LIVADARI c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

Secțiunea a treia Cerere nr. 47619/10 Petru LIVADARI și Vasile LIVADARI împotriva Republicii Moldova introdusă la 23 iulie 2010 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții, domnii Petru și Vasile Livadari, sunt resortisanți moldoveni născuți în 1985 și, respectiv, 1987 și rezidenți în Chișinău. Ei sunt frați. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl R. Cebotari, avocat în Chișinău. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant suferă de o invaliditate din copilărie și al doilea suferă de o boală psihică cronică. Tratamentele rele aplicate reclamanților la momentul faptelor, reclamanții își ispășiu pedeapsa cu închisoarea în unitatea Õ nr. 4 din Cricova. La 5 februarie 2008, ei au fost maltratați de către S.P., șeful Serviciului de Securitate al Pușcăriei, care le-a strâns pumnii, picioarele și, se presupune, cu un fir metalic. Potrivit declarațiilor lor, reclamanții au fost pedepsiți pentru a fi acuzați de maltratările comise la 29 noiembrie 2007 de către gardienii închisorii. În aceeași zi, reclamanții au luat legătura cu mamele lor care au luat legătura cu el la rândul său la omombudsman. Câteva ore mai târziu, acesta s-a dus la închisoare. El a reușit să ajungă la solicitanți și a constatat prezența urmelor de violență pe corpurile lor. În aceeași zi, laombudsman a luat Parchetul General, numindu-le tortură actele de S.P. La 8 februarie 2008, reclamanții au fost examinați de un medic de la Centrul de Medicină Legală, după intervenția repetată a lui la ombudsman. Potrivit raportului medicului, primul reclamant prezenta un defect parțial de lamaie dinte, edem tisular în regiunea zigomatică, urme de strangulare pe gât, răni în groapa cubitală a membrului superior stâng și vânătăi pe șoldul stâng și pe încheietura genunchiului drept. Medicul a constatat la al doilea reclamant excoriații ale țesuturilor moi ale pericranei în regiunea parietala dreaptă și o vânătaie sub lamomoplată dreaptă. Procesul penal împotriva S.P. La 21 februarie 2008, Parchetul Chișinău a inițiat proceduri penale împotriva S.P. pentru acte de tortură (art. 309) Codul penal. La o dată nespecificată, faptele reproșate de S.P. au fost recalificate în exces de putere cu violență [art. 328 alineatul (2) litera (a) din Codul penal]. Prin hotărârea din 29 octombrie 2008, Tribunalul Militar din Chișinău a Aga S.P. pe motiv că nu a comis faptele de care era acuzat. El a respins acțiunile civile ale reclamanților pentru nefondare. Parchetul și reclamanții au răspuns la apel. Prin Hotărârea din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel din Chișinău a infirmat hotărârea atacată. Ea a considerat că S.P. este vinovată că a comis infracțiunea prevăzută la art. 309 din Codul Penal (Turtură). Cu toate acestea, instanța de apel a aplicat în speță dispozițiile articolului 55 din Codul penal în temeiul căruia o persoană putea fi exonerată de pedeapsa cu închisoarea atunci când reeducarea sa era posibilă fără a angaja răspunderea penală. a comis pentru prima dată o infracțiune mai puțin gravă și la locul său de muncă a primit o mențiune de merit. Curtea de apel a clasat astfel procesul penal împotriva S.P. și i-a aplicat o amendă administrativă de 3 000 de lei moldovenești (MDL) (aproximativ 190 de euro (EUR)). Prin decizia din 19 mai 2009, Curtea Supremă de Justiție a înaintat cauza în fața instanței judecătorești. Prin scrisorile din 28 septembrie 2009 adresate Ministrului Justiției și Procurorului General, la ombudsman și-a exprimat îngrijorarea cu privire la presiunile exercitate de administrația închisorilor și deținuții asupra celui de-al doilea reclamant și deținuții convocați ca martori în procesul penal împotriva S.P. prin Hotărârea din 18 decembrie 2009, Curtea de apel a lui Chișinău a judecat S.P. vinovat pentru că a comis încălcarea prevăzută la art. 328 alineatul (2) litera (a) din Codul penal (exces de putere cu utilizarea violenței). Ea l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. S.P. a fost, de asemenea, privat, pentru o perioadă de trei ani, de dreptul de a ocupa posturi de răspundere în cadrul organelor Ministerului Justiției. Curtea de apel a acceptat, în principiu, acțiunile civile ale reclamanților și a solicitat instanțelor civile să se pronunțe cu privire la suma exactă a despăgubirilor. Parchetul și reclamanții au formulat acțiuni. Prin decizia definitivă din 15 iunie 2010, Curtea Supremă de Justiție a respins, ca nefondată, acțiunile și a confirmat hotărârea instanței judecătorești. Condițiile de detenție ale reclamanților la 6 februarie 2008, reclamanții au fost transferați în penitenciarul 13 din Chișinău. La date nespecificate, reclamanții au fost, de asemenea, reținuți în penitenciarul nr 18 din Branești. Potrivit reclamanților, celulele penitenciarului n 13, în care au fost plasate, erau suprapopulate, pline cu fum de țigară, nedescompuse și umede. Acolo exista un miros puternic de toaletă. Mâncarea nu erau comestibile și îngrijirea medicală era inadecvată. În închisoarea n 18, reclamanții susțin că au fost plasați în cămine mari unde nu a fost suficient spațiu pentru toți și unde nu a existat spațiu suficient pentru a dormi și pentru activitățile zilnice. Dormitoarele au fost prost încălzite în timpul iernii, întunecate, umede, fără ventilație și umplut cu fum de țigară. La 6 iulie 2009, primul reclamant a fost eliberat. La 25 februarie 2010, laombudsman a adresat o scrisoare ministrului justiției în care critica parțial condițiile de detenție în penitenciarul nr. 18. L.ombudsman a scos în evidență, printre altele, suprapopularea anumitor celule, exigibilitatea căminelor, problemele legate de starea sanitară, iluminarea și ventilarea spațiilor și starea nepotrivită a băilor etc. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamanții se plâng de relele tratamente aplicate la 5 februarie 2008 și de absența unei anchete rapide și prompte în acest sens. De asemenea, afirmă că condițiile detenției lor în instituțiile penitenciare nr. 13 și 18 erau contrare art. 3 din Convenție. Pe teren la art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng de absența unei acțiuni interne efective care le-ar putea acorda despăgubiri pentru relele tratamente pe care le-au suferit. RĂSPUNS LA PĂRȚI Au fost supuși, cu încălcarea articolului 3 din Convenție, torturii sau tratamentelor inumane sau degradante? Având în vedere protecția procedurală împotriva torturii și tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, CEDH 2000-IV), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din convenție În urma adoptării de către Curtea Supremă de Justiție a deciziei din 15 iunie 2010, reclamanții se pot preface încă victime ale încălcării articolului 3, în sensul articolului 34 (a se vedea Valeriu și Nicolae Roșca c. Moldova, nr 41704/02, §§ 64-77, 20 octombrie 2009) Condițiile de detenție ale celui de-al doilea reclamant au constituit, cu încălcarea articolului 3 din convenție, tratamente inumane sau degradante Reclamanții au avut la dispoziție, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula obiecții cu privire la relele tratamente

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

47619/10

Petru LIVĂDARI et Vasile LIVĂDARI contre la République de Moldova

introduite le 23 juillet 2010

EXPOSÉ DES FAITS

Les requérants, MM. Petru et Vasile Livădari, sont des ressortissants moldaves nés respectivement en 1985 et en 1987 et résidant à Chișinău. Ils sont frères. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

R. Cebotari, avocat à Chișinău.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Le premier requérant souffre d’une invalidité depuis l’enfance et le second souffre d’une maladie psychique chronique.

A.

Les mauvais traitements infligés aux requérants

A l’époque des faits, les requérants purgeaient leurs peines de prison dans l’établissement pénitentiaire n

o

4 de Cricova.

Le 5 février 2008, ils furent maltraités par S.P., le chef du service de sécurité de la prison, qui leur assainit des coups avec les poings, les pieds et, prétendument, avec un fil métallique. Selon leurs dires, les requérants furent ainsi punis pour s’être plaints des mauvais traitements infligés le 29

novembre 2007 par les gardiens de la prison.

Le même jour, les requérants prirent contact avec leur mère qui saisit à son tour l’ombudsman. Quelques heures plus tard, ce dernier se rendit dans la prison. Il put s’entretenir avec les requérants et constata la présence des traces de violences sur leurs corps. Le même jour, l’ombudsman saisit le parquet général, qualifiant de torture les actes de S.P.

Le 8 février 2008, les requérants furent examinés, après l’intervention répétée de l’ombudsman, par un médecin du centre de médicine légale.

Selon le rapport du médecin, le premier requérant présentait un défaut partiel de l’émail d’une dent, un œdème tissulaire dans la région zygomatique, des traces de strangulation sur le cou, des plaies dans la fosse cubitale du membre supérieur gauche et des ecchymoses sur la hanche gauche et sur l’articulation du genou droit. Le médecin constata chez le second requérant des excoriations des tissus mous du péricrâne dans la région pariétale droite et une ecchymose sous l’omoplate droit.

B.

Le procès pénal à l’encontre de S.P.

Le 21 février 2008, le parquet de Chișinău engagea des poursuites pénales à l’encontre de S.P. pour actes de torture (article

309

1

du code pénal). A une date non spécifiée, les faits reprochés à S.P. furent requalifiés en excès de pouvoir avec violence (article

328

Par jugement du 29 octobre 2008, le tribunal militaire de Chișinău acquitta S.P. au motif qu’il n’avait pas commis les faits dont il était accusé. Il rejeta les actions civiles des requérants pour défaut de fondement. Le parquet et les requérants interjetèrent appel.

Par arrêt du 28 janvier 2009, la cour d’appel de Chișinău infirma le jugement attaqué. Elle jugea S.P. coupable d’avoir commis l’infraction prévue à l’article 309

1

du code pénal (torture). Toutefois, la cour d’appel appliqua au cas d’espèce les dispositions de l’article 55 du code pénal en vertu desquelles une personne pouvait être dispensée de la peine pénale lorsque sa rééducation était possible sans engager la responsabilité pénale. L’instance justifia sa décision par le fait que S.P. avait commis pour la première fois une infraction moins grave et qu’à son lieu de travail il avait reçu une mention pour mérite. La cour d’appel classa dès lors le procès pénal à l’encontre de S.P. et lui infligea une amende administrative de 3

000

lei moldaves (MDL) (environ 190 euros (EUR)). Elle rejeta enfin la demande de dommage moral introduite par les requérants. Le parquet forma un recours.

Par décision du 19 mai 2009, la Cour suprême de justice renvoya l’affaire devant l’instance d’appel.

Par des lettres du 28 septembre 2009 adressées au ministre de la Justice et au procureur général, l’ombudsman fit part de ses inquiétudes quant aux pressions exercées par l’administration des prisons et les codétenus sur le second requérant et les détenus convoqués comme témoins dans le procès pénal à l’encontre de S.P.

Par arrêt du 18 décembre 2009, la cour d’appel de Chișinău jugea S.P. coupable d’avoir commis l’infraction prévue à l’article 328 § 2 a) du code pénal (excès de pouvoir avec l’utilisation de la violence). Elle le condamna à trois ans d’emprisonnement avec sursis. S.P. fut également privé, pour une période de trois ans, du droit d’occuper des postes à responsabilité au sein des organes du ministère de la Justice. La cour d’appel accueillit en principe les actions civiles des requérants et nota qu’il incombait aux juridictions civiles de se prononcer sur le montant exact des dédommagements.

Le parquet et les requérants formèrent des recours.

Par décision définitive du 15 juin 2010, la Cour suprême de justice rejeta en tant que mal fondés les recours et confirma l’arrêt de la cour d’appel.

C.

Les conditions de détention des requérants

Le 6 février 2008, les requérants furent transférés dans le pénitentiaire

n

o

13 de Chișinău. A des dates non précisées, les requérants furent également détenus dans le pénitentiaire n

o

18 de Brănești.

Selon les dires des requérants, les cellules du pénitentiaire n

o

13, dans lesquelles ils furent placés, étaient surpeuplées, remplies de fumée de cigarette, non ventilées et humides. Il y persistait une forte odeur de toilettes. Les repas n’étaient pas comestibles et les soins médicaux étaient inadaptés.

Dans le pénitentiaire n

o

18, les requérants affirment avoir été placés dans de grands dortoirs où il n’y avait pas assez d’installations sanitaires pour tous et où il manquait de l’espace pour dormir et pour les activités journalières. Les dortoirs étaient mal chauffés pendant la période hivernale, sombres, humides, sans ventilation et remplis de fumée de cigarette.

Le 6 juillet 2009, le premier requérant fut libéré.

Le 25 février 2010, l’ombudsman adressa une lettre au ministre de la Justice où il critiquait en partie les conditions de détention dans le pénitentiaire n

o

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, les requérants se plaignent des mauvais traitements infligés le 5 février 2008 et de l’absence d’une enquête prompte et rapide y relative. Ils allèguent également que les conditions de leur détention dans les établissements pénitentiaires n

os

13 et 18 étaient contraires à l’article

3 de la Convention.

2.

Sur le terrain de l’article 13 de la Convention, les requérants se plaignent de l’absence d’un recours interne effectif susceptible de leur octroyer une réparation pour les mauvais traitements subis.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Les requérants ont-ils été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à la torture ou à des traitements inhumains ou dégradants

?

2.

Eu égard à la protection procédurale contre la torture et les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt

Labita c. Italie

[GC], n

o

26772/95, CEDH 2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention

?

3.

A la suite de l’adoption par la Cour suprême de justice de la décision du 15 juin 2010, les requérants peuvent-ils toujours se prétendre victimes d’une violation de l’article 3, au sens de l’article 34 (voir

Valeriu et Nicolae Roșca c. Moldova

, n

o

41704/02, §§ 64-77, 20 octobre 2009)

?

4.

Les conditions de détention du second requérant ont-elles constitué, en violation de l’article 3 de la Convention, de traitements inhumains ou dégradants

?

5.

Les requérants avaient-ils à leur disposition, comme l’exige l’article

13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel ils auraient pu formuler leurs griefs de mauvais traitements

?