CtEDO 22.10.2012 Auto

AYKURT c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
22.10.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AYKURT c. TURQUIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Secțiunea a doua Cerere nr. 45288/07 Nusret Yüksel AYKURT împotriva Turciei introdusă la 13 august 2007 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, dl Nusret Yüksel Aykurt, este un resortisant turc născut în 1960 și rezident în Șanl La 18 martie 1987, reclamantul a început să lucreze pentru Hotărârea de venituri publice [1] a Suruç în calitate de gardian de noapte. Potrivit informațiilor furnizate în cererea sa, la 3 septembrie 1997, reclamantul a adresat o scrisoare către prefectură prin care solicita plata a 16 500 ore suplimentare de lucru efectuate și se pare că a solicitat ca aceasta să îi fie acordată ca alternativă zile de odihnă în schimbul muncii suplimentare. La 18 noiembrie 1997, ca urmare a lipsei unui răspuns din partea administrației, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Gaziantep ( O acțiune, inițiată împotriva prefecturii de la Șanläurfa, în vederea obținerii unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de executarea a 16 500 de ore suplimentare de muncă începând cu 18 martie 1987. În instanța sa de judecată, reclamantul a precizat că a lucrat în fiecare zi între orele 17:00 și 8:00 a.m., sau 15 ore de lucru zilnic. Miercurea și joia fiind zilele sale de odihnă săptămânale, el a indicat în instanță că nu a avut niciodată concediu în timpul zilelor oficiale și religioase de sărbătoare. În memoria sa a avut la bază art. 178 litera (d) din Codul Funcției Publice. La 17 iulie 1998, instanța a acceptat acțiunea în despăgubire a reclamantului. În judecata sa, el a recunoscut mai întâi că acesta lucra mult mai mult de 40 de ore pe săptămână. El a constatat apoi că administrația nu prezentase nici un document sau informație Astfel, a decis că o astfel de depășire a duratei legale de lucru era contrară articolului 99 din Codul Funcției Publice. La 9 februarie 2002, Consiliul de Stat a pronunțat hotărârea instanței, referindu-se la articolele 99 și 178b din Codul Funcției Publice, pe motiv că depășirea duratei de lucru în speță nu era contrară legii și nu dădea naștere la nicio compensație pentru orele suplimentare efectuate. Consiliul de Stat a constatat că timpul săptămânal de lucru al reclamantului depășea cu mult cele patruzeci de ore, chiar dacă se odihnea în zilele de miercuri și joi seara și, de asemenea, sâmbetele și duminicile toată ziua. La 22 noiembrie 2004, tribunalul s-a conformat hotărârii Consiliului de Stat. La 22 mai 2007, Consiliul de Stat a confirmat decizia instanței. În partea consacrată opiniei dizidente a judecătorilor, s-a observat că reclamantul nu era nici plătit, nici acordat de repaus compensatoriu pentru orele suplimentare efectuate. La data la care a fost introdus cererea sa, reclamantul lucra întotdeauna în același post. art. 99 din Codul Funcției Publice este astfel formulat Durata săptămânală de lucru a funcționarilor publici este, în general, de 40 de ore. Această durată trebuie să fie amenajată astfel încât sâmbetele și duminicile să fie zile de odihnă. Cu toate acestea, legile speciale sau regulamentele adoptate pe baza acestora pot prevedea o durată variabilă de lucru în funcție de necesitățile serviciului și ale instituției în cauză. (...) În ceea ce privește art. 178 din Codul Funcției Publice menționat anterior, trebuie remarcat faptul că acesta a fost modificat prin decrete-lege în mod repetat în 1972, 1973, 1974, 1994 și, în cele din urmă, în 1998. La litera (d) din art. 178, pe care reclamantul și-a întemeiat rejudecarea, se prevedea efectuarea de către un angajat public a unor ore suplimentare din cauza necesității serviciului său. Or, s-a dovedit că această dispoziție a fost abrogată și nu mai este inclusă în versiunea actuală a articolului 178 din Codul Funcției Publice. La art. 178 litera (b) din Codul Funcției Publice, intrat în vigoare la 3 aprilie 1998, prevede că: În acest caz, personalul în cauză va avea dreptul la o zi de odihnă pentru fiecare porțiune de opt ore suplimentare efectuate (...) GRIFS Invocând art. 4 din Convenție, reclamantul a declarat că a fost obligat, sub amenințarea concedierii, să lucreze dincolo de limita timpului legal de lucru săptămânal. În acest sens, precizează că a lucrat deja de peste 15 ani 15 ore pe zi. El se plânge că nu primește remunerație în schimbul orelor suplimentare efectuate și că este obligat să continue să lucreze în aceste condiții din cauza constrângerilor economice și a dificultăților în găsirea unui nou loc de muncă. Într-adevăr, el a anexat la cererea sa rapoarte medicale . . El suferea de dureri intense de cap legate de stres. Pe baza articolului 6 din Convenție, el se plângea de durata procedurii. În cele din urmă, sub unghiul articolului 13, el susține că calea de atac pe care a recurs nu a fost eficientă. În măsura în care reclamantul se plânge că nu primește o remunerație în schimbul orelor suplimentare efectuate, ar fi trebuit, de asemenea, să introducă, în plus față de acțiunea sa în despăgubire, o cerere de acordare a concediilor compensatorii? A epuizat el căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție? Analizându-l sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1, art. 178 din Codul Funcției Publice constituie o bază suficientă în dreptul intern pentru a da naștere în fața reclamantului o experiență legitimă, în sensul articolului 1 din Protocolul nr, în special, - care a fost dreptul intern la momentul în care reclamantul și-a introdus acțiunea în despăgubire? - a fost legislația națională în acest domeniu suficient de precisă, clară și accesibilă? • Aplicarea retroactivă de către Consiliul de Stat al art. 178b) din Codul Funcției Publice modificat și intrat în vigoare la 3 aprilie 1998 a adus atingere dreptului reclamantului de a-și respecta bunurile în sensul art. 1 din Protocolul nr. Durata procedurii civile urmate în speță a fost compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă