AFFAIRE GROSSI ET AUTRES c. ITALIE

OBIECTIVUL SECȚIUNEA A TREI CONCLUZII GROSSI ȘI ALTELE c. ITALIA (solicitarea nr. 18791/03) HOTĂRÂREA Revizuirii STRASBURG 30 octombrie 2012 DEFINITIVF 18/03/2013 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (c) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Grossi și alte cauze c. Italia (cerere în revizie a hotărârii din 14 decembrie 2010), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (fosta secțiune a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Egbert Myjer, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 octombrie 2012, Rend la această dată, adoptat la această dată, PROCEDURA DE INIȚIERE A cauzei se află o cerere (n 18791/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene, dintre care nouă sunt resortisanți ai acestui stat, domnii Giovanni Grossi, Vittorio și Dario Mori, domnul Ornella Mori, domnul Giancarlo Mori, domnii mei Nadia Mori și Angela Rosa Di Mambro, domnul Salvatore Grossi și domnul Maria Sandra šsi ( La 12 iunie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( Curtea a statuat că aplicarea retroactivă a termenului de prescripție de cinci ani în cazul de față a avut ca efect privarea reclamanților de orice despăgubire pentru prejudiciul suferit și că ingerința în cauză nu era compatibilă cu principiul legalității și că, prin urmare, aceasta încălcase dreptul la respectarea bunurilor reclamanților (Grossi și alții c. Italia, n 18791/03, §§ 44-45, 6 iulie 2006).Prin hotărârea din 14 decembrie 2010, Curtea sa pronunțat asupra satisfacției echitabile și a decis să aloce reclamanților 734 000 EUR pentru daune materiale și 20 000 EUR pentru daune morale și a respins cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prin scrisoarea din 6 octombrie 2011, guvernul a depus o cerere de revizuire a hotărârii, în temeiul articolului 80 din Regulamentul de procedură al Curții. Guvernul arată că, la 14 septembrie 2011, în cadrul demersurilor în vederea executării hotărârii, guvernul a fost informat de către autoritățile competente că adevărata suprafață a terenului este de 2 020 de metri pătrați și că acest lucru ar rezulta dintr-o propunere de tranzacție elaborată de solicitanți și trimisă soțului Cassino în 2000 și dintr-un document prezentat de un inginer în 2010. Guvernul reamintește că la momentul comunicării cererii comunei Cassino nu a răspuns la întrebările referitoare la suprafața terenului, lipsa unui răspuns fiind cauzată de un conflict de interese al unuia dintre angajații comunei. Aceste circumstanțe fac, de asemenea, obiectul unei plângeri penale. În opinia sa, această informație constituind un fapt nou care ar fi putut exercita o influență decisivă asupra rezultatului cauzei, guvernul solicită revizuirea hotărârii în sensul articolului 80 din Regulamentul de procedură al Curții. 2012, Curtea a examinat cererea în curs de revizuire și a decis să acorde reprezentantului reclamanților un termen de trei săptămâni pentru a prezenta eventualele observații; acestea au ajuns la Curte la 21 februarie 2012. În primul rând, reclamanții susțin că cererea de revizuire este inadmisibilă din cauza întârzierii sale, susținând că guvernul a avut cunoștință în decembrie 2010 de nota de subsol P a statului în cauză, care a considerat că suprafața ocupată de teren era de 2 020 de metri pătrați. 2010 Președinția Consiliului de Miniștri, a solicitat primăriei din Cassino să efectueze o estimare efectivă a terenului pentru a formula o propunere de soluționare pe cale amiabilă. La 23 decembrie 2010, primăria din Cassino trimitea reprezentanței permanente pe lângă Consiliul Europei și Președinției Consiliului miniștrilor competența inginerului P. din care reiese că suprafața ocupată era de 2 020 de metri pătrați terenul era de natură agricolă și valoarea sa era de 0,35 pe metru pătrat în 1976. La 25 iulie 2011, Ministerul Economiei și Finanțelor a efectuat anchete cu privire la o plângere din partea F. I potrivit căreia terenul reclamanților era de 2 Prin nota din 29 august 2011, primită de Ministerul de Finanțe la 14 septembrie 2011, poliția fiscului (Guardia dizza) transmitea Ministerului Economiei și Finanțelor următoarele informații la nota din 29 septembrie 2010 (punctul 7 de mai sus) nota de subsol a primăriei Cassino (punctul 8 de mai sus) la 20 decembrie 2000 (punctul 8 de mai sus). 10. La 20 septembrie 2011, Ministerul Economiei și Finanțelor transmitea avocatului de la .. ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 2010, Primăria Cassino, Reprezentarea Permanentă pe lângă Consiliul Europei și Președinția Consiliului de Miniștri au luat cunoștință de competența reprezentantului reprezentantului reprezentantului statului P. Ei contestă argumentul guvernului potrivit căruia ar fi avut cunoștință de aceste fapte numai la data de 14 În septembrie 2011, data la care nota de subsol a fost transmisă Ministerului Economiei și Finanțelor și, în acest sens, ei reamintesc că această notă nu conținea fapte noi, ci se limita la transmiterea de informații din partea reprezentantului statului membru în cauză, care fusese deja trimis la 23 decembrie 2010. 12. Prin urmare, termenul de depunere a unei cereri de revizuire în sensul articolului 80 din regulament a expirat la 23 iunie 2011. 13. Guvernul contestă teza reclamanților și afirmă că, pentru a propune o cerere de revizuire, este nevoie de informații detaliate și sigure și nu doar de informații. Potrivit guvernului, nota de subsol a primăriei din Cassino din decembrie 2010 nu putea constitui o informație suficientă, deoarece suprafața terenului nu apărea în mod direct din notă, dar această informație se afla în domeniul de aplicare anexat răspunsului și trebuia să se adune fiecare parcelă ocupată pentru a obține suprafața totală a terenului. Potrivit guvernului, era necesar să se aștepte investigațiile poliției fiscului, deoarece numai în acest raport guvernul putea găsi efectiv suprafața totală a terenului și, prin urmare, să solicite revizuirea hotărârii. 14. Guvernul face referire la un document din 27 iulie 2000, conținând o propunere de tranzacție a reclamanților adresată primăriei din Cassino, unde se face referire la un teren de aproximativ 2 000 de metri pătrați. 15. Potrivit guvernului, argumentele reclamanților sunt greșit întemeiate și trebuie respinse și solicită Curții să adopte o poziție flexibilă în ceea ce privește termenul pentru a nu recompensa comportamentul fraudulos al reclamanților. II. EVALUAREA CURȚII 16. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 44 din Convenție, hotărârile sale sunt definitive și că, în măsura în care pune în discuție acest caracter definitiv, procedura în revizuire, care nu este prevăzută de Convenție, dar este introdusă prin Regulamentul Curții, are un caracter excepțional : De aici cerința unei examinări stricte a admisibilității oricărei cereri în rejudecare a unei hotărâri a Curții în cadrul unei astfel de proceduri (pardo Franța, 10 iulie 1996 (revizuire mai întâi), ê 21, Rec., 1996-III, Gustafsson c. Suedia , 30 iulie 1998 (revizuire pe bună dreptate), § 25, Rec., 1998-V, și Stoicescu c. România (revizuire), n 31551/96, § 33, 21 Septembrie 2004). 17. Curtea trebuie să determine dacă este necesar să se revizuiască hotărârea din 1 septembrie 2009 prin aplicarea articolului 80 din Regulamentul său de procedură care, în părțile sale relevante în speță, este astfel formulată În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra unei cauze deja soluționate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi cunoscut în mod rezonabil de o parte, aceasta din urmă poate (...) să sesizeze Curtea cu o cerere în rejudecare a hotărârii pe care o soluționează. (...) Prin urmare, este necesar să se stabilească în speță dacă faptele în cauză ar fi putut exercita o influență decisivă asupra landului cauzei deja tăiate, în cazul în care acestea nu ar fi putut fi cunoscute în mod rezonabil de către guvern înainte de pronunțarea hotărârii inițiale și în cazul în care cererea în curs de revizuire a fost formulată în termenul legal prevăzut la art. 80 din regulament. 19. Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare problema dacă faptele în cauză ar putea exercita o influență decisivă asupra rezultatului cauzei deja pronunțate, deoarece chiar și prin recunoașterea respectării acestei cerințe, aceasta consideră că cererea în rejudecare nu a fost formulată în termenul legal prevăzut la art. 80 din regulament 20. În această privință, Curtea trebuie să reamintească că cererea a fost introdusă la 12 iunie 2003 și a fost comunicată guvernului apărător în iunie 2005. O hotărâre pe fond a fost adoptată ulterior în iulie 2006 și hotărârea privind satisfacția echitabilă la 14 decembrie 2010. În tot acest timp, părțile și-au schimbat observațiile cu privire la fond și la satisfacția echitabilă. 21. În ceea ce privește necunoașterea faptelor descoperite, condiție impusă prin art. 80 din Regulamentul de procedură, Curtea constată că documentul care ar dovedi că terenul reclamanților avea o suprafață de aproximativ 2 000 de metri pătrați în loc de 9 000, era la dispoziția guvernului începând cu data de 23 iunie. decembrie 2010 și că propunerea de tranzacție trimisă primăriei din Cassino, redactată de fostul avocat al reclamanților, unde se menționa un teren de aproximativ 2 000 de metri pătrați, era datată 27 iulie 2000.22. Curtea nu poate accepta teza guvernului potrivit căreia înainte de 14 septembrie 2011, el nu a avut cunoștințe suficient de detaliate cu privire la faptele pe care le-a făcut acum. Într-adevăr, toate documentele prezentate în sprijinul cererii în curs de revizuire, și anume notele, copiile scrisorilor care i-au fost comunicate, experiența inginerului P., precum și propunerea de tranzacție de 2000 de la vechiul avocat al reclamanților (punctele 7 și 8 de mai sus) exista deja în decembrie 2010. 23. În aceste condiții, Curtea concluzionează că, în cazul în care guvernul poate să fi obținut efectiv o copie a documentelor pe care se bazează cererea în revizie, după pronunțarea hotărârii la 14 decembrie 2010, începând cu 23 decembrie 2010, acesta era în mod evident conștient de existența acestor documente. 24. Prin urmare, indiferent de faptul că documentele în cauză ar fi putut exercita o influență decisivă asupra landului [la] cauză, Curtea consideră că faptele în cauză pot fi cunoscute în mod în mod rezonabil de la 23 decembrie 2010. Prin urmare, cererea de revizuire depusă la 6 octombrie 2011 este tardivă. Prin aceste motive, Curtea, la L.A., hotărăște să respingă cererea în rejudecare a hotărârii din 14 decembrie 2010. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 30 octombrie 2012, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier

ANCIENNE TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

GROSSI ET AUTRES c. ITALIE

(Requête n

o

18791/03)

ARRÊT

(

révision

)

STRASBOURG

30 octobre 2012

DÉFINITIF

18/03/2013

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 c) de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Grossi et autres c. Italie (demande en révision de l’arrêt du 14 décembre 2010),

La Cour européenne des droits de l’homme (ancienne troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Egbert Myjer,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Ineta Ziemele,

Guido Raimondi,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 octobre 2012,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

18791/03) dirigée contre la République italienne et dont neuf ressortissants de cet État, MM.

Giovanni Grossi, Vittorio et Dario Mori, M

me

Ornella Mori, M.

Giancarlo Mori, M

mes

Nadia Mori et Angela Rosa Di Mambro, M.

Salvatore Grossi et M

me

Maria Sandra Grossi («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 12 juin 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Par un arrêt du 6 juillet

2006 («

l’arrêt au principal

»), la Cour a jugé que l’application rétroactive du délai de prescription de cinq ans au cas d’espèce avait eu pour effet de priver les requérants de toute réparation du préjudice subi et que l’ingérence litigieuse n’était pas compatible avec le principe de légalité et qu’elle avait donc enfreint le droit au respect des biens des requérants

(Grossi et autres c. Italie

, n

o

18791/03, §§ 44-45, 6

juillet 2006).

3.

Par un arrêt du 14 décembre 2010, la Cour s’est prononcée sur la satisfaction équitable et a décidé d’allouer aux requérants 734

000 EUR pour dommage matériel et 20

000 EUR pour dommage moral et a

rejeté les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.

4.

Par une lettre du 6 octobre 2011, le Gouvernement a déposé une demande de révision de l’arrêt, en vertu de l’article 80 du règlement de la Cour. Le Gouvernement expose que, le 14 septembre 2011, dans le cadre des démarches en vue de l’exécution de l’arrêt, il a été informé par les autorités compétentes que la véritable superficie du terrain est de 2

020 mètres carrés et que cela ressortirait d’une proposition de transaction préparée par les requérants et envoyée à la marie de Cassino en 2000 et par un document présenté par un ingénieur en 2010. Le Gouvernement rappelle qu’à l’époque de la communication de la requête la commune de Cassino n’avait pas répondu aux questions concernant la superficie du terrain, l’absence de réponse étant due à un conflit d’intérêts d’un des employés de la commune. Ces circonstances font également l’objet d’une plainte pénale. Cette information constituant à ses yeux un fait nouveau qui aurait pu exercer une influence décisive sur l’issue de l’affaire, le Gouvernement demande la révision de l’arrêt, au sens de l’article 80 du règlement de la Cour.

