RODRIGUEZ RAVELO c. ESPAGNE
RODRIGUEZ RAVELO c. ESPAGNE (CtEDO, 2012)
Secțiunea a treia Cerere nr 48074/10 Fernando RODRIGUEZ RAVELO împotriva Spaniei introdusă la 12 august 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Fernando Rodríguez Ravelo, este un cetățean spaniol născut în 1970 și rezident în Puerto Del Rosario (Las Palmas). Este avocat în exercițiu. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei printr-o decizie din 22 ianuarie 2001 (revizuită ulterior de două ori în 2004) pronunțată în cadrul unei proceduri civile n 506/1999, F. obținea o declarație de proprietate în favoarea sa în favoarea unui anumit teren. Reclamantul, avocat al societății D., a prezentat o cerere de nulitate a procedurii care a fost declarată inadmisibilă printr-o decizie a judecătorului de primă instanță nr. 2 din Puerto del Rosario la 14 aprilie 2004. Acțiunea d Între timp, la 29 iunie 2005, judecătorul de primă instanță nr. 2 din Puerto del Rosario l-a informat pe directorul registrului funciar Puerto del Rosario că societatea D. fusese informată cu privire la procedura nr. 506/1999 la 10 martie 2005. Cu toate acestea, responsabilul registrului funciar a considerat că a fost neconcludent din documentele furnizate că D. a fost menționat în mod corect și auzit în procedură și a suspendat înscrierea în registru. F. a prezentat apoi o acțiune împotriva deciziei de mai sus a responsabilului cu registrul funciar al Puerto del Rosario. Prin decizia din 27 aprilie 2006, Hotărârea Generală Registrus și Prospectari i-a acordat dreptul la F. și i-a ordonat responsabilului cu registrul în cauză să înregistreze în registrul funciar al proprietății F. pe terenul în cauză. La 24 iulie 2006, societatea D., reprezentată de solicitant, a prezentat în fața judecătorului de primă instanță nr. 13 din Las Palmas o cerere civilă de declarare a nulității deciziei din 27 aprilie 2006 adoptată de Hotărârea Generală Registrul funciar și al Notarilor. Cererea a invocat, printre altele, faptele, cum ar fi cele prezentate de instanța de primă instanță n 2 din Puerto del Rosario în decizia sa din 22 ianuarie 2001 (revizuită ulterior de două ori) pronunțată în procedura nr. 506/1999, nu reflecta adevărul. De asemenea, el contesta, printre altele, faptul că judecătorul n 2 i-a atribuit F. proprietatea terenului în cauză fără a informa în timp util societatea D, care era proprietar al bunului în cauză. Cererea a fost de următorul conținut La respectiva decizie [adoptată de instanța de primă instanță n 2 din Puerto del Rosario la data de 12 iulie 2004, în curs de revizuire] este radical nulă din cauza diverselor motive, cum ar fi caracterul fals al conținutului său (...), existența alineatului (3) din art. 202 din Legea ipotecară [la care se face referire] sau falsul în cazul în care aceasta declară că notificările către titularul de proprietate prevăzute de lege au fost efectuate, în timp ce acestea din urmă nu au avut loc niciodată. (...) Judecătorul de primă instanță nr. 2 al Puerto del Rosario a decis în mod voluntar să denatureze realitatea cu unicul scop de a da o aparență de legalitate a ceea ce nu a fost o încercare ireproșabilă de a uzurpa D. o parte a terenului pe care a dobândit-o anterior. (...) Instanța nu a ezitat să mintă spunând că cererea a fost prezentată la timp (..) și declarând că notificările prevăzute de legea ipotecară au fost efectuate. (...) Neîmplinite de succesiunea interminabilă a instanței de Primă Instanță nr. 2 din Puerto del Rosario, aceasta din urmă a comis încă o Având în vedere cererea, judecătorul de primă instanță nr. 2 din Puerto del Rosario a decis să facă un pas înainte în modul său nejustificabil de a proceda și a pronunțat o decizie în care, fără rușine, a decis să procedeze la notificarea existenței procedurii [n 506/1999] către D. Pe baza raportului mincinos emis de [judecătorul de primă instanță nr. 2 din Puerto del Rosario), în care sunt incluse indicații false și greșite, Hotărârea Generală Registrus și Notari, printr-o decizie din 27 aprilie 2006, a primit recursul prezentat [de F.] și a fost înscris în registrul funciar al terenului în cauză. printr-o hotărâre din 14 noiembrie 2006, judecătorul de primă instanță n 13 din Las Palmas a decăzut societatea reclamantă. În apel, printr-o hotărâre din 10 octombrie 2008, audiencia provincială din Las Palmas a acordat totuși societății D., a declarat nulă decizia din 27 aprilie 2006 a Direcției Generale Registrului și Notarilor și a decretat anularea înscrierilor funciare efectuate în temeiul deciziei menționate. Procedura penală care face obiectul prezentei cereri între timp, la 27 iulie 2006, judecătorul de primă instanță nr. 13 din Las Palmas a comunicat cererea prezentată de reclamant la 24 iulie 2006. iulie 2006 din care sunt reproduse anumite paragrafe mai sus, procurorului-șef al Tribunalului Suprem de Justiție din Insulele Canare, care a decis să deschidă o procedură penală pentru presupusa infracțiune de calomnie împotriva reclamantului. Prin hotărârea din 28 aprilie 2008, judecătorul penal nr. 4 din Las Palmas l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de treizeci de euro pe zi timp de nouă luni, cu răspundere subsidiară de privare de libertate de o zi în cazul neplătirii sumei de l Las Palmas a confirmat hotărârea atacată. Reclamantul sesizează Tribunalul Constituțional cu privire la o cale de atac în temeiul articolelor 24 (dreptul la dreptate al procedurii) și 20 alineatul (1) litera (a) și (d) (dreptul la respectarea libertății de exprimare) a Constituției. Prin decizia din 28 iunie 2010, Înalta Instană a respins recursul pentru lipsa de relevană constituională specială. GRIFS Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul susține că condamnarea și pedeapsa care i-au fost impuse sunt analizate într-o ingerință disproporționată în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare în cadrul funcțiilor sale profesionale. El consideră că expresiile pentru care a fost condamnat la penalitate erau relevante pentru cererea civilă pe care o prezentase în numele clientului său; acestea erau lipsite de orice atribuire judecătorului unei conduite penale reprobabile, erau destinate să fie citite de partea pârâtă și de judecătorul însărcinat cu cauza și nu aveau caracter public. A intervenit vreo interferență în ceea ce privește libertatea de exprimare a reclamantului în sensul articolului 10 alineatul (1) din convenție și, dacă este cazul, a fost justificată în temeiul alineatului (2) din această dispoziție? În special, a fost acordat un echilibru corect între interesul general și, pe de o parte, protecția libertății de exprimare a reclamantului în calitatea sa de avocat, având în vedere obligațiile și responsabilitățile pe care le implică profesia sa și marja de apreciere a statului în acest domeniu Kyprianou c. Cipru [GC], n 73797/01, § 173, CEDH 2005 XIII și Nikula c. Finlanda, 31611/96, § 54-55, CEDO 2002 II)?