CtEDO 06.11.2012 Auto

NEDESCU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
06.11.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NEDESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SECȚIUNE TERZĂ Cererea nr. 70035/10 Daniela NEDESCU și Calin NEDESCU împotriva României depusă la 26 noiembrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Primul reclamant, dna Daniela Nedescu, este căsătorit cu al doilea reclamant, dl Călin Nedescu. Ele sunt cetățeni români, au fost născuți în 1976 și trăiesc în București. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna Diana-Elena Dragomir, avocat practicant la București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2008 reclamanții, care nu au avut copii, deși au dorit, au recurs la o tehnică medicală de procreare artificială la o clinică privată, S. Clinic. După o stimulare ovariană și o fertilizare în vitro, au fost obținute șapte embrioni, dintre care trei au fost inseminate imediat și au dus la sarcina dnei Nedescu. Doamna Nedescu a dat naștere mai târziu la un copil. Restul patru embrioni au fost criogenizați și depusi la S. Clinic în noiembrie 2008 în vederea unei viitoare inseminații a doamnei Nedescu. La 24 iulie 2009, Hotărârea pentru Investigarea Crimei Organizate și Terorismului atașată Biroului General al Procurorului României (DIICOT) a închis Clinicul S., a confiscat tot materialul genetic găsit acolo, inclusiv embrionii reclamanților, și l-a depus la Institutul Mina Minovici de Medicină Forensică (“IMM”). La 13 martie 2010, reclamanții au solicitat să își permită recuperarea embrionilor, deoarece au dorit să continue o nouă inseminare în altă clinică. La 30 martie 2010 DIICOT a informat reclamanții că pot recupera embrionii direct la FMI; în acest scop, trebuie să fie însoțițiți de un embriolog și să furnizeze un container special cu azot lichid pentru transfer. La 21 iulie 2010, reclamanții au mers la IFM însoțiți de un embriolog, însă, nu au fost autorizați să recupereze embrionii. Ei au fost rugați să demonstreze că Agenția Națională de Transplant („Agenția Transplant”) a aprobat transferul. Prin urmare, dna Nedescu a luat măsuri, sub supravegherea unui medic specializat, pentru o nouă stimulare ovariană, în speranța că vor fi obținuți noi embrioni. La 18 august 2010, a aflat că starea ei de sănătate nu i-a permis să facă o altă stimulare ovariană. 10. Prin urmare, reclamanții au reluat eforturile pentru recuperarea embrionilor depuse la FMI. 11. Întrucât eforturile lor nu au reușit, în noiembrie 2010 au depus la Curtea de Apel din București o acțiune împotriva Agenției Transplante și a Ministerului Sănătății, care urmărește obținerea autorizației Agenției Transplante pentru transferul embrionilor lor la o clinică specializată și autorizată, fie în România, fie în străinătate. 12. La 13 decembrie 2010, Agenția Transplant a informat reclamanții că nu a fost de acord cu transferul, având în vedere faptul că DIICOT a depus ilegal embrionii la IFM, că acesta din urmă nu a obținut acordul necesar pentru a acționa ca bancă de țesuturi și celule și că Codul de procedură penală invocat de DIICOT nu a furnizat nicio garanție privind siguranța embrionilor depuse la IFM. 13. Curtea de Apel a respins acțiunea reclamanților la 22 Martie 2011. Curtea a considerat că, având în vedere legislația relevantă, care necesită standarde specifice de calitate și siguranță în ceea ce privește materialul genetic, și în măsura în care nici S. Clinic, nici IFM nu au fost acreditate sau autorizate să funcționeze ca banci de material genetic, refuzul Agenției Transplant a fost justificat și în conformitate cu legea. 14. Reclamanții au contestat această hotărâre în fața Curții Înalte de Cassare și Justiție. 15. Curtea Înaltă și-a pronunțat hotărârea la 20 decembrie 2011, permițând cererea reclamanților și obligarea Agenției de Transplant să autorizezeze transferul celor patru embrioni din IFM la o clinică autorizată din România sau în străinătate. Pe de o parte, a constatat că Agenția Transplant, organizată ca structură în cadrul Ministerului Sănătății, a fost informată în mod corespunzător cu privire la decizia autorităților investigatoare de a depune la FMI materialul confiscat la S. Clinica și, pe de altă parte, că Ministerul Sănătății a semnat, împreună cu autoritățile investigatoare, procesul-verbal elaborat la sfârșitul procedurii de depozitare a embrionilor la FMI. Acesta a susținut că, în măsura în care atribuția Agenției Transplant a fost de a coordona activitățile de achiziționare, prelucrare, conservare, depozitare, validare și distribuție a țesutului uman și a celulelor din România, nu a existat niciun motiv legal pentru a interfera cu punerea în aplicare a deciziei procurorului de a returna embrionii. În plus, Curtea Înaltă se bazează pe observațiile guvernului prezentate în cazul Knecht c. România (nr. 10048/10, 2 octombrie) 2012), din care a apărut că doamna Knecht a fost autorizată de autoritățile investigatoare să își recupereze embrionii stocați la FMI, și că guvernul a considerat că, în temeiul legislației actuale, are dreptul de a organiza transferul embrionilor ei la o clinică autorizată. Curtea Înaltă a subliniat faptul că embrionii aparținând doamnei și dlui Nedescu au fost stocați în același container ca cele aparținând doamnei Knecht; prin urmare, nu există nimic care să le împiedice să organizeze transferul embrionilor lor într-o clinică autorizată în România sau în străinătate. 16. La 26 martie 2012, reclamanții au fost informați de DIICOT că procurorul a numit un nou custode pentru embrionii lor, Spitalul Panait Sârbu; prin urmare, dacă au vrut să-și recupereze embrionii, au trebuit să contacteze spitalul respectiv pentru a decide la o dată pentru transfer. 17. La 27 septembrie 2012, reclamanții au fost informați de Spitalul Panait Sârbu, ca răspuns la cererea lor, că pot recupera embrionii numai în prezența unei delegații compusă dintr-un reprezentant al Agenției Transplant, un embriolog din S. Clinic și un reprezentant DIICOT. În baza articolelor 2 și 8 din Convenție, reclamanții se plâng de confiscarea embrionilor lor, urmată de refuzul Agenției Transplant de a autoriza transferul lor și, în cele din urmă, de condițiile abuzive stabilite de Spitalul Panait Sârbu pentru a permite recuperarea și transferul embrionilor lor. Ei susțin că, în ansamblu, comportamentul autorităților constituie o ingerință disproporționată cu viața lor privată și de familie, deoarece, de mai mult de doi ani, nu au fost autorizați să-și utilizeze embrionii pentru o nouă inseminare în vederea a avea un alt copil. Având în vedere starea de sănătate a doamnei Nedescu, și în cazul în care embrionii lor au devenit nevizibile sau au fost deteriorați în această perioadă, șansa lor de a avea un alt copil a fost pierdută irreversibil. A existat vreo ingerință în dreptul reclamanților de a respecta viața lor privată și/sau de familie în sensul articolului 8 din Convenție, din cauza incapacității în care au fost din 2010 de a recupera embrionii lor de la custodia legală desemnată, adică, succesiv, Institutul de Medicină Forense și Spitalul Panait Sârbu? Dacă da, această interferență a respectat cerințele de la art. 2 din Convenție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă