OBRIST v. AUSTRIA

Reclamantul, dl Christian Obrist, este un național austriac, care s-a născut în 1954 și trăiește în Zell am See. Guvernul austriac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, ambasadorul H. Tichy, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Europene și Internaționale. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 martie 2003, reclamantul, avocat practicant, a fost preluat cu o decizie din 25 februarie 2003 de către Autoritatea fiscală Zell am See (Finanzamt Zell am See als Finanzstrafbehörde I. Instanz) informează-l că a fost inițiată o procedură împotriva lui cu suspiciune de evaziune atât a veniturilor, cât și a impozitului asupra cifrei de afaceri, prin depunerea de declarații incorecte de venituri atât în anii 1999 cât și 2001. Comitetul de la Autoritatea fiscală Salzburg Stadt (Spruchsenat beim Finanzamt Salzburg-Stadt) a organizat cinci audieri, și anume la 20 aprilie 2004 și 9 februarie, 6 aprilie, 14 septembrie și 18 octombrie 2005, dintre care numai primele două au participat reclamantului. Reclamantul era conștient de faptul că fostul său angajat, martorul X, va fi obligat să depună mărturie în cadrul procedurii; cu toate acestea, trei audieri au fost amânate atunci când martorul X nu a reușit să apară. Când X a apărut în cele din urmă la audiere din 18 octombrie 2005 a tras faptul că reclamantul se bazase pe datoria lui X de confidențialitate din cauza contractului său anterior de ocupare a forței de muncă cu reclamantul, iar X nu a putut depune mărturie. Reclamantul nu a primit o transcriptie a audierii. Reclamantul nu a depus o cerere de primire a transcriptionului până la încheierea audierii. La 18 octombrie 2005, comitetul Autorității Fiscale a constatat că reclamantul a fost vinovat de faptul că a evadat impozitul în valoare de aproape 51 000 de euro (EUR) și l-a ordonat să plătească o amendă de 20.000 EUR, care ar fi înlocuit, în caz de neîndeplinire, cu o perioadă de patru săptămâni de închisoare. În ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzii, comitetul a considerat factorii mitigatori: lipsa condamnărilor anterioare ale reclamantului, plata parțială a banilor datorate, mărturisirea sa în ceea ce privește o parte a taxelor și perioada lungă de timp care s-a petrecut de la comisia infracțiunilor. Hotărârea scrisă din 18 octombrie 2005 a fost transmisă reclamantului la 18 mai 2006. La 19 iunie 2006, reclamantul a apelat la grupul independent de finanțare (Unabhängigger Finanzsenat), care și-a emis decizia orală după o audiere la 6 decembrie 2007. Comitetul independent de finanțare a redus valoarea amenzii la 12,500 EUR, cu șaisprezece zile de închisoare în caz de neîndeplinire. Printre motivele furnizate de grupul independent de finanțare pentru reducerea amenzii se numără veniturile scăzute ale reclamantului și se menționează că durata lungă a procedurii constituie un alt factor atenuant, în plus față de cele deja prezentate de comitetul de administrație fiscală. Pe de altă parte, acesta a considerat că faptul că reclamantul este un avocat practicant constituia un factor agravant. Hotărârea scrisă a fost transmisă reclamantului la 14 august 2008. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof) la 25 septembrie 2008 împotriva hotărârii Comitetului independent de finanțare. Într-o hotărâre din 8 octombrie 2008, Curtea Constituțională a refuzat să ia în considerare cauza pentru lipsa de perspective de succes și l-a trimis Curții Administrative (Verwaltungsgerichtshof). Hotărârea Curții Constituționale a fost depusă reclamantului la 14 octombrie 2008. 10. Reclamantul a depus observații suplimentare în sprijinul plângerii sale la Curtea Administrativă, astfel cum a fost solicitată. La 8 iulie 2009, Curtea Administrativă a respins plângerea reclamantului ca fiind nefondată, susținând că comitetul independent de finanțare a acționat în mod corespunzător în luarea în considerare a duratei nejustificate a procedurii și a situației financiare proaste ale reclamantului și a stabilit amendă în consecință și în conformitate cu jurisprudența instanțelor interne. De asemenea, a susținut că reclamantul ar fi trebuit să fi solicitat să primească o transcriere a audierii până la momentul în care a început, astfel cum este prevăzut de lege. 11. Decizia a fost transmisă la avocatul reclamantului la 27 august 2009. 12. Jurisdicția autorităților fiscale în ceea ce privește procedurile referitoare la infracțiunile fiscale și conducerea unor astfel de proceduri sunt reglementate în Legea privind infracțiunile fiscale (Finanzstrafgesetz). 13. În conformitate cu art. 135 din Legea menționată mai sus, în vigoare la momentul respectiv, audițiile orale trebuie înregistrate de reporterul instanței. Subsecțiunea 3 prevede că tranșura ședinței trebuie semnată de membrul președinte al comitetului și de reporterul judecător și apoi predat pârâtului dacă a depus o cerere prealabilă pentru aceasta, care trebuie depusă, cel târziu, imediat după deschiderea ședinței orale. 14. Secțiunea 33 § 5 din Legea privind infracțiunile fiscale prevede, ca pedeapsă maximă pentru infracțiunile de evaziune fiscală, impunerea unei amenzi monetare de dublu valoarea impozitului evadat și prevede, de asemenea, impunerea unei condamnari de până la doi ani.