5.

Le 10

janvier

2012, la Cour a examiné la demande en révision et a décidé d’accorder au représentant des requérants un délai de trois semaines pour présenter d’éventuelles observations. Celles-ci sont parvenues à la Cour le 21

février

2012.

EN DROIT

I.

THÈSES DES PARTIES

6.

Les requérants soutiennent tout d’abord que la demande en révision est irrecevable à raison de sa tardiveté. Ils font valoir que le Gouvernement avait eu connaissance en décembre 2010 de la note de l’ingénieur P. qui estimait que la superficie occupée du terrain était de 2

020 mètres carrés.

7.

Par ailleurs, les requérants rappellent que le 29

septembre

2010 la Présidence du Conseil des Ministres, demandait à la mairie de Cassino d’effectuer une estimation effective du terrain afin de formuler une proposition de règlement amiable.

8.

Le 23

décembre

2010 la mairie de Cassino envoyait à la Représentation Permanente auprès du Conseil de l’Europe et à la Présidence du Conseil des Ministres l’expertise de l’ingénieur P. de laquelle il ressortait que

:

-

la superficie occupée était de 2

020 mètres carrés

;

-

le terrain était de nature agricole et que sa valeur était de 0,35 le mètre carré en 1976.

9.

Le 25

juillet 2011, le Ministère de l’Economie et des Finances demanda d’effectuer des investigations au sujet d’une plainte de F. I selon lequel le terrain des requérants était de 2

500 mètres carrés et qu’il s’agissait d’un terrain agricole. Par une note du 29

août

2011, parvenue au Ministère des Finances le 14

septembre

2011, la police du fisc (

Guardia di Finanza)

transmettait au Ministère de l’Economie et des Finances les éléments d’information suivants

:

-

la note du 29

septembre 2010 (paragraphe 7 ci-dessus)

;

-

la note de la mairie de Cassino (paragraphe 8 ci-dessus)

;

-

l’expertise du 20

décembre

2000 (paragraphe 8 ci-dessus).

10.

Le 20 septembre

2011, le Ministère de l’Economie et des Finances transmettait à l’avocat de l’Etat et à la Présidence du Conseil des Ministres le rapport de la police du fisc.

11.

A la lumière de ces faits, les requérants soutiennent que depuis le 23

décembre

2010, la mairie de Cassino, la Représentation Permanente auprès du Conseil de l’Europe et la Présidence du Conseil des Ministres eurent connaissance de l’expertise de l’ingénieur P. Ils contestent l’argument du Gouvernement selon lequel il aurait eu connaissance de ces faits seulement le 14

septembre 2011, date à laquelle la note de la police du fisc a été transmise au ministère de l’Economie et des Finances. A cet égard, ils rappellent que cette note ne contenait pas des faits nouveaux, mais se bornait à transmettre l’expertise de l’ingénieur P. qui avait déjà été envoyée le 23 décembre 2010.

12.

Par conséquent le délai pour présenter une demande en révision au sens de l’article 80 du règlement expira le 23 juin

2011.

13.

Le Gouvernement conteste les thèses des requérants. Il affirme que pour proposer une demande en révision il faut disposer d’une information détaillée et certaine et non d’une simple information. Selon le Gouvernement, la note de la mairie de Cassino de décembre 2010 ne pouvait pas constituer une information suffisante parce que la superficie du terrain ne ressortait pas directement de la note, mais cette information se trouvait dans l’expertise annexée à la réponse et il fallait additionner chaque parcelle occupée pour obtenir la superficie totale du terrain. Selon le Gouvernement, il fallait attendre les investigations de la police du fisc, car c’était seulement dans ce rapport que le Gouvernement pouvait trouver effectivement la superficie totale du terrain et donc demander la révision de l’arrêt.

14.

Le Gouvernement se réfère en outre à un document du 27

juillet

2000, contenant une proposition de transaction des requérants adressée à la mairie de Cassino où l’on se référait à un terrain d’environ 2

000 mètres carrés.

15.

Selon le Gouvernement les arguments des requérants sont mal fondés et doivent être rejetés et il demande à la Cour d’adopter une position souple en matière de délai pour ne pas récompenser un comportement frauduleux des requérants.

II.

APPRÉCIATION DE LA COUR

16.

La Cour rappelle que, selon l’article 44 de la Convention, ses arrêts sont définitifs et que, dans la mesure où elle remet en question ce caractère définitif, la procédure en révision, non prévue par la Convention mais instaurée par le règlement de la Cour, revêt un caractère exceptionnel

: d’où l’exigence d’un examen strict de la recevabilité de toute demande en révision d’un arrêt de la Cour dans le cadre d’une telle procédure (

Pardo

c.

France

, 10 juillet 1996 (révision – recevabilité), § 21,

Recueil des arrêts et décisions

1996-III,

Gustafsson c. Suède

, 30

juillet

1998 (révision – bien-fondé), § 25,

Recueil

1998-V, et

Stoicescu c. Roumanie

(révision), n

o

31551/96, § 33, 21

septembre 2004).

17.

La Cour doit déterminer s’il y lieu de réviser l’arrêt du 1

er

septembre

2009 par application de l’article 80 de son règlement qui, en ses parties pertinentes en l’espèce, est ainsi libellé

:

«

En cas de découverte d’un fait qui, par sa nature, aurait pu exercer une influence décisive sur l’issue d’une affaire déjà tranchée et qui, à l’époque de l’arrêt, était inconnu de la Cour et ne pouvait raisonnablement être connu d’une partie, cette dernière peut (...) saisir la Cour d’une demande en révision de l’arrêt dont il s’agit. (...)

»

18.

Il y a donc lieu de déterminer en l’espèce si les faits en question «

aurai[ent] pu exercer une influence décisive sur l’issue de l’affaire déjà tranchée

», s’ils «

ne pouv[aient] raisonnablement être connu[s]

» du Gouvernement avant le prononcé de l’arrêt initial et si la demande en révision a été formée dans le délai légal prévu à l’article 80 du règlement.

19.

La Cour estime qu’il n’est pas nécessaire d’examiner la question de savoir si les fait en question pouvaient exercer une influence décisive sur l’issue de l’affaire déjà tranchée, puisque même en admettant le respect de cette exigence, elle considère que le la demande en révision n’a pas été formée dans le délai légal prévu à l’article 80 du règlement.

20.

A cet égard la Cour se doit de rappeler que la requête a été introduite le 12 juin 2003 et a été communiquée au gouvernement défenseur en juin 2005. Un arrêt sur le fond a été ensuite adopté en juillet 2006 et l’arrêt sur la satisfaction équitable le 14 décembre 2010. Pendant tout ce temps, les parties ont échangé leurs observations sur le fond et sur la satisfaction équitable.

21.

Pour ce qui est de la « méconnaissance des faits découverts », condition imposée par l’article 80 du règlement, la Cour observe que le document qui prouverait que le terrain des requérants avait une superficie d’environ 2

000 mètres carrés au lieu de 9

000, était a la disposition du Gouvernement depuis le 23

décembre 2010 et que la proposition de transaction envoyée à la mairie de Cassino, rédigée par l’ancien avocat des requérants où l’on faisait mention d’un terrain d’environ 2

000 mètres carrés, était datée du 27

juillet

2000.

22.

La Cour ne saurait accepter la thèse du Gouvernement selon laquelle avant le 14

septembre

2011, il n’avait pas une connaissance suffisamment détaillée des faits qu’il allègue maintenant. En effet, l’ensemble des documents soumis à l’appui de la demande en révision, à savoir les notes, les copies de lettres qui lui avaient été communiquées, l’expertise de l’ingénieur P. ainsi que la proposition de transaction de 2000 de l’ancien

avocat des requérants (paragraphes 7 et 8 ci-dessus) existait déjà en décembre 2010.

23.

Dans ces conditions, la Cour conclut que, si le Gouvernement peut n’avoir effectivement obtenu copie des documents sur lesquels se fonde la demande en révision, qu’après le prononcé de l’arrêt le 14

décembre

2010, dès le 23 décembre 2010 il était manifestement au courant de l’existence de ces documents.

24.

En conséquence, indépendamment du fait que les documents en question «

auraient [ou non] pu exercer une influence décisive sur l’issue [de l’] affaire

», la Cour juge établi que les faits en question «

pouvaient raisonnablement être connus

» du Gouvernement à partir du 23

décembre

octobre 2011 est tardive. Elle doit donc être rejetée.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

Décide

de rejeter la demande en révision de l’arrêt du 14

décembre

2010.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

30 octobre 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président