SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 22125/06 Ioan SZABO împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 23 octombrie 2012 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Egbert Myjer, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 30 mai 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Ioan Szabo, este un resortisant român născut în 1954 și rezident la Satu Mare. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost coproprietarul unui spațiu comercial situat la Satu Mare. În 2001, a încheiat un contract de închiriere cu societatea comercială International Trading SRL ( reclamantă și societatea, având ca obiect rezilierea contractului de închiriere și expulzarea societății din proprietate care aparține reclamantului. L.A. avocat N.F. reprezenta societatea în timpul acestor proceduri. În acest context, la 10 noiembrie 2004, reclamantul s-a mutat în spațiul comercial însoțit de doi polițiști. La avocat N.F. a ajuns la locația însoțită de T.C. și de alte două persoane. De îndată ce a intrat, N.F. l-a prins pe reclamant de braț și l-a însoțit la ușă spunând Cum vă adresați, aș putea fi tatăl dvs. N.F. l-a replicat, eu nu am avut timp. Reclamantul i-a spus Dacă nu poți vorbi într-un mod civilizat, ieși de pe proprietatea mea și latră în stradă După această discuție care a durat aproximativ cinci minute, N.F. și persoanele care au fost însoțite au părăsit spațiul comercial. Procedura penală împotriva reclamantului șefului din culpă N.F. sesizează instanța de primă instanță din Satu Mare ( În urma unei plângeri penale împotriva reclamantului șefului de culpă, acesta a susținut că, în perioada în care se afla în proprietatea acestuia din 10 noiembrie 2004, în timp ce a fost în exercitarea funcțiilor sale, reclamantul a formulat acuzații împotriva sa. El s-a constituit parte civilă în procedură și a acordat suma de 10 000 EUR ca prejudiciu moral. Reclamantul a fost interogat de instanța de primă instanță și a negat faptele reprobabile. El a declarat în fața instanței că N.F. l-a insultat pe N.F. l-a insultat spunându-i că latră în Ungaria. Martorii G.V., T.M.C., F.C. și B.O. au fost interogați de asemenea. 10. Prin hotărârea din 19 mai 2005, tribunalul de Primă Instanță l-a condamnat pe reclamant la plata unei amenzi penale în valoare de 5 000 000 000 ROL. El a considerat că a reieșit din dovezile cazului, și anume declarațiile martorilor, ale părții vătămate și ale reclamantului, că acesta din urmă era adresat către N.F. folosind expresiile "mafious" Ai venit să faci ordine cu banda ta de mafioți și nu aperi decât niște escroci care, în prezența mai multor persoane, au fost lezați de onoarea și reputația lui N.F. Tribunalul nota că acuzațiile reclamantului că el a fost insultat de N.F. nu au fost dovedite. 11. În ceea ce privește partea civilă a cauzei, instanța de primă instanță a hotărât că (...) despăgubirile pot fi acordate atunci când imaginea publică, reputația părții civile au fost atinse de persoana acuzată; în acest caz, prin actele sale, acuzatul a adus atingere onoarei și reputației părții civile, iar instanța consideră că suma de 50 000 000 000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit (...). 12. Reclamantul a formulat o cale de atac. El nu s-a prezentat în timpul dezbaterilor în recurs, ci a fost reprezentat de avocatul ales de el. L a avut loc într-un context în care erau în curs de desfășurare mai multe litigii între reclamant și societatea acuzată de înșelăciune. El a înțeles din depozițiile martorilor că reclamantul a spus doar că N.F. se afla în fața mafioților, escrocilor și hoților N.F. a formulat, de asemenea, acțiune și a determinat o creștere a valorii despăgubirilor plătite pentru prejudiciul moral. 14. Prin hotărârea definitivă din 4 noiembrie 2005, tribunalul județ din Satu Mare, tribunalul județ, a respins ambele acțiuni. În ceea ce privește componenta civilă, el a considerat că valoarea prejudiciului moral fusese stabilită în mod legal. 15. La 11 august 2006, a intrat în vigoare Legea nr. 278/2006 de modificare a Codului penal. Potrivit acestei legi, la adresa culpei nu mai era reprimată penal. 16. Pe baza dispozițiilor Legii nr. 278/2006, reclamantul a formulat o declarație cu privire la executarea hotărârii definitive din 4 noiembrie 2005 și a solicitat anularea sancțiunilor penale și civile impuse 17. Printr-o hotărâre definitivă din 25 aprilie 2008, în urma unei căsări cu trimitere pentru deficiențe de procedură în citatul părților, tribunalul departamental a acordat parțial dreptul la contestație în privința executării reclamantului, a anulat sancțiunea penală care i-a fost aplicată și-a menținut obligația de a plăti despăgubiri civile către N.F. El a considerat că legea nr. 228.8 prevedea că infracțiunea nu mai era o infracțiune penală, însă aceste modificări legislative nu aveau ca scop anularea existenței faptelor constatate care puteau duce la o despăgubire civilă în afara oricărei sancțiuni penale. La 11 august 2006, Legea nr. 278/2006 privind modificarea codului penal a intrat în vigoare. Potrivit acestei legi, în jur de o lună nu mai era reprimată ca infracțiune. 20. În ceea ce privește condițiile necesare pentru a atrage răspunderea civilă delictuală, cea mai mare parte a reglementării interne, și anume articolele 998 și 999 din Codul civil în vigoare la momentul respectiv a faptelor, cum ar fi cele interpretate de doctrină și de jurisprudență, este descris în cauza Stângu și Scutelnicu c. România 53899/00, § 30-31, 31 ianuarie 2006). GRIFS 21. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii penale inițiate împotriva sa din cauza faptului că instanțele interne au interpretat declarațiile martorilor în favoarea N.F. că nu a fost citat corect în procedură. 22. Citând art. 10 din Convenție singur și combinat cu art. 14 din Convenție, acesta se plânge că a fost condamnat penal și că va plăti despăgubiri civile către N.F. El consideră că valoarea prejudiciului moral este excesivă în raport cu contextul în care au avut loc faptele reprobabile. Comitetul consideră că a fost supus unui tratament discriminatoriu în aprecierea faptelor de către instanțele interne din cauza apartenenței sale la minoritatea maghiară. 23. Invocând articolele 6 și 8 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge și de la sfârșitul disputelor sale comerciale cu societatea și de diferitele plângeri penale pe care le-a formulat împotriva terților. Reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare din cauza obligației sale de a plăti despăgubiri avocatului N.F., prin necunoașterea articolului 10 din convenție astfel formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de exprimare și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei, fără a putea exista intervenție din partea autorităților publice și fără a lua în considerare granița. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de film sau de televiziune unui regim de autorizații. exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. 25. Curtea constată că prezenta cauză se referă la o altercație între particulari ale căror cuvinte nu se refereau la un subiect de interes general (a se vedea mutatis mutandis Lešník c. Slovacia 35640/97, § 61, CEDH 2003 IV). În plus, Curtea arată că tîlcul penal imputat acestuia a fost anulat. În sfârșit, deși valoarea despăgubirilor civile la care reclamantul a fost condamnat nu este neglijabilă în sine, Curtea nu are niciun motiv să creadă că instanțele naționale nu au pus în balanță în mod corespunzător interesele sau că concluzia lor este contrară circumstanțelor din speță sau chiar arbitrară (a se vedea mutatis mutandis R 20240/08, § 32, 2 februarie 2012). Prin urmare, se concluzionează că acest motiv este vădit nefondat și că este respins în temeiul articolului (a) și al articolului 4 din Convenție. 26. Reclamantul denunță, de asemenea, aspecte legate de echitatea și latura diferitelor proceduri comerciale și plângeri penale împotriva terților și de procedura de insultă și consideră că a fost discriminat din cauza apartenenței sale la minoritatea maghiară și citează în acest sens articolele 6, 8 și 14 din convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 27. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de aceste din urmă articole ale Convenției și consideră că aceste obiecții trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 1, 3 (a) și 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
22125/06
Ioan SZABO
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 23 octobre 2012 en une Chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Egbert Myjer,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 30 mai 2006,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Ioan Szabo, est un ressortissant roumain né en 1954 et résidant à Satu Mare.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
La genèse de l’affaire
3.
Le requérant était le copropriétaire d’un espace commercial situé à Satu Mare. En 2001, il conclut un contrat de bail avec la société commerciale International Trading SRL («
la société
») ayant pour objet l’espace commercial en cause.
4.
A partir de 2004, plusieurs litiges commerciaux eurent lieu entre le
requérant et la société, ayant pour objet la résiliation du contrat de bail et l’expulsion de la société de l’immeuble appartenant au requérant. L’avocat N.F. représentait la société pendant ces procédures.
5.
