ZHU c. ITALIE

Secțiunea a doua Cerere nr. 62293/12 Lianchun ZHU împotriva Italiei introdusă la 28 septembrie 2012 EXPOSAT DE FAȚĂ Decizia de expulzare a reclamantului și detenția acestuia, care a locuit în Italia timp de paisprezece ani, reclamantul, căsătorit cu un cetățean chinez, este tatăl a doi copii de 17 ani și respectiv șase luni. La o dată nespecificată, acesta a depus o cerere de deținere a unui permis de ședere. Această cerere a fost respinsă pe motiv că reclamantul a fost condamnat în 2002 pentru furt și port ilegal de arme. Printr-un decret din 14 august 2012 președintele Regiunii Valle d În special, s-a constatat că acesta, fără un permis de ședere legal, nu avea un domiciliu fix, că acesta furnizase în repetate rânduri autorităților informații false cu privire la identitatea sa, nu a demonstrat că dispunea de resurse financiare legale și că condițiile pentru obținerea unui permis de ședere din motive umanitare nu erau îndeplinite în speță.

Președintele a indicat, de asemenea, că, la 12 ianuarie 2010, comisarul de poliție a ordonat reclamantului să părăsească teritoriul în termen de cinci zile și că reclamantul nu a executat totuși această decizie. În aceeași zi, comisarul de poliție din Aosta a dispus reținerea reclamantului în centrul de identificare și de reținere La data de 31 august 2012, reclamantul a formulat o acțiune în fața instanței de pace a lui Torino în vederea expulzării. noiembrie 1993 și că aceasta din urmă era rezidentă în Italia și avea un permis de ședere. El a contestat, de asemenea, declarația președintelui Regiunii Valle d Printr-o decizie din 11 octombrie 2012, această acțiune a fost declarată inadmisibilă din cauza faptului că nu a fost pronunțată în conformitate cu condițiile de formă prevăzute de lege.

Între timp, la cererea reclamantului, la 12 septembrie 2012, judecătorul pentru pace din Torino și-a prelungit reținerea cu 30 de zile. Printr-o acțiune în litigiu introdusă la 12 septembrie 2012 în fața tribunalului pentru copii din Milano, reclamantul a indicat că era căsătorit, tatăl a doi copii minori, dintre care unul, în vârstă de 17 ani și, la rândul său, nu atingea încă vârsta de șase luni. Din cauza consecințelor pe care le-ar putea avea separarea de familie din punct de vedere afectiv, educațional și economic, în special pentru fiul său cel mai mic, reclamantul a cerut să rămână în Italia pentru o perioadă minimă de doi ani. La 17 octombrie 2012 s-a stabilit o audiere a cererii de aplicare a articolului 39 din Regulamentul de procedură.

În urma cererii de punere în aplicare a articolului 39, la 28 septembrie 2012, Curtea a solicitat guvernului să nu expulzeze reclamantul înainte de a fi ținut în cuști în fața judecătorului de pace al lui Aosta, la 11 octombrie 2012, reclamantul este reținut în prezent la centrul de identificare și de rejudecare din Torino. GRIEF Recurentul se plânge că executarea de către persoana care a făcut obiectul procedurii de expulzare ar implica încălcarea dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie din cauza legăturilor sale familiale în Italia. În acest sens, acesta se referă la art. 8 din convenție.

Întrebări și solicitări de informații În cazul în care executarea la mai mult de 14 august 2012, ar exista o încălcare a dreptului reclamantului de a-și respecta viața privată și de familie, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție În art. 8 alin. (1) din Convenție, ar fi necesar să se ingereze în exercitarea acestui drept, în sensul art. 8 alin. (2)? Guvernul este invitat să furnizeze o copie a deciziei Tribunalului de la Milano, ca urmare a faptului că, la data de 17 octombrie 2012, reclamantul a fost invitat să furnizeze informații suplimentare cu privire la coabitarea cu familia sa. Într-adevăr, din acțiunea pronunțată în fața judecătorului de pace d

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 62293/12 Lianchun ZHU contre l’Italie introduite le 28 septembre 2012

EXPOSÉ DES FAITS

A. La décision d’expulsion du requérant et sa rétention Résidant en Italie depuis quatorze ans, le requérant, marié à une ressortissant chinoise, est père de deux enfants de dix-sept ans et six mois respectivement. A une date non précisée, il introduisit une demande d’obtention d’un permis de séjour. Cette demande fut rejetée au motif que le requérant avait été condamné en 2002 pour vol et port illégal d’armes. Par un arrêté du 14 août 2012 le Président de la Région Valle d’Aoste ordonna l’expulsion du requérant. Il releva notamment que celui-ci, dépourvu d’un permis de séjour régulier, n’avait pas de domicile fixe, qu’il avait fourni à plusieurs reprises des fausses informations aux autorités concernant son identité, qu’il n’avait pas démontré disposer des ressources financières licites et que les conditions d’obtention d’un permis de séjour pour des raisons humanitaires n’étaient pas remplies en l’espèce.

Le Président indiqua également que, le 12 janvier 2010, le commissaire de police avait ordonné au requérant de quitter le territoire dans un délai de cinq jours et que le requérant n’avait toutefois pas exécuté cette décision. Le même jour, le commissaire de police d’Aoste ordonna la rétention du requérant dans le centre d’identification et d’expulsion « Brunelleschi » de Turin en vue de son expulsion. B. Le recours entamé par le requérant devant le juge de paix d’Aoste Le 31 août 2012, le requérant entama un recours devant le juge de paix d’Aoste afin d’obtenir l’annulation de l’arrêté d’expulsion du 14 août 2012. Il fit valoir être marié à une ressortissante chinoise depuis le 22 novembre 1993 et que cette dernière était résidante en Italie et munie d’un permis de séjour.

Il contesta aussi l’affirmation du Président de la Région Valle d’Aoste selon laquelle il n’avait pas de domicile fixe. Il releva à cet effet qu’il était « hébergé » ( ospitato ) chez sa conjointe. Il fit valoir enfin que son deuxième fils avait moins de six mois. Par une décision du 11 octobre 2012, ce recours fut déclaré irrecevable en raison de ce qu’il n’avait pas été signifié selon les conditions de forme prévues par la loi. Entre-temps, à la demande du requérant, le 12 septembre 2012, le juge de paix de Turin prorogea sa rétention de trente jours. C. La procédure en référé devant le tribunal des enfants de Milan Par un recours en référé introduit le 12 septembre 2012 devant le tribunal des enfants de Milan, le requérant indiqua être marié, père de deux enfants mineurs dont, l’un, âgé de dix-sept ans et, l’autre, n’ayant pas encore atteint l’âge de six mois.

En raison des conséquences que sa séparation de la famille pouvait comporter sur le plan affectif, éducatif et économique, tout particulièrement pour son plus jeune fils, le requérant demanda pouvoir rester en Italie pour une période minimale de deux ans. Une audience fut fixée au 17 octobre 2012. D. La demande d’application de l’article 39 du Règlement A la suite de la demande d’application de l’article 39, le 28 septembre 2012, la Cour demanda au Gouvernement de ne pas expulser le requérant avant la tenue de l’audience devant le juge de paix d’Aoste, le 11 octobre 2012. Le requérant est actuellement retenu auprès du centre d’identification et d’expulsion « Brunelleschi » de Turin. GRIEF Le requérant se plaint du fait que l’exécution de l’arrêté d’expulsion dont il a fait l’objet comporterait la violation de son droit au respect de sa vie privée et familiale en raison des ses attaches familiales en Italie.

Il invoque à ce titre l’article 8 de la Convention. QUESTIONS et demande de renseignement 1. En cas d’exécution de l’arrêté d’expulsion du 14 août 2012, il y aurait-il une atteinte au droit du requérant au respect de sa vie privée et familiale, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention ? Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit serait-elle nécessaire, au sens de l’article 8 § 2 ? 2. Le Gouvernement est invité à fournir la copie de la décision du tribunal de Milan à la suite de l’audience fixée au 17 octobre 2012. 3. Le requérant est invité à fournir des renseignements supplémentaires concernant la cohabitation avec sa famille. En effet, il ressort du recours entamé devant le juge de paix d’Aoste le 31 août 2012 que le requérant était « hébergé » ( ospitato ) chez sa conjointe.