CtEDO 08.11.2012 Auto

CASE OF MIKLÓSNÉ KANYÓ v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
08.11.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Reasonable time)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF MIKLÓSNÉ KANYÓ v. HUNGARY (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MIKLÓSNÉ KANYÓ v. HUNGARY (Depunerea nr. 30901/06) JUGGMENT STRASBOURG 8 noiembrie 2012 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Miklósné Kanyó v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 16 octombrie 2012, emite următoarea hotărâre, adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 30901/06) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Gyöngyi Miklósné Kanyó („reclamantul”), la 19 aprilie 2006. Reclamantul a fost reprezentat de dl J. Cseszlai, avocat care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 7 decembrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1968 și locuiește în Gyal. La 5 mai 1999, fostul soț al reclamantului a interzis o acțiune împotriva reclamantului și a altor persoane în fața Curții de district Dabas, cerând încheierea coproprietarului. Curtea a desemnat un expert care a depus un aviz la 1 martie 2001. La 9 octombrie 2001, Curtea de District a pronunțat hotărârea, care a fost anulată în apel de către Curtea Regională a Județeanului Pest la 26 martie 2002. În reluarea procedurii, instanța de primă instanță și-a pronunțat hotărârea la 24 iunie 2004. Prin apel, Curtea a judecătorului Pest a pronunțat hotărârea la 14 aprilie 2005. La 8 noiembrie 2005, Curtea Supremă, hotărând într-un singur judecător, a respins petiția de reexaminare a reclamantului într-o decizie motivată. Examinarea fondurilor cauzei, a susținut că hotărârea de a doua instanță nu a fost ilegală într-o astfel de măsură care a avut legătură cu fondurile cauzei. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument, argumentând în special că cererea a fost introdusă fără timp, hotărârea internă finală fiind cea dată de Curtea Regională a Județeanului Pest la 14 aprilie 2005, în timp ce cererea a fost introdusă numai la 19 aprilie 2006, adică mai mult de șase luni mai târziu. 10. Curtea observă că, în scopul examinării rezonabilității procedurii, trebuie să ia în considerare toate cazurile care ar fi putut avea influență asupra rezultatului cauzei (a se vedea Rosa Marques și alții c. Portugalia) (dec.), nr. 48187/99, 7 iunie 2001). În acest sens, constată că decizia Curții Supreme, pronunțată la 8 noiembrie 2005, și care a abordat meritele cererii reclamantei într-o decizie motivată, a constituit decizia internă finală în acest caz (a se vedea Béla Szabó c. Ungaria) Prin urmare, obiecția Guvernului trebuie respinsă, în plus, Tribunalul consideră că cererea nu este manifestament nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 11. Perioada care va fi luată în considerare a început la 5 mai 1999 și s-a încheiat la 8 noiembrie 2005. Astfel, a durat șase ani și șase luni pentru trei niveluri de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, cererea trebuie declarată admisibilă. 12. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 13. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția cu privire la rezultatul procedurii și valoarea plății datorate reclamantului. Cu toate acestea, procedura referitoare la un litigiu între părțile private, fără privare de bunuri imputabile statului. În absența oricărei indicații de arbitrare, această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. 14. În sfârșit, reclamantul s-a plâns, în baza articolului 13 din Convenție, cu privire la faptul că numai un singur judecător a examinat petiția de reexaminare în fața Curții Supreme, respingând-o fără un raționament suficient de cuprinzător. Curtea constată că această plângere se referă la echitatea și rezultatul procedurii, care urmează să fie luată în considerare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la Convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare de drept național și de instanțe naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În cazul în cauză, Curtea este convinsă că argumentele reclamantei nu dezvăluie nici un aspect că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată sau arbitrară. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. 15. În baza articolului 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 3.114.000 de forints maghiari (HUF) [1] în ceea ce privește prejudiciu material și HUF 2.000.000 [2] În ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a contestat aceste afirmații, respingând cererea pentru prejudiciu material, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral și să-i acorde, pe o bază echitabilă, 2,200 EUR sub acest cap. 16. Reclamantul a solicitat, de asemenea, HUF 300.000 [3] În ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții, Guvernul a contestat cererea, având în vedere documentele în posesie și jurisprudența acesteia, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, reprezentat de un avocat, a sumei de 1000 EUR în ceea ce privește toate costurile suportate. 17. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare: (i) 2,200 EUR (2 mii două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru satisfacție echitabilă. Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 8 noiembrie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Dragoljub Popović Președintele adjunct al grefierului [1] Aprox. 10,870 euro (EUR) [2] Aprox. EUR 6,980 [3] Aprox. EUR 1,048

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă