AFFAIRE SALVATORE COPPOLA ET AUTRES c. ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 8 - Droit au respect de la vie privée et familiale (Article 8-1 - Respect de la vie privée);Violation de l'article 13 - Droit à un recours effectif (Article 13 - Recours effectif)
AFFAIRE SALVATORE COPPOLA ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2012)
SECȚIUNEA A DOUA
DOSAR
SALVATORE COPPOLA ȘI ALȚII c. ITALIA
(Cereri nr. 5179/05, 14611/05, 29701/06, 9041/05, 8239/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
18 decembrie 2012
DEFINITIVĂ
29/04/2013
Această hotărâre a devenit definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției. Poate suferi retușuri de formă.
În dosarul Coppola și alții c. Italia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), sesizată în ședință de cameră compusă din:
Peer Lorenzen,
președinte,
Guido Raimondi,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nebojša Vučinić,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
judecători,
și Françoise Elens-Passos,
grefier adjunct de secțiune,
După ce s-a pronunțat în ședință de cameră de consiliu pe 27 noiembrie 2012,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată în acea dată:
PROCEDURĂ
La originea dosarelor se află cinci cereri (nr. 5179/05, 14611/05, 29701/06, 9041/05 și 8239/05) împotriva Republicii Italiene, prezentate Curții de cetățeni ai acestui stat („reclamanții"), (a se vedea tabelul anexat), între decembrie 2004 și iulie 2006, în temeiul articolului 34 al Convenției de protecție a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").
Numele reprezentanților reclamanților sunt indicați în tabelul din anexă. Guvernul italian („Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, doamna E. Spatafora, precum și de coagentul acestuia, doamna P. Accardo.
Cererile au fost comunicate Guvernului între martie 2007 și ianuarie 2008. După cum permite art. 29 § 1 al Convenției, s-a hotărât, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și fondului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
Cerere nr. 5179/05
Coppola și Catania c. Italia
Procedura de faliment
Prin sentință depusă pe 8 ianuarie 1988, tribunalul din Catania a declarat falimentul societății de fapt existente între reclamanți, precum și falimentul personal al acestora.
Prin decizie din 10 ianuarie 2003, afișată la tribunal pe 21 februarie 2003, tribunalul a închis procedura pentru repartizarea finală a activelor falimentului.
Procedura introdusă conform "legii Pinto"
Pe 20 septembrie 2003, reclamanții au introdus un recurs în fața curții de apel din Messina cerând repararea prejudiciului moral pe care estimau că l-au suferit din cauza duratei procedurii, precum și a prelungirii incapacităților rezultate din declararea lor în faliment.
Prin decizie notificată baroului Statului pe 8 mai 2004, curtea de apel a acordat 10.000 euro (EUR) d-lui Salvatore Coppola, 5.500 EUR d-lui Giuseppe Coppola și 4.000 EUR doamnei Maria Catania.
Această decizie a devenit definitivă pe 7 iulie 2004, adică șaizeci de zile după notificarea sa, în conformitate cu art. 325 din codul procedurilor civile.
Cerere nr. 14611/05
Vittorino Iotti c. Italia
Prin sentință depusă pe 6 noiembrie 1984, tribunalul din Reggio Emilia a declarat falimentul personal al reclamantului.
Prin decizie din 16 august 2001, judecătorul delegat a închis procedura din cauza repartizării finale a activelor falimentului.
Pe 19 iunie 2003, reclamantul a introdus o cerere în fața tribunalului pentru a obține reabilitarea sa.
Prin sentință depusă pe 12 august 2003, tribunalul a respins această cerere pe motiv că era prematură. El a amintit că, conform articolului 143 alineatul 3 din legea privind falimentul, reabilitarea nu putea fi acordată decât dacă persoana declarată în faliment a demonstrat bunăcuviință timp de o perioadă de cel puțin cinci ani după închiderea procedurii.
Cerere nr. 29701/06
Suma c. Italia
Procedura de faliment
Prin sentință depusă pe 9 martie 1991, tribunalul din Siracuza a declarat falimentul personal al reclamantului.
Prin decizie depusă pe 9 noiembrie 2005, afișată la tribunal pe 10 noiembrie 2005, respectiva jurisdicție a închis procedura din cauza repartizării finale a activelor falimentului. Această decizie a devenit definitivă pe 25 noiembrie 2005, adică cincisprezece zile după afișare, în sensul articolului 119 din legea privind falimentul.
Procedura executorii
În cadrul unei proceduri de execuție inițiate pe 6 octombrie 1988 de societatea C. S.p.a. privind un bun imobil aparținând reclamantului, pe 15 decembrie 1993, acest bun a fost vândut și, pe 23 ianuarie 1995, suma rezultată din vânzare a fost versată în activele falimentului.
Procedura introdusă conform "legii Pinto"
Pe 1 aprilie 2004, reclamantul a introdus un recurs în fața curții de apel din Messina conform "legii Pinto" pentru a se plânge de durata procedurii de faliment și cea a execuției, precum și de incapacitățile rezultate din declararea sa în faliment.
Prin decizie din 23 martie 2005, curtea a acordat reclamantului 15.000,00 EUR cu titlu de despăgubire morală pentru durata procedurilor, precum și a incapacităților rezultate din declararea în faliment.
Pe 7 iunie 2005, reclamantul a depus recurs în casație.
Prin hotărâre depusă pe 16 ianuarie 2007, Curtea de Casație l-a respins pe reclamant.
Cerere nr. 9041/05
Spanò c. Italia
Procedura de faliment
Prin sentință depusă pe 24 septembrie 1986, tribunalul din Trapani a declarat falimentul societății M.C., din care reclamantul era asociat comanditar, precum și falimentul personal al acestuia.
Prin decizie depusă pe 24 septembrie 2003, tribunalul a închis procedura pentru repartizarea finală a activelor falimentului.
Procedura introdusă conform "legii Pinto"
Pe 4 februarie 2003, reclamantul a introdus un recurs în fața curții de apel din Caltanissetta conform "legii Pinto" pentru a obține repararea prejudiciului pe care estimau că l-a suferit din cauza duratei procedurii, precum și a incapacităților rezultate din declararea sa în faliment.
Prin decizie depusă pe 24 iunie 2003, curtea de apel a acordat reclamantului 7.000 EUR cu acest titlu. Această decizie a devenit definitivă pe 9 august 2004.
Cerere nr. 8239/05
Brugiafreddo și Falcone c. Italia
Procedura de faliment
Prin sentință depusă pe 21 mai 1993, tribunalul din Cuneo a declarat falimentul personal al reclamanților, în calitate de asociați ai societății I.
Pe 16 iunie 1993, reclamanții au introdus un recurs în opoziție pentru a obține revocarea declarării lor în faliment.
Prin sentință depusă pe 28 aprilie 1999, tribunalul a admis cererea.
Procedura introdusă conform "legii Pinto"
Pe 3 august 2001, reclamanții au sesizat curtea de apel din Milano conform "legii Pinto" plângindu-se de durata excesivă a procedurii.
Prin decizie depusă pe 20 noiembrie 2001, curtea de apel a acordat fiecărei reclamante 4.000.000 lire italiene (ITL) (aproximativ 2.065,80 EUR) în repararea daunelor morale pe care le-au suferit din cauza duratei procedurii, precum și 1.500.000 ITL (aproximativ 774,60 EUR) în comun pentru cheltuieli și dépens.
Reclamanții au depus recurs în casație, dar au fost respinse prin hotărâre depusă pe 5 august 2004.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
Elementele de drept intern relevant sunt expuse în dosarele Campagnano c. Italia, nr. 77955/01, CEDO 2006-IV; Albanese c. Italia, nr. 77924/01, 23 martie 2006 și Vitiello c. Italia, nr. 77962/01, 23 martie 2006.
art. 50 din legea veche privind falimentul era redactat în felul următor:
"Griffierul fiecărui tribunal ține un registru public în care sunt consemnați numele celor declarați în faliment. Numele unui faliment este șters din registru după sentința tribunalului. Falimentul este supus incapacităților prevăzute de lege atât timp cât nu este șters