Mirea împotriva României

Cererea nr. 19314/07 Calin Eusebiu MIREA împotriva României depusă la 19 aprilie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Calin Eusebiu Mirea, este un național român, care s-a născut în 1968 și trăiește în Brașov. El este reprezentat în fața Curții de către dl Radu Corneliu Butnaru, avocat practicant în Brașov. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cazului La data faptelor, reclamantul a lucrat ocazional pentru dl M.V. și furnizează, de asemenea, informații privind activitățile de afaceri ale acestuia către S.S., un ofițer operativ al Serviciului de Informații din România (“R.I.S.”). În seara din 25 septembrie 2002 E. a efectuat o vizită la M.V.

la sediul de afaceri al acestuia din Brașov și i-a cerut să returneze 50.000 de dolari americani pe care E. l-a împrumutat să-l ajute să-și înceapă activitatea. M.V. a refuzat anterior să-i plătească banii înapoi și a contestat suma presupusului împrumut. În acea seară, el și alte patru persoane au sequesterat E. și l-au bătut sever să-l convingă să renunțe la cererea de datorie. Mai târziu în acea noapte M.V. l-a chemat pe reclamant și l-a rugat să vină cu mașina la sediu pentru a transporta pe cineva la Bacău. Reclamantul a ajuns la locul mai târziu în seara, și a găsit E. bătut puternic și implorând M.V. pentru iertare. agresorii au legat victima în sus și l-au pus în portbagajul mașinii sale.

Ei au condus departe, ucis E. și a înființat un accident rutier ca acoperire. Reclamantul a sosit la locul de pe scenă cu mașină și apoi a condus agresorii înapoi la casele lor. Câteva zile mai târziu, când S.S. s-a întors din sărbători, reclamantul i-a spus ce s-a întâmplat în acea noapte. S.S. a transmis informațiile prin ierarhie sa, la poliție. Investigațiile criminale privind evenimentele nu au început până la un an mai târziu când unul dintre participanți a mărturisit crimele. Primul set de proceduri penale împotriva reclamantului La 18 ianuarie 2004, reclamantul și celelalte persoane implicate în evenimentele din 25 septembrie 2002 au fost angajate la judecată pentru conturile de privare ilegală a libertății și crime extrem de agravate.

Pe parcursul procedurii, reclamantul a susținut că s-a infiltrat în grupul M.V. ca informator în numele R.I.S. El a declarat, de asemenea, că M.V. l-a forțat să participe la evenimentele prin amenințarea lui și a familiei sale. La 10 noiembrie 2004, a fost condamnat în prima instanță de Curtea Județeană Brașov pentru sprijinirea și apărarea privației ilegale de libertate și a crimei extrem de agravate. A fost condamnat la șapte ani de închisoare și interzicerea anumitor drepturi. Hotărârea a fost susținută în primul rând de Curtea de Apel Brașov la 26 ianuarie 2006 și în sfârșit de Curtea Înaltă de Casare și Justiție la 24 octombrie 2006. Curtea Înaltă a crescut condamnarea la zece ani de închisoare.

Instanțele au recunoscut că reclamantul transmitea informații despre grupul M.V. către ofițerul S.S. Ei au luat notă, de asemenea, că R.I.S. a refuzat faptul că informațiile furnizate de reclamant cu privire la crimă au fost rezultatul cooperării sale cu Serviciul. Curtea de județ a auzit mărturie de la F.B. care a confirmat că atât el, cât și reclamantul au fost infiltrate grupul M.V. în numele R.I.S. F.B. au fost informate de S.S. că după septembrie 2002 a devenit prea periculos pentru reclamant să rămână în contact direct cu M.V. din cauza anumitor informații pe care le-a deținut reclamantul. S.S. a dat mărturie numai în cadrul procedurii de recurs și a confirmat că a fost informat de către reclamant în legătură cu crima.

