SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GROSSI ȘI ALTE C. ITALIA (solicitarea nr. 18791/03) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul de procedură al Curții printr-o hotărâre pronunțată la 30 octombrie 2012 STRASBURG 14 decembrie 2010 DEFINITIVF 20/06/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (1) din Convenție. În cauza Grossi și alții, Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care găzduiește o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 noiembrie 2010, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 18791/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care nouă resortisanți ai acestui stat, dnii Giovanni Grossi, Vittorio și Dario Mori, domnul Ornella Mori, domnul Giancarlo Mori, domnul meu Nadia Mori și Angela Rosa Di Mambro, domnul Salvatore Grossi și domnul Maria Sandra Grossi ( La 12 iunie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Curtea a hotărât că aplicarea retroactivă a termenului de prescripție de cinci ani în cazul de față a avut ca efect privarea reclamanților de orice despăgubire pentru prejudiciul suferit și că interferența în litigiu nu era compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul la respectarea bunurilor reclamanților (Grossi și alții, Italia, n 18791/03, §§ 44-45, 6 Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamanții au solicitat o satisfacție echitabilă în raport cu valoarea de piață a terenului și, în plus, au solicitat o sumă care să le despăgubească pentru pierderea de câștig, precum și plata unei indemnizații pentru nejurisdicția terenului în perioada de ocupație autorizată. În plus, reclamanții solicitau o sumă de cel puțin 20 000 EUR fiecare, precum și rambursarea cheltuielilor de procedură suportate în fața Curții, care se ridicau la 15 000 EUR, plus taxa pe valoarea adăugată (TVA) și contribuțiile la Fondul de previziune al avocaților (CPA). În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din convenție care nu se află în stare de funcționare, Curtea l-a rezervat și a invitat guvernul și reclamanții să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 54 și punctul 3 din plan). Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil se încheie fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 214,60 EUR ca daune materiale și o despăgubire de ocupație de 13 828,17 EUR. În absența unei expertize naționale care să ateste valoarea terenurilor expropriate, reclamanții își bazează pretențiile pe valoarea terenurilor învecinate care au făcut obiectul mai multor exproprii indirecte. Guvernul se opune și observă că pretențiile reclamanților privind prejudiciul material sunt disproporționate. În opinia sa, pentru a evalua valoarea terenurilor, este necesar să se ia în considerare expertiza depusă în cursul procedurii naționale. 10. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări implică obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). 11. ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție a clădirilor construite de stat pe terenuri. 12. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza ordonată de instanța competentă în cursul procedurii interne. În al doilea rând, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 13. În cazul de față, reclamanții și-au pierdut proprietatea asupra terenului în 1978. Cu toate acestea, Curtea constată că, în cursul procedurii naționale, expertul nu a fost în măsură să stabilească datele de începere și de încheiere a lucrărilor, documentația relevantă nefiind disponibilă la birourile municipalității Cassino. În plus, Tribunalul a declarat că dreptul la despăgubire era prevăzut. 14. Prin urmare, pentru a determina valoarea terenului, Curtea decide să se bazeze pe estimarea mai multor terenuri învecinate, care a fost realizată după câțiva ani în cadrul mai multor exproprieri indirecte. 15. Având în vedere aceste elemente și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră rezonabilă acordarea în comun a reclamanților 725 000 EUR pentru prejudiciul material, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă. 16. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuând în echitate, Curtea alocă împreună reclamanților 9 000 EUR din acest șef. Pagubă morală 17. Reclamanții solicită o sumă de cel puțin 20 000 EUR fiecare. 18. Guvernul se opune și susține că o astfel de pagubă depinde de durata excesivă a procedurii în fața instanțelor naționale. Prin urmare, plata unei sume cu titlu de despăgubire este condiționată de epuizarea remediului Pinto, care nu a avut loc în acest caz. În orice caz, guvernul consideră că suma solicitată de reclamanți este excesivă. 19. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor lor a cauzat reclamanților un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. 20. Statuând în echitate, Curtea acordă reclamanților în comun 20 000 pentru prejudiciul moral. Reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor de procedură efectuate în fața Curții, care se ridică la 50 000 EUR, plus taxa pe valoarea adăugată (TVA) și contribuțiile la Fondul de previzionare a avocaților (CPA) în plus, fără totuși să prezinte documente justificative. 22. Guvernul se opune și observă că pretențiile reclamantului sunt exorbitante. 23. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea arată că reclamanții nu au furnizat documente în sprijinul cererii lor și nu au respins-o. Interese moratoriu 24. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamanților în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 734 000 EUR (șapte sute treizeci și patru de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune materiale ii. 000 EUR (80 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune morale de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 14 decembrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
GROSSI ET AUTRES c. ITALIE
(Requête n
o
18791/03)
ARRÊT
(
Satisfaction équitable
)
Cet arrêt a été révisé conformément à l’article 80 du règlement de la Cour
par un arrêt prononcé le 30 octobre 2012
14 décembre 2010
20/06/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2
c)
de la Convention.
Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Grossi et autres c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Guido Raimondi,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 novembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
18791/03) dirigée contre la République italienne et dont neuf ressortissants de cet État, MM.
Giovanni Grossi, Vittorio et Dario Mori, M
me
Ornella Mori, M.
Giancarlo Mori, M
mes
Nadia Mori et Angela Rosa Di Mambro, M.
Salvatore Grossi et M
me
Maria Sandra Grossi («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 12 juin 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 6 juillet
2006 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que l'application rétroactive du délai de prescription de cinq ans au cas d'espèce avait eu pour effet de priver les requérants de toute réparation du préjudice subi et que l'ingérence litigieuse n'était pas compatible avec le principe de légalité et qu'elle avait donc enfreint le droit au respect des biens des requérants
(Grossi et autres c. Italie
, n
o
18791/03, §§ 44-45, 6
juillet 2006).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, les requérants réclamaient une satisfaction équitable à concurrence de la valeur vénale du terrain. En outre, ils sollicitaient une somme pouvant les indemniser pour le manque à gagner ainsi que le versement d'une indemnité pour non-jouissance du terrain pendant la période d'occupation autorisée. En outre, les requérants sollicitaient une somme d'au moins 20
000
EUR chacun ainsi que le remboursement des frais de procédure encourus devant la Cour, s'élevant à 15
000 EUR, augmentés de la taxe sur la valeur ajoutée (TVA) et des contributions à la Caisse de prévoyance des avocats (CPA).
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les trois mois leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 54, et point 3 du dispositif).
5.
Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable est échu sans que les parties n'aboutissent à un tel accord.
6.
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations.
7.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
8.
Le requérants demandent 2
343
214,60 EUR à titre de dommage matériel ainsi qu'une indemnité d'occupation de 13
828,17 EUR. En
l'absence d'une expertise nationale attestant la valeur des terrains expropriés, les requérants fondent leur prétentions en se basant sur la valeur des terrains avoisinant ayant fait l'objet de plusieurs expropriations indirectes.
9.
Le Gouvernement s'y oppose et observe que les prétentions des requérants au titre du préjudice matériel sont disproportionnées. Selon lui pour évaluer la valeur des terrains, il est nécessaire de prendre en considération l'expertise déposée au cours de la procédure nationale.
10.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
11.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
((satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'Etat sur les terrains.
12.
Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il convient aussi de l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
13.
En l'espèce, les requérants ont perdu la propriété de leur terrain en 1978. Toutefois, la Cour note qu'au cours de la procédure nationale l'expert n'a pas été en mesure de déterminer les dates de début et de fin des travaux, la documentation pertinente n'étant pas disponible auprès des bureaux de la municipalité de Cassino. En outre, le tribunal a déclaré que le droit au dédommagement était prescrit.
14.
Par conséquent, pour déterminer la valeur du terrain, la Cour décide de se fonder sur l'estimation de plusieurs terrains avoisinants, qui avait été réalisée quelques années après dans le cadre de plusieurs expropriations indirectes.
15.
Compte tenu de ces éléments et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder conjointement aux requérants 725
000 EUR pour le préjudice matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme.
16.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue conjointement aux requérants 9
000 EUR de ce chef.
B
Dommage moral
17.
Les requérants sollicitent une somme d'au moins 20
000
EUR chacun.
18.
Le Gouvernement s'y oppose et soutient qu'un tel dommage dépend de la durée excessive de la procédure devant les juridictions nationales. Par
conséquent, le versement d'une quelconque somme à titre d'indemnisation est subordonné à l'épuisement du remède Pinto, qui n'a pas eu lieu en l'espèce. En tout état de cause, le Gouvernement estime que la somme réclamée par les requérants est excessive.
19.
La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de leurs biens a causé aux requérants un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
20.
Statuant en équité, la Cour accorde aux requérants conjointement 20
000 au titre du préjudice moral.
C.
Frais et dépens
21.
Les requérants demandent le remboursement des frais de procédure encourus devant la Cour, s'élevant à 50
000 EUR, augmentés de la taxe sur la valeur ajoutée (TVA) et des contributions à la Caisse de prévoyance des avocats (CPA) en sus sans toutefois présenter des documents à l'appui.
22.
Le Gouvernement s'y oppose et observe que les prétentions du requérant sont exorbitantes.
23.
La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce la Cour relève que les requérants n'ont pas fourni de documents à l'appui de leur demande et la rejette.
D.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes
:
i.
734
000 EUR (sept cent trente-quatre mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
20
000 EUR (vingt mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 décembre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président