Dans ce contexte, le 10 novembre 2004, le requérant se déplaça à l’espace commercial accompagné de deux policiers. L’avocat N.F. arriva sur les lieux accompagné de T.C. et de deux autres personnes. Dès qu’il entra, N.F. attrapa le requérant par le bras et l’accompagna vers la porte en lui disant «
Allez, sors d’ici, tu n’as aucun droit ici
!
»
6.
Le requérant lui répondit «
Comment m’adressez vous la parole, je pourrais être votre père
!
» N.F. lui répliqua «
Vas-t-en, je n’ai pas le temps
!
». Le requérant lui dit «
C’est à ta mère que tu parles comme cela, tu défends toutes sortes d’escrocs et de mafieux qui m’ont trompé
!
». N.F. aurait répondu au requérant «
Va aboyer en Hongrie et non pas ici
!
» Le requérant lui cria «
Si tu ne sais pas parler d’une manière civilisée, sors de ma propriété et va aboyer dans la rue
!
»
7.
A la suite de cette discussion qui dura environ cinq minutes, N.F. et les personnes qui l’accompagnaient quittèrent l’espace commercial.
2.
La procédure pénale contre le requérant du chef d’insulte
8.
N.F. saisit le tribunal de première instance de Satu Mare («
le tribunal de première instance
») d’une plainte pénale contre le requérant du chef d’insulte. Il faisait valoir que lors de leur entretient du 10 novembre 2004, alors qu’il était dans l’exercice de ses fonctions, le requérant avait proféré des injures à son encontre. Il se constitua partie civile dans la procédure et demanda l’octroi de la somme de 10
000 euros au titre de préjudice moral.
9.
Le requérant fut interrogé par le tribunal de première instance et il nia les faits reprochés. Il déclara devant le tribunal que N.F. l’avait insulté en lui disant «
Va aboyer en Hongrie
!
». Les témoins G.V., T.M.C., F.C. et B.O. furent également interrogés.
10.
Par un jugement du 19 mai 2005, le tribunal de première instance condamna le requérant du délit d’insulte au versement d’une amende pénale de 5
000
000 ROL. Il jugea qu’il ressortait des preuves du dossier, à savoir des déclarations des témoins, de la partie lésée et du requérant, que ce dernier s’était adressé à N.F. en utilisant les expressions «
mafieux
», «
tu es venu faire l’ordre avec ta bande de mafieux
» et «
tu ne défends que des escrocs» lesquelles avaient lésé, en présence de plusieurs personnes, l’honneur et la réputation de N.F. Le tribunal nota que les allégations du requérant selon lesquelles il avait été insulté par N.F. n’étaient pas prouvées.
11.
Quant au volet civil de l’affaire, le tribunal de première instance jugea que
:
«
(...) des dédommagements peuvent être octroyés lorsque l’image publique, la réputation de la partie civile ont été atteintes par l’inculpé
; dans la présente affaire, par ses actes, l’inculpé a porté atteinte à l’honneur et à la réputation de la partie civile et le tribunal estime que la somme de 50
000
000 lei est suffisante pour la réparation du préjudice moral subi (...).
»
12.
Le requérant forma un recours. Il ne se présenta pas lors des débats en recours mais il fut représenté par l’avocat de son choix. L’avocat demanda son acquittement et subsidiairement, la diminution du montant de la somme attribuée au titre de réparation. Il faisait valoir que la discussion avec N.F. avait eu lieu dans un contexte où plusieurs litiges étaient en cours entre le requérant et la société accusée de tromperie. Il releva qu’il ressortait des dépositions des témoins que le requérant avait uniquement dit que N.F. «
côtoyait les mafieux, escrocs et voleurs
», ce qui n’était qu’une affirmation faite «
à chaud
».
13.
N.F. forma également recours et demanda l’augmentation du montant des dédommagements versés au titre du préjudice moral.
14.
Par un arrêt définitif du 4 novembre 2005, le tribunal départemental de Satu Mare («
le tribunal départemental
») rejeta les deux recours. Pour ce qui est du volet civil, il jugea que le montant du préjudice moral avait été légalement établi.
3.
La contestation à l’exécution
15.
Le 11 août 2006, la loi n
o
278/2006 portante modification du code pénal entra en vigueur. Selon cette loi, l’insulte n’était plus réprimée pénalement.
16.
Se fondant sur les dispositions de la loi n
o
278/2006, le requérant forma une contestation à l’exécution de l’arrêt définitif du 4 novembre 2005 et demanda l’annulation des sanctions pénale et civile infligées.
17.
Par un arrêt définitif du 25 avril 2008, après une cassation avec renvoi pour des défauts de procédure dans la citation des parties, le tribunal départemental fit partiellement droit à la contestation à l’exécution du requérant, annula la sanction pénale qui lui avait été infligée et maintint son obligation de verser des dédommagements civils à N.F. Il jugea que la loi n
o
278/2006 prévoyait que l’insulte n’était plus un délit pénal. Toutefois, ces
changements législatifs ne visaient pas à annuler l’existence des faits constatés qui pouvaient donner lieu à une réparation civile en dehors de toute sanction pénale.
B.
Le droit interne pertinent
18.
L’article 205 du code pénal incriminant l’insulte, en vigueur à l’époque des faits, était ainsi libellé
:
«
L’atteinte à l’honneur et à la réputation d’une personne par des paroles, des gestes ou par d’autres moyens est passible d’une peine de prison d’une durée allant d’un
mois à deux ans ou d’une amende.
»
19.
Le 11 août 2006, la loi n
o
278/2006 portante modification du code pénale entra en vigueur. Selon cette loi, l’insulte n’était plus réprimée comme infraction.
20.
S’agissant des conditions requises pour entraîner la responsabilité civile délictuelle, l’essentiel de la réglementation interne, à savoir les articles 998 et 999 du code civil en vigueur à l’époque des faits, tels qu’interprétés par la doctrine et par la jurisprudence, est décrit dans l’affaire
Stângu et Scutelnicu c. Roumanie
(n
o
53899/00, §§
30-31, 31
janvier 2006).
21.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint du défaut d’équité de la procédure pénale engagée contre lui en raison du fait
:
a)
que les juridictions internes ont fait une interprétation des déclarations des témoins favorable à N.F.
;
b)
qu’il n’avait pas été correctement cité dans la procédure.
22.
Citant l’article 10 de la Convention seul et combiné avec l’article 14 de la Convention, il se plaint d’avoir été condamné pénalement et à verser à N.F. des dédommagements civils. Il estime que le montant du préjudice moral est excessif par rapport au contexte dans lequel les faits reprochés se sont produits. Il estime avoir subi un traitement discriminatoire dans l’appréciation des faits par les juridictions internes en raison de son
appartenance à la minorité hongroise.
23.
Invoquant les articles 6 et 8 de la Convention, et 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint également de l’issue de ses litiges commerciaux avec la société et des différentes plaintes pénales qu’il avait formées contre tiers.
24.
Le requérant dénonce une atteinte dans son droit à la liberté d’expression en raison de son obligation de verser des dédommagements à l’avocat N.F., en méconnaissance de l’article 10 de la Convention ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. Le présent article n’empêche pas les Etats de soumettre les entreprises de radiodiffusion, de cinéma ou de télévision à un régime d’autorisations.
2.
L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d’autrui, pour empêcher la divulgation d’informations confidentielles ou pour garantir l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire.
»
25.
La Cour constate que la présente affaire porte sur une altercation entre particuliers dont les propos ne touchaient pas à un sujet d’intérêt général (voir,
mutatis mutandis
,
Lešník c. Slovaquie
,
n
o
‑
IV). De surcroît, la Cour relève que l’amende pénale infligée à l’intéressé a été annulée. Enfin, bien que le montant des dédommagements civils auxquels le requérant fut condamné ne soit pas négligeable en soi, la Cour n’a aucune raison de penser que les tribunaux nationaux n’ont pas mis les intérêts en jeu correctement en balance ou que leur conclusion est contraire aux circonstances de l’espèce, voire arbitraire (voir,
mutatis
mutandis
,
Růžový panter, o.s. c. République tchèque
, n
o
20240/08, §
32, 2
février 2012). Partant, il convient de conclure que ce grief est manifestement mal fondé et de le rejeter en application de l’article
35
§§
3
(a) et 4 de la Convention.
26.
Le requérant dénonce également des aspects liés à l’équité et l’issue des différentes procédures commerciales et plaintes pénales contre tiers et à la procédure pour insulte. Il estime également avoir subi une discrimination en raison de son appartenance à la minorité hongroise. Il cite à cet égard les articles 6, 8 et 14 de la Convention ainsi que l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
27.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la
mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par ces derniers articles de la Convention et considère que ces griefs doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 1, 3 (a) et 4 de la
Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Greffière adjointe
Président