acuzării, deoarece actul de acuzare ar fi fost incomplet atunci când procurorul cantonal a vorbit despre o cantitate de 1 748,80 g de cocaină și de heroină, dar condamnarea a fost în cele din urmă de 4,5 kg. În plus, reclamantul a contestat admisibilitatea interceptărilor telefonice ca probă, deoarece acestea ar fi fost traduse de o persoană a cărei identitate nu i-a fost dezvăluită și a afirmat că traducătorul ar fi trebuit să fie calificat drept martor, și nu expert, în conformitate cu art. 63 din Codul de procedură penală bernes. Prin hotărârea din 20 iunie 2008, Tribunalul Federal l-a decăzut pe reclamant. În hotărârea sa, în cadrul căreia recursul reclamantului și al celui al unui co-inculpat au fost anexate, Tribunalul Federal nu a adresat decât problema interceptărilor telefonice. El reține că un traducător nu era un martor, ci doar un intermediar care permite instanței să aprecieze o probă. În speță, nu ar fi arbitrar să se divulge identitatea traducătorului numai judecătorului. Chiar dacă art. 124 din Codul de procedură penală al cantonului Berna prevedea doar pentru martori să nu-și dezvăluie identitatea din motive de securitate, nu ar fi arbitrar să se protejeze identitatea unui expert în același mod. Reclamantul ar fi avut posibilitatea de a solicita publicarea înregistrărilor cu privire la interogarea sau la interogarea traducătorului în timpul procesului în fața Curții Supreme. În măsura în care reclamantul nu a contestat exactitatea traducerii sau a solicitat ca traducătorul să fie audiat ca martor în scopul verificării calificărilor și imparțialității sale, Tribunalul Federal concluzionează că reclamantul ar fi acceptat transcrierea. Prin urmare, Tribunalul Federal a respins acțiunea. Dispozițiile relevante ale fostului Cod de procedură penală Bernez din 15 martie 1995, în vigoare în momentul faptelor în numerar, sunt formulate după cum urmează: art. 63: Interpret Se recurge la unul sau la o interpretă atunci când o persoană nu înțelege limba judiciară sau nu este în măsură să se exprime în limba respectivă. Dispozițiile referitoare la experți se aplică desemnării și obligațiilor de interpret. Acesta poate fi renunțat la utilizarea unui interpret sau a unuia dacă un membru al instanței sau persoana care scrie procesul-verbal are un control suficient al limbii străine. Este necesar să se apeleze la unul sau un interpret pentru persoanele surde sau mut. Art. 124 : Protecția martorilor În cazul în care un agent sub acoperire sau o agentă sub acoperire (art. 214) este ascultată ca martor, acesta este admis pe motiv că nu își dezvăluie identitatea (art. 103 alineatul (1) al.) la instanță și că aceasta nu este înregistrată la dosar. În plus, persoana responsabilă de misiune în cadrul poliției cantonale trebuie să confirme în scris că agentul sub acoperire sau agentul sub acoperire în cauză acționa în cadrul unei operațiuni autorizate în mod corespunzător. Se pot lua măsuri pentru a-l auzi pe agentul sub acoperire sau pe agentul sub acoperire sub acoperire fără a fi văzut sau văzut de către părți și de către public. Măsuri similare de protecție sunt eligibile și pentru alți martori, în cazul în care aceștia fac probabil că faptul de a spune adevărul ar putea pune în serios în pericol integritatea fizică sau viața lor sau a unei persoane apropiate lor. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la o hotărâre motivată, deoarece Tribunalul Federal, în timpul hotărârii sale, nu a analizat și nici nu a răspuns la cauza sa în raport cu încălcarea principiului acuzator invocat în acțiunea respectivă. Invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (a) și (b) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului acuzării din cauza faptului că actul de acuzare era incomplet în privința unor aspecte esențiale și necesare pentru a se determina asupra infracțiunilor care i-au fost reproșate, ceea ce nu i-ar fi permis să-și pregătească apărarea în mod corespunzător. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, reclamantul se plânge de modalitățile și calitatea traducerii interceptărilor telefonice de către un traducător anonim. Întrebări adresate părților Reclamantul a fost informat, așa cum se prevede la art. 6 alineatul (3) litera (a) din Convenție, într-un mod detaliat, cu privire la natura și cauza acuzației aduse împotriva sa În special, a fost respectat dreptul la o hotărâre motivată în ceea ce privește afirmația reclamantului referitoare la încălcarea principiului acuzării?
Requête n
o
12211/09
Magma UCHE
contre la Suisse
introduite le 18 décembre 2008
Le requérant, M. Magma Uche, est un ressortissant suisse et nigérian né en 1967 et résidant à Gampelen. Il est représenté devant la Cour par M
e
P.
‑
R.
Wyder, avocat à Berne.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 2002, la police cantonale du canton de Berne soupçonna le requérant de participer à un trafic de drogue et le plaça sous écoutes téléphoniques. Les conversations, qui furent menées dans une langue nigérienne, furent traduites par une personne externe. Sur la base de ces écoutes, le requérant fut arrêté par la police et placé en détention pour soupçons de participation à un trafic de drogue et de blanchiment d’argent le 4 octobre 2002.
Le 21 janvier 2004, le requérant fut accusé de violations graves de la loi sur les stupéfiants, de blanchiment d’argent et de violation de la loi sur l’établissement et le séjour des étrangers. Le procureur cantonal retint entre autres l’achat d’une quantité inconnue, mais supérieure à 1
748,80 grammes de cocaïne et d’héroïne s’élevant au moins à une valeur de 180 700 francs suisses (CHF).
Le 19 novembre 2004, le tribunal de district de Berne (Kreisgericht VIII Bern-Laupen) reconnut le requérant coupable de blanchiment d’argent et de l’importation, de l’achat et de la vente de 4,4 kilos de cocaïne et de 153
grammes d’héroïne.
Le 24 novembre 2004, le requérant recourut contre la décision du 19
novembre en soutenant que le tribunal de district aurait violé le principe accusatoire en ne déterminant pas la quantité de drogue dans l’acte d’accusation. De plus, il contesta la légalité des écoutes téléphoniques parce que l’identité du traducteur n’avait pas été divulguée.
Le 21 août 2007, la cour suprême du canton de Berne rejeta le recours et confirma la décision du tribunal de district. La cour rappela que l’acte d’accusation parlait d’une quantité inconnue, mais supérieure à 1
748,80
grammes. Par ailleurs, l’acte d’accusation précisait que la somme d’argent correspondant à la drogue vendue s’élevait à 180
700 CHF, ce qui aurait dû faire douter le requérant que la quantité de drogue était importante. Le requérant avait donc largement la possibilité de préparer sa défense. Par rapport aux écoutes téléphoniques, la cour suprême constata qu’il n’était pas nécessaire de divulguer l’identité du traducteur et qu’il n’y avait pas lieu de remettre en doute la qualité de la traduction.
Le 28 janvier 2008, le requérant interjeta un recours en matière pénale au Tribunal fédéral contre cette décision. Il fit valoir une violation du principe accusatoire, car l’acte d’accusation aurait été incomplet lorsque le procureur cantonal parlait d’une quantité de 1
748,80 grammes de cocaïne et d’héroïne, mais que la condamnation reposait finalement sur 4,5 kilos. Le requérant allègue qu’il ne pouvait donc pas effectivement préparer sa défense. En outre, il contesta la recevabilité des écoutes téléphoniques en tant que preuve, car elles auraient été traduites par une personne dont l’identité ne lui avait pas été révélée. Il argua que le traducteur aurait dû être qualifié de témoin, et non d’expert, selon l’article 63 du code de procédure pénale bernois.
Par arrêt du 20 juin 2008, le Tribunal fédéral débouta le requérant. Dans son arrêt, dans le cadre duquel le recours du requérant et celui d’un co-accusé dans l’affaire ont été joints, le Tribunal fédéral n’a adressé que la question des écoutes téléphoniques. Il retint qu’un traducteur n’était pas un témoin, mais seulement un intermédiaire qui permet au tribunal d’apprécier une preuve. En l’espèce, il ne serait pas arbitraire de divulguer l’identité du traducteur uniquement au juge. Même si l’article 124 du code de procédure pénale du canton de Berne prévoyait uniquement pour les témoins de ne pas dévoiler leur identité pour des raisons de sécurité, il ne serait pas arbitraire de protéger l’identité d’un expert de la même manière. Le requérant aurait eu la possibilité de demander la publication des enregistrements de l’écoute ou de solliciter l’interrogatoire du traducteur lors de l’audience devant la cour suprême. Dans la mesure où le requérant n’a pas contesté l’exactitude de la traduction ou demandé que le traducteur soit entendu comme témoin dans le but de vérifier ses qualifications et son impartialité, le Tribunal fédéral en conclut que le requérant aurait accepté la transcription. Le Tribunal fédéral rejeta donc le recours.
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes de l’ancien code de procédure pénale bernois du 15 mars 1995, en vigueur au moment des faits en espèce, sont libellées comme suit
:
Article 63
: Interprète
«
1.
Il est fait appel à un ou une interprète lorsqu’une personne ne comprend pas la langue judiciaire ou n’est pas en mesure de s’exprimer dans cette langue.
2.
Les dispositions concernant les experts s’appliquent à la désignation et aux obligations de l’interprète.
3.
Il peut être renoncé à recourir à un ou une interprète si un membre du tribunal ou la personne qui rédige le procès-verbal a une maîtrise suffisante de la langue étrangère.
4.
Il est au besoin fait appel à un ou une interprète pour les personnes sourdes ou muettes.
»
Art. 124
: Protection des témoins
«
1.
Si un agent infiltré ou une agente infiltrée (art. 214) est entendu(e) comme témoin, il est admis qu’il ou elle ne dévoile son identité (art. 103, 1er al.) qu’au tribunal et que celle-ci ne soit pas consignée au dossier. La personne responsable de la mission au sein de la Police cantonale doit en outre confirmer par écrit que l’agent infiltré ou l’agente infiltrée en question agissait dans le cadre d’une opération dûment autorisée.
2.
Des mesures peuvent être prises pour entendre l’agent infiltré ou l’agente infiltrée sans qu’il ou elle soit vu(e) par les parties et le public.
3.
Des mesures de protection similaires sont admissibles également pour d’autres témoins, lorsque ceux-ci rendent vraisemblable que le fait de dire la vérité risquerait de mettre sérieusement en péril leur intégrité physique ou leur vie ou celles d’une personne qui leur est proche.
»
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit à un jugement motivé, car le Tribunal fédéral, lors de son jugement, n’a pas analysé ni répondu à son grief par rapport à la violation du principe accusatoire invoqué dans le recours.
2.
Invoquant les articles 6 §§ 1 et 3 a) et b) de la Convention, le requérant se plaint d’une violation du principe accusatoire à cause du fait que l’acte d’accusation était incomplet sur des points essentiels et nécessaires pour se déterminer quant aux infractions qui lui étaient reprochées, ce qui ne lui aurait pas permis de préparer sa défense de manière adéquate.
3.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, le requérant se plaint des modalités et de la qualité de la traduction des écoutes téléphoniques par un traducteur anonyme.
1.
Le requérant a-t-il, comme l’exige l’article 6 § 3 a) de la Convention, été informé, d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui
?
2.
Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, le droit à un jugement motivé a-t-il été respecté en ce qui concerne l’allégation du requérant relative à la violation du principe accusatoire
?