TÜTÜNCÜ ET BEKTAȘ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

27.11.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

TÜTÜNCÜ ET BEKTAȘ c. TURQUIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZII RĂSPUNSURI nr. 76653/11 și 78809/11 Arslan TÜTÜNCÜ împotriva Turciei și Özgür BEKTAȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 27 noiembrie 2012 într-o Cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, având în vedere cererile menționate mai sus introduse la 4 noiembrie 2011 și la noiembrie 2011, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentul primei cereri, dl Arslan Tütüncü, este un resortisant turc născut în 1982 și rezident în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul A. Kahveci, avocat la Ankara. Reclamantul celei de-a doua cereri, domnul Özgür Bektaș, este un resortisant turc născut în 1977 și rezident în Zmir. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt militari. La diferite date, ei au fost loviți de sancțiuni disciplinare, și anume de hotărâri simple, de către superiorii lor militari. Detaliile fiecărei cauze sunt prezentate în tabelul de mai jos. Numărul cererilor și numele reclamanților Data la mail-ului Data la mail-urilor și motivul sancțiunilor Data executării sancțiunilor Cerere nr. 76653/11 Arslan Tütüncü 4 noiembrie 2011 10 zile de arestare simplă pentru nerespectarea Regulamentului militar 17-27 iunie 2011 Cerere n 78809/11 Özgür Bektaș 23 noiembrie 2011 5 zile de arestare simplă pentru comportament nerespectuos față de un superior ierarhic 5-10 septembrie 2011 Dreptul și practica internă relevantă Legea nr. 477 privind tribunalele militare și infracțiunile și sancțiunile disciplinare menționează în art. 38 modalitățile de executare a hotărârii simple Un militar lovit cu o sentință simplă de arestare continuă să-și exercite funcțiile în administrație, cazărmă, centrul de formare și în alte locuri După ce și-a exercitat funcția, nu poate călători nicăieri. Locuiește la cazarmă sau într-un alt loc public, nu poate primi alte vizite decât cele profesionale. art. 21 alineatul (3) din Legea nr. 1602 din 4 iulie 1972 privind Curtea Administrativă Înaltă Militară dispune de art. 21 din Legea nr. Actele președintelui Republicii, actele Consiliului Superior al Armatei, actele luate în temeiul Legii nr. 1402 de către comandanții statului de sediu și sancțiunile disciplinare impuse de superiorii ierarhici pentru încălcarea disciplinei militare nu fac obiectul controlului judiciar. Invocând art. 5 din Convenție, cei doi reclamanți se plâng că sancțiunile disciplinare de simplă arestare luate împotriva lor au fost pronunțate de superiorii lor militari și nu de o instanță independentă și imparțială. 76653/11, recurentul Arslan Tütüncü susține, de asemenea, că sancțiunea care a făcut obiectul sancțiunii a adus atingere dispozițiilor art. 6, 7, 13 și 14 din Convenție. Comisia decide să examineze obiecțiunile formulate de reclamanți numai sub aspectul articolului 5 din Convenție (Guerra și alții c. Italia, 19 februarie 1998, § 44, Rec., 1998,-I, pulatl Curtea reamintește că Convenția este valabilă în principiu pentru membrii forțelor armate și nu numai pentru civili și precizează, în articolele 1 și 14, că orice persoană aflată sub jurisdicția statelor contractante trebuie să beneficieze, fără deosebire, de drepturile și libertățile enumerate în titlul I. Curtea reamintește, de asemenea, că articolul (b), care se referă la serviciul militar pentru interzicerea muncii forțate sau obligatorii, confirmă, pe de altă parte, că, în general, garanțiile prevăzute de Convenția privind militarii sunt garantate. De asemenea, aceasta reamintește că: articolul Õ 2 in fin permite statelor să introducă restricții speciale în exercitarea libertăților de întrunire și de asociere ale membrilor forțelor armate ( În interpretarea și aplicarea standardelor Convenției în speță, Curtea trebuie să rămână atentă la particularitățile condiției militare și la consecințele acesteia asupra situației membrilor forțelor armate. 14. În plus, Curtea amintește că, în ceea ce privește dreptul la libertate în contextul serviciului militar, un sistem de disciplină militară implică, prin natura sa, posibilitatea de a acorda anumitor drepturi și libertăți ale membrilor acestor forțe limitări care nu pot fi impuse civililor. Acestea fiind spuse, disciplina militară nu iese însă din domeniul articolului 5 alineatul (1); într-adevăr, nu numai că această dispoziție trebuie citită în lumina art. 1 și 14 din Convenție, ci și lista pe care o prezintă cazurile în care se poate face excepție de la dreptul la libertate are un caracter exhaustiv, pe care cuvintele Quinn c. Franța, 22 martie 1995, § 42, seria A n 311, și Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 170, CEDO 2000-IV). Prin urmare, o sancțiune sau măsură disciplinară poate încălca art. 5 alin. (1) din Convenție. 16. art. 5 alineatul (1) se referă la libertatea fizică a persoanei. Scopul său este acela de a asigura că nimeni nu este privat arbitrar de libertatea sa (Bozano c. France, 18 decembrie 1986, § 54, seria A n 111 Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 50, Rec., p. Hotărârea 1996-III Vasileva c. Danemarca, nr 52792/99, § 32-33, 25 septembrie 2003 Ilașcu și altele c. Moldova și Rusia [GC], 8787/99, § 461, CEDO 2004-VII Assanidze c. Georgia [GC], n 71503/01, § 171, CEDH 2004-II McKay c. Regatul Unit [GC], n 543/03, § 30, CEDH 2006-X și Mooren c. Germania [GC], n 11364/03, § 76, 9 iulie 2009 17. Pentru a determina dacă un individ este privat de libertatea sa. Chiar dacă serviciul militar nu constituie, ca atare, o privare de libertate în ceea ce privește convenția, trebuie să se pornească de la situația sa concretă. Chiar dacă serviciul militar nu constituie, în sine, o privare de libertate în raport cu convenția, acest fapt este prevăzut în mod expres în art. 4 alin. (3) lit. (b) din art. 3 lit. (b), el poate totuși, ca urmare a imperativelor sale specifice, să determine limitări importante ale libertății de mișcare a membrilor forțelor armate. În această privință, fiecare stat are competența de a-și organiza sistemul de disciplină militară și se bucură de o anumită marjă de apreciere. O sancțiune sau măsură disciplinară care ar analiza fără îndoială privarea de libertate în cazul în care un civil este legat de un civil poate să nu aibă caracterul său dacă este legat de un militar. Într-adevăr, contextul în care se face referire la măsura reprezintă un factor important (Austin și alții c. Regatul Unit [GC], n 39692/09, 40713/09 și 41008/09, § 59, 15 martie 2012). Cu toate acestea, măsura în cauză nu a fost luată în considerare în cadrul articolului 5 atunci când aceasta se traduce printr-o restricție clar diferită de condițiile normale de viață în cadrul forțelor armate ale statelor contractante. Pentru a ști dacă este cazul, trebuie să se țină seama de un set de elemente precum natura, durata, efectele și modalitățile de executare a sancțiunii sau a altei măsuri ( Engel și alte măsuri, citată anterior, § 59, seria A n 22, Guzzardi c. Italia, 6 noiembrie 1980, §§ 92-93, seria A n 39, Storck c. Germania, n 61603/00, § 71, CEDH 2005-V, și Medvedyev și alte Franța [GC], n 3394/03, § 73, CEDO 2010). 18. Pe baza acestor premize, Curtea consideră că, în speță, nicio privare de libertate nu a aplicat sancțiuni de simplă hotărâre pronunțate împotriva reclamanților. Într-adevăr, deși în afara orelor lor de serviciu, în cazarmă sau într-un alt loc public, părțile interesate, ca orice militar lovit de o astfel de sancțiune, nu s-au găsit închiși și au continuat să își îndeplinească sarcinile (punctul 7 de mai sus) ; ele au rămas, la puțin timp, în cadrul obișnuit al vieții lor în armată (a se vedea în același sens, § 61 și 62 Ümit Gülc. Turcia (dec.), nr. 74161/11, 10 iulie 2012 Vural și alte 5 cereri c. Turcia (dec.), nr. 46274/11, 25 septembrie 2012 și, mutatis mutandis Brandão Ferreira c. Portugalia (dec.), n 41921/98, 28 septembrie 2000, CEDO 2000 X). 19. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că sancțiunile de simplă hotărâre denunțate în speță nu au fost de natură să pună o problemă în ceea ce privește art. 5 din Convenție. 20. Prin urmare, obiecțiile reclamanților sunt vădit nefondate și trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide în să se alăture cererilor și să le declare inadmisibile. Françoise Elens-Passos Guido Raimondi Grefier Adjunct Președinte