MAJLATH AND BARTA v. HUNGARY

DECIZIE A SEGUNDEI SECȚIUNE DECIZIE Nr. 34690/12 Judith MAJLÁTH și Sophie BARTA împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 23 octombrie 2012 în calitate de comitet compus din: Isabelle Berro-Lefèvre, președinte, Guido Raimondi, Helen Keller, judecători și Françoise Elens-Passos, grefierul secțiunea adjunctă, având în vedere cererea depusă la 5 iunie 2012, După deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Reclamanții, Judith Majláth și, respectiv, Sophie Barta, sunt cetățeni austriaci și britanici, care s-au născut în 1941 și 1965 și trăiesc în Viena. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl G. Thuan Dit Dieudonne, avocat practicant la Strasbourg. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt, respectiv, sora și fiica dnei Rhodes, un național britanic care a trăit în Ungaria și – după cum a fost descoperit ulterior – au fost uciși acolo la 10 septembrie 2008. În acea dată, dna Rhodes a dispărut. La 9 martie 2009, dna Majláth a depus un raport penal, depunând poliției că ea se teme că sora ei ar fi putut fi ucisă. Ancheta urmatoare a Departamentului de Poliție Győr a dus la apreciere a domnului A. Acest om, fost angajat al victimei, a mărturisit uciderea, comisă la 10 septembrie 2008. La 10 septembrie 2010, Curtea Regională Győr-Moson-Sopron a condamnat domnului de crimă și furt și l-a condamnat la 10 ani de închisoare, având în vedere, de asemenea, o serie de factori atenuatori. Curtea Regională s-a bazat pe mărturisirea criminalului și pe conturile sale despre incidentul – altfel netestat – pe dovezi fizice, mărturiile numeroasei martori indirecti și expertiza opt specialiști criminaliști. Sugestiile reclamanților privind luarea unor dovezi suplimentare au fost respinse cu raționament detaliat. Dna Barta a participat la procedura în calitate de următoarea persoană a decedatului, a avut astfel de acces la materialul investigativ și, aparent, a făcut reprezentații în instanță. Apoi, a devenit indispusă și a fost înlocuită de dna Majláth în această funcție. La recurs, 6 decembrie 2011, Curtea de Apel Győr a susținut condamnarea la crimă, a caracterizat de nou acuzația de furt și a agravat condamnarea la 13 ani de închisoare care urmează să fie servită în centrele de înaltă securitate. Reclamanții au susținut că media a acoperit procesul într-un mod în care imaginea victimei a fost întotdeauna îndepărtată oricând imaginile au fost transmise. PROCEDURA La 12 iulie 2012, cererea a fost declarată inadmisibilă de către un judecător unic. Totuși, din concluziile ulterioare ale reclamanților, cererea nu a fost luată în considerare atunci când a fost adoptată această decizie. Prin urmare, cererea ar trebui redeschisă. Reclamanții se plângeau în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenție că ancheta privind moartea dnei Rhodes nu era adecvată și sentința impusă asupra uciderii era prea lentă. În plus, au susținut că procesul nu era corect, în încălcarea articolului 6. În cele din urmă, în temeiul articolului 8, au plâns cu privire la tratarea victimei de către mass-media. Reclamanții se plângeau că ancheta și procesul nu erau adecvate, depunând, printre altele, că dovezile fizice nu au fost colectate și asigurate în mod corespunzător, că ofițerii de poliție implicați au fost prejudecați împotriva victimei, că avizele experților au fost săraci, că autoritățile maghiare au refuzat să implice Scotland Yard, că reclamanții nu au fost în măsură să depună mărturii orale în instanță și că cererile lor de a primi martori suplimentare nu au fost acceptate; și că autorul a primit o sentință neîndeajuns de ușoară. Curtea observă că procesul de crimă în cauză a fost investigat și că autorul a fost prins și condamnat pe o perioadă lungă de închisoare. Autoritățile au adunat dovezi, printre altele, de la mai mulți martori și s-au bazat pe opiniile unui număr de experți. În plus, ambii solicitanți ar putea participa în cazul în care, în funcția următoarei persoane a victimei, o funcție care permite accesul la documentele de caz și prezentarea observațiilor. Procedura din raportul penal al dnei Majláth către condamnarea finală a autorului a durat aproximativ doi ani și nouă luni, care implică două instanțe judiciare. În plus, în cazul în care nu există niciun dosar care să declare orice aspect care a fost frustrat în cazul respectiv. În aceste circumstanțe, nu se poate susține că ancheta privind moartea doamnei Rhodes nu a fost conformă cu cerințele care decurg din art. 2 din Convenție (a se vedea printre multe alte autorități, Hugh Jordan c. Regatul Unit , nr. 24746/94, §§ 105 - 109, CEDO 2001 III (extracte)), această dispoziție care nu impune impunerea autorului unei propoziții de o severitate specifică, care rezultă că această parte a cererii este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. În ceea ce privește art. 6, trebuie subliniată faptul că această dispoziție prevede persoanelor acuzate de o infracțiune cu anumite drepturi, dar nu garantează niciun drept specific pentru victimele infracțiunilor sau rudelor lor (salvate pentru cei care constituie partide civile). Întrucât nu există nici o indicație că procesul în cauză are o cerere civilă de partea reclamanților, această parte a cererii este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. În cele din urmă, în ceea ce privește art. 8, Curtea consideră – chiar presupunând că reclamanții pot pretinde că sunt victime în acest sens și că au epuizat recours interne – că faptul că imaginea dnei Rhodes a fost înnebunit în acoperirea media a procesului nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a acestei dispoziții. Rezultă că această parte a cererii este, de asemenea, evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea redeschide în unanimitate cererea și Declarațiile Françoise Elens-Pasos Isabelle Berro-Lefèvre Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 34690/12

Judith MAJLÁTH and Sophie BARTA

against Hungary

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 23

October 2012 as a Committee composed of:

Isabelle Berro-Lefèvre,

President,

Guido Raimondi,

Helen Keller,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 5 June 2012,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Ms Judith Majláth and Ms Sophie Barta, are respectively Austrian and British nationals, who were born in 1941 and 1965 and live in Vienna. They were represented before the Court by Mr G. Thuan Dit Dieudonne, a lawyer practising in Strasbourg.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

The applicants are respectively the sister and the daughter of Ms

E.

Rhodes, a British national who lived in Hungary and – as it was subsequently discovered – was murdered there on 10 September 2008. On that date, Ms Rhodes went missing. A first investigation into her disappearance remained fruitless.

On 9 March 2009 Ms Majláth filed a criminal report, submitting to the police that she feared that her sister might have been murdered. The ensuing investigation of the Győr Police Department resulted in the apprehension of Mr

A. This man, a former employee of the victim, confessed to the murder, committed on 10 September 2008.

On 10 September 2010 the Győr-Moson-Sopron County Regional Court convicted Mr

A. of murder and theft and sentenced him to 10 years’ imprisonment, also having regard to a number of mitigating factors. The Regional Court relied on the perpetrator’s confession and his account of the – otherwise unwitnessed – incident, on physical evidence, the testimonies of numerous indirect witnesses and the expertise of eight forensic specialists. The applicants’ suggestions about taking further evidence were rejected with detailed reasoning.

Ms Barta participated in the proceedings as the deceased person’s next-of-kin, had as such access to the investigative material, and apparently made representations in court. Subsequently, she became indisposed and was replaced by Ms Majláth in this function.

On appeal, 6 December 2011 the Győr Court of Appeal upheld the murder conviction, re-characterised the theft charge, and aggravated the sentence to 13 years’ imprisonment to be served in high-security facilities.

The applicants submitted that the media had covered the trial in a way that the victim’s image had always been blackened out whenever footage had been broadcast.

PROCEDURE

On 12 July 2012 the application was declared inadmissible by a Single Judge. However, it has turned out from the applicants’ subsequent submissions that certain elements were not taken into account when this decision was adopted. The application should therefore be reopened.

COMPLAINTS

The applicants complained under Articles 2 and 3 of the Convention that the investigation into Ms Rhodes’ death was not adequate and the sentence imposed on the murdered was too lenient. Moreover, they submitted that the trial was not fair, in breach of Article 6. Lastly, under Article 8, they complained about the treatment of the victim by the media.

THE LAW

The applicants complained that the investigation and the trial was not adequate, submitting

inter alia

that the physical evidence had not been properly collected and secured, that the police officers involved had been biased against the victim, that the expert opinions had been poor, that the Hungarian authorities had refused to involve the Scotland Yard, that the applicants had not been able to give oral testimonies in court and their requests to have additional witnesses heard had not been accepted; and that the perpetrator had received an unduly mild sentence.

The Court observes that the murder case in question had been investigated into and the perpetrator was apprehended and convicted to a long prison term. The authorities gathered evidence among others from several witnesses and relied on the opinions of a number of experts. Moreover, both applicants could participate in the case as the victim’s next-of-kin, a function allowing access to the case documents and the submission of observations. The proceedings from Ms Majláth’s criminal report to the perpetrator’s final conviction lasted about two years and nine months, involving two court instances. Moreover, there is nothing in the case file disclosing any appearance that the requisite public scrutiny was frustrated in the case.

In these circumstances, it cannot be argued that the investigation into the death of Ms Rhodes fell short of the requirements flowing from Article 2 of the Convention (see among many other authorities,

Hugh Jordan v. the United Kingdom

, no. 24746/94, §§ 105 to 109, ECHR 2001

‑

III (extracts)), this provision not requiring the imposition on the perpetrator of a sentence of any particular severity. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

As regards Article 6, it must be pointed out that this provision provides those charged with an offence with certain rights but does not guarantee any particular rights for victims of crimes or their relatives (save for those constituting civil parties). Since there is no indication that the trial concerned any civil claim on the applicants’ side, this part of the application is incompatible

ratione materiae

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

Lastly, as to Article 8, the Court considers – even assuming that the applicants can claim to be victims in this respect and that they have exhausted domestic remedies – that the fact that the image of Ms

Rhodes had been blackened out in the media coverage of the trial does not reveal any appearance of a violation of that provision. It follows that this part of the application is likewise manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Reopens

the application and

Declares

it inadmissible.

Françoise Elens-Passos

Isabelle Berro-Lefèvre

Deputy Registrar

President