S.J. împotriva Luxemburgului

Secțiunea a cincea Cerere nr. 47229/12 S.J. împotriva Luxemburgului introdusă la 16 iulie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl S.J., este un resortisant luxemburghez născut în 1976 și reținut în prezent la centrul penitenciar din Luxemburg la Sandweiler. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, deținut în centrul penitenciarelor din Luxemburg (denumită în continuare "CPL") trebuia să se deplaseze la tribunalul din Luxemburg la 24, 25 și 26 februarie 2010 pentru a se constitui parte civilă într-un dosar privind moartea unei părți terțe. În vederea acestor transferuri ale CPL către instanță, reclamantul a fost supus săpăturilor corporale.

În timpul percheziției corporale din 24 februarie 2010, reclamantul ar fi fost obligat să se dezbrace într-o cabină neînchisă în prezența unui număr anormal de mare de gardieni (reclamantul a vorbit despre opt paznici) și ar fi trebuit, de asemenea, să se dezbrace. În timpul percheziției, hainele sale ar fi fost depuse într-o cabină de lângă prima. Pentru a-și recupera hainele, el ar fi trebuit să iasă gol din prima cabină pentru a ajunge la secundă, iar distanța dintre cele două cabine ar fi de doi metri. În apropierea acestor cabine se află ghișeul CPL unde, în momentul percheziționării reclamantului, ar fi fost afectate două persoane de sex feminin care, având în vedere dispunerea locului, ar fi putut avea vedere la cabinele de percheziție sau la coridorul adiacent.

La 28 februarie 2010, reclamantul s-a plâns în fața Camerei Consiliului tribunalului din ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś În urma unei anchete, s-a dovedit că reproșurile sale nu erau întemeiate și că personalul CPL acționase în deplină conformitate cu dispozițiile aplicabile.

La 26 martie 2010, reclamantul a depus o plângere cu constituirea unei părți civile împotriva necunoscutului, împotriva procurorului general, a directorului CPL, precum și a altor cinci agenți ai CPL, pentru fapte de tortură sau de tratament inuman, crud sau degradant. Printr-o scrisoare din 31 martie 2010, avocatul reclamantului se plângea de săpăturile corporale din 24 și 26 februarie 2010 directorului CPL. Într-o ordonanță din 4 iunie 2010, un judecător judecător judecătoresc al tribunalului judecătoresc din diapozitiv s-a declarat incompetent pentru a-l acuza pe delegatul procurorului general. În continuare, la 7 iunie 2010, același judecător din partea statului membru în cauză a emis un ordin de neinformare împotriva celorlalte persoane vizate de plângerea reclamantului, pe motiv că faptele denunțate erau conforme cu dispozițiile legale și că nu aveau temei care să justifice o informare judiciară.

La 30 august 2010, reclamantul a depus o nouă plângere împotriva directorului CPL, precum și împotriva altor patru agenți ai CPL, pentru infracțiuni de tortură. februarie 2010, care s-ar fi desfășurat în prezența a opt gardieni și în cazul în care ar fi fost obligat să iasă dezbrăcat din cabina de percheziție în apropierea ghișeului în care se aflau agenți de sex feminin. La 25 octombrie 2010, un nou judecător din oficiu a emis un ordin de neinformare, motivând că faptele de care se plângea reclamantul nu erau susceptibile să aibă o calificare penală. La 27 octombrie 2010, reclamantul a primit o cerere de pronunțare a unei hotărâri. Din scrisoarea Ombudsmanului Marelui Ducat al Luxemburgului din 8 noiembrie 2010, reiese că un număr anormal de mare de gardieni (trei sau patru în spațiul liber din sala de așteptare) ar fi fost prezenți la percheziția din 24 februarie 2010 și că două gărzi erau în funcțiune în momentul percheziției.

Într-o hotărâre din 7 decembrie 2010, camera consiliului Tribunalului de apel a decis că o percheziție corporală efectuată în condițiile descrise de reclamant în plângerea sa ar putea constitui obiectul unor lovituri și răniri voluntare, dacă nu involuntare. În consecință, aceasta a dispus instanței judecătorești din statul de judecată să dea curs faptelor enunțate în plângerea reclamantului și a trimis cauza în fața instanței judecătorești din statul de judecată director și, prin urmare, acesta din urmă a introdus informații judiciare, dar, la 16 ianuarie 2012, a ajuns la concluzia că nu era necesar să se soluționeze cauza faptului că faptele educate nu erau susceptibile de a fi calificate penal.

La 15 februarie 2012, Camera Consiliului tribunalului din Luxemburg din Luxemburg, a considerat că faptele precum cele prezentate de la lit. (e) nu prezentau nici o calificare penală și a respins cazul. La 24 aprilie 2012 a avut loc o ședință în fața Camerei Consiliului Tribunalului de apel. Reclamantul a dorit să se prezinte la această ședință. În acest scop, s-a prevăzut un transport pentru a aduce CPL la sala de recurs la ora 8:00. Considerând că acest transport era prea devreme pentru a ajunge în culise (care era prevăzută la ora 9.50), reclamantul l-a interogat pe gardian cu privire la cauzele acestei supremații. Când gardianul nu i-a dat un răspuns satisfăcător, reclamantul a retras cererea de a fi transportat de poliție și s-a întors la secțiunea sa.

Când s-a răzgândit și s-a întors la locul de îmbarcare, a fost informat că duba era plecată. La 24 aprilie 2012, camera Consiliului Tribunalului de apel a respins recursul reclamantului împotriva ordonanței din 15 februarie 2012. Reclamantul s-a opus hotărârii din 24 aprilie 2012 și a formulat o plângere în privința hotărârii din 15 februarie 2012 în fața camerei consiliului Tribunalului de apel pe motivul absenței sale la tribunalul în cauză. Prin două hotărâri din 27 iunie 2012, camera Consiliului Tribunalului de Primă Instană a respins atât opoziția sa, cât și plângerea sa, pe motiv în special că aceste acțiuni nu existau în speță. GRIFS 1. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că percheziția corporală de care a făcut obiectul constituie un tratament inuman și degradant.

El se plânge încă de lipsa unei anchete efective privind tratamentul pe care l-a suferit. 2. Invocând art. 6 din Convenție se plânge de un boicot pe care l-ar fi organizat CPL pentru a-l împiedica să-și apere interesele în justiție. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante, ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele art. 3 din Convenție?

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 47229/12 S.J. contre le Luxembourg introduite le 16 juillet 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. S.J., est un ressortissant luxembourgeois né en 1976 et actuellement détenu au centre pénitentiaire de Luxembourg à Sandweiler. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le requérant, détenu au centre pénitentiaire de Luxembourg (ci-après « CPL »), devait se rendre au tribunal d’arrondissement de Luxembourg les 24, 25 et 26 février 2010 afin de se constituer partie civile dans un dossier relatif à la mort d’un tiers. En vue de ces transferts du CPL au tribunal, le requérant fut soumis à des fouilles corporelles. Lors de la fouille corporelle du 24 février 2010, le requérant aurait été contraint de se mettre à nu dans une cabine non close en présence d’un nombre anormalement élevé de gardiens (le requérant parle de huit gardiens).

Il aurait également eu à s’accroupir. Durant la fouille, ses vêtements auraient été déposés dans une cabine se situant à coté de la première. Afin de récupérer ses vêtements, il aurait donc dû sortir nu de la première cabine pour se rendre à la seconde. La distance à parcourir entre les deux cabines serait de deux mètres. A proximité de ces cabines se situerait le guichet du CPL où auraient été affectées, au moment de la fouille du requérant, deux personnes de sexe féminin qui, au vu de la disposition des lieux, auraient pu avoir une vue sur les cabines de fouille ou le couloir attenant.

Le 28 février 2010, le requérant se plaignit auprès de la chambre du conseil du tribunal d’arrondissement en faisant état d’irrégularités qui seraient survenues lors des transferts des 24, 25 et 26 février 2010. Le 19 mars 2010, le délégué du Procureur Général d’Etat pour la direction générale des établissements pénitentiaires (ci-après le « Délégué du Procureur Général » fit informer le requérant qu’à la suite d’une enquête il s’était avéré que ses reproches n’étaient pas fondés et que le personnel du CPL avait agi dans le strict respect des dispositions applicables. Le 26 mars 2010, le requérant déposa plainte avec constitution de partie civile contre inconnu, contre le Délégué du Procureur Général, le directeur du CPL, ainsi que cinq autres agents du CPL, pour des faits de torture ou de traitement inhumain, cruel ou dégradant.

Par un courrier du 31 mars 2010, l’avocat du requérant se plaignit des fouilles corporelles des 24 et 26 février 2010 au directeur du CPL. Dans une ordonnance du 4 juin 2010, un juge d’instruction du tribunal d’arrondissement se déclara incompétent pour instruire à l’encontre du Délégué du Procureur Général. Puis, le 7 juin 2010, le même juge d’instruction rendit une ordonnance de non-informer contre les autres personnes visées dans la plainte du requérant, au motif que les faits dénoncés étaient conformes aux dispositions règlementaires et qu’ils n’avaient pas de fondement susceptible de justifier une information judiciaire. Le 30 août 2010, le requérant déposa une nouvelle plainte contre le directeur du CPL, ainsi que contre quatre autres agents du CPL, pour des faits de torture.

Il se plaignit uniquement de la fouille corporelle du 24 février 2010, qui se serait déroulée en présence de huit gardiens et où il aurait été obligé de sortir nu de la cabine de fouille à proximité du guichet où se trouvaient des agents de sexe féminin. Le 25 octobre 2010, un nouveau juge d’instruction rendit un ordonnance de non-informer, au motif que les faits dont se plaignait le requérant n’étaient pas susceptibles de revêtir une qualification pénale. Le 27 octobre 2010, le requérant releva appel de cette ordonnance. Il ressort d’un courrier du médiateur du Grand-duché de Luxembourg du 8 novembre 2010, qu’un nombre de gardiens anormalement élevé (trois ou quatre dans le local jouxtant la salle d’attente) auraient été présents lors de la fouille du 24 février 2010 et que deux gardiennes étaient en service au moment de la fouille.

Dans un arrêt du 7 décembre 2010, la chambre du conseil de la cour d’appel décida qu’une fouille corporelle réalisée dans les conditions décrites par le requérant dans sa plainte était susceptible de constituer l’infraction de coups et blessures volontaires, sinon involontaires. En conséquence, elle ordonna au juge d’instruction d’instruire les faits énoncés dans la plainte du requérant et renvoya la cause devant le juge d’instruction directeur. Ce dernier entreprit alors une information judiciaire, mais conclut, le 16 janvier 2012, à un non-lieu à poursuivre au motif que les faits instruits n’étaient pas susceptibles d’une qualification pénale. Le 15 février 2012, la chambre du conseil du tribunal d’arrondissement de Luxembourg, estima que les faits tels qu’ils résultaient de l’instruction ne présentaient aucune qualification pénale et prononça un non-lieu à poursuivre.

Le 24 avril 2012 eut lieu une audience devant la chambre du conseil de la cour d’appel. Le requérant avait souhaité se rendre à cette audience. A cette fin, un transport fut prévu pour l’amener du CPL à la cour d’appel à 8 heures. Estimant que ce transport était trop en avance de l’audience (qui était prévue à 9.50 heures), le requérant interrogea le gardien en charge sur les causes de cette prématurité. Le gardien ne lui donnant pas de réponse satisfaisante, le requérant avança qu’il n’acceptait pas de se faire transporter par la police et retourna à sa section. Lorsqu’il changea d’avis et retourna au lieu d’embarquement, il fut informé que la camionnette était désormais partie.

Le 24 avril 2012, la chambre du conseil de la cour d’appel rejeta le recours du requérant contre l’ordonnance du 15 février 2012. Le requérant releva opposition de l’arrêt du 24 avril 2012 et formula une « réclamation » à l’encontre dudit arrêt auprès de la chambre du conseil de la cour d’appel au motif de son absence à l’audience en question. Par deux arrêts du 27 juin 2012, la chambre du conseil de la cour d’appel rejeta tant son opposition que sa « réclamation », aux motifs notamment que ces recours n’existaient pas en l’espèce. GRIEFS 1. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint que la fouille corporelle dont il a fait l’objet constituait un traitement inhumain et dégradant.

Il se plaint encore de l’absence d’enquête effective au sujet du traitement qu’il a subi. 2. Invoquant l’article 6 de la Convention il se plaint d’un boycott qu’aurait organisé le CPL pour l’empêcher de défendre ses intérêts en justice.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à des traitements inhumains ou dégradants ? 2. Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants, l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ?