CASE OF DANIJEL PEČNIK v. SLOVENIA

CAUZUL CU DIN DANIJEL PEČNIK v. SLOVENIA (Declarația nr. 44135/06) ÎN CAUZA DE JUGEMENT STRASBOURG 18 octombrie 2012 FINAL 18/03/2013 Prezenta hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 litera (c) din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Danijel Pečnik v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de Camera compusă de: Dean Spielmann, președinte, Mark Villiger, Karel Jungwiert, Boštjan M. Zupančič, Ann Power-Forde, Angelika Nußberger, André Potocki, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 18 septembrie 2012, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 44135/06) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Danijel Pečnik („reclamantul”), la 27 septembrie 2006. Reclamantul a fost reprezentat de dna M. Končan Verstovšek, avocat care practică în Celje. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. 13 din Convenția privind lipsa unui remediu intern eficace în acest sens La 17 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată guvernului în temeiul articolului 54 § 2 din Regulamentul Curții. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Mozirje. La 2 decembrie 2002, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții Ljubljana de Muncire și Socială care a contestat o decizie de respingere a cererii sale de asigurare pentru invaliditate. La 9 iunie 2005, prima audiere a avut loc și instanța a pronunțat o hotărâre, respingând cererea reclamantului în întregime. La 23 martie 2006, Curtea Superioră a Muncii și Sociale a susținut recursul și a remis cazul de reexaminare. Între 15 iunie 2006 și 19 octombrie 2006 au avut loc trei audieri și instanța a desemnat un expert. 10. La 19 octombrie 2006, instanța de primă instanță a pronunțat o hotărâre. La 1 martie 2007, Curtea Superioră a Muncii și Sociale a susținut recursul în parte și a modificat hotărârea de primă instanță. Această decizie a fost transmisă reclamantului la 3 aprilie 2007. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 12. Pentru dreptul intern relevant, a se vedea Nezirović c. Slovenia (dec.) nr. 16400/06, 25 noiembrie 2008). HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLE 6 1 ȘI 13 A CONVENȚIIIUNEA 13. Reclamantul s-a plâns că procedura la care a fost parte a fost excesiv de mult timp. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care spune după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 14. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru proceduri excesiv de lungi în Slovenia nu erau eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 15. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive (a se vedea Maksimovič c. Slovenia, nr. 28662/05, 22 iunie 2010, §§ 21–24). Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 2002, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața Tribunalului Ljubljana Muncii și Sociale și s-a încheiat la 3 aprilie 2007, în ziua în care hotărârea Curții Superiore de Muncii și Sociale din 1 martie 2007 a fost încheiată în fața reclamantului. Prin urmare, a durat patru ani și patru luni la două niveluri de competență. 17. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). 18. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea, Ribič v. Slovenia , nr. 20965/03, §§ 33, 19 octombrie 2010; Cvetrežnik v. Slovenia , nr. 75653/01, §§ 16-18, 30 martie 2006; Pažon v. Slovenia , nr. 17337/02, §§ 16-18, 6 aprilie 2006), Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”. 19. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. art. 13 20. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Având în vedere concluziile sale în cazul Maksimovič c. Slovenia (citată mai sus, §§ 29–30), Curtea constată că, în cazul în cauză, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei unui remediu în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un termen rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIUNE 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 6000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 23. Guvernul a contestat cererea. 24. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând într-un mod echitabil, i-a acordat 2.000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 25. 26. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, Curtea constată că reprezentantul reclamantului a acuzat 2 380 EUR pentru elaborarea cererii depuse Curții. Curtea constată că reprezentantul a dublat taxele din cauza reprezentației în fața unei instanțe internaționale, pe care Curtea le consideră destul de irezonabil, deoarece, de exemplu, a fost autorizat să utilizeze limba slovenă în fața Curții. Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului 1000 EUR în cadrul acestui șef, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Dobânzile implicite 27. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. în unanimitate cererea admisibilă; deține cu șase voturi împotrivă una că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține cu șase voturi împotrivă una că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține cu șase voturi împotrivă cu una (a) că Statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni, următoarele sume: (i) 2 000 EUR (2 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge în unanimitate restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 18 octombrie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Dean Spielmann Președintele grefierului În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenția și cu art. 74 § 2 din Regulamentul Curții, avizul separat al judecătorului Power-Forde este anexat la această hotărâre. D.S. C.W. DISSENTING OPINIONIE A JUDGE POWER-FORDE Nu sunt de acord cu concluzia majorității privind o încălcare a dreptului reclamantului la un proces în termen rezonabil. În opinia mea separată în Barišič v. Slovenia (32600/05) am stabilit motivele pentru care nu pot accepta abordarea actuală a Curții în ceea ce privește afirmațiile privind „lungățimea procedurii”. Din motivele prezentate în acest document și absența unei analize detaliate a ceea ce, de fapt, s-a întâmplat la nivel național și având în vedere faptele care pot fi constatate din hotărâre, nu pot fi de acord cu faptul că a existat vreo încălcare a Convenției.

FIFTH SECTION

CASE OF

DANIJEL PEČNIK v. SLOVENIA

(Application no. 44135/06)

JUDGMENT

STRASBOURG

18 October 2012

FINAL

18/03/2013

This judgment has become final under Article 44 § 2 (c) of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Danijel Pečnik v. Slovenia,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of:

Dean Spielmann,

President,

Mark Villiger,

Karel Jungwiert,

Boštjan M. Zupančič,

Ann Power-Forde,

Angelika Nußberger,

André Potocki,

judges,

and Claudia Westerdiek,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 18 September 2012,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 44135/06) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mr Danijel Pečnik (“the applicant”), on 27 September 2006.

2.

The applicant was represented by Ms M. Končan Verstovšek, a lawyer practising in Celje. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent.

3.

The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. He also complained under Article

13 of the Convention of the lack of an effective domestic remedy in this respect

4.

On 17 January 2011 the application was communicated to the Government under Rule 54 § 2 of the Rules of Court.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1949 and lives in Mozirje.

6.

On 2 December 2002 the applicant instituted proceedings before the Ljubljana Labour and Social Court challenging a decision rejecting his claim for disability insurance.

7.

On 9 June 2005 the first hearing was held and the court delivered a judgment, rejecting the applicant’s request in whole. He appealed.

8.

On 23 March 2006 the Higher Labour and Social Court upheld the appeal and remitted the case for re-examination.

9.

Between 15 June 2006 and 19 October 2006 three hearings were held and the court appointed one expert.

10.

On 19 October 2006 the first-instance court delivered a judgment. The defendant appealed.

11.

On 1 March 2007 the Higher Labour and Social Court upheld the appeal in part and modified the first-instance judgment. This decision was served on the applicant on 3 April 2007.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

12.

For relevant domestic law see

Nezirović v. Slovenia

((dec.) no.

16400/06, 25 November 2008).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6

§

1 AND 13 OF THE CONVENTION

13.

The applicant complained that the proceedings to which he was a party had been excessively long. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

14.

In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessively long proceedings in Slovenia were ineffective.

Article 13 of the Convention reads as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

A.

Admissibility

15.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds (see

Maksimovič v. Slovenia,

no.

28662/05, 22 June 2010, §§ 21–24). It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

1.

Article 6 § 1

16.

The period to be taken into consideration began on 2

December

2002, the day the applicant instituted proceedings before the Ljubljana Labour and Social Court, and ended on 3 April 2007, the day the Higher Labour and Social Court’s judgment of 1 March 2007 was served on the applicant. It therefore lasted four years and four months at two levels of jurisdiction.

17.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

18.

Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject (see,

Ribič v. Slovenia

, no. 20965/03, §§

28

‑

33, 19

October 2010;

Cvetrežnik v. Slovenia

, no. 75653/01, §§ 16-18, 30

March 2006;

Pažon v. Slovenia

, no. 17337/02, §§ 16-18, 6 April 2006), the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement.

19.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

2.

Article 13

20.

The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). In view of its findings in the case

Maksimovič v. Slovenia

(cited above, §§ 29–30), the Court finds that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

21.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

22.

The applicant claimed 6,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

23.

The Government contested the claim.

24.

The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 2,000 under that head.

B.

Costs and expenses

25.

The applicant also claimed EUR 2,825

for the costs and expenses incurred in the proceedings before the Court. This claim was supported by an itemized list of fees.

26.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, the Court notes that the applicant’s representative charged EUR 2,380 for drafting the application submitted to the Court. The Court notes the representative doubled his fees due to the representation before an international court, which the Court finds rather unreasonable, since, for example, he was allowed to use the Slovene language before the Court. The Court considers it reasonable to award the applicant EUR 1,000 under that head, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

C.

Default interest

27.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT

1.

Declares

unanimously the application admissible;

2.

Holds

by six votes to one that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

by six votes to one that there has been a violation of Article 13 of the Convention;

4.

Holds

by six votes to one

(a)

that the respondent State is to pay within three months, the following amounts:

(i)

EUR 2,000 (two thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

unanimously the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 18 October 2012, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Claudia Westerdiek

Dean Spielmann

Registrar

President

In accordance with Article 45 § 2 of the Convention and Rule 74 § 2 of the Rules of Court, the separate opinion of Judge Power-Forde is annexed to this judgment.

D.S.

C.W.

DISSENTING OPINION OF JUDGE POWER-FORDE

I disagree with the majority’s finding of a violation of the applicant’s right to a trial within ‘reasonable time’. In my separate opinion in

Barišič v.

Slovenia

(32600/05) I have set out the reasons why I cannot accept the Court’s current ‘broad brush’ approach to ‘length of proceedings’ claims.

For the reasons set out therein and absent a detailed consideration of what, in fact, transpired at national level and in the light of such facts as can be ascertained from the judgment, I cannot agree that there has been any violation of the Convention.