Reclamantul, dl Igor Anatolyevich Kulevskiy, este un național bielorus care s-a născut în 1966 și a trăit în Gomel, Belarus. El este reprezentat în fața Curții de către dl V.S. Korchevskiy, un avocat care practică în Tula, Rusia. Guvernul Rus (“Guvernul”) este reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2004 reclamantul a părăsit Belarusul pentru Rusia. În același an Biroul Procurorului General al Republicii Belarus a început o investigație asupra activităților unei bande criminale care a operat în 1989-2004 în regiunea Gomel. Ca urmare a anchetei, patruzeci și șase de membri ai bandei au fost judecați în fața Curții Supreme a Republicii Belarus. Procedințe împotriva celorlalți supuși membri ai bandei, inclusiv reclamantul, al cărui loc nu a putut fi stabilit, au fost separate. La 12 ianuarie 2005, Procuratura Generală a acuzat reclamantul în absență, a eliberat o ordonanță de a fi retras în custodie și l-a declarat o persoană dorită. Acuzațiile împotriva reclamantului, astfel cum au fost modificate la 15 martie 2007, au inclus, în special, atacurile împotriva întreprinderilor și a cetățenilor (în temeiul articolului 286 din Codul Penal al Republicii Belarus), achiziționarea, transferul, stocarea, transportul și transportul de arme de foc (în temeiul articolului 295 § 4 din Codul Penal), crimă a unei persoane în februarie 1994, crimă în mod special a patru persoane în septembrie 1994 și a trei persoane în aprilie 1995 (în temeiul articolului 100 din Codul Penal din 1960 pedepsit de 15 până la 25 de ani de închisoare, închisoare pe viață sau moarte). La 6 august 2010, reclamantul a fost arestat în regiunea Tula din Rusia. La 16 august 2010, un procuror general adjunct al Belarusului, care se bazează pe articolele 56 și 80 din Convenția CIS privind asistența juridică și relațiile juridice în materie civilă, familială și penală („Convenția de la Minsk din 1993”), a solicitat un procuror general adjunct al Federației Ruse să extradeze reclamantul în Belarus pentru a putea fi urmărit pentru infracțiunile pe care le-a fost acuzat. Oficiul Procurorului General din Belarus a garantat că reclamantul va fi urmărit numai pentru infracțiuni în legătură cu care va fi extraditat, că după procesul său sau după ce va îndeplini condamnarea sa, dacă ar fi condamnat, ar fi liber să părăsească Belarus și că nu va fi transferat într-un stat terț fără consimțământul Federației Ruse. De asemenea, s-a afirmat că cererea nu vroia să persecute reclamantul din motive de rasă, religie, origine etnică sau convingeri politice și că statutul de limitare a urmăririi sale nu a expirat. La 28 octombrie 2010, Curtea de Oraș Aleksin, regiunea Tula, a condamnat reclamantul de falsificare a unui pașaport rus, care a trăit în Rusia cu un nume fals, și l-a condamnat la închisoarea de un an. O decizie privind extrădarea reclamantului a fost amânată. Condamnarea sa a devenit finală la 6 aprilie 2011. La 23 mai 2011, procurorul general adjunct al Federației Ruse („RF”), care se bazează în special pe articolele 56 și 66 din Convenția de la Minsk din 1993 și articolele 462463 din Codul de Procedură penală al RF, a acordat cererea de extrădare a reclamantului. Decizia a remarcat că infracțiunile cu care reclamantul a fost acuzat în Belarus constituie infracțiuni în temeiul legislației penale ruse pedepsite cu mai mult de un an de închisoare și că statutul de limitare a urmăririi lor nu a expirat. În aceeași zi, procurorul general adjunct al RF și-a comunicat decizia procurorului general adjunct din Belarus, invitându-l pe acesta din urmă să-l informeze, în conformitate cu art. 69 din Convenția de la Minsk din 1993, cu privire la rezultatul procedurii penale împotriva reclamantului. Extradarea trebuia să aibă loc după ce s-a servit condamnarea reclamantului pentru falsificarea pașaportului și decizia de extradare a intrat în vigoare. 11. La 8 iulie 2011, procurorul general adjunct din Belarus, în răspunsul la ancheta adjunctului procuror general al RF, și-a completat cererea de extrădare a reclamantului cu garanții suplimentare, în special faptul că, în cazul extraderii reclamantului către Belarus, ar fi respectate cerințele articolului 3 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul nu ar fi supus unei torture, unui tratament sau pedepsei inumane sau degradante. Dacă ar fi condamnat, el nu ar fi condamnat la moarte. El va primi un proces echitabil și, dacă este necesar, va primi asistență medicală adecvată. 12. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii de extrădare în fața Curții Regionale Tula. Un judecător căruia a fost alocat cazul a fost întrebat cu procurorul general al RF cu privire la posibilitatea de a obține garanții suplimentare din Belarus, în sensul că instanța relevantă nu va impune pedeapsa de moarte reclamantului, sau că pedeapsa de moarte nu va fi efectuată. În urma anchetei respective, Ministerul de Afaceri Externe al RF a obținut o notă din 26 iulie 2011, nr. 04-21/1379-k, din Ambasada Republicii Belarusului în Federația Rusă, care menționează după cum urmează: „ Ambasada Republicii Belarusului în Federația Rusă își prezintă complimentele Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse și, ca răspuns la nota nr. 8372/2, din 19 iulie 2011, are onoarea de a prezenta următoarele informații. Ambasada Republicii Belarusului în Federația Rusă confirmă faptul că respectarea, în numele Republicii Belarus, a tuturor organelor de aplicare a legii beloruse, inclusiv a instanțelor și organelor de executare a condamnărilor, a întreprinderilor acordate de Procurorul General al Republicii Belarus, în numele Republicii Belarus, de neaplicarea pedepsei de moarte către Igor Anatolievich Kulevskiy, este atât legală, cât și obligatorie. În temeiul legii Republicii Belarusului, în special art. 494 § 4 din Codul de Procedură Penală a Republicii Belarusului, numai Procuratura Generală a Republicii Belarusului are competența de a acorda o întreprindere scrisă în numele Republicii Belarus a neaplicarii pedepsei la moarte unei persoane a căror extradiție este solicitată. În acest sens, angajamentul scris al Oficiului Procurorului General al Republicii Belarusului în numele Republicii Belarusului privind neaplicarea pedepsei de moarte la Igor Anatolyevich Kulevskiy are în esență forța unei obligații juridice internaționale a Republicii Belarus care face obiectul unui respect riguros. Având în vedere circumstanțele menționate mai sus, angajamentul scris al Oficiului Procurorului General al Republicii Belarusului indică în mod specific că, în cazul depunerii unui verdict de „corupție”, o instanță cu competență de examinare a cazului nu va condamna I.A. Kulevskiy la moarte («... в слинитениפ винителиноноо δрияовора вв нем коментном судом Рес De asemenea, ar trebui să vă informam că Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Belarus și birourile sale de reprezentare diplomatică nu sunt conferite de legea Belorusiei competențe de a acorda garanții juridice suplimentare obligatorii de neaplicare a pedepsei cu moartea. Ambasada Republicii Belarusului în Federația Rusă profită de această ocazie de a reînnoi Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, garanțiile de cea mai înaltă considerație”. 13. Începând cu 15 septembrie 2011, după ce și-a îndeplinit condamnarea pentru falsificarea pașaportului, reclamantul era în custodie în așteptarea extradiției. El a fost eliberat la 22 septembrie 2012, când s-a atins termenul maxim de detenție. 14. Cererea reclamantului de statut de refugiat a fost refuzată printr-o decizie finală a Serviciului Federal de Migrație rusesc la 29 noiembrie 2011; cu privire la un recurs de către reclamant că hotărârea a fost susținută de Curtea de District de la Moscova Basmanniy la 11 ianuarie 2012 și de Curtea de Oraș la Moscova la 24 februarie 2012. 15. La 6 martie 2012, Curtea Regională Tula, care stă într-un comitet de trei judecători, a organizat o ședință deschisă. După ce a auzit reclamantul, avocatul său și procurorul și după examinarea altor dovezi, Curtea regională a susținut decizia de extrădare, pe care a constatat-o în conformitate cu Convenția europeană privind extradiția din 1957, cu Convenția de la Minsk 1993 și cu Codul de procedură penală RF. Curtea regională a examinat garanțiile furnizate de Procurorul General din Belarus. În special, în ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia trei conducători ai bandei au fost condamnați pentru crime, care formează o parte din acuzațiile împotriva lui, au fost condamnați la moarte și executați, Curtea regională a stabilit, pe baza informațiilor oficiale din partea autorităților bieloruse, că aceste persoane nu au fost extraditate; au fost arestate în Belarus în 2004 și au fost deținute acolo până la condamnarea și executarea lor. 17. Acuzațiile reclamantului de a fi fost persecutat în Belarus pentru activitatea sa politică, deținută ilegal și tratată necorespunzător au fost constatate de Curtea Regională ca fiind incoerentă, nespunzătoare și lipsită de detalii esențiale. Nu au fost furnizate dovezi de detenție sau de nedreptăți. Motivele politice pentru părăsirea țării sale de origine au fost ridicate pentru prima dată la ultima ședință dinaintea Curții Regionale, fără a fi furnizat nici un detaliu. El a declarat instanței anterior că a părăsit Belarus pentru a găsi un loc de muncă. El a recunoscut la audiere că nu a fost membru al unei organizații politice, religioase, neguvernamentale sau militare, și nu a distribuit niciodată materiale sau apeluri în contextul agitației. El a făcut aceleași declarații atunci când a fost reținut în vederea extrădarii. Soția, fiica și sora lui erau resortisanți bielorusi, locuiau în Belarus și nu au fost niciodată persecutați. La sosirea în Rusia, el nu a solicitat statutul de refugiat sau cetățenie rusă, ci a trăit sub un pașaport rus falsificat. 18. Curtea regională a examinat rapoartele organizațiilor de drepturi omului prezentate de apărare, ceea ce a indicat că situația drepturilor omului în Belarus este instabilă. Având în vedere jurisprudența Convenției, Curtea Regională a remarcat faptul că trimiterea la o problemă generală privind respectarea drepturilor omului într-o țară anume nu poate servi numai ca bază pentru refuzul de extrădare, acuzațiile împotriva reclamantului nu se referă la activitate politică. Acuzația reclamantului că orice deținut ar fi supus unui tratament necorespunzător în Belarus este prea generală. El a fost acuzat de bandit, traficul ilegal de arme și de uciderea a opt persoane cu circumstanțe agravante. Nu există dovezi că reclamantul a participat la orice activitate politică. Acuzațiile sale privind cazurile anterioare de maltrat în Belarus erau vagi, total neconvenționale și neconvingătoare. Curtea Regională a concluzionat că nu există motive de a crede că reclamantul va fi supus unui tratament periculos sănătății sau vieții sale, sau că procesul său va fi nedrept. La 26 aprilie 2012, Curtea Supremă a Federației Ruse a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții Regionale, după ce a aprobat concluziile Curții Regionale. 20. La 21 mai 2012, Curtea, hotărând la cererea reclamantului, a hotărât să aplice art. 39 din Regulamentul de procedură, indicând Guvernului Federației Ruse că reclamantul nu trebuie extradat în Belarus până la notificarea ulterioră a Curții. 21. Convenția CIS privind asistența juridică și relațiile juridice în materie civilă, familială și penală (semnată la Minsk la 22 ianuarie 1993 și modificată la 28 martie 1997, „Convenția de la Minsk din 1993, la care atât Rusia, cât și Belarus sunt părți, prevede următoarele: „1. Părțile contractante ... la cererea reciprocă, persoane extradite, care se găsesc pe teritoriul lor, pentru urmărire penală sau pentru executarea unei sentințe. Extradiția pentru urmărire penală se extinde la infracțiuni pedepsite în mod penal în temeiul legii părților contractante solicitante și solicitate și care implică cel puțin un an de închisoare sau o sentință mai grea.” „1. Extradiția nu se efectuează în cazul în care: (a) persoana a cărei extradiție este solicitată este un cetățean al părții contractante solicitate; (b) în momentul primirii cererii de urmărire penală nu poate fi inițiată în conformitate cu legislația părții contractante solicitate ... ca urmare a expirării statutului de limitări sau pe alt motiv juridic; (c) o hotărâre sau o decizie privind încetarea procedurii au fost eliberate și au intrat în vigoare pe teritoriul părții contractante solicitate în ceea ce privește persoana a căror extradiție este solicitată pentru aceeași infracțiune; (d) în conformitate cu legislația părților contractante solicitante și solicitate, infracțiunile sunt urmărite prin urmărire privată (la cererea unei victime) ...””1. O cerere de extrădare include următoarele informații: (a) titlul autorităților solicitante și solicitate; (b) descrierea circumstanțelor factuale ale infracțiunii, textul legii părții contractante solicitante care criminalizează infracțiunile și pedeapsa sancționată de această lege; (c) [denumirea] persoanei care urmează să fie extraditate, anul nașterii sale, cetățenia, locul de reședință și, dacă este posibil, descrierea apariției sale, a fotografiei, a amprentelor și a altor informații personale; (d) informații privind daunele cauzate de infracțiune. O cerere de extrădare în scopul persecuției penale este însoțită de o copie certificată a unei ordine de detenție ...” „1. Fără consimțământul părții contractante solicitate, persoana extraditată nu trebuie să fie urmărită sau pedepsită pentru infracțiunile comise înainte de extradarea sa pentru care nu a fost extradată. În plus, fără consimțământul părții contractante solicitate, persoana nu poate fi transferată într-un stat terț ...” „Părțile contractante se notifică reciproc rezultatul procedurii penale împotriva persoanei extraditate. La cerere, se trimite o copie a hotărârii finale. „Relațiile privind extrădarea și urmărirea penală sunt efectuate de Procurorii Generali (prosecutorii) din Părțile contractante.” 22. Dispoziții similare sunt conținute în capitolul 54 (articolele 460-468) din Codul de Procedură Penală al Federației Ruse, care reglementează procedura care urmează să fie respectată în caz de extradare. În temeiul articolului 462 § 4 din Codul, decizia de extrădare este luată de Procurorul General al Federației Ruse sau deputatul său. 23. În temeiul articolului 59 din Codul Penal al Republicii Belarus, se aplică pedeapsa de moarte, până la abolirea acesteia, ca pedeapsa excepțională pentru anumite infracțiuni foarte grave. Pedeapsa cu moartea nu poate fi impusă nimănui care a comis infracțiuni atunci când are vârsta sub 18 ani, femeilor sau bărbaților care au ajuns la vârsta de 65 de ani până la data eliberării unei hotărâri. Pedeapsa cu moartea poate fi înlocuită cu o condamnare pe viață prin clemă. Ultimele două execuții au avut loc în martie 2012. 24. În conformitate cu art. 494 alineatul (4) din Codul de Procedură Penală al Republicii Belarusului, Procurorul General al Republicii Belarus încheie o cerere de extrădare a unei întreprinderi scrise, în numele Republicii Belarus, că pedeapsa de moarte nu se va aplica unei persoane a căror extradiție este solicitată, dacă o astfel de întreprindere este o condiție a acordării cererii de extrădare a statului solicitat. 25. În conformitate cu art. 34 din Codul de Procedință Penală al Republicii Belarus, acuzarea în cadrul procedurilor penale și a inculparea în fața instanțelor sunt efectuate de procurori în numele statului. În conformitate cu art. 17 din Legea 2007 privind Procurorul din Republica Belarus, Procurorul General supraveghează activitățile tuturor birourilor procurorilor din Republica Belarus. 26. Consiliul de Coordonare al Procurorului General al Statelor Partide la Commonwealth of Independent States (CIS) a fost creat în 1995 și având în vedere statutul organului interstat al CSI în 2000. Una dintre sarcinile sale este de a evalua eficiența Convenției de la Minsk din 1993 și de a propune măsuri de îmbunătățire a reglementării relațiilor reglementate de această Convenție. Organiza cooperarea dintre procurorii statelor membre și facilitează apărarea drepturilor cetățenilor lor.
1.The applicant, Mr Igor Anatolyevich Kulevskiy, is a Belarusian national, who was born in 1966 and lived in Gomel, Belarus. He is represented before the Court by Mr V.S. Korchevskiy, a lawyer practising in Tula, Russia. 2. The Russian Government (“the Government”) are represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 3. In 2004 the applicant left Belarus for Russia. 4. In the same year the Prosecutor General’s Office of the Republic of Belarus started an investigation of the activities of a criminal gang which operated in 1989-2004 in the Gomel region. As a result of the investigation fortysix members of the gang stood trial before the Supreme Court of the Republic of Belarus. Proceedings against the remaining alleged members of the gang, including the applicant, whose whereabouts could not be established, were separated. 5. On 12 January 2005 the Prosecutor General’s Office charged the applicant in absentia, issued an order for him to be remanded in custody and declared him a wanted person. The charges against the applicant, as amended on 15 March 2007, included, in particular, attacks on businesses and citizens (under Article 286 of the Criminal Code of the Republic of Belarus), acquisition, transfer, storage, transportation and carrying of firearms (under Article 295 § 4 of the Criminal Code), murder of one person in February 1994, murder with particular cruelty of four persons in September 1994 and three more persons in April 1995 (under Article 100 of the 1960 Criminal Code punishable by fifteen to twenty-five years’ imprisonment, life imprisonment or death). 6. On 6 August 2010 the applicant was arrested in the Tula region in Russia. 7. On 16 August 2010 a deputy Prosecutor General of Belarus, relying on Articles 56 and 80 of the CIS Convention on Legal Assistance and Legal Relations in Civil, Family and Criminal Matters (“the 1993 Minsk Convention”), requested a deputy Prosecutor General of the Russian Federation to extradite the applicant to Belarus so that he could be prosecuted for the offences with which he was charged. The Prosecutor General’s Office of Belarus guaranteed that the applicant would only be prosecuted for offences in connection with which he would be extradited, that after his trial or after serving his sentence, if convicted, he would be free to leave Belarus and that he would not be transferred to a third state without the Russian Federation’s consent. It was stated further that the request was not aimed at persecuting the applicant on the grounds of his race, religion, ethnic origin or political convictions, and that the statute of limitation for his prosecution had not expired. 8. On 28 October 2010 the Aleksin Town Court, Tula region, convicted the applicant of forgery of a Russian passport, using which he had lived in Russia under a false name, and sentenced him to one year’s imprisonment. A decision on the applicant’s extradition was postponed. His conviction became final on 6 April 2011. 9. On 23 May 2011 the deputy Prosecutor General of the Russian Federation (“the RF”), relying in particular on Articles 56 and 66 of the 1993 Minsk Convention and Articles 462463 of the RF Code of Criminal Procedure, granted the request for the applicant’s extradition. The decision noted that the offences with which the applicant had been charged in Belarus constituted crimes under the Russian criminal law punishable with more than one year’s imprisonment, and that the statute of limitation for their prosecution had not expired. The applicant was a Belarusian national and did not have Russian citizenship. 10. On the same day the RF deputy Prosecutor General communicated his decision to the Belarus Deputy Prosecutor General, inviting the latter to inform him, under Article 69 of the 1993 Minsk Convention, of the outcome of the criminal proceedings against the applicant. The extradition was to take place once the applicant’s sentence for passport forgery had been served and the extradition decision had entered into force. 11. On 8 July 2011 the Belarus Deputy Prosecutor General, in reply to the RF Deputy Prosecutor General’s inquiry, supplemented his request for the applicant’s extradition with additional assurances, notably that in the event of the applicant’s extradition to Belarus the requirements of Article 3 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms would be observed, the applicant would not be subjected to torture, inhumane or degrading treatment or punishment. If convicted, he would not be sentenced to death. He would be given a fair trial and, if necessary, provided with appropriate medical care. 12. The applicant appealed against the extradition decision to the Tula Regional Court. A judge to whom the case had been allocated enquired with the RF Prosecutor General about the possibility of obtaining additional assurances from Belarus, to the effect that the relevant court there would not impose the death penalty on the applicant, or that the death penalty would not be carried out. Following that inquiry the RF Ministry of Foreign Affairs obtained a Note of 26 July 2011, no. 04-21/1379-k, of the Embassy of the Republic of Belarus in the Russian Federation which states as follows: “The Embassy of the Republic of Belarus in the Russian Federation presents its compliments to the Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation and, in reply to Note no. 8372/2 дснг of 19 July 2011, has the honour to present the following information. The Embassy of the Republic of Belarus in the Russian Federation confirms that compliance by all Belorussian law-enforcement organs, including courts and organs of execution of sentences, with the undertakings given by the Republic of Belarus Prosecutor General’s Office on behalf of the Republic of Belarus of the nonapplication of the death penalty to Igor Anatolyevich Kulevskiy, is both lawful and compulsory. By virtue of the law of the Republic of Belarus, in particular Article 494 § 4 of the Code of Criminal Procedure of the Republic of Belarus, only the Republic of Belarus Prosecutor General’s Office has the power to give a written undertaking on behalf of the Republic of Belarus of the nonapplication of the death penalty to a person whose extradition is being sought. In this connection, the written undertaking by the Republic of Belarus Prosecutor General’s Office on behalf of the Republic of Belarus of the non-application of the death penalty to Igor Anatolyevich Kulevskiy has in essence the force of an international legal obligation of the Republic of Belarus which is subject to rigorous observance. Taking into account the aforementioned circumstances, the written undertaking by the Republic of Belarus Prosecutor General’s Office specifically indicates that in the event of delivery of a “guilty” verdict a court with jurisdiction to examine the case will not sentence I.A. Kulevskiy to death («... в случае вынесения обвинительного приговора в нем компетентным судом Республики Беларусь не будет назначено наказание И.А. Кулевскому в виде смертной казни ...»). That court will be bound to examine that undertaking at the [Kulevskiy’s] trial and regard it as an obligation of the Republic of Belarus not to apply the death penalty to him. We should also inform you that the Ministry of Foreign Affairs of the Republic of Belarus and its diplomatic representation offices are not vested by Belorussian law with powers to give additional legally binding guarantees of non-application of the death penalty. The Embassy of the Republic of Belarus in the Russian Federation avails itself of this opportunity to renew to the Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation the assurances of its highest consideration.” 13. From 15 September 2011, after serving his sentence for the passport forgery, the applicant was in custody pending extradition. He was released on 22 September 2012 when the maximum time-limit for detention had been reached. 14. The applicant’s request for refugee status was refused by a final decision of the Russian Federal Migration Service on 29 November 2011; on an appeal by the applicant that decision was upheld by the Moscow Basmanniy District Court on 11 January 2012 and the Moscow City Court on 24 February 2012. 15. On 6 March 2012 the Tula Regional Court, sitting in a panel of three judges, held an open hearing. Having heard the applicant, his counsel and the prosecutor and having examined other evidence, the Regional Court upheld the extradition decision, which it found to be in compliance with the European Convention on Extradition of 1957, the Minsk 1993 Convention and the RF Code of Criminal Procedure. The Regional Court examined the assurances given by the Belarus Prosecutor General’ 16. In particular, as regards the applicant’s argument that three leaders of the gang convicted of the murders, which offences formed part of the charges against him, had been sentenced to death and executed, the Regional Court established, on the basis of official information from the Belarusian authorities, that those individuals had never been extradited; they had been arrested in Belarus in 2004 and detained there until their conviction and execution. 17. The applicant’s allegations that he had been persecuted in Belarus for his political activity, detained unlawfully and illtreated were found by the Regional Court to be incoherent, unsubstantiated and lacking essential details. No evidence of his detention or illtreatment had been provided. Political motives for leaving his home country had for the first time been raised at the last hearing before the Regional Court, without any details being provided. He had stated to the court previously that he had left Belarus to find a job. He admitted at the hearing that he was not a member of any political, religious, non-governmental or military organisation, and had never distributed materials or appeals in the context of agitation. He had made the same statements when detained with a view to extradition. His wife, daughter and sister were Belarusian nationals, resided in Belarus and had never been persecuted. Upon arrival in Russia he had not applied for refugee status or for Russian citizenship, but had lived under a forged Russian passport. 18. The Regional Court examined human rights organisations’ reports submitted by the defence, which indicated that the human rights situation in Belarus was unstable. Relying on the Convention case-law, the Regional Court noted that the reference to a general problem concerning human rights observance in a particular country could not alone serve as a basis for refusal of extradition. The charges against the applicant did not relate to political activity. The applicant’s allegation that any detainee would be subjected to ill-treatment in Belarus was too general. He was accused of banditry, illegal weapons trafficking and the murder of eight people with aggravating circumstances. There was no evidence that the applicant had engaged in any political activity. His allegations of earlier instances of illtreatment in Belarus were vague, totally unsubstantiated and unconvincing. The Regional Court concluded that there were no grounds to believe that the applicant would be subjected to treatment dangerous to his health or life, or that his trial would be unfair. The applicant had no health issues requiring him to stay in Russia on humanitarian grounds. 19. On 26 April 2012 the Supreme Court of the Russian Federation dismissed the applicant’s appeal against the Regional Court’s judgment, having endorsed the Regional Court’s findings. 20. On 21 May 2012 the Court, acting upon the applicant’s request, decided to apply Rule 39 of the Rules of Court, indicating to the Government of the Russian Federation that the applicant should not be extradited to Belarus until further notice by the Court. 21. The CIS Convention on Legal Assistance and Legal Relations in Civil, Family and Criminal Matters (signed in Minsk on 22 January 1993 and amended on 28 March 1997, “the 1993 Minsk Convention”), to which both Russia and Belarus are parties, provides as follows: “1. The Contracting Parties shall ... on each other’s requests extradite persons, who find themselves in their territory, for criminal prosecution or serving a sentence. 2. Extradition for criminal prosecution shall extend to offences which are criminally punishable under the laws of the requesting and requested Contracting Parties, and which entail at least one year’s imprisonment or a heavier sentence.” “1. Extradition shall not be carried out if: (a) the person whose extradition is being requested is a citizen of the requested Contracting Party; (b) At the moment of receipt of the request criminal prosecution cannot be initiated according to the legislation of the requested Contracting Party ... as a result of the expiry of the statute of limitations or on another legal ground; (c) a judgment or a decision on termination of proceedings have been delivered and entered into force on the territory of the requested Contracting Party in respect of the person whose extradition is being requested for the same crime; (d) in accordance with the legislation of the requesting and requested Contracting Parties the crime is being prosecuted by way of private prosecution (on a victim’s request) ...” “1. A request for extradition shall include the following information: (a) the title of the requesting and requested authorities; (b) the description of the factual circumstances of the offence, the text of the law of the requesting Contracting Party which criminalises the offence, and the punishment sanctioned by that law; (c) the [name] of the person to be extradited, the year of his birth, citizenship, place of residence, and, if possible, the description of his appearance, his photograph, fingerprints and other personal information; (d) information concerning the damage caused by the offence. 2. A request for extradition for the purpose of criminal persecution shall be accompanied by a certified copy of a detention order ...” “1. Without the requested Contracting Party’s consent the extradited person must not be prosecuted or punished for the crime committed before his extradition for which he had not been extradited. 2. Furthermore, without the requested Contracting Party’s consent the person cannot be transferred to a third state ...” “The Contracting Parties shall notify each other of the outcome of the criminal proceedings against the extradited person. On request, a copy of the final judgment shall be sent. ” “Relations concerning extradition and criminal prosecution are performed by Prosecutor Generals (prosecutors) of the Contracting Parties.” 22. Similar provisions are contained in chapter 54 (Articles 460-468) of the Code of Criminal Procedure of the Russian Federation, which governs the procedure to be followed in the event of extradition. Under Article 462 § 4 of the Code, the extradition decision is taken by the Prosecutor General of the Russian Federation or his deputy. 23. Under Article 59 of the Criminal Code of the Republic of Belarus, the death penalty is applied, until its abolition, as an exceptional punishment for certain very grave crimes. The death penalty cannot be imposed on anyone who has committed offences when under the age of eighteen, on women, or on men who have reached the age of 65 by the date of delivery of a judgment. The death penalty can be replaced by a life sentence by way of clemency. The last two executions reportedly took place in March 2012. 24. Under Article 494 § 4 of the Code of Criminal Procedure of the Republic of Belarus, the Prosecutor General’s Office of the Republic of Belarus encloses with a request for extradition a written undertaking on behalf of the Republic of Belarus that the death penalty will not be applied to a person whose extradition is being sought, if such an undertaking is a condition of the requested state’s granting the extradition request. 25. Under Article 34 of the Code of Criminal Procedure of the Republic of Belarus, prosecution in criminal proceedings and the bringing of criminal charges before the courts are carried out by prosecutors on behalf of the State. Under Article 17 of the 2007 Law on the Prosecutor’s Office of the Republic of Belarus, the Prosecutor General’s Office supervises the activities of all prosecutors’ offices in the Republic of Belarus. 26. The Coordination Council of the Prosecutor Generals of States Parties to the Commonwealth of Independent States (CIS) was created in 1995 and given the status of CIS interstate organ in 2000. One of its tasks is to assess the efficiency of the CIS 1993 Minsk Convention and to propose measures for improvement of regulation of the relations governed by that Convention. It organises cooperation between the prosecutors of the States members and facilitates the defence of rights of their citizens.