MIREA v. ROMANIA
MIREA v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
Cererea nr. 19314/07 Calin Eusebiu MIREA împotriva României depusă la 19 aprilie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Calin Eusebiu Mirea, este un național român, care s-a născut în 1968 și trăiește în Brașov. El este reprezentat în fața Curții de către dl Radu Corneliu Butnaru, avocat practicant în Brașov. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cazului La data faptelor, reclamantul a lucrat ocazional pentru dl M.V. și furnizează, de asemenea, informații privind activitățile de afaceri ale acestuia către S.S., un ofițer operativ al Serviciului de Informații din România (“R.I.S.”). În seara din 25 septembrie 2002 E. a efectuat o vizită la M.V. la sediul de afaceri al acestuia din Brașov și i-a cerut să returneze 50.000 de dolari americani pe care E. l-a împrumutat să-l ajute să-și înceapă activitatea. M.V. a refuzat anterior să-i plătească banii înapoi și a contestat suma presupusului împrumut. În acea seară, el și alte patru persoane au sequesterat E. și l-au bătut sever să-l convingă să renunțe la cererea de datorie. Mai târziu în acea noapte M.V. l-a chemat pe reclamant și l-a rugat să vină cu mașina la sediu pentru a transporta pe cineva la Bacău. Reclamantul a ajuns la locul mai târziu în seara, și a găsit E. bătut puternic și implorând M.V. pentru iertare. agresorii au legat victima în sus și l-au pus în portbagajul mașinii sale. Ei au condus departe, ucis E. și a înființat un accident rutier ca acoperire. Reclamantul a sosit la locul de pe scenă cu mașină și apoi a condus agresorii înapoi la casele lor. Câteva zile mai târziu, când S.S. s-a întors din sărbători, reclamantul i-a spus ce s-a întâmplat în acea noapte. S.S. a transmis informațiile prin ierarhie sa, la poliție. Investigațiile criminale privind evenimentele nu au început până la un an mai târziu când unul dintre participanți a mărturisit crimele. Primul set de proceduri penale împotriva reclamantului La 18 ianuarie 2004, reclamantul și celelalte persoane implicate în evenimentele din 25 septembrie 2002 au fost angajate la judecată pentru conturile de privare ilegală a libertății și crime extrem de agravate. Pe parcursul procedurii, reclamantul a susținut că s-a infiltrat în grupul M.V. ca informator în numele R.I.S. El a declarat, de asemenea, că M.V. l-a forțat să participe la evenimentele prin amenințarea lui și a familiei sale. La 10 noiembrie 2004, a fost condamnat în prima instanță de Curtea Județeană Brașov pentru sprijinirea și apărarea privației ilegale de libertate și a crimei extrem de agravate. A fost condamnat la șapte ani de închisoare și interzicerea anumitor drepturi. Hotărârea a fost susținută în primul rând de Curtea de Apel Brașov la 26 ianuarie 2006 și în sfârșit de Curtea Înaltă de Casare și Justiție la 24 octombrie 2006. Curtea Înaltă a crescut condamnarea la zece ani de închisoare. Instanțele au recunoscut că reclamantul transmitea informații despre grupul M.V. către ofițerul S.S. Ei au luat notă, de asemenea, că R.I.S. a refuzat faptul că informațiile furnizate de reclamant cu privire la crimă au fost rezultatul cooperării sale cu Serviciul. Curtea de județ a auzit mărturie de la F.B. care a confirmat că atât el, cât și reclamantul au fost infiltrate grupul M.V. în numele R.I.S. F.B. au fost informate de S.S. că după septembrie 2002 a devenit prea periculos pentru reclamant să rămână în contact direct cu M.V. din cauza anumitor informații pe care le-a deținut reclamantul. S.S. a dat mărturie numai în cadrul procedurii de recurs și a confirmat că a fost informat de către reclamant în legătură cu crima. El a reiterat în detaliu evenimentele descrise de reclamant, dar a refuzat să răspundă la anumite întrebări referitoare la natura relației dintre el și reclamant susținând că informațiile solicitate de instanță au fost clasificate. În plus, instanța a considerat că în calitate de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate („Legea nr. 39/2003”) a reglementat utilizarea informatorilor numai atunci când au existat indicații că o infracțiune a fost comisă sau a fost pe cale de a fi comisă și că, deoarece nu există o astfel de indicație în acest caz, reclamantul nu ar putea beneficia de statutul său de informator R.I.S.. Curtea nu a fost, de asemenea, convinsă de acuzațiile reclamantei de coerciție. Procedura în revizuirea deciziei finale Reclamantul solicită o revizuire a deciziei finale. El a reiterat că este imposibil de demonstrat, în fața instanțelor obișnuite, că este un informator R.I.S, deoarece, pe de o parte, informațiile au fost clasificate și, pe de altă parte, S.S. Riscă să-și piardă slujba dacă a divulgat astfel de informații. El solicită declasificarea informațiilor. Mai mult, el a subliniat că, deoarece poliția nu a acționat pe baza informațiilor transmise prin R.I.S., el nici măcar nu ar putea beneficia de o sentință mai mare de clement, așa cum a fost cazul cu celălalt participant care a mărturisit crimele. La 25 iulie 2007, Curtea de județ Brașov a acceptat cererea în principiu, considerând că informațiile pot constitui dovezi relevante, care nu au fost disponibile în instanțele obișnuite. Curtea de județ a auzit o mărturie proaspătă de la S.S. care a admis relația sa cu reclamantul. Cu toate acestea, el nu a putut dezvălui dacă reclamantul s-a infiltrat în grupul M.V. în calitate de informator, nici nu a putut discuta natura sau conținutul informațiilor pe care le-a dat reclamantul, cu excepția faptului că acesta a avut în vedere „proiectele privind securitatea națională” în conformitate cu legea aplicabilă („Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională”). El a reiterat că legea a considerat că este o informație clasificată. Nici el nu ar putea clarifica dacă, ca regulă generală, un informator care a participat la o crimă ar beneficia de protecție. La 12 septembrie 2007, R.I.S. a informat instanța județului că nu ar putea da clarificări cu privire la relația dintre reclamant și ei înșiși, deoarece informațiile au fost clasificate în Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și, dacă s-a dezvăluit, ar putea „afecta grav securitatea națională”. Curtea de țară a efectuat o examinare amănunțită a probelor în dosar și în legile aplicabile. A recunoscut că reclamantul nu a furnizat dovezi concludente despre statutul său de informator R.I.S., dar a considerat că situația nu este imputabilă nici pe el, nici pe instanțe. A remarcat că declasificarea documentelor a fost lăsată la discreția R.I.S. care, susținând „securitatea națională”, a refuzat să dezvăluie informații relevante în cazul în cauză. În plus, declasificarea a urmat o procedură lungă și îngrozitoare care a subminat drepturile apărării, astfel cum sunt garantate de art. 6 din Convenție. Din aceste motive, instanța a considerat că, având în vedere dificultatea obținerii unor dovezi neechivocate privind statutul reclamantului, ar trebui să se acorde o importanță sporită informațiilor parțiale furnizate de R.I.S. și S.S. în favoarea reclamantului. Astfel, a concluzionat că reclamantul a participat la evenimente doar ca informator R.I.S. și că reprezentarea rolului său propriu și sentimentele sale de frică, groază, disperare și repugnanță la locul abuzului împotriva E., și-a eliminat responsabilitatea penală. Din aceste motive, la 20 noiembrie 2008, Curtea județului a anulat parțial hotărârile anterioare și a achitat reclamantul pentru ambele conturi. La 22 octombrie 2009, hotărând un recurs depus de Oficiul Procurorului, Curtea de Apel Brașov a anulat această hotărâre și a respins cererea de revizuire. Acesta a considerat că acest remediu nu a putut fi utilizat numai pentru a adăuga noi dovezi și că instanțele obișnuite au examinat deja teoria conform căreia reclamantul a fost un informator R.I.S. infiltrat în grupul M.V. și a considerat, de asemenea, că statutul unui R.I.S. informatorul nu este reglementat de lege, a făcut imposibilă instanțelor să stabilească amploarea acestor activități, lăsând astfel loc pentru abuz de o astfel de situație. La 28 octombrie 2010, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a respins recursul asupra punctelor de drept depuse de reclamant și a susținut hotărârile pronunțate de instanța de recurs, din motive similare cu cele furnizate de instanța inferioară. COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că, la începerea anchetelor penale peste un an după raportul său, autoritățile au tranzacționat în mod nejustificat procedurile penale împotriva acestuia. În temeiul articolului 6 § 3 litera (a) el se plânge că a fost imposibil pentru el să își prezinte cazul și să facă apărarea în măsura în care R.I.S. a refuzat să elibereze probe în instanță. El consideră că condamnarea și condamnarea sa au fost nedreptăți și umilitoare și constituie un avort sever al justiției, în încălcarea articolelor 3 din Convenția și 3 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Întrebări către părți A avut reclamant o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva lui, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, drepturile apărării au fost garantate de art. 6 § 3 din Convenție și principiul egalității armelor în ceea ce privește posibilitatea reclamantului de a chema martorii în numele său și de a obține informații relevante de la Serviciul de Informații din România? A fost durata procedurii penale în acest caz în încălcarea cerinței de „tempă rezonabilă” de la art. 6 § 1 din Convenție?