Secțiunea a doua Cerere nr. 51359/09 Șahin BALTA împotriva Turciei introdusă la 17 septembrie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Șahin Balta, este un resortisant turc născut în 1975 și rezident în Istanbul. Este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Pehlivan, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 octombrie 1995, reclamantul a fost interogat de procurorul Republicii Curții de Securitate a statului Diyarbak A fost apoi adus în fața judecătorului-substitut al CSED, care a decis că nu a avut loc arestarea provizorie a acestuia. La 26 octombrie 1995, Parchetul Diyarbak a pus sub acuzare pe reclamant, precum și alți acuzați de înjunghiere, ajutor și/sau asistență pentru o organizație ilegală înarmată. La 30 octombrie 1995, CSED a emis procesul-verbal al ședinței pregătitoare și a dispus, printre altele, traducerea în fața sa a acuzaților cu reședința în circumscripția sa și trimiterea unei comisii de recurs la Curtea de Securitate a statului de circumscripție în care își aveau reședința ceilalți inculpați. În landul din 5 octombrie 1999, CSED a emis un ordin de detenție provizorie La 21 decembrie 1999, CSED a emis un ordin de reținere în custodia provizorie a reclamantului și, după ce a decis să divulge dosarul în funcția de șef al reclamantului, a pronunțat judecata pentru ceilalți inculpați. La 31 decembrie 2008, acesta din urmă a fost arestat la Istanbul, la 1 ianuarie 2009, în fața procurorului districtual al Republicii Istanbul și a fost apoi adus în fața avocatului său, în fața tribunalului de judecată [1] din același oraș. Judecătorul a verificat cu această ocazie că reclamantul era persoana vizată de mandatul de arestare. [2] Apoi, în conformitate cu art. 94 din Codul de procedură penală, acesta a dispus plasarea sa în detenție provizorie pentru a asigura prezentarea sa în fața procurorului Republicii Diyarbakr, și anume instanța competentă de reținere loci La 9 ianuarie 2009, avocatul reclamantului a înaintat în fața instanței din Diyarbakýr o cerere de extindere a clientului său. La 13 ianuarie 2009, aceasta a respins cererea de extindere. Această decizie a fost notificată reclamantului la 20 ianuarie 2009. La 21 ianuarie 2009, Ministerul Justiției a trimis o scrisoare către Parchetul din Bakurköy și Diyarbak. Prin urmare, la 22 ianuarie 2009, Parchetul din Bakurköy a scris închisorii în care reclamantul era deținut pentru a asigura transferul său imediat către Diyarbakr. La 4 februarie 2009, avocatul a solicitat Ministerului Justiției o cerere și a solicitat transferul reclamantului către Diyarbakr cât mai curând posibil. La 13 februarie 2009, avocatul a solicitat o cerere similară cu închisoarea în care locuia reclamantul. La data de 27 februarie 2009, un judecător al tribunalului din Diyarbakýr, constatând că reclamantul fusese pus în custodia provizorie de către tribunalul districtual din Ecuador, a dispus transferul către Diyarbakýr pentru a-și asigura prezentarea în fața instanței competente. La 15 martie 2009, reclamantul a fost transferat la Diyarbakr. La 18 martie 2009, acesta a fost prezentat în fața unui judecător al instanței judecătorești în materie de azil, care a decis extinderea sa. La 26 martie 2009, Curtea a statuat că acțiunea penală a încetat prin prescripție. Dreptul intern relevant la art. 94 din Codul de procedură penală este astfel formulat [le]orsquić o persoană arestată în temeiul unui ordin judecătoresc sau al unui proces în temeiul unui mandat de arestare acordat de un judecător sau de o instanță judecătorească nu poate fi sesizată în termen de 24 de ore în fața judecătorului sau a instanței competente, aceasta trebuie să fie pronunțată în același termen în fața unui judecător al instanței judecătorești cel mai apropiat. În cazul în care nu este eliberată, aceasta trebuie să fie pusă în detenție provizorie pentru a fi deferită în cel mai scurt timp în fața judecătorului sau a instanței competente GRIEFS Invocând art. 3 din convenție, reclamantul se plânge de condițiile materiale rele care au înconjurat detenția sa provizorie. El a precizat că a fost reținut într-o celulă prea mică chiar înainte ca acuzația sa să fie stabilită. În plus, el reproșează autorităților că l-a pus să poarte cătușele atunci când a fost transferat la Diyarbakr și că l-a privat de alimente în timpul călătoriei. la colțul articolului 5 § 1, reclamantul denunță decizia de detenție provizorie pronunțată in absența împotriva sa 5 octombrie 1999, fără o notificare oficială prealabilă. În acest sens, el avansează că: nu i s-a făcut nici o notificare atunci când a avut loc la Istanbul de la 1 Februarie 1996. În plus, el se plânge de arestarea sa în scopul de a se asigura că a fost arestat în fața tribunalului din Diyarbakr, subliniind că a rămas în arest provizoriu timp de două luni și șaisprezece zile înainte de a fi transferat în cele din urmă. Pe de altă parte, el a încuviințat absența de interogare în momentul înfățișării sale în fața judecătorului instanței judecătorului judecător la curtea de judecată asediată la 1 februarie 1996. În ianuarie 2009, el reproșează instanțelor interne că nu a luat în considerare nicio măsură alternativă la detenția provizorie și, în cele din urmă, susține că decizia de extindere a fost executată cu șase ore în urmă, în timp ce a trebuit să fie eliberată imediat după achitarea sa. În plus, reclamantul se plânge că nu s-a prezentat imediat în fața unui judecător în sensul articolului 5 alineatul (3). Acesta precizează că judecătorul instanței judecătorești din statul membru în cauză a fost pus în detenție provizorie fără a examina dacă condițiile care justifică o astfel de hotărâre erau îndeplinite sau nu. În plus, reclamantul a susținut că lipsa unei căi de atac împotriva deciziei de menținere în detenție provizorie a încălcat articolele 5 alineatul (4) și (13). În acest sens, acesta se referă la art. 5 alineatul (5) din convenție. Pe baza articolului 6, reclamantul deplânge necomunicarea avizului procurorului general al Republicii în cadrul procedurii de examinare a cererii sale de extindere. Lipsa de libertate suferită de reclamant între arestarea sa la Istanbul și transferul său către Diyarbakćr a fost în conformitate cu dreptul intern relevant, în special, se poate considera că reclamantul a fost transferat la Diyarbakýr în cel mai scurt timp, astfel cum se prevede la art. 94 din Codul de procedură penală Poate reclamantul să treacă pentru că a fost adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare, astfel cum se prevede la art. 5 alineatul (3) din convenție, în special, judecătorul instanței judecătorești judecătorești judecătorești din statul membru care a decis cu privire la plasarea în detenție provizorie a reclamantului avea competența de a da liber acestuia din urmă? În acest sens, guvernul este invitat să ofere exemple de decizii în acest sens. În conformitate cu art. 5 alineatul (5) din Convenție, reclamantul a avut dreptul efectiv și sancționat în justiție de a obține despăgubiri pentru detenția sa, pe care o consideră contrară articolului 5 alineatul (1) litera (c) și articolului 3 Durata procedurii penale urmate în speță a fost compatibilă cu condiția de hotărâre într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție? Mai precis, prelungirea procedurii a fost mai degrabă cauzată de lipsa de înfățișare a recurentului atunci căutat sau de lipsa notificării oficiale a autorităților competente pentru a asigura prezentarea acestuia în fața instanței judecătorești? [1] În urma abolirii cursurilor de securitate ale statului, Curtea a fost mandatată să judece reclamantul. [2] Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală în 2005, decizia de a fi reținută în arest provizoriu a fost reținută în absența sa.
Requête n
o
51359/09
Șahin BALTA
contre la Turquie
introduite le 17 septembre 2009
Le requérant, M. Șahin Balta, est un ressortissant turc né en 1975 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 4 octobre 1995, le requérant fut interrogé par le procureur de la République de la cour de sûreté de l’État de Diyarbakır («
CSED
») pour appartenance au PKK, une organisation illégale armée. Il fut ensuite traduit devant le juge-substitut de la CSED qui décida qu’il n’y avait pas lieu d’ordonner sa mise en détention provisoire.
Le 26 octobre 1995, le parquet de Diyarbakır inculpa le requérant ainsi que d’autres accusés d’appartenance, d’aide et/ou assistance à une organisation illégale armée.
Le 30 octobre 1995, la CSED dressa le procès-verbal de l’audience préparatoire et ordonna, notamment, la traduction devant elle des accusés résidant dans sa circonscription, et l’envoi d’une commission rogatoire à la cour de sûreté de l’État de la circonscription où résidaient les autres accusés.
A l’audience du 5 octobre 1999, la CSED rendit une ordonnance de placement en détention provisoire
in absentia
à l’encontre du requérant qui était toujours recherché.
Le 21 décembre 1999, la CSED rendit
in absentia
une ordonnance de maintien en détention provisoire du requérant et, après avoir décidé de disjoindre le dossier dans le chef du requérant, prononça son jugement pour les autres accusés.
A l’audience du 26 septembre 2003, la CSED rendit
in absentia
une ordonnance de maintien en détention provisoire du requérant recherché.
Le 31 décembre 2008, ce dernier fut arrêté à Istanbul.
Le 1
er
janvier 2009, il comparut devant le procureur de la République d’Istanbul et fut ensuite traduit, en présence de son avocat, devant la cour d’assises
[1]
de cette même ville. Le juge vérifia à cette occasion que le requérant était bien la personne visée par le mandat d’arrêt.
[2]
Ensuite, en application de l’article 94 du code de procédure pénale, il ordonna son placement en détention provisoire afin d’assurer sa comparution devant le procureur de la République de Diyarbakır, à savoir l’instance compétente
ratione loci
.
Le 9 janvier 2009, l’avocat du requérant introduisit devant la cour d’assises de Diyarbakır une demande d’élargissement de son client.
Le 13 janvier 2009, statuant sur dossier, celle-ci rejeta la demande d’élargissement. Cette décision fut notifiée au requérant le 20 janvier 2009.
Le 21 janvier 2009, le ministère de la Justice adressa une lettre aux parquets de Bakırköy et de Diyarbakır leur demandant de transférer le requérant à Diyarbakır.
Par conséquent, le 22 janvier 2009, le parquet de Bakırköy écrivit à la prison où le requérant était détenu afin d’assurer son transfèrement immédiat à Diyarbakır.
Le 4 février 2009, l’avocat adressa une requête au ministère de la Justice, et sollicita le transfèrement du requérant vers Diyarbakır dans les plus brefs délais.
Le 13 février 2009, l’avocat adressa une requête similaire à la prison où demeurait le requérant.
A l’audience du 27 février 2009, un juge de la cour d’assises de Diyarbakır, constatant que le requérant avait été placé en détention provisoire par la cour d’assises d’Istanbul, ordonna le transfèrement à Diyarbakır en vue d’assurer sa comparution devant la cour compétente.
Le 15 mars 2009, le requérant fut transféré à Diyarbakır.
Le 18 mars 2009, il comparut devant un juge de la cour d’assises qui décida son élargissement.
Le 26 mars 2009, la cour d’assises déclara l’action pénale éteinte par prescription.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 94 du code de procédure pénale est ainsi libellé
:
«
[l]orsqu’une personne arrêtée dans le cadre d’une instruction ou d’un procès en vertu d’un mandat d’arrêt décerné par un juge ou un tribunal ne peut être déférée dans les 24 heures devant le juge ou le tribunal compétent, elle doit être traduite dans le même délai devant un juge du tribunal d’instance pénale le plus proche. Dans le cas où elle n’est pas remise en liberté, elle doit être placée en détention provisoire pour être déférée dans les plus brefs délais devant le juge ou le tribunal compétent
».
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des mauvaises conditions matérielles ayant entouré sa détention provisoire. Il précise qu’il était détenu dans une cellule trop petite avant même que son accusation ne soit établie. Il reproche, en outre, aux autorités de lui avoir fait porter les menottes lors de son transfèrement à Diyarbakır et de l’avoir privé de nourriture pendant le trajet.
Sous l’angle de l’article 5 § 1, le requérant dénonce la décision de placement en détention provisoire rendue
in absentia
à son encontre
le
5 octobre 1999, sans notification officielle préalable. A cet égard, il avance qu’aucune notification ne lui a été faite alors même qu’il résidait à Istanbul depuis le 1
er
février 1996. En outre, il se plaint de l’illégalité de son arrestation en vue d’assurer sa comparution devant la cour d’assises de Diyarbakır, soulignant qu’il est resté en détention provisoire pendant deux mois et seize jours avant d’y être finalement transféré. Par ailleurs, il dénonce l’absence d’interrogation lors de sa comparution devant le juge de la cour d’assises le 1
er
janvier 2009. Il reproche aux juridictions internes de n’avoir envisagé aucune mesure alternative à la détention provisoire. Enfin, il soutient que la décision d’élargissement a été exécutée avec six heures de retard alors qu’il aurait dû être libéré immédiatement après son acquittement.
Invoquant l’article 5 § 2, le requérant maintient qu’il n’a pas été informé des accusations portées à son encontre.
En outre, le requérant se plaint de n’avoir pas comparu aussitôt devant un juge au sens de l’article 5 § 3. Il précise que le juge de la cour d’assises d’Istanbul l’a placé en détention provisoire sans examiner si les conditions justifiant une telle décision étaient remplies ou pas.
Le requérant dénonce que l’ineffectivité de la voie de recours offerte contre la décision de maintien en détention provisoire a emporté violation des articles 5 § 4 et 13.
Par ailleurs, le requérant se plaint de l’absence d’une voie d’indemnisation pour redresser les violations de l’article 5 de la Convention. Il invoque à cet égard l’article 5 § 5.
Se fondant sur l’article 6, le requérant déplore la non-communication de l’avis du procureur de la République lors de la procédure d’examen de sa demande d’élargissement. Sous l’angle du même article, il se plaint aussi de la durée excessive de sa détention ainsi que celle de la procédure diligentée contre lui.
1.
La privation de liberté subie par le requérant entre son arrestation à Istanbul et son transfèrement à Diyarbakır était-elle conforme au droit interne pertinent
?
En particulier, peut-on considérer que le requérant a été transféré à Diyarbakır dans les plus brefs délais, comme l’exige l’article 94 du code de procédure pénale
?
2.
Le requérant peut-il passer pour avoir été aussitôt traduit devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires, comme l’exige l’article 5 § 3 de la Convention
?
En particulier, le juge de la cour d’assises d’Istanbul qui a décidé du placement en détention provisoire du requérant avait-il le pouvoir d’ordonner la mise en liberté de celui-ci
?
Dans l’affirmative, le Gouvernement est invité à fournir des exemples de décisions dans ce sens.
3.
Le requérant avait-il, comme l’exige l’article 5 § 5 de la Convention, un droit effectif et sanctionnable en justice à obtenir réparation pour sa détention qu’il estime contraire à l’article 5 §§ 1 c) et 3
?
4.
La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
? Plus précisément, la prolongation de la procédure était-elle plutôt due au défaut de comparution du requérant alors recherché ou à l’absence de notification officielle des autorités compétentes afin d’assurer la comparution de ce dernier
devant l’instance de jugement?
[1]
.
A la suite de l’abolition des cours de sûreté de l’État, la cour d’assises fut chargée de juger le requérant.
[2]
.
Avec l’entrée en vigueur du nouveau code de procédure pénale en 2005, la décision de mise en détention provisoire «
in absentia
»
se
transforma «
ipso facto
»
en un mandat d’arrêt.