Rodriguez Ravelo împotriva Spaniei

Secțiunea a treia Cerere nr 48074/10 Fernando RODRIGUEZ RAVELO împotriva Spaniei introdusă la 12 august 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Fernando Rodríguez Ravelo, este un cetățean spaniol născut în 1970 și rezident în Puerto Del Rosario (Las Palmas). Este avocat în exercițiu. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei printr-o decizie din 22 ianuarie 2001 (revizuită ulterior de două ori în 2004) pronunțată în cadrul unei proceduri civile n 506/1999, F. obținea o declarație de proprietate în favoarea sa în favoarea unui anumit teren.

Reclamantul, avocat al societății D., a prezentat o cerere de nulitate a procedurii care a fost declarată inadmisibilă printr-o decizie a judecătorului de primă instanță nr. 2 din Puerto del Rosario la 14 aprilie 2004. Acțiunea d Între timp, la 29 iunie 2005, judecătorul de primă instanță nr. 2 din Puerto del Rosario l-a informat pe directorul registrului funciar Puerto del Rosario că societatea D. fusese informată cu privire la procedura nr. 506/1999 la 10 martie 2005. Cu toate acestea, responsabilul registrului funciar a considerat că a fost neconcludent din documentele furnizate că D. a fost menționat în mod corect și auzit în procedură și a suspendat înscrierea în registru. F. a prezentat apoi o acțiune împotriva deciziei de mai sus a responsabilului cu registrul funciar al Puerto del Rosario.

Prin decizia din 27 aprilie 2006, Hotărârea Generală Registrus și Prospectari i-a acordat dreptul la F. și i-a ordonat responsabilului cu registrul în cauză să înregistreze în registrul funciar al proprietății F. pe terenul în cauză. La 24 iulie 2006, societatea D., reprezentată de solicitant, a prezentat în fața judecătorului de primă instanță nr. 13 din Las Palmas o cerere civilă de declarare a nulității deciziei din 27 aprilie 2006 adoptată de Hotărârea Generală Registrul funciar și al Notarilor. Cererea a invocat, printre altele, faptele, cum ar fi cele prezentate de instanța de primă instanță n 2 din Puerto del Rosario în decizia sa din 22 ianuarie 2001 (revizuită ulterior de două ori) pronunțată în procedura nr. 506/1999, nu reflecta adevărul.

De asemenea, el contesta, printre altele, faptul că judecătorul n 2 i-a atribuit F. proprietatea terenului în cauză fără a informa în timp util societatea D, care era proprietar al bunului în cauză. Cererea a fost de următorul conținut La respectiva decizie [adoptată de instanța de primă instanță n 2 din Puerto del Rosario la data de 12 iulie 2004, în curs de revizuire] este radical nulă din cauza diverselor motive, cum ar fi caracterul fals al conținutului său (...), existența alineatului (3) din art. 202 din Legea ipotecară [la care se face referire] sau falsul în cazul în care aceasta declară că notificările către titularul de proprietate prevăzute de lege au fost efectuate, în timp ce acestea din urmă nu au avut loc niciodată.

(...) Judecătorul de primă instanță nr. 2 al Puerto del Rosario a decis în mod voluntar să denatureze realitatea cu unicul scop de a da o aparență de legalitate a ceea ce nu a fost o încercare ireproșabilă de a uzurpa D. o parte a terenului pe care a dobândit-o anterior. (...) Instanța nu a ezitat să mintă spunând că cererea a fost prezentată la timp (..) și declarând că notificările prevăzute de legea ipotecară au fost efectuate.

(...) Neîmplinite de succesiunea interminabilă a instanței de Primă Instanță nr. 2 din Puerto del Rosario, aceasta din urmă a comis încă o Având în vedere cererea, judecătorul de primă instanță nr. 2 din Puerto del Rosario a decis să facă un pas înainte în modul său nejustificabil de a proceda și a pronunțat o decizie în care, fără rușine, a decis să procedeze la notificarea existenței procedurii [n 506/1999] către D. Pe baza raportului mincinos emis de [judecătorul de primă instanță nr. 2 din Puerto del Rosario), în care sunt incluse indicații false și greșite, Hotărârea Generală Registrus și Notari, printr-o decizie din 27 aprilie 2006, a primit recursul prezentat [de F.] și a fost înscris în registrul funciar al terenului în cauză.

printr-o hotărâre din 14 noiembrie 2006, judecătorul de primă instanță n 13 din Las Palmas a decăzut societatea reclamantă. În apel, printr-o hotărâre din 10 octombrie 2008, audiencia provincială din Las Palmas a acordat totuși societății D., a declarat nulă decizia din 27 aprilie 2006 a Direcției Generale Registrului și Notarilor și a decretat anularea înscrierilor funciare efectuate în temeiul deciziei menționate. Procedura penală care face obiectul prezentei cereri între timp, la 27 iulie 2006, judecătorul de primă instanță nr. 13 din Las Palmas a comunicat cererea prezentată de reclamant la 24 iulie 2006. iulie 2006 din care sunt reproduse anumite paragrafe mai sus, procurorului-șef al Tribunalului Suprem de Justiție din Insulele Canare, care a decis să deschidă o procedură penală pentru presupusa infracțiune de calomnie împotriva reclamantului.

Prin hotărârea din 28 aprilie 2008, judecătorul penal nr. 4 din Las Palmas l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de treizeci de euro pe zi timp de nouă luni, cu răspundere subsidiară de privare de libertate de o zi în cazul neplătirii sumei de l Las Palmas a confirmat hotărârea atacată. Reclamantul sesizează Tribunalul Constituțional cu privire la o cale de atac în temeiul articolelor 24 (dreptul la dreptate al procedurii) și 20 alineatul (1) litera (a) și (d) (dreptul la respectarea libertății de exprimare) a Constituției. Prin decizia din 28 iunie 2010, Înalta Instană a respins recursul pentru lipsa de relevană constituională specială. GRIFS Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul susține că condamnarea și pedeapsa care i-au fost impuse sunt analizate într-o ingerință disproporționată în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare în cadrul funcțiilor sale profesionale.

El consideră că expresiile pentru care a fost condamnat la penalitate erau relevante pentru cererea civilă pe care o prezentase în numele clientului său; acestea erau lipsite de orice atribuire judecătorului unei conduite penale reprobabile, erau destinate să fie citite de partea pârâtă și de judecătorul însărcinat cu cauza și nu aveau caracter public. A intervenit vreo interferență în ceea ce privește libertatea de exprimare a reclamantului în sensul articolului 10 alineatul (1) din convenție și, dacă este cazul, a fost justificată în temeiul alineatului (2) din această dispoziție?

În special, a fost acordat un echilibru corect între interesul general și, pe de o parte, protecția libertății de exprimare a reclamantului în calitatea sa de avocat, având în vedere obligațiile și responsabilitățile pe care le implică profesia sa și marja de apreciere a statului în acest domeniu Kyprianou c. Cipru [GC], n 73797/01, § 173, CEDH 2005 XIII și Nikula c. Finlanda, 31611/96, § 54-55, CEDO 2002 II)?

TROISIÈME SECTION

Requête n o 48074/10 Fernando RODRIGUEZ RAVELO contre l’Espagne introduite le 12 août 2010

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Fernando Rodríguez Ravelo, est un ressortissant espagnol né en 1970 et résidant à Puerto Del Rosario (Las Palmas). Il est avocat en exercice. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. Le contexte de l’affaire Par une décision du 22 janvier 2001 (révisée ultérieurement à deux reprises en 2004) rendue dans le cadre d’une procédure civile n o 506/1999, F. obtint une déclaration de propriété en sa faveur d’un certain terrain. Le requérant, avocat de la société D., présenta une demande de nullité de la procédure qui fut déclarée irrecevable par une décision de la juge de première instance n o 2 du Puerto del Rosario en date du 14 avril 2004. Le recours d’ amparo présenté par la suite fut aussi déclaré irrecevable.

Entre-temps, le 29 juin 2005, la juge de première instance n o 2 du Puerto del Rosario informa le responsable du registre foncier de Puerto del Rosario que la société D. avait été informée de la procédure n o 506/1999 en date du 10 mars 2005. Le responsable du registre foncier estima toutefois qu’il ne ressortait pas des documents fournis que D. eut été correctement citée et entendue dans la procédure, et suspendit l’inscription foncière. F. présenta alors un recours contre la décision précitée du responsable du registre foncier de Puerto del Rosario. Par une décision du 27 avril 2006, la Direction générale des Registres et des Notaires fit droit à F. et ordonna au responsable du registre en cause de procéder à l’inscription au registre foncier de la propriété de F. sur le terrain en cause.

Le 24 juillet 2006, la société D., représentée par le requérant, présenta devant le juge de première instance n o 13 de Las Palmas une demande civile tendant à déclarer nulle la décision du 27 avril 2006 prise par la Direction général des Registres fonciers et des Notaires. La demande faisait valoir, entre autres, que les faits, tels qu’exposés par la juge de première instance n o 2 du Puerto del Rosario dans sa décision du 22 janvier 2001 (révisée ultérieurement à deux reprises) rendue dans la procédure n o 506/1999, ne reflétaient pas la vérité. Il contestait aussi, entre autres, le fait que la juge n o 2 avait attribué à F. la propriété du terrain en cause sans informer en temps voulu la société D., qui était propriétaire foncier du bien en cause.

La demande était de la teneur suivante : « Ladite décision [adoptée par la juge de première instance n o 2 du Puerto del Rosario en date du 12 juillet 2004, en révision] est radicalement nulle en raison de divers motifs tels que le caractère faux de son contenu (...), l’inexistence du paragraphe 3 de l’article 202 de la Loi hypothécaire [auquel elle fait référence] ou le faux lorsqu’elle affirme que les notifications au titulaire foncier prévues par la loi ont été effectuées, alors que ces dernières n’ont jamais eut lieu. (...) La juge de première instance n o 2 de Puerto del Rosario décida volontairement de fausser la réalité avec pour seul objectif de donner une apparence de légalité à ce qui n’était qu’une tentative illégitime d’usurper à D. une partie du terrain qu’elle avait préalablement acquis.

La juge n’a pas hésité à mentir en affirmant que la demande avait été présentée dans les délais (..) et en affirmant que les notifications prévues par la loi hypothécaire avaient été effectuées.

(...) Non satisfaite de l’interminable succession d’infractions de procédure commises par la juge de première instance n o 2 de Puerto del Rosario, celle-ci décida d’en commettre encore une ». (...) Au vu de la demande, le juge de première instance n o 2 de Puerto del Rosario décida de faire un pas en avant dans sa façon injustifiable de procéder et rendit une décision dans laquelle, sans aucune honte, elle décida de procéder à la notification de l’existence de la procédure [n o 506/1999] à D. Sur la base du rapport mensonger émis par [le juge de première instance n o 2 de Puerto del Rosario], dans lequel sont inclus des indications fausses et mal intentionnées, la Direction générale des Registres et des Notaires, par une décision du 27 avril 2006, accueillit le recours présenté [par F.] et ordonna l’inscription au registre foncier du terrain en cause.

» Par un jugement du 14 novembre 2006, le juge de première instance n o 13 de Las Palmas débouta la société demanderesse. En appel, par un arrêt du 10 octobre 2008, l’ Audiencia provincial de Las Palmas fit toutefois droit à la société D., déclara nulle la décision du 27 avril 2006 de la Direction générale des Registres et des Notaires et ordonna l’annulation des inscriptions foncières effectuées en vertu de ladite décision. 2. Procédure pénale objet de la présente requête Entre-temps, le 27 juillet 2006, le juge de première instance n o 13 de Las Palmas avait communiqué la demande présentée par le requérant le 24 juillet 2006 dont certains paragraphes sont reproduits ci-dessus, au procureur en chef du tribunal supérieur de justice des Iles Canaries, qui décida de l’ouverture d’une procédure pénale pour délit présumé de calomnie à l’encontre du requérant.

Par un jugement du 28 avril 2008, le juge pénal n o 4 de Las Palmas condamna le requérant à une peine d’amende de trente euros par jour pendant neuf mois, avec responsabilité subsidiaire de privation de liberté d’un jour en cas de non versement du montant de l’amende correspondant à deux jours per montant de soixante euros non versé. Le requérant fit appel. Par un arrêt du 19 avril 2010, l’ Audiencia provincial de Las Palmas confirma le jugement attaqué. Le requérant saisit le Tribunal constitutionnel d’un recours d’ amparo sur le fondement des articles 24 (droit à l’équité de la procédure) et 20 § 1 a) et d) (droit au respect de la liberté d’expression) de la Constitution. Par une décision du 28 juin 2010, la haute juridiction rejeta le recours pour manque de pertinence constitutionnelle spéciale.

GRIEFS Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant allègue que la condamnation et la peine qui lui ont été infligées s’analysent en une ingérence disproportionnée dans l’exercice de son droit à la liberté d’expression dans le cadre de ses fonctions professionnelles. Il estime que les expressions pour lesquelles il fut condamné au pénal étaient pertinentes pour la demande civile qu’il avait présenté au nom de son client. Elles étaient dépourvues de toute attribution au juge d’une conduite pénalement répréhensible, étaient destinées à être lues par la partie adverse et le juge chargé de l’affaire, et n’avaient pas de caractère public.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu ingérence à la liberté d’expression du requérant au sens de l’article 10 § 1 de la Convention et, le cas échéant, trouvait-elle sa justification au regard du paragraphe 2 de cette disposition? En particulier, un juste équilibre a-t-il été ménagé, d’une part, entre l’intérêt général et, d’autre part, la protection de la liberté d’expression du requérant en sa qualité d’avocat, eu égard aux devoirs et responsabilités que comportent sa profession et à la marge d’appréciation de l’État dans ce domaine ( Kyprianou c. Chypre [GC], n o 73797/01, § 173, CEDH 2005 ‑ XIII et Nikula c. Finlande , n o 31611/96, §§ 54-55, CEDH 2002 ‑ II) ?