Bourson împotriva Franței

Guvernul francez ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, doamna Edwige Belliard, Director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe.

Cererea a fost comunicată Guvernului la 21 februarie 2012. A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamanții sunt mama și vitrregul lui William H., decedat la 16 octombrie 2005 din cauza rănilor care i-au fost inflinse la domiciliul său din Foix de agresorul D.L. 1. Prelevări de organe și cereri de restituire

La 19 octombrie 2005, o autopsie a corpului lui William H. a fost realizată, pe cereri ale procurorului Republicii din tribunalul de mare instanță din Foix, de doctorul C. În cursul acestei autopsii, au fost efectuate prelevări, referitoare la laringe, inimă, plămâni, pancreas, ficat, un fragment de rinichi, un fragment de stern, creier și dura mater. Aceste prelevări au fost supuse unei expertize anatomo-patologice realizate de profesorul F. din centrul universitar de sănătate din Reims în iunie 2006.

La 20 octombrie 2005, judecătorul de instrucție a autorizat înmormântarea corpului lui William H. cu excepția incinerării. Reclamanții au considerat că aceasta era o înmormântare provizorie în așteptarea incinerării corpului.

Prin mai multe scrisori din 4 februarie, 2 mai și 23 august 2006 adresate procurorului Republicii și judecătorului de instrucție al tribunalului de mare instanță din Foix, reclamanții au cerut ca organele prelevate din corpul fiului și vitrregului lor să le fie restituate și ca interdicția incinerării să fie ridicată pentru a proceda la funeraliile definitive și incinerarea corpului.

La 10 octombrie 2006, reclamanții au depus o primă cerere de restituire, fundată pe art. 99 din codul de procedură penală, a organelor prelevate și puse sub sigiliu lângă judecătorul de instrucție al tribunalului de mare instanță din Foix. La 24 octombrie 2006, judecătorul de instrucție a pronunțat o hotărâre de refuz de restituire pe temeiuri că era necesar să se păstreze sigiliile conținând organele lui William H. până la sfârșitul instrucției, că această măsură a permis să se păstreze drepturile părților în materie de contra-expertiză și că această precauție era cu atât mai justificată cu cât se agea de sigilii biologice.

Prin hotărâre din 14 iunie 2007, curtea de asise a Ariejului l-a condamnat pe D.L., agresorul lui William H., la douăzeci de ani de închisoare criminală.

Prin scrisori din 24 august, 18 septembrie, 6 octombrie, 3 și 18 decembrie 2007, reclamanții, în special prin intermediul avocatului lor, au cerut procurorului Republicii din tribunalul de mare instanță din Foix, apoi procurorului general lângă curtea de apel din Toulouse, restituirea organelor prelevate din corpul fiului și vitrregului lor. De asemenea, l-au interpelat pe ministrul justiției, ombudsman-ul Republicii (vezi mai jos), președintele curții de asise de apel din Haute-Garonne și președintele Republicii Franceze.

Prin hotărâre din 11 aprilie 2008, curtea de asise de apel a Haute-Garonne l-a condamnat pe D.L. la optsprezece ani de închisoare criminală pentru uciderea lui William H. Prin faptul că nu a fost depus recurs în casație, această condamnare a devenit definitivă.

Prin scrisoare din 17 aprilie 2008, reclamanții au cerut procurorului general lângă curtea de apel din Toulouse restituirea, în termenele cele mai scurte, a organelor prelevate în autopsie și puse sub sigiliu. La 13 mai 2008, procurorul general le-a răspuns că corpul lui William le-a fost restituit la 24 octombrie 2005 și că prelevările efectuate în scopul analizei în cadrul unei proceduri judiciare nu puteau fi restituate în sensul art. 99 din codul de procedură penală.

La 3 iunie 2008, incinerarea lui William H. a fost autorizată de procurorul general. Sesizat din nou de reclamanți la 2 iunie 2008, dintr-o cerere de restituire a organelor prelevate, procurorul a reafirmat că nu i-ar fi posibil să o aprobe din motivul indicat în răspunsul său din 13 mai 2008.

Prin scrisoare din 13 iunie 2008, profesorul F., care a realizat expertiza anatomo-patologică, a informat reclamanții că prelevările de organe din corpul fiului și vitrregului lor au fost distruse prin incinerare conform unei proceduri efectuate în august 2007.

Prin scrisori din 30 iunie 2008 și 16 iulie 2008, reclamanții au cerut procurorului general restituirea efectelor personale și telefonului mobil al fiului și vitrregului lor puse sub sigiliu. Au cerut de asemenea ce s-a întâmplat cu organele fiului și vitrregului lor. Printr-o cerere din 22 septembrie 2008 fundată pe art. 41-4 din codul de procedură penală, reclamanții au cerut restituirea prelevărilor biologice puse sub sigiliu în cadrul procedurii de instrucție.

Printr-o decizie din 7 octombrie 2008, procurorul general lângă curtea de apel din Toulouse a ordonat restituirea efectelor personale și a telefonului mobil al lui William H. reclamanților, dar a declarat că nu poate fi luată în considerare restituirea sigiliilor biologice, acestea fiind insusceptibile de restituire prin natura lor, în sensul art. 99 din codul de procedură penală.

Prin scrisoare din 3 noiembrie 2008 adresată procurorului general lângă curtea de apel din Toulouse, profesorul F. a explicat că prin procedura de incinerare a prelevărilor neutilizate, deoarece nu au contribuit la expertiza, după conservarea în parafinfor a treizeci de prelevări care au fost supuse expertizei cerute, a acționat conform practicilor spitalicești reglementare și în respectarea cerinței sanitare. A insistat asupra toxicității prelevărilor condiționate în formol și asupra procedurii particulare pe care o cereau conservarea și eliminarea lor de către laboratoare și spitale.

Prin hotărâre din 28 aprilie 2009, curtea de apel din Toulouse a confirmat această decizie a procurorului general. A remarcat particularitatea cererii reclamanților privind restituirea prelevărilor umane care nu pot fi considerate ca obiecte ordinare. În absența unei norme juridice specifice pe această materie, curtea de apel a reamintit jurisprudența Curții de casație conform căreia prelevările efectuate în cadrul unei proceduri judiciare pe o persoană vie sau decedată nu sunt obiecte susceptibile de restituire în sensul art. 99 din codul de procedură penală. După ce a luat cunoștință de explicațiile profesorului F. în privința riscului sanitar generat de tratamentul și conservarea prelevărilor, curtea de apel a concluzionat că, deși durerea familiei lui William H. este indubitabilă și dorința lor de a da o înmormântare decentă corpului fiului lor, în integralitatea sa, este legitimă, "nu a fost posibil, în starea actuală a legii, să se concilieze deodată căutarea necesară a adevărului și dorința supremă a acestei familii îndoliate".

Reclamanții au depus recurs în casație. În memoria lor completă, susțineau în special că prin refuzul autorităților judiciare de a restitu reclamanților organele prelevate din cadavru, fără a se asigura ea însăși de imposibilitatea acestei restituiri și nici a nu justifica un echilibru corect între un interes al societății și cel al vieții private și de familie și fără ca acest refuz să pară proporțional cu necesitățile procedurii penale sau cu imperative sanitare particulare, în măsura în care părinții victimei au cerut și au fost autorizați să procedeze la incinerarea fiului lor, curtea de apel a încălcat art. 8 din Convenție.

Prin hotărâre din 3 februarie 2010, Curtea de casație a respins recursul pe motiv că "prelevările efectuate din corpul uman în scopuri de cercetări medico-legale pentru necesitățile unei anchete sau informări, care nu pot fi supuse unui drept patrimonial conform art. 16-1 din codul civil, nu constituie obiecte susceptibile de restituire în sensul art. 41-4 din codul de procedură penală". 2. Plângere cu constituire de parte civilă

La 8 iulie 2009, reclamanții au depus plângere lângă procurorul Republicii pentru deviarea obiectelor puse sub sigiliu, infracțiune prevăzută de art. 434-22 din codul penal. Plângerea a fost clasată fără urmărire la 19 noiembrie 2009, procurorul considerând că nu era posibilă nicio urmărire penală deoarece "deși este indubitabil că anumite familii întâmpină dificultăți numeroase la ocazia autopsielor ordonate în cadrul anchetelor penale, este totuși stabilit că prelevările realizate din corpul decedatului în scopuri de analiză nu sunt, conform hotărârii camerei penale a Curții de casație din 3 aprilie 2002 (...), obiecte susceptibile de restituire, în sensul art. 99 din codul de procedură penală". Această decizie de clasare fără urmărire a fost confirmată de procurorul general lângă curtea de apel din Paris prin decizie din 2 iunie 2010.

La 8 noiembrie 2010, reclamanții au depus plângere cu constituire de parte civilă. La 15 iunie 2011, judecătorul de instrucție a pronunțat o hotărâre de refuz de informare. 3. Propunere de reformă de către ombudsman-ul Republicii (Defensorul Drepturilor)

Sesizat de reclamanți, ombudsman-ul Republicii le-a răspuns la 29 mai 2009 că studiul aprofundat al imposibilității pentru apropiaților unei persoane decedate de a obține restituirea organelor prelevate în cadrul unei autopsii a dezvăluit deficiențe în regimul juridic actual al autopsielor judiciare. În consecință, a transmis miniștrilor interesați o propunere de reformă privind "consolidarea enquadrării juridice a autopsielor judiciare". În această propunere, ombudsman-ul Republicii a argumentat necesitatea de a defini un statut juridic specific prelevărilor umane. Acest statut ar trebui în special să prevadă o obligație de informare a familiei înainte de distrugerea sigiliilor și să permită restituirea organelor prelevate la cererea persoanelor interesate, dacă aceasta este posibilă material și în condiții de igienă reglementate.

Prin scrisoare din 8 iulie 2011, Defensorul Drepturilor (succesor al ombudsman-ului Republicii) a informat reclamanții că propunerea sa de reformă a fost implemented. Art. 147 din legea nr. 2011-525 din 17 mai 2011 introduce în efectivul codul de procedură penală un nou capitol referitor la autopsiileSau judiciare. Sunt prezente în acest text obligația medicului care practică autopsia de a avea o formare sau o experiență adecvată, precum și dreptul apropiaților de a fi informați despre prelevările biologice efectuate și de a primi corpul în termenele cele mai breve. Defensorul Drepturilor a precizat, de asemenea, că s-a pus capăt golului juridic privind tratamentul prelevărilor umane. Conform art. 230-30 din legea precitată, autoritatea judiciară competentă va putea ordona distrugerea conform modalităților prevăzute de art. R. 1335-11 din codul sănătății publice sau va autoriza restituirea lor în scopul unei înmormântări sau incinerări (vezi "dreptul și practica internă relevante"). B. Dreptul și practica internă relevante 1. Dispozițiile codului de procedură penală aplicabile la momentul faptelor și jurisprudența Curții de casație

Dispozițiile relevante ale codului de procedură penală se citesc după cum urmează: Art. 41-4, alineatele 1 și 2 "Atunci când nicio jurisdicție nu a fost sesizată sau atunci când jurisdicția sesizată și-a epuizat competența fără a se pronunța asupra restiturii obiectelor, procurorul Republicii sau procurorul general este competent să hotărască, din oficiu sau la cerere, restituirea acestor obiecte atunci când proprietatea lor nu este serios contestată. Nu este locul restituirii atunci când aceasta este de natură să creeze pericol pentru persoane sau bunuri sau atunci când o dispoziție particulară prevede distrugerea obiectelor puse sub mâna justiției; decizia de non-restituire luată pentru unul din aceste motive sau pentru orice alt motiv, chiar din oficiu, de către procurorul Republicii sau procurorul general poate fi contestată în termen de o lună de la notificarea sa prin cerere a persoanei interesate în fața tribunalului penal sau camerei de apeluri penale, care judecă în cameră de consiliu." Art. 99, alineatele 1 și 4 "În cursul instrucției, judecătorul de instrucție este competent să hotărască restituirea obiectelor puse sub mâna justiției. Nu este locul restituirii atunci când aceasta este de natură să facă obstacol manifestării adevărului sau salvgardării drepturilor părților sau atunci când prezintă pericol pentru persoane sau bunuri."

Conform jurisprudenței bine stabilite a camerei penale a Curții de casație, "prelevările efectuate în scopuri de analize în cadrul unei proceduri judiciare, indiferent dacă sunt pe o persoană vie sau decedată, nu sunt obiecte susceptibile de restituire în sensul art. 99 din codul de procedură penală" (vezi în special Cass. crim., recurs nr. 01-81592, 3 aprilie 2002, publicat la buletin). 2. Legea nr. 2011-525 din 17 mai 2011 de simplificare și îmbunătățire a calității dreptului

Legea din 17 mai 2011, care nu era aplicabilă la momentul faptelor, introduce dispoziții specifice autopsiilSor judiciare în codul de procedură penală la art. 230-28 la 230-31. Privind distrugerea sau restituirea prelevărilor biologice realizate în cursul unei autopsii, noul art. 230-30 din codul de procedură penală prevede următoarele: Art. 230-30 "Atunci când prelevările biologice realizate în cursul unei autopsii judiciare nu mai sunt necesare pentru manifestarea adevărului, autoritatea judiciară competentă poate ordona distrugerea lor. Distrugerea se efectuează conform modalităților prevăzute de art. R. 1335-11 din codul sănătății publice. Cu toate acestea, sub rezerva constrângerilor de sănătate publică și atunci când aceste prelevări constituie unicele elemente care au permis identificarea decedatului, autoritatea judiciară competentă poate autoriza restituirea lor în scopul unei înmormântări sau incinerări."

Art. R. 1335-11 din codul sănătății publice referitor la eliminarea pieselor anatomice, deja aplicabil la momentul faptelor, la care face referință noul art. 230-30 din codul de procedură penală este redactat după cum urmează: Art. R. 1335-11 "Piesele anatomice de origine umană destinate abandonului trebuie incinerate. Incinerarea are loc într-un crematoriu autorizat conform art. L. 2223-40 din codul general al colectivităților teritoriale și al cărui manager este titular al autorizației prevăzute de art. L. 2223-41 din acest cod. Dispozițiile art. R. 2213-34 la R. 2213-39 din codul general al colectivităților teritoriale nu le sunt aplicabile. Incinerarea se efectuează în afara orelor de deschidere ale crematoriului pentru public. Cenușurile rezultate din incinerarea pieselor anatomice de origine umană pot fi colectate și tratate de comune și grupări de comune în condițiile definite de art. L. 2224-14 din codul general al colectivităților teritoriale." GRIEF

Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng că refuzul autorităților judiciare de a le restitu prelevările efectuate din corpul fiului și vitrregului lor încalcă dreptul la respectarea vieții private și de familie. IN DREPT

După eșecul încercărilor de reglementare amiabilă, prin scrisoare din 29 mai 2012, Guvernul a informat Curtea că intenționează să formeze o declarație unilaterală pentru a rezolva chestiunea ridicată de cerere. De asemenea, a invitat Curtea să radiere aceasta din rol în aplicarea art. 37 din Convenție.

Declarația era redactată după cum urmează: "Eu subsemnata, Anne-Françoise Tissier, agent al Guvernului francez, declar că Guvernul francez se oferă să verse domnei Mauricette Bourson și domnului Serge Bourson, cu titlu gratuit, suma globală de 9.000 (nouă mii) euro cu privire la cererea înregistrată sub nr. 44794/10. Această sumă nu va fi supusă niciunui impozit și va fi versată pe contul bancar indicat de reclamanți în decurs de trei luni de la data hotărârii de radiere pronunțate de Curte pe baza art. 37 § 1 c) din Convenție. Plata va constitui reglementarea definitivă a cauzei. Guvernul recunoaște că în caz, refuzul autorităților judiciare de a restitu reclamanților prelevările efectuate din corpul fiului și vitrregului lor încalcă respectarea vieții lor private și de familie, în sensul art. 8 din Convenție."

Prin scrisoare din 28 iunie 2012, reclamanții au indicat că nu sunt mulțumiți de termenii declarației unilaterale formulate de Guvern. Au reamintit că nu au primit niciodată răspuns la întrebarea ce s-a întâmplat cu cenușurile prelevărilor efectuate din corpul fiului și vitrregului lor. De asemenea, considerau că dacă Curtea s-a pronunțat în cazul Girard c. Franța (nr. 22590/04, 30 iunie 2011) cu privire la chestiunea întârzierii autorităților în restitua prelevări biologice familiei decedatului, prezenta cerere ridică chestiunea, diferită, a refuzului autorităților de a proceda la o asemenea restituire. În plus, reclamanții considerau că suma de 9.000 euro (EUR) propusă de Guvern nu constituia o satisfacție echitabilă în vederea circumstanțelor cauzei și a încălcării art. 8 din Convenție. Reaminteau că în cazul Girard precitat, reclamanții primiseră o sumă de 20.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Curtea reamintește că conform art. 37 din Convenție, la orice moment al procedurii, aceasta poate decide să radieze o cerere din rol atunci când circumstanțele o conduc la una din concluziile enumerate la alineatele a), b) sau c) ale § 1 din acest articol. Art. 37 § 1 c) îi permite în special să radieze o cauză din rol dacă: "pentru orice alt motiv pe care Curtea constată că există, nu se mai justifică să continue examinarea cererii".

De asemenea reamintește că în anumite circumstanțe, poate să radieze o cerere din rol în virtutea art. 37 § 1 c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În cazul unei asemenea situații, pentru a determina dacă trebuie să radieze cererea din rol, Curtea examinează cu atenție declarația la lumina principiilor care se degajă din jurisprudența sa, în particular din hotărârea Tahsin Acar c. Turcia [GC], (nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI). Printre factorii de luat în considerare în acest sens figurează în special "natura grefurilor formulate, chestiunea dacă întrebările ridicate sunt similare celor deja soluționate de Curte în cauze anterioare" precum și chestiunea dacă Guvernul a, în declarația sa, recunoscut existența încălcărilor pledare și a propus modalități adecvate de remediere (Tahsin Acar, precitat, § 76).

În caz, Curtea iau act de declarația formală a Guvernului. Constată că deja s-a pronunțat cu privire la chestiunea restituirii familiei corpului unui decedat după autopsie (Pannullo și Forte c. Franța, nr. 37794/97, § 35-40, CEDH 2001-X) precum și cu privire la cea a restituirii familiei prelevărilor biologice efectuate din corpul unui decedat în cadrul aceleiași situații (Girard, precitat, §§ 99-102 și 107-111). În aceste două cazuri, Curtea a considerat că ingerința în dreptul reclamanților de a da copilului lor o înmormântare definitivă a fost disproporționată.

Curtea constată, în plus, că dreptul intern a fost supus unei evoluții pozitive sub impulsul Defensorului Drepturilor în privința modalităților de restituire sau cremație a prelevărilor efectuate în cadrul unei autopsii judiciare (mai precis, dispozițiile introduse de legea nr. 2011-525 din 17 mai 2011, vezi "circumstanțele cauzei, 3" și "dreptul și practica internă relevante, 2").

În fine, constată că Guvernul francez a, în declarația sa, recunoscut fără echivoc că refuzul autorităților de a restitu reclamanților prelevările efectuate din corpul fiului și vitrregului lor a încălcat respectarea vieții lor private și de familie garantată de art. 8 din Convenție. Pentru a remedia aceasta, Guvernul s-a oferit să verse suma de 9.000 EUR reclamanților. Curtea consideră, în vederea circumstanțelor cauzei, că este vorba despre o satisfacție echitabilă. Având în vedere observațiile reclamanților pe acest punct, constată că în cazul Girard (precitat), reclamanții primiseră în conjunto suma de 20.000 EUR cu titlu nu numai al încălcării art. 8, ci și din cauza încălcării art. 2 sub aspectul procedural. În caz, greul reclamanților se limitează la domeniul de aplicare al art. 8 din Convenție.

Având în vedere ce precede, Curtea concluzionează că nu se mai justifică să continue examinarea cererii. Prin urmare, trebuie să radieze cererea din rol. Suma de 9.000 EUR trebuie versată în decurs de trei luni după data notificării deciziei Curții pronunțate conform art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dacă nu se efectuează reclămare în termenul menționat, Guvernul va trebui să verseze, începând cu expirarea acestuia și până la reclămare efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a ușurinței de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, mărită cu trei puncte procentuale.

În sfârșit, Curtea subliniază că în cazul în care Guvernul nu ar respecta termenii declarației unilaterale, cererea ar putea fi reinscrisă în rol în virtutea art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbie (decizie), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Pentru aceste motive, Curtea, la unanimitate, Ia act de termenii declarației Guvernului pârât privind art. 8 din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor luate în felul acesta; Hotărăște să radieze cererea din rol în aplicarea art. 37 § 1 c) din Convenție. Stephen Phillips Mark Villiger Grefier adjunct Președinte

Le gouvernement français (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me Edwige Belliard, Directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

La requête a été communiquée au Gouvernement le 21 février 2012 . A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants sont la mère et le beau-père de William H., décédé le 16 octobre 2005 des suites des blessures qui lui furent infligées à son domicile à Foix par son agresseur, D.L. 1. Prélèvements d’organes et demandes de restitution

Le 19 octobre 2005, une autopsie du corps de William H. fut réalisée, sur réquisitions du procureur de la République du tribunal de grande instance de Foix, par le docteur C. Au cours de cette autopsie, des prélèvements furent effectués, portant sur le larynx, le cœur, les poumons, le pancréas, le foie, un fragment de rein, un fragment de sternum, le cerveau et la dure-mère. Ces prélèvements firent l’objet d’une expertise anatomo ‑ pathologique réalisée par le professeur F. du centre hospitalier universitaire de Reims en juin 2006.

Le 20 octobre 2005, le juge d’instruction autorisa l’inhumation du corps de William H. sauf crémation. Les requérants considérèrent qu’il s’agissait d’une inhumation provisoire dans l’attente de l’incinération du corps.

Par plusieurs courriers des 4 février, 2 mai et 23 août 2006 adressés au procureur de la République et au juge d’instruction du tribunal de grande instance de Foix, les requérants demandèrent que les organes prélevés sur le corps de leur fils et beau-fils leur soient restitués et que l’interdiction de crémation soit levée afin de procéder aux funérailles définitives et à l’incinération du corps.

Le 10 octobre 2006, les requérants présentèrent une première requête en restitution, fondée sur l’article 99 du code de procédure pénale, des organes prélevés et placés sous scellés auprès du juge d’instruction du tribunal de grande instance de Foix. Le 24 octobre 2006, le juge d’instruction rendit une ordonnance de refus de restitution aux motifs qu’il apparaissait nécessaire de conserver les scellés contenant les organes de William H. jusqu’à la fin de l’instruction, que cette mesure permettait de conserver les droits des parties en matière notamment de contre-expertise et que cette précaution se justifiait d’autant plus qu’il s’agissait de scellés biologiques.

Par un arrêt du 14 juin 2007, la cour d’assises de l’Ariège condamna D.L., l’agresseur de William H., à vingt ans de réclusion criminelle.

Par des courriers des 24 août, 18 septembre, 6 octobre, 3 et 18 décembre 2007, les requérants, notamment par l’intermédiaire de leur avocat, demandèrent au procureur de la République du tribunal de grande instance de Foix, puis au procureur général près la cour d’appel de Toulouse, la restitution des organes prélevés sur le corps de leur fils et beau ‑ fils. Ils interpellèrent également le garde des sceaux, le médiateur de la République (voir ci-dessous), le président de la cour d’assises d’appel de Haute-Garonne et le président de la République française.

Par un arrêt du 11 avril 2008, la cour d’assises d’appel de la Haute ‑ Garonne condamna D.L. à dix-huit ans de réclusion criminelle pour le meurtre de William H. En l’absence de pourvoi en cassation, cette condamnation devint définitive.

Par un courrier du 17 avril 2008, les requérants sollicitèrent du procureur général près la cour d’appel de Toulouse la restitution, dans les délais les plus brefs, des organes prélevés lors de l’autopsie et placés sous scellés. Le 13 mai 2008, le procureur général leur répondit que le corps de William leur avait été restitué le 24 octobre 2005 et que les prélèvements effectués aux fins d’analyse dans le cadre d’une procédure judiciaire n’étaient pas susceptibles de restitution au sens de l’article 99 du code de procédure pénale.

Le 3 juin 2008, la crémation de William H. fut autorisée par le procureur général. Saisi une nouvelle fois par les requérants, le 2 juin 2008, d’une demande de restitution des organes prélevés, le procureur réitéra qu’il ne lui était pas possible d’y faire droit pour le motif indiqué dans sa réponse du 13 mai 2008.

Par un courrier du 13 juin 2008, le professeur F., ayant réalisé l’expertise anatomo-pathologique, informa les requérants que les prélèvements d’organes de leur fils et beau-fils avaient été détruits par incinération selon une procédure menée en août 2007.

Par des courriers en date des 30 juin 2008 et 16 juillet 2008, les requérants sollicitèrent du procureur général la restitution des effets personnels et du téléphone portable de leur fils et beau-fils placés sous scellés. Ils demandèrent également ce qu’il était advenu des organes de leur fils et beau-fils. Par une demande du 22 septembre 2008 fondée sur l’article 41-4 du code de procédure pénale, les requérants sollicitèrent la restitution des prélèvements biologiques placés sous scellés dans le cadre de la procédure d’instruction.

Par une décision du 7 octobre 2008, le procureur général près la cour d’appel de Toulouse ordonna la restitution des effets personnels et du portable de William H. aux requérants mais dit n’y avoir lieu à restitution des scellés biologiques, ceux-ci étant insusceptibles de restitution par nature, au sens de l’article 99 du code de procédure pénale.

Par un courrier du 3 novembre 2008 adressé au procureur général près la cour d’appel de Toulouse, le professeur F. expliqua qu’en faisant procéder à l’incinération des prélèvements non utilisés, car non contributifs pour l’expertise, après conservation dans la paraffine de trente prélèvements ayant fait l’objet de l’expertise demandée, il avait agi conformément aux pratiques hospitalières réglementaires et dans le respect des exigences sanitaires. Il insista sur la toxicité des prélèvements conditionnés dans du formol et sur la procédure particulière qu’exigeaient leur conservation et leur élimination par les laboratoires et les hôpitaux.

Par un arrêt du 28 avril 2009, la cour d’appel de Toulouse confirma cette décision du procureur général. Elle releva la particularité de la demande des requérants concernant la restitution de prélèvements humains qui ne sauraient être considérés comme des objets ordinaires. En l’absence d’une règle de droit spécifique à ce sujet, la cour d’appel rappela la jurisprudence de la Cour de cassation selon laquelle les prélèvements effectués dans le cadre d’une procédure judiciaire sur une personne vivante ou décédée ne sont pas des objets susceptibles de restitution au sens de l’article 99 du code de procédure pénale. Ayant pris connaissance des explications du professeur F. eu égard au risque sanitaire généré par le traitement et la conservation des prélèvements, la cour d’appel conclut que, bien que la douleur de la famille de William H. soit incontestable et que leur souci de donner une sépulture décente au corps de leur fils, dans son intégralité, soit légitime, « il n’a pas été possible, dans l’état actuel de la loi, de concilier à la fois la nécessaire recherche de la vérité, et le souhait ultime de cette famille meurtrie ».

Les requérants se pourvurent en cassation. Dans leur mémoire ampliatif, ils faisaient notamment valoir qu’en refusant la restitution à la famille de William H. des organes prélevés sur le cadavre, sans s’assurer elle-même de l’impossibilité de cette restitution ni justifier d’un juste équilibre entre un intérêt de la société et celui de la vie privée et familiale et sans que ce refus apparaisse proportionné aux nécessités de la procédure pénale ou à des impératifs sanitaires particuliers, dans la mesure où les parents de la victime avaient demandé et avaient été autorisés à procéder à la crémation de leur fils, la cour d’appel avait violé l’article 8 de la Convention.

Par un arrêt du 3 février 2010, la Cour de cassation rejeta le pourvoi au motif que « les prélèvements effectués sur le corps humain à des fins de recherches médico-légales pour les nécessités d’une enquête ou d’une information, qui ne peuvent faire l’objet d’un droit patrimonial aux termes de l’article 16-1 du code civil, ne constituent pas des objets susceptibles de restitution au sens de l’article 41-4 du code de procédure pénale ». 2. Plainte avec constitution de partie civile

Le 8 juillet 2009, les requérants portèrent plainte auprès du procureur de la République du chef de détournement d’objets placés sous scellés, infraction prévue par l’article 434-22 du code pénal. La plainte fut classée sans suite le 19 novembre 2009, le procureur ayant considéré qu’aucune poursuite pénale n’était possible car « s’il est indéniable que certaines familles rencontrent de nombreuses difficultés à l’occasion d’autopsies ordonnées dans le cadre d’enquêtes pénales, il est néanmoins établi que les prélèvements réalisés sur le corps du défunt aux fins d’analyse ne sont pas, conformément à l’arrêt de la chambre criminelle de la Cour de cassation du 3 avril 2002 (...) des objets susceptibles de restitution, au sens de l’article 99 du code de procédure pénale ». Cette décision de classement sans suite fut confirmée par le procureur général près la cour d’appel de Paris par une décision du 2 juin 2010.

Le 8 novembre 2010, les requérants déposèrent une plainte avec constitution de partie civile. Le 15 juin 2011, le juge d’instruction rendit une ordonnance de refus d’informer. 3. Proposition de réforme par le médiateur de la République (Défenseur des droits)

Interpellé par les requérants, le médiateur de la République leur répondit, le 29 mai 2009, que l’étude approfondie de l’impossibilité pour les proches d’une personne décédée d’obtenir la restitution des organes prélevés dans le cadre d’une autopsie avait révélé des insuffisances dans le régime juridique actuel des autopsies judiciaires. En conséquence, il avait soumis aux ministres concernés une proposition de réforme portant « renforcement de l’encadrement juridique des autopsies judiciaires ». Dans cette proposition, le médiateur de la République faisait valoir la nécessité de définir un statut juridique spécifique aux prélèvements humains. Ce statut devrait notamment prévoir une obligation d’information de la famille avant la destruction des scellés et permettre la restitution des organes prélevés à la demande des intéressés, si celle-ci est matériellement possible et dans des conditions d’hygiène réglementées.

Par un courrier du 8 juillet 2011, le Défenseur des droits (successeur du médiateur de la République) informa les requérants de ce que sa proposition de réforme avait abouti. L’article 147 de la loi n o 2011-525 du 17 mai 2011 insère en effet dans le code de procédure pénale un nouveau chapitre relatif aux autopsies judiciaires. Figurent dans ce texte l’obligation du médecin pratiquant l’autopsie d’avoir une formation ou une expérience appropriée, ainsi que le droit des proches à être informés des prélèvements biologiques effectués et de se voir restituer le corps dans les meilleurs délais. Le défenseur des droits précisa aussi qu’il était mis fin au vide juridique concernant le traitement des prélèvements humains. Selon l’article 230-30 de la loi précitée, l’autorité judiciaire compétente pourra ordonner la destruction selon les modalités prévues par l’article R. 1335 ‑ 11 du code de la santé publique ou autoriser leur restitution en vue d’une inhumation ou d’une crémation (voir « droit et pratique internes pertinents »). B. Le droit et la pratique internes pertinents 1. Les dispositions du code de procédure pénale applicables au moment des faits et la jurisprudence de la Cour de cassation

Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale se lisent ainsi : Article 41-4, alinéas 1 et 2 « Lorsqu’aucune juridiction n’a été saisie ou lorsque la juridiction saisie a épuisé sa compétence sans avoir statué sur la restitution des objets, le procureur de la République ou le procureur général est compétent pour décider, d’office ou sur requête, de la restitution de ces objets lorsque la propriété n’en est pas sérieusement contestée. Il n’y a pas lieu à restitution lorsque celle-ci est de nature à créer un danger pour les personnes ou les biens ou lorsqu’une disposition particulière prévoit la destruction des objets placés sous main de justice ; la décision de non-restitution prise pour l’un de ces motifs ou pour tout autre motif, même d’office, par le procureur de la République ou le procureur général peut être contestée dans le mois de sa notification par requête de l’intéressé devant le tribunal correctionnel ou la chambre des appels correctionnels, qui statue en chambre du conseil. » Article 99, alinéas 1 et 4 « Au cours de l’information, le juge d’instruction est compétent pour décider de la restitution des objets placés sous main de justice. Il n’y a pas lieu à restitution lorsque celle-ci est de nature à faire obstacle à la manifestation de la vérité ou à la sauvegarde des droits des parties ou lorsqu’elle présente un danger pour les personnes ou les biens. »

Selon une jurisprudence bien établie de la chambre criminelle de la Cour de cassation, « les prélèvements effectués aux fins d’analyses dans le cadre d’une procédure judiciaire, que ce soit sur une personne vivante ou décédée, ne sont pas des objets susceptibles de restitution au sens de l’article 99 du code de procédure pénale » (voir notamment Cass. crim., pourvoi n o 01 ‑ 81592, 3 avril 2002, publié au bulletin). 2. Loi n o 2011-525 du 17 mai 2011 de simplification et d’amélioration de la qualité du droit

La loi du 17 mai 2011, non applicable au moment des faits, insère des dispositions spécifiques aux autopsies judiciaires dans le code de procédure pénale aux articles 230-28 à 230-31. Concernant la destruction ou la restitution des prélèvements biologiques réalisés au cours d’une autopsie, le nouvel article 230-30 du code de procédure pénale dispose ce qui suit : Article 230-30 « Lorsque les prélèvements biologiques réalisés au cours d’une autopsie judiciaire ne sont plus nécessaires à la manifestation de la vérité, l’autorité judiciaire compétente peut ordonner leur destruction. La destruction s’effectue selon les modalités prévues par l’article R. 1335-11 du code de la santé publique. Toutefois, sous réserve des contraintes de santé publique et lorsque ces prélèvements constituent les seuls éléments ayant permis l’identification du défunt, l’autorité judiciaire compétente peut autoriser leur restitution en vue d’une inhumation ou d’une crémation. »

L’article R. 1335-11 du code de la santé publique relatif à l’élimination des pièces anatomiques, déjà applicable au moment des faits, auquel renvoie le nouvel article 230-20 du code de procédure pénale est ainsi rédigé : Article R. 1335-11 « Les pièces anatomiques d’origine humaine destinées à l’abandon doivent être incinérées. L’incinération a lieu dans un crématorium autorisé conformément à l’article L. 2223-40 du code général des collectivités territoriales et dont le gestionnaire est titulaire de l’habilitation prévue à l’article L. 2223-41 de ce code. Les dispositions des articles R. 2213-34 à R. 2213-39 du code général des collectivités territoriales ne leur sont pas applicables. L’incinération est effectuée en dehors des heures d’ouverture du crématorium au public. Les cendres issues de l’incinération des pièces anatomiques d’origine humaine peuvent être collectées et traitées par les communes et les groupements de communes dans les conditions définies à l’article L. 2224-14 du code général des collectivités territoriales. » GRIEF

Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que le refus des autorités judiciaires de leur restituer les prélèvements effectués sur le corps de leur fils et beau-fils porte atteinte au droit au respect de leur vie privée et familiale. EN DROIT

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 29 mai 2012, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

La déclaration était ainsi libellée : « Je soussignée, Anne-Françoise Tissier, agent du Gouvernement français, déclare que le Gouvernement français offre de verser à M me Mauricette Bourson et à M. Serge Bourson, à titre gracieux, la somme globale de 9.000 (neuf mille) euros au titre de la requête enregistrée sous le n o 44794/10. Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par les requérants dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause. Le Gouvernement reconnaît, qu’en l’espèce, le refus des autorités judiciaires de restituer aux requérants les prélèvements effectués sur le corps de leur fils et beau-fils portait atteinte au respect de leur vie privée et familiale, au sens de l’article 8 de la Convention. »

Par une lettre du 28 juin 2012, les requérants ont indiqué qu’ils n’étaient pas satisfaits des termes de la déclaration unilatérale formulée par le Gouvernement. Ils ont rappelé qu’ils n’ont jamais eu de réponse à la question de savoir ce qu’étaient devenues les cendres des prélèvements effectués sur le corps de leur fils et beau-fils. Ils estimaient également que, si la Cour s’est prononcée dans l’affaire Girard c. France (n o 22590/04, 30 juin 2011) sur la question du retard des autorités à restituer des prélèvements biologiques à la famille du défunt, la présente requête pose la question, différente, du refus des autorités de procéder à une telle restitution. En outre, les requérants considéraient que la somme de 9 000 euros (EUR) proposée par le Gouvernement ne constituait pas une somme équitable au regard des circonstances de l’espèce et de la violation de l’article 8 de la Convention. Ils rappelaient que, dans l’affaire Girard précitée, les requérants s’étaient vu octroyer une somme de 20 000 EUR au titre de leur préjudice moral.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si : « pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ».

Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt Tahsin Acar c. Turquie [GC], (n o 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI). Parmi les facteurs à prendre en considération à cet égard figurent notamment « la nature des griefs formulés, le point de savoir si les questions soulevées sont analogues à celles déjà tranchées par la Cour dans des affaires précédentes » ainsi que le point de savoir si le Gouvernement a, dans sa déclaration, reconnu l’existence des violations alléguées et proposé des modalités de redressement appropriées (Tahsin Acar, précité, § 76).

En l’espèce, la Cour prend acte de la déclaration formelle du Gouvernement. Elle note qu’elle s’est déjà prononcée sur la question de la restitution à la famille du corps d’un défunt après autopsie ( Pannullo et Forte c. France , n o 37794/97, § 35-40, CEDH 2001 ‑ X) ainsi que sur celle de la restitution à la famille des prélèvements biologiques effectués sur le corps d’un défunt dans le même cadre ( Girard , précité, §§ 99-102 et 107 ‑ 111). Dans ces deux affaires, la Cour a considéré que l’ingérence dans le droit des requérants de donner à leur enfant une sépulture définitive avait été disproportionnée.

La Cour constate, en outre, que le droit interne a fait l’objet d’une évolution positive sous l’impulsion du Défenseur des droits quant aux modalités de restitution ou de crémation des prélèvements effectués dans le cadre d’une autopsie judiciaire (il s’agit, plus précisément, des dispositions introduites par la loi n o 2011-525 du 17 mai 2011, voir « les circonstances de l’espèce, 3 o » et « le droit et la pratique internes pertinents, 2 o »).

Elle relève enfin que le Gouvernement français a, dans sa déclaration, reconnu sans équivoque que le refus des autorités de restituer aux requérants les prélèvements effectués sur le corps de leur fils et beau ‑ fils avait porté atteinte au droit au respect de leur vie privée et familiale garanti par l’article 8 de la Convention. Pour y remédier, le Gouvernement a proposé de verser la somme de 9 000 EUR aux requérants. La Cour considère, au regard des circonstances de l’espèce, qu’il s’agit d’une satisfaction équitable. Eu égard aux observations des requérants sur ce point, elle note que dans l’affaire Girard (précitée), les requérants s’étaient vu octroyer conjointement la somme de 20 000 EUR au titre non seulement de la violation de l’article 8, mais aussi en raison de la violation de l’article 2 sous son volet procédural. En l’espèce, le grief des requérants se limite au champ d’application de l’article 8 de la Convention.

Compte tenu de ce qui précède, la Cour conclut qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête. Il y a lieu dès lors de rayer la requête du rôle. La somme de 9 000 EUR devra être versée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement devra verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention ( Josipović c. Serbie (déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Prend acte des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 8 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris ; Décide de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Stephen Phillips Mark Villiger Greffier adjoint Président