BÉLA AND BÉLÁNÉ KOVÁCS v. HUNGARY
BÉLA AND BÉLÁNÉ KOVÁCS v. HUNGARY (CtEDO, 2012)
SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 50135/12 Béla KOVÁCS și Erzsébet Etelka KOVÁCS împotriva Ungariei depusă la 31 iulie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamanților, dl Béla Kovács și dna Erzsébet Etelka Kovács, sunt resortisanți maghiari, care au fost născuți în 1954 și respectiv din 1956 și trăiesc în Budapesta. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl A. Cech, un avocat care practică în Budapesta. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 octombrie 2007 au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamanților pentru încălcarea dreptului de autor. Ancheta a fost încheiată la 28 februarie 2011. Un proiect de inculpare a fost preferat la 9 ianuarie 2012. Cu toate acestea, la 17 ianuarie 2012, președintele acestei instanțe a propus președintelui Oficiului Judiciar Național să numească o altă instanță, deoarece volumul de muncă al Tribunalului Înalt de la Budapesta nu a permis o audiere într-un termen rezonabil. La 16 februarie 2012, Președintele Oficiului Judiciar Național a numit, în aplicarea articolului 62 alineatul (1) din Legea nr. CLXI privind organizarea și administrarea justiției, Curtea Înaltă Balassagyarmat să continue acest caz, deoarece acesta a avut capacitatea de a face față în timp util. Nu a existat nici un remediu pentru reclamanții împotriva acestei decizii. Procesul este în așteptare. Legea internă relevantă Secțiunea 62 din Legea nr. CLXI privind organizarea și administrarea justiției prevede: „(1) Președintele Oficiului Judiciar Național poate numi în mod excepțional o instanță în afară de cea geografic competentă (cu condiția ca cele două să aibă aceeași competență) să se ocupe de un caz, în cazul în care cazul – sau un grup de cazuri primite de instanța [original competentă] într-o anumită perioadă – nu poate fi auzit într-un timp rezonabil, în orice alt mod, având în vedere încărcarea de muncă excepțională și disproporționată a instanței [original competentă], cu condiția ca o astfel de numire să nu impună o sarcină disproporționată instanței cetățenești. (2) O astfel de sarcină poate fi inițiată de președintele instanței de recurs sau de judecată sau de procurorul general în termen de 15 zile de la primirea cazului. (3) În propunerea de inițiere a repartizării, trebuie precizate motivele pentru care nu se poate auzi cazul ... într-un timp rezonabil, împreună cu aceste informații privind personalul și afluxul de caz, cum dovedește încărcarea de muncă excepțională și disproporționată a instanței [original competentă].” Secțiunea 20/A din Codul de Procedură Penală conține o regulă de armonizare cu cele de mai sus. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție, citit singur și coroborat cu art. 14 că transferul cazului lor la un tribunal cesionar constituie îndepărtarea discriminativă a judecătorului lor legitim, subminează imparțialitatea instanței de judecată și rend procedura necorespunzătoare ca atare. Pentru lipsa oricărui remediu împotriva desemnării, ei invocă, de asemenea, art. 13 citit coroborat cu art. 6. Întrebări reclamanților au epuizat toate căile de recurs interne eficace, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție, având în vedere că procedurile impuzate sunt încă în așteptare? Reclamanții au avut o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva acestora, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție (a se vedea DMD GROUP, a.s., v. Slovacia) , nr. 19334/03, §§ 62-72, 5 octombrie 2010)? În special, poate judecata cetățeanului care se ocupă de cazul lor să fie considerată imparțială și reprezentând „un tribunal instituit prin lege”, conform articolului 6 § 1 din Convenție? Care sunt, mai exact, criteriile juridice, factuale sau organizative pentru realocarea cazurilor în aplicarea articolului 62 alineatul (1) din Legea nr. CLXI privind organizarea și administrarea justiției? Câte cazuri și ce fel de cazuri au fost afectate până acum de această măsură?