BUSA c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 89/07 Salvatore BUSA împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 27 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior la 20 decembrie 2006, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Salvatore Busa, este un resortisant italian născut în 1938 și rezident în Scandicci (Florence). El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Gabriele de Paola, avocat în Florența.

Guvernul italian ( La 13 aprilie 2001, judecătorul delegat a aprobat raportul și, la 24 aprilie 2001, la data de 24 aprilie 2001 a fost reprezentat de agentul său, dl Spatafora, precum și de co-agentul său, dl P. Acardo. În octombrie 2001, lichidatorul a prezentat planul final de repartizare a activelor în faliment. Prin decizia din 21 iunie 2006, judecătorul a declarat procedura închisă pentru repartizarea finală a activelor în faliment. Procedura introdusă în conformitate cu legea Pinto la 7 noiembrie 2006, reclamantul a introdus o acțiune în fața instanței din Genova în conformitate cu legea Pinto Prin decizia depusă la 27 decembrie 2007, această cerere a fost declarată inadmisibilă.

Dreptul intern relevant Elementele de drept intern relevante sunt expuse în cauzele Campagnano c. Italia, nr 77955/01, CEDH 2006 Albanese c. Italia, n 77924/01, 23 martie 2006, Vitiello c. Italia, 77962/01, 23 martie 2006 și Cennamo c. Italia (dec), nr 6310/07, 6 decembrie 2011. GRIEFS invocând articolele 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție și 8 la Convenție, reclamantul se plânge de limitarea dreptului său la respectarea bunurilor, a libertății sale de circulație și a dreptului său la respectarea corespondenței, în special din cauza duratei procedurii de faliment. 10. Reclamantul se plânge, de asemenea, de includerea numelui său în registrul celor care au dat faliment și nu poate solicita reabilitarea acestuia decât la cinci ani după încheierea procedurii de faliment.

11. Invocând art. 3 din Protocolul nr 1 la convenție, se plânge de limitarea dreptului său de vot ca urmare a falimentului său. 12. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, în funcție de dreptul de acces la o instanță și 13 din Convenție, reclamantul denunță lipsa unei acțiuni efective pentru a se plânge de prelungirea incapacităților care derivă din falimentul său. Curtea constată că reclamantul nu este prevăzut să se opună deciziei Tribunalului de apel din Genova prin care se respingea recursul pe care îl introducese în sensul Legii Pinto. Reclamantul care a omis să epuizeze căile de atac care îi erau deschise în dreptul intern, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție.

Al doilea motiv al reclamantului se referă la incapacitatea care decurge din înscrierea numelui său în registrul celor care au suferit un accident. 16. Curtea constată că inabilitatea de care se plânge reclamantul a încetat de la 16 ianuarie 2006, data intrării în vigoare a noii legi privind falimentul. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul ar fi trebuit să-și introducă cauza până la 16 cel târziu. Această cerere a fost formulată la 20 decembrie 2006, aceasta fiind întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție (a se vedea Cennamo c. Italia (dec), nr. 6310/07, 6 decembrie 2011 17. În al treilea rând, reclamantul se plânge de limitarea dreptului său de vot ca urmare a falimentului său.

Curtea arată că, în conformitate cu legea aplicabilă la momentul la care au avut loc faptele cauzei, pierderea dreptului de vot ca urmare a falimentului nu putea depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. 18. Or, acest litigiu a fost introdus la mai mult de șase luni de la încetarea interdicției în litigiu (și anume la 26 mai 1992). Prin urmare, Curtea constată că acest aspect este întârziat și consideră că trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. 19. În cele din urmă, reclamantul deplânge lipsa unei acțiuni efective pentru a se plânge de prelungirea incapacităților care decurg din punerea sa în faliment. 20. Curtea constată că a ajuns la concluzia cu privire la obiecțiile reclamantului referitoare la incapacitatea care derivă din punerea sa în faliment.

Cu privire la Convenție, Curtea consideră că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod evident greșit întemeiată conform art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 89/07 Salvatore BUSA contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 27 novembre 2012 en un comité composé de : Peer Lorenzen, président, András Sajó, Nebojša Vučinić, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 décembre 2006, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT