RĂCHITĂ v. ROMANIA
RĂCHITĂ v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
Cererea nr. 15987/09 Doru RĂCHITĂ împotriva României depusă la 17 martie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Doru Răchită, este un național român, născut în 1949 și trăiește în București. El este reprezentat în fața Curții de către dna Cristina Gabriela Răchită, avocat practicant în București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 octombrie 2002, Comisia pentru Execuția Legii nr. 18/1991, a recunoscut drepturile de proprietate ale reclamantului la 350 mp de terenuri care au fost nationalizate în timpul regimului comunist, a emis un titlu de proprietate și i-a dat posesia acestui teren. Într-o dată neespecificată în 2008, reclamantul a introdus o procedură, printre altele, împotriva Oficiului primarului București, care a solicitat o ordonanță judecătorească care a obligat Oficiul primarului să îndepărteze un gard construit de o terță parte pe un drum public care a împiedicat reclamantul să acceseze 350 mp de teren returnat la el. El a susținut și a prezentat dovezi că, după ce a notificat biroul primarului București cu privire la plângerea sa, ei au respins-o pe baza faptului că vecinul său alături nu a construit un gard pe drumul public. El a susținut că, deși, după aceea, el a participat la o ședință la Biroul primarului București și a informat autorităților că plângerea sa se referă la vecinul care locuiește dincolo de țara sa, mai degrabă decât la vecinul său alături, autoritățile nu au reușit să ia alte măsuri. Prin o hotărâre finală din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel a respins acțiunea reclamantului ca fiind nefondată din cauza faptului că nu a informat autorităților administrative cu privire la identificarea în mod incorect a vecinului împotriva căruia se plângea și le permite să rezolve situația. În plus, acesta a respins cererea reclamantului de dovezi de testimonial suplimentare și un raport de experți care atestă că drumul a fost obstrucționat de construcția gardului pe motivul că acestea sunt inutile și neconcludenți pentru acest caz. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a avut o audiere echitabilă în fața instanțelor interne, în măsura în care aceste instanțe au respins acțiunea sa în căutarea îndepărtării gardului construit de o terță parte pe o stradă publică care împiedică accesul la proprietatea sa fără a examina în mod corespunzător dovezile prezentate înaintea acestora, în special prin bazarea pe concluziile incorecte că nu a informat autoritățile administrative cu privire la greșeala lor în identificarea terței contra care se plângea. În plus, acestea au respins unele dintre dovezile prezentate de el și nu au furnizat motive suficiente pentru deciziile lor. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamantul se plânge că decizia Curții de Apel din București și-a încălcat drepturile de proprietate și dreptul la libertatea de circulație în măsura în care nu a putut folosi sau construi pe proprietatea sa și nu a putut să-l vândă. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, în măsura în care instanța internă nu a efectuat un examen corespunzător al argumentelor și argumentelor formulate de el în ceea ce privește incapacitatea autorităților administrative de a identifica corect terțul împotriva căruia se plângea? A existat o ingerință în dreptul reclamanților la bucurarea pașnică a bunurilor sale în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza faptului că Curții de Apel din București au respins procedurile depuse de el fără a examina în mod corespunzător argumentele prezentate de el? Dacă da, a fost această interferență în conformitate cu condițiile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții?