CASE OF RASIEWICZ v. SLOVENIA

CAUZUL CU RASIEWICZ/SLOVENIA (Depunerea nr. 40445/06) HOTĂRÂREA STASBOURG 18 octombrie 2012 FINAL 11/02/2013 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rasiewicz/Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca Camera compusă din: Dean Spielmann, Președintele, Mark Villiger, Karel Jungwiert, Boštjan M. Zupančič, Ann Power-Forde, Angelika Nußberger, André Potocki, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 18 septembrie 2012, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 40445/06) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Janus Rasiewicz („reclamantul”), la 12 septembrie 2006. Reclamantul a fost reprezentat de dl M. Klep, avocat care practică în Celje. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 27 mai 2009, președintele Secției a decis să informeze guvernul cu privire la cerere și să le ceară să prezinte informații în temeiul articolului 54 § 2 (a) din Regulamentul Curții. În urma primirii informațiilor solicitate, la 4 octombrie 2010, președintele a hotărât să comunice cererea în temeiul articolului 54 § 2 litera (b) din Regulamentul Curții. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în Žalec. Primul set de proceduri La 21 mai 1997, reclamantul, a angajat ca profesor într-o școală de muzică, a inaugurat o procedură în fața Curții de Muncii Celje care solicită anularea unei hotărâri privind clasificarea în clasa de salariu. La 1 februarie 2000, prima audiție a avut loc. După două ședințe suplimentare, la 24 martie 2000, tribunalul de primă instanță a pronunțat o hotărâre respingând cererea reclamantului. La 7 decembrie 2001, Curtea Superioră a Muncii și Sociale și-a susținut recursul și a remis procesul de reexaminare. La 11 iunie 2002, instanța de primă instanță a pronunțat o hotărâre care a respins cererea sa. La 11 ianuarie 2005, Curtea Supremă a respins recursul și a depus o plângere constituțională. 12. La 17 martie 2006, Curtea Constituțională a respins plângerea ca fiind nespinsă. Hotărârea a fost depusă în favoarea reclamantului la 21 martie 2006. A doua sesiune de procedură 13. La 7 septembrie 2001, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții de Muncire Celje care solicită anularea unei decizii privind clasificarea în clasa salarială și care solicită aderarea celor două proceduri. 14. La 10 decembrie 2002, s-a desfășurat prima audiere. Curtea de Primă Instanță a respins cererea de aderare la procedură și a pronunțat o hotărâre care respinge cererea reclamantului. La 15 aprilie 2004, Curtea Superioră a Muncii și a Socialului și-a respins recursul. Hotărârea a fost îndreptătățită pe reclamant la 28 mai 2004. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 16. Pentru legislația internă relevantă, a se vedea hotărârea. Ribič v. Slovenia (nr. 20965/03, 19 octombrie 2010, §19). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 și 13 AL CONVENȚIEI 17. Reclamantul s-a plâns că procedura la care era parte a fost excesiv de mult timp. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 18. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri excesiv de lungi în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 19. În ceea ce privește a doua serie de proceduri, Curtea constată că procedura a durat doi ani și opt luni la două niveluri de competență (a se vedea punctele 13-15 de mai sus), care nu pot fi considerate excesive. Curtea consideră că plângerea privind durata celui de-al doilea set de procedură este evident nefondată și trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În consecință, această plângere este evident nefondată și trebuie declarată inadmisibilă în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 20. În ceea ce privește prima serie de proceduri, Curtea constată că această parte se referă la procedurile încheiate înainte de intrarea în vigoare a Actului de 2006 și la eficacitatea măsurilor de remediere, în special a „justă cerere de satisfacție” prevăzută la art. 25 din Actul de 2006, pusă în aplicare la 1 ianuarie 2007. Cazul este, prin urmare, asemănător cu cazul Ribič c. Slovenia (a se vedea punctul 2). În acest caz, Curtea a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu erau eficiente (ibid. §§ 37-42). 21. Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care ar cere Curtea să facă distincția de acest set de proceduri de la cazul menționat anterior. 22. Curtea constată, de asemenea, că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 21 mai 1997 și s-a încheiat la 21 martie 2006, când hotărârea Curții Constituționale a fost acordată reclamantului. Prin urmare, a durat șapte ani și zece luni la patru niveluri de competență. 24. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). 25. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Hrustelj c. Slovenia , nr. 75628/01, §§ 20, 30 martie 2006; Rogelj c. Slovenia , nr. 21415/02, §§ 63-70, 3 martie 2009), Curtea consideră că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „templă rațională”. 26. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 27. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a se auzi într-un timp rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). 28. Curtea reamintește cazul Ribič c. Slovenia (a se vedea alineatele 16 și 20 de mai sus) și constată că guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care să o ceară să distingă prezenta cerere de cazul menționat anterior. Prin urmare, Curtea consideră că în cazul în cauză s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care susține dreptul său de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEII 29. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 din Convenție că directorul școlii l-a clasificat în clasa de plată greșită. El s-a plâns, de asemenea, că prin susținerea hotărârii principalului, instanța internă a fost prejudecată și pronunțată în mod nedrept. El s-a plâns că, în consecință, drepturile sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 au fost încălcate deoarece pensia sa va fi mai mică. 30. După examinarea plângerilor de mai sus, Curtea constată, având în vedere toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a articolelor invocate de solicitanți. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. III. APLICAREA ART. 41 A CONVENȚIEI 31. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 32. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că nu există niciun motiv pentru atribuirea de sumă în temeiul articolului 41 din Convenție (a se vedea Ciucci c. Italia , nr. 68345/01, § 33, 1 iunie 2006). în unanimitate, plângerea privind lungimea excesivă a primului set de proceduri și lipsa unui remediu eficace admisibil și a restului cererii inadmisibilă; deține cu șase voturi împotrivă una că a existat o încălcare a articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 18 octombrie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Dean Spielmann Președintele grefierului în conformitate cu art. 45 § 2 din Convenție și cu art. 74 § 2 din Regulamentul de procedură, avizul separat al judecătorului Power-Forde este anexat la această hotărâre. D.S. C.W. DISSENTING CONCLUSION of JUDGE POWER-FORDE Nu sunt de acord cu concluzia majorității privind o încălcare a dreptului reclamantului la un proces în termen rezonabil. În opinia mea separată în Barišič v. Slovenia (32600/05) am stabilit motivele pentru care nu pot accepta abordarea actuală a Curții în ceea ce privește afirmațiile privind „lungățimea procedurii”. Din motivele prezentate în acest document și absența unei analize detaliate a ceea ce, de fapt, s-a întâmplat la nivel național și având în vedere faptele care pot fi constatate din hotărâre, nu pot fi de acord cu faptul că a existat vreo încălcare a Convenției.

FIFTH SECTION

CASE OF

RASIEWICZ v. SLOVENIA

(Application no. 40445/06)

JUDGMENT

STRASBOURG

18 October 2012

FINAL

11/02/2013

This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Rasiewicz v. Slovenia,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of:

Dean Spielmann,

President,

Mark Villiger,

Karel Jungwiert,

Boštjan M. Zupančič,

Ann Power-Forde,

Angelika Nußberger,

André Potocki,

judges,

and Claudia Westerdiek,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 18 September 2012,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 40445/06) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mr Janus Rasiewicz (“the applicant”), on 12 September 2006.

2.

The applicant was represented by Mr M. Klep, a lawyer practising in Celje. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent.

3.

On 27 May 2009 the President of the Section decided to inform the Government of the application and to request them to submit information under Rule 54 § 2

(a) of the Rules of Court. Further to receipt of the information requested, on 4 October 2010, the President decided to communicate the application under Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1950 and lives in Žalec.

A.

First set of proceedings

5.

On 21 May 1997 the applicant, employed as a teacher in a music school, instituted proceedings before the Celje Labour Court seeking the annulment of a decision on the classification in a pay grade.

6.

On 1 February 2000 the first hearing was held.

7.

After two more hearings, on 24 March 2000 the first-instance court delivered a judgment rejecting the applicant’s request. He appealed.

8.

On 7 December 2001 the Higher Labour and Social Court upheld his appeal and remitted the case for re-examination.

9.

On 11 June 2002 the first-instance court delivered a judgment rejecting his request. He appealed.

10.

On 26 February 2004 the second instance court rejected his appeal. He lodged an appeal on points of law.

11.

On 11 January 2005 the Supreme Court rejected the appeal. He lodged a constitutional complaint.

12.

On 17 March 2006 the Constitutional Court rejected the complaint as unsubstantiated. The decision was served on the applicant on 21 March 2006.

B.

Second set of proceedings

13.

On 7 September 2001 the applicant instituted proceedings before the Celje Labour Court seeking the annulment of a decision on the classification in a pay grade and requesting for the two proceedings to be joined.

14.

On 10 December 2002 the first hearing was held. The first-instance court rejected the request for joining the proceedings and delivered a judgment rejecting the applicant’s claim. He appealed.

15.

On 15 April 2004 the Higher Labour and Social Court rejected his appeal. The judgment was served on the applicant on 28 May 2004.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

16.

For relevant domestic law see judgment

Ribič v. Slovenia

(no.

20965/03, 19 October 2010, §19).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 and 13 OF THE CONVENTION

17.

The applicant complained that the proceedings to which he was a party had been excessively long. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

18.

In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessively long proceedings in Slovenia were ineffective.

Article 13 of the Convention reads as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

A.

Admissibility

19.

As to the second set of proceedings the Court notes that the proceedings lasted for two years and eight months at two levels of jurisdiction (see paragraphs 13-15 above), which cannot be considered as excessive. The Court considers that complaint concerning the length of the second set of proceedings is manifestly ill-founded and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. As to the complaint under Article 13 the Court finds that the applicant did not have an arguable claim that his right to an effective remedy within the meaning of Article 13 was violated. Accordingly, this complaint is manifestly ill-founded and must be declared inadmissible within the meaning of Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

20.

As to the first set of proceedings the Court notes that this part concerns proceedings that were terminated before the 2006 Act came into force and the effectiveness of remedies, in particular of the “just satisfaction claim” provided by section 25 of the 2006 Act, implemented on 1 January 2007. The case is thus similar to the case

Ribič v. Slovenia

(see paragraph

16 above). In that case the Court found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective (ibid. §§ 37-42).

21.

The Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish this set of proceedings from the above mentioned case.

22.

The Court further notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

1.

Article 6 § 1

23.

The period to be taken into consideration began on 21 May 1997 and ended on 21 March 2006, when the Constitutional Court’s decision was served on the applicant. It therefore lasted for seven years and ten months at four levels of jurisdiction.

24.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

25.

Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject (see

Hrustelj v. Slovenia

, no. 75628/01, §§

18

‑

20, 30 March 2006;

Rogelj v. Slovenia

, no. 21415/02, §§ 63-70, 3

March 2009) the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

26.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

2.

Article 13

27.

The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 for a case to be heard within a reasonable time (see

Kudła v.

Poland

[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI).

28.

The Court recalls the case of

Ribič v. Slovenia

(see paragraphs 16 and 20 above)

and notes that the Government have not submitted any convincing arguments which would require it to distinguish the present application from the aforementioned case. The Court therefore considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.

II.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

29.

The applicant complained under Article 6 of the Convention that the principal of the school classified him in the wrong pay grade. He also complained that by upholding the principal’s decision the domestic courts were biased and the proceedings unfair. He further complained that as a consequence his rights under Article 1 of Protocol No. 1 have been breached since his pension will be lower.

30.

Having examined the above complaints, the Court finds, in the light of all the materials in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, that they do not disclose any appearance of a violation of the Articles relied on by the applicants. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

31.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

32.

The applicant did not submit any claim for just satisfaction although invited to do so. In these circumstances, the Court holds that there is no reason to award any sum under Article 41 of the Convention (see

Ciucci v.

Italy

, no. 68345/01, § 33, 1 June 2006).

FOR THESE REASONS, THE COURT

1.

Declares

unanimously the complaint concerning the excessive length of the first set of proceedings and lack of an effective remedy admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

by six votes to one that there has been a violation of Articles 6 § 1 and 13 of the Convention.

Done in English, and notified in writing on 18 October 2012, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Claudia Westerdiek

Dean Spielmann

Registrar

President

In accordance with Article 45 § 2 of the Convention and Rule 74 § 2 of the Rules of Court, the separate opinion of Judge Power-Forde is annexed to this judgment.

D.S.

C.W.

DISSENTING OPINION OF JUDGE POWER-FORDE

I disagree with the majority’s finding of a violation of the applicant’s right to a trial within ‘reasonable time’. In my separate opinion in

Barišič v.

Slovenia

(32600/05) I have set out the reasons why I cannot accept the Court’s current ‘broad brush’ approach to ‘length of proceedings’ claims.

For the reasons set out therein and absent a detailed consideration of what, in fact, transpired at national level and in the light of such facts as can be ascertained from the judgment, I cannot agree that there has been any violation of the Convention.