Grossi și alții împotriva Italiei

OBIECTIVUL SECȚIUNEA A TREI CONCLUZII GROSSI ȘI ALTELE c. ITALIA (solicitarea nr. 18791/03) HOTĂRÂREA Revizuirii STRASBURG 30 octombrie 2012 DEFINITIVF 18/03/2013 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (c) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă.

În cauza Grossi și alte cauze c. Italia (cerere în revizie a hotărârii din 14 decembrie 2010), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (fosta secțiune a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Egbert Myjer, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 octombrie 2012, Rend la această dată, adoptat la această dată, PROCEDURA DE INIȚIERE A cauzei se află o cerere (n 18791/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene, dintre care nouă sunt resortisanți ai acestui stat, domnii Giovanni Grossi, Vittorio și Dario Mori, domnul Ornella Mori, domnul Giancarlo Mori, domnii mei Nadia Mori și Angela Rosa Di Mambro, domnul Salvatore Grossi și domnul Maria Sandra šsi ( La 12 iunie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( Curtea a statuat că aplicarea retroactivă a termenului de prescripție de cinci ani în cazul de față a avut ca efect privarea reclamanților de orice despăgubire pentru prejudiciul suferit și că ingerința în cauză nu era compatibilă cu principiul legalității și că, prin urmare, aceasta încălcase dreptul la respectarea bunurilor reclamanților (Grossi și alții c. Italia, n 18791/03, §§ 44-45,

6 iulie 2006).Prin hotărârea din 14 decembrie 2010, Curtea sa pronunțat asupra satisfacției echitabile și a decis să aloce reclamanților 734 000 EUR pentru daune materiale și 20 000 EUR pentru daune morale și a respins cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prin scrisoarea din 6 octombrie 2011, guvernul a depus o cerere de revizuire a hotărârii, în temeiul articolului 80 din Regulamentul de procedură al Curții.

Guvernul arată că, la 14 septembrie 2011, în cadrul demersurilor în vederea executării hotărârii, guvernul a fost informat de către autoritățile competente că adevărata suprafață a terenului este de 2 020 de metri pătrați și că acest lucru ar rezulta dintr-o propunere de tranzacție elaborată de solicitanți și trimisă soțului Cassino în 2000 și dintr-un document prezentat de un inginer în 2010. Guvernul reamintește că la momentul comunicării cererii comunei Cassino nu a răspuns la întrebările referitoare la suprafața terenului, lipsa unui răspuns fiind cauzată de un conflict de interese al unuia dintre angajații comunei. Aceste circumstanțe fac, de asemenea, obiectul unei plângeri penale. În opinia sa, această informație constituind un fapt nou care ar fi putut exercita o influență decisivă asupra rezultatului cauzei, guvernul solicită revizuirea hotărârii în sensul articolului 80 din Regulamentul de procedură al Curții.

2012, Curtea a examinat cererea în curs de revizuire și a decis să acorde reprezentantului reclamanților un termen de trei săptămâni pentru a prezenta eventualele observații; acestea au ajuns la Curte la 21 februarie 2012. În primul rând, reclamanții susțin că cererea de revizuire este inadmisibilă din cauza întârzierii sale, susținând că guvernul a avut cunoștință în decembrie 2010 de nota de subsol P a statului în cauză, care a considerat că suprafața ocupată de teren era de 2 020 de metri pătrați. 2010 Președinția Consiliului de Miniștri, a solicitat primăriei din Cassino să efectueze o estimare efectivă a terenului pentru a formula o propunere de soluționare pe cale amiabilă.

La 23 decembrie 2010, primăria din Cassino trimitea reprezentanței permanente pe lângă Consiliul Europei și Președinției Consiliului miniștrilor competența inginerului P. din care reiese că suprafața ocupată era de 2 020 de metri pătrați terenul era de natură agricolă și valoarea sa era de 0,35 pe metru pătrat în 1976. La 25 iulie 2011, Ministerul Economiei și Finanțelor a efectuat anchete cu privire la o plângere din partea F. I potrivit căreia terenul reclamanților era de 2 Prin nota din 29 august 2011, primită de Ministerul de Finanțe la 14 septembrie 2011, poliția fiscului (Guardia dizza) transmitea Ministerului Economiei și Finanțelor următoarele informații la nota din 29 septembrie 2010 (punctul 7 de mai sus) nota de subsol a primăriei Cassino (punctul 8 de mai sus) la 20 decembrie 2000 (punctul 8 de mai sus).

10. La 20 septembrie 2011, Ministerul Economiei și Finanțelor transmitea avocatului de la … 2010, Primăria Cassino, Reprezentarea Permanentă pe lângă Consiliul Europei și Președinția Consiliului de Miniștri au luat cunoștință de competența reprezentantului reprezentantului reprezentantului statului P. Ei contestă argumentul guvernului potrivit căruia ar fi avut cunoștință de aceste fapte numai la data de 14 În septembrie 2011, data la care nota de subsol a fost transmisă Ministerului Economiei și Finanțelor și, în acest sens, ei reamintesc că această notă nu conținea fapte noi, ci se limita la transmiterea de informații din partea reprezentantului statului membru în cauză, care fusese deja trimis la 23 decembrie 2010. 12. Prin urmare, termenul de depunere a unei cereri de revizuire în sensul articolului 80 din regulament a expirat la 23 iunie 2011. 13. Guvernul contestă teza reclamanților și afirmă că, pentru a propune o cerere de revizuire, este nevoie de informații detaliate și sigure și nu doar de informații.

Potrivit guvernului, nota de subsol a primăriei din Cassino din decembrie 2010 nu putea constitui o informație suficientă, deoarece suprafața terenului nu apărea în mod direct din notă, dar această informație se afla în domeniul de aplicare anexat răspunsului și trebuia să se adune fiecare parcelă ocupată pentru a obține suprafața totală a terenului. Potrivit guvernului, era necesar să se aștepte investigațiile poliției fiscului, deoarece numai în acest raport guvernul putea găsi efectiv suprafața totală a terenului și, prin urmare, să solicite revizuirea hotărârii. 14. Guvernul face referire la un document din 27 iulie 2000, conținând o propunere de tranzacție a reclamanților adresată primăriei din Cassino, unde se face referire la un teren de aproximativ 2 000 de metri pătrați.

15. Potrivit guvernului, argumentele reclamanților sunt greșit întemeiate și trebuie respinse și solicită Curții să adopte o poziție flexibilă în ceea ce privește termenul pentru a nu recompensa comportamentul fraudulos al reclamanților. II.

EVALUAREA CURȚII 16. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 44 din Convenție, hotărârile sale sunt definitive și că, în măsura în care pune în discuție acest caracter definitiv, procedura în revizuire, care nu este prevăzută de Convenție, dar este introdusă prin Regulamentul Curții, are un caracter excepțional : De aici cerința unei examinări stricte a admisibilității oricărei cereri în rejudecare a unei hotărâri a Curții în cadrul unei astfel de proceduri (pardo Franța, 10 iulie 1996 (revizuire mai întâi), ê 21, Rec., 1996-III, Gustafsson c. Suedia , 30 iulie 1998 (revizuire pe bună dreptate), § 25, Rec., 1998-V, și Stoicescu c. România (revizuire), n 31551/96, § 33, 21 Septembrie 2004). 17. Curtea trebuie să determine dacă este necesar să se revizuiască hotărârea din 1 septembrie 2009 prin aplicarea articolului 80 din Regulamentul său de procedură care, în părțile sale relevante în speță, este astfel formulată În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra unei cauze deja soluționate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi cunoscut în mod rezonabil de o parte, aceasta din urmă poate (...) să sesizeze Curtea cu o cerere în rejudecare a hotărârii pe care o soluționează.

(...) Prin urmare, este necesar să se stabilească în speță dacă faptele în cauză ar fi putut exercita o influență decisivă asupra landului cauzei deja tăiate, în cazul în care acestea nu ar fi putut fi cunoscute în mod rezonabil de către guvern înainte de pronunțarea hotărârii inițiale și în cazul în care cererea în curs de revizuire a fost formulată în termenul legal prevăzut la art. 80 din regulament.

19. Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare problema dacă faptele în cauză ar putea exercita o influență decisivă asupra rezultatului cauzei deja pronunțate, deoarece chiar și prin recunoașterea respectării acestei cerințe, aceasta consideră că cererea în rejudecare nu a fost formulată în termenul legal prevăzut la art. 80 din regulament 20. În această privință, Curtea trebuie să reamintească că cererea a fost introdusă la 12 iunie 2003 și a fost comunicată guvernului apărător în iunie 2005. O hotărâre pe fond a fost adoptată ulterior în iulie 2006 și hotărârea privind satisfacția echitabilă la 14 decembrie 2010. În tot acest timp, părțile și-au schimbat observațiile cu privire la fond și la satisfacția echitabilă.

21. În ceea ce privește necunoașterea faptelor descoperite, condiție impusă prin art. 80 din Regulamentul de procedură, Curtea constată că documentul care ar dovedi că terenul reclamanților avea o suprafață de aproximativ 2 000 de metri pătrați în loc de 9 000, era la dispoziția guvernului începând cu data de 23 iunie. decembrie 2010 și că propunerea de tranzacție trimisă primăriei din Cassino, redactată de fostul avocat al reclamanților, unde se menționa un teren de aproximativ 2 000 de metri pătrați, era datată 27 iulie 2000.22. Curtea nu poate accepta teza guvernului potrivit căreia înainte de 14 septembrie 2011, el nu a avut cunoștințe suficient de detaliate cu privire la faptele pe care le-a făcut acum.

Într-adevăr, toate documentele prezentate în sprijinul cererii în curs de revizuire, și anume notele, copiile scrisorilor care i-au fost comunicate, experiența inginerului P., precum și propunerea de tranzacție de 2000 de la vechiul avocat al reclamanților (punctele 7 și 8 de mai sus) exista deja în decembrie 2010. 23. În aceste condiții, Curtea concluzionează că, în cazul în care guvernul poate să fi obținut efectiv o copie a documentelor pe care se bazează cererea în revizie, după pronunțarea hotărârii la 14 decembrie 2010, începând cu 23 decembrie 2010, acesta era în mod evident conștient de existența acestor documente. 24. Prin urmare, indiferent de faptul că documentele în cauză ar fi putut exercita o influență decisivă asupra landului [la] cauză, Curtea consideră că faptele în cauză pot fi cunoscute în mod în mod rezonabil de la 23 decembrie 2010. Prin urmare, cererea de revizuire depusă la 6 octombrie 2011 este tardivă.

Prin aceste motive, Curtea, la L.A., hotărăște să respingă cererea în rejudecare a hotărârii din 14 decembrie 2010. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 30 octombrie 2012, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier

ANCIENNE TROISIÈME SECTION

AFFAIRE GROSSI ET AUTRES c. ITALIE (Requête n o 18791/03) ARRÊT ( révision ) STRASBOURG 30 octobre 2012 DÉFINITIF 18/03/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 c) de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Grossi et autres c. Italie (demande en révision de l’arrêt du 14 décembre 2010), La Cour européenne des droits de l’homme (ancienne troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Egbert Myjer, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 octobre 2012, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

THÈSES DES PARTIES

6. Les requérants soutiennent tout d’abord que la demande en révision est irrecevable à raison de sa tardiveté. Ils font valoir que le Gouvernement avait eu connaissance en décembre 2010 de la note de l’ingénieur P. qui estimait que la superficie occupée du terrain était de 2 020 mètres carrés.

APPRÉCIATION DE LA COUR

16. La Cour rappelle que, selon l’article 44 de la Convention, ses arrêts sont définitifs et que, dans la mesure où elle remet en question ce caractère définitif, la procédure en révision, non prévue par la Convention mais instaurée par le règlement de la Cour, revêt un caractère exceptionnel : d’où l’exigence d’un examen strict de la recevabilité de toute demande en révision d’un arrêt de la Cour dans le cadre d’une telle procédure ( Pardo c. France , 10 juillet 1996 (révision – recevabilité), § 21, Recueil des arrêts et décisions 1996-III, Gustafsson c. Suède , 30 juillet 1998 (révision – bien-fondé), § 25, Recueil 1998-V, et Stoicescu c. Roumanie (révision), n o 31551/96, § 33, 21 septembre 2004).