El a reiterat în detaliu evenimentele descrise de reclamant, dar a refuzat să răspundă la anumite întrebări referitoare la natura relației dintre el și reclamant susținând că informațiile solicitate de instanță au fost clasificate. În plus, instanța a considerat că în calitate de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate („Legea nr. 39/2003”) a reglementat utilizarea informatorilor numai atunci când au existat indicații că o infracțiune a fost comisă sau a fost pe cale de a fi comisă și că, deoarece nu există o astfel de indicație în acest caz, reclamantul nu ar putea beneficia de statutul său de informator R.I.S.. Curtea nu a fost, de asemenea, convinsă de acuzațiile reclamantei de coerciție.

Procedura în revizuirea deciziei finale Reclamantul solicită o revizuire a deciziei finale. El a reiterat că este imposibil de demonstrat, în fața instanțelor obișnuite, că este un informator R.I.S, deoarece, pe de o parte, informațiile au fost clasificate și, pe de altă parte, S.S. Riscă să-și piardă slujba dacă a divulgat astfel de informații. El solicită declasificarea informațiilor. Mai mult, el a subliniat că, deoarece poliția nu a acționat pe baza informațiilor transmise prin R.I.S., el nici măcar nu ar putea beneficia de o sentință mai mare de clement, așa cum a fost cazul cu celălalt participant care a mărturisit crimele. La 25 iulie 2007, Curtea de județ Brașov a acceptat cererea în principiu, considerând că informațiile pot constitui dovezi relevante, care nu au fost disponibile în instanțele obișnuite.

Curtea de județ a auzit o mărturie proaspătă de la S.S. care a admis relația sa cu reclamantul. Cu toate acestea, el nu a putut dezvălui dacă reclamantul s-a infiltrat în grupul M.V. în calitate de informator, nici nu a putut discuta natura sau conținutul informațiilor pe care le-a dat reclamantul, cu excepția faptului că acesta a avut în vedere „proiectele privind securitatea națională” în conformitate cu legea aplicabilă („Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională”). El a reiterat că legea a considerat că este o informație clasificată. Nici el nu ar putea clarifica dacă, ca regulă generală, un informator care a participat la o crimă ar beneficia de protecție. La 12 septembrie 2007, R.I.S.

a informat instanța județului că nu ar putea da clarificări cu privire la relația dintre reclamant și ei înșiși, deoarece informațiile au fost clasificate în Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și, dacă s-a dezvăluit, ar putea „afecta grav securitatea națională”. Curtea de țară a efectuat o examinare amănunțită a probelor în dosar și în legile aplicabile. A recunoscut că reclamantul nu a furnizat dovezi concludente despre statutul său de informator R.I.S., dar a considerat că situația nu este imputabilă nici pe el, nici pe instanțe. A remarcat că declasificarea documentelor a fost lăsată la discreția R.I.S. care, susținând „securitatea națională”, a refuzat să dezvăluie informații relevante în cazul în cauză.

În plus, declasificarea a urmat o procedură lungă și îngrozitoare care a subminat drepturile apărării, astfel cum sunt garantate de art. 6 din Convenție. Din aceste motive, instanța a considerat că, având în vedere dificultatea obținerii unor dovezi neechivocate privind statutul reclamantului, ar trebui să se acorde o importanță sporită informațiilor parțiale furnizate de R.I.S. și S.S. în favoarea reclamantului. Astfel, a concluzionat că reclamantul a participat la evenimente doar ca informator R.I.S. și că reprezentarea rolului său propriu și sentimentele sale de frică, groază, disperare și repugnanță la locul abuzului împotriva E., și-a eliminat responsabilitatea penală. Din aceste motive, la 20 noiembrie 2008, Curtea județului a anulat parțial hotărârile anterioare și a achitat reclamantul pentru ambele conturi.

La 22 octombrie 2009, hotărând un recurs depus de Oficiul Procurorului, Curtea de Apel Brașov a anulat această hotărâre și a respins cererea de revizuire. Acesta a considerat că acest remediu nu a putut fi utilizat numai pentru a adăuga noi dovezi și că instanțele obișnuite au examinat deja teoria conform căreia reclamantul a fost un informator R.I.S. infiltrat în grupul M.V. și a considerat, de asemenea, că statutul unui R.I.S. informatorul nu este reglementat de lege, a făcut imposibilă instanțelor să stabilească amploarea acestor activități, lăsând astfel loc pentru abuz de o astfel de situație. La 28 octombrie 2010, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a respins recursul asupra punctelor de drept depuse de reclamant și a susținut hotărârile pronunțate de instanța de recurs, din motive similare cu cele furnizate de instanța inferioară.

COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că, la începerea anchetelor penale peste un an după raportul său, autoritățile au tranzacționat în mod nejustificat procedurile penale împotriva acestuia. În temeiul articolului 6 § 3 litera (a) el se plânge că a fost imposibil pentru el să își prezinte cazul și să facă apărarea în măsura în care R.I.S. a refuzat să elibereze probe în instanță. El consideră că condamnarea și condamnarea sa au fost nedreptăți și umilitoare și constituie un avort sever al justiției, în încălcarea articolelor 3 din Convenția și 3 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Întrebări către părți A avut reclamant o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva lui, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție?

În special, drepturile apărării au fost garantate de art. 6 § 3 din Convenție și principiul egalității armelor în ceea ce privește posibilitatea reclamantului de a chema martorii în numele său și de a obține informații relevante de la Serviciul de Informații din România? A fost durata procedurii penale în acest caz în încălcarea cerinței de „tempă rezonabilă” de la art. 6 § 1 din Convenție?

THIRD SECTION

Application no. 19314/07 Calin Eusebiu MIREA against Romania lodged on 19 April 2007

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Calin Eusebiu Mirea, is a Romanian national, who was born in 1968 and lives in Brașov. He is represented before the Court by Mr Radu Corneliu Butnaru, a lawyer practising in Brașov. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 1. Background of the case At the date of the facts, the applicant was occasionally working for Mr M.V. and also providing information on the latter’s business activities to S.S., an operative officer of the Romanian Intelligence Service (“the R.I.S.”). In the evening of 25 September 2002 E. paid a visit to M.V. at the latter’s business headquarters in Brașov and asked him to return 50,000 US dollars which E. had allegedly lent him to help him start his activity.

M.V. had previously refused to pay him the money back and contested the amount of the alleged loan. That evening, he and four other individuals sequestered E. and beat him severely to persuade him to give up the debt demand. Later that night M.V. called the applicant and asked him to come by car to the headquarters in order to transport someone to Bacău. The applicant arrived at the place later in the evening, and found E. severely beaten and begging M.V. for forgiveness. The aggressors tied the victim up and put him in the trunk of his own car. They drove away, murdered E. and staged a road accident as cover-up. The applicant arrived at the scene by car and then drove the aggressors back to their homes.

Few days later, when S.S. returned from his holidays, the applicant told him what had happened that night. S.S. transmitted the information through his hierarchy, to the police. The criminal investigations into the events did not start until a year later when one of the participants confessed the crimes. 2. First set of criminal proceedings against the applicant On 18 January 2004 the applicant and the other persons involved in the events of 25 September 2002 were committed to trial on counts of illegal deprivation of liberty and extremely aggravated murder. Throughout the proceedings the applicant argued that he had infiltrated M.V.’s group as an informant on the behalf of the R.I.S. He also stated that M.V.

had forced him to participate in the events by threatening him and his family. On 10 November 2004 he was convicted at the first instance by the Brașov County Court for aiding and abetting illegal deprivation of liberty and extremely aggravated murder. He was sentenced to seven years’ imprisonment and prohibition of certain rights. The judgment was first upheld by the Brașov Court of Appeal on 26 January 2006 and finally by the High Court of Cassation and Justice on 24 October 2006. The High Court increased the sentence to ten years in prison. The courts acknowledged that the applicant was transmitting information on M.V.’s group to officer S.S. They also took note that the R.I.S. denied that the information provided by the applicant on the murder had been the result of his collaboration with the Service.

The county court heard testimony from F.B. who confirmed that both he and the applicant had been infiltrating M.V.’s group on behalf of the R.I.S. F.B. had been informed by S.S. that after September 2002 it had become too dangerous for the applicant to stay in direct contact with M.V. due to certain information that the applicant had held. S.S. gave testimony only in the appeal proceedings, and confirmed that he had been informed by the applicant about the murder. He reiterated in detail the events described by the applicant but refused to answer to certain questions concerning the nature of the relationship between him and the applicant asserting that the information requested by the court was classified.

The court considered further that as Law no. 39/2003 on the prevention and fight against organised crime (“Law no. 39/2003”) regulated the use of informants only when there were indications that a crime was committed or was about to be committed and that, as no such indication existed in the present case, the applicant could not benefit from his status as R.I.S. informant. The court was also not convinced by the applicant’s allegations of coercion. 3. Procedure in revision of the final decision The applicant asked for a revision of the final decision. He reiterated that it was impossible to prove, before the ordinary courts, that he was a R.I.S informant as, on the one hand, the information had been classified and, on the other hand, S.S.

risked losing his job if he divulged such information. He requested that the information be declassified. Furthermore, he pointed out that, as the police failed to act upon the information he had transmitted through the R.I.S., he could not even benefit from a more clement sentence as had been the case with the other participant who had confessed to the crimes. On 25 July 2007 the request was accepted in principle by Brașov County Court. It considered that the information could constitute relevant evidence, which had not been available to the ordinary courts. The county court heard a fresh testimony from S.S. who admitted his relationship with the applicant.

However, he could not reveal whether the applicant had infiltrated M.V.’s group as an informant, nor could he discuss the nature or content of the information which the applicant had given him, save that it concerned “threats to the national security” according to the applicable law (“Law no. 51/1991 on the national security”). He reiterated that the law considered it classified information. He could not clarify either whether as a general rule, an informant who participated in a crime would benefit from protection. On 12 September 2007 the R.I.S. informed the county court that it could not give clarifications on the relation between the applicant and themselves as the information was classified under Law no. 182/2002 on the protection of classified information and, if revealed, could “severely affect the national security”.

The country court made an extensive examination of the evidence in the file and the applicable laws. It acknowledged that the applicant failed to provide it with conclusive evidence of his status as a R.I.S. informant, but considered that the situation was not imputable either on him or on the courts. It noted that the declassification of documents was left to the discretion of R.I.S. which, claiming “national security”, refused to reveal relevant information in the case at hand. Moreover, the declassification followed a lengthy and cumbersome procedure which undermined the rights of the defence as guaranteed by Article 6 of the Convention. For these reasons, the court considered that given the difficulty of obtaining unequivocal evidence on the applicant’s status, the partial information provided by the R.I.S.

and by S.S. should be given increased significance in favour of the applicant. It thus concluded that the applicant had participated in the events solely as a R.I.S. informant and that the representation of his own role and his feelings of fear, horror, despair and repugnance at the scene of the abuse against E., removed his criminal responsibility. For these reasons, on 20 November 2008, the County Court partially annulled the previous decisions and acquitted the applicant on both counts. On 22 October 2009, acting upon an appeal lodged by the Prosecutor’s Office, the Brașov Court of Appeal quashed that judgment and dismissed the request for revision. It considered that that remedy could not be used solely to adduce new evidence and that the ordinary courts had already examined the theory according to which the applicant had been a R.I.S.

informant infiltrated in M.V.’s group. It also considered that the fact that the status of a R.I.S. informant is not regulated by law, made it impossible for the courts to establish the extent of such activities, thus leaving room for abuse of such a status. On 28 October 2010 the High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on points of law lodged by the applicant and upheld the decisions rendered by the court of appeal, on similar grounds as those given by the lower court. COMPLAINTS 1. The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that in starting the criminal investigations over one year after his report, the authorities protracted unreasonably the criminal proceedings against him.

2. Under Article 6 § 3 (a) he complains that it was impossible for him to present his case and make his defence in so far as the R.I.S. refused to release evidence to the court. 3. He considers that his conviction and sentence have been unjust and humiliating and constitute a severe miscarriage of justice, in violation of Articles 3 of the Convention and 3 of Protocol No. 7 to the Convention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, were the rights of the defence guaranteed by Article 6 § 3 of the Convention and the principle of equality of arms respected as regards the applicant’s possibility to call witnesses on his behalf and to obtain relevant information from the Romanian Intelligence Service? 2. Was the length of the criminal proceedings in the present case in breach of the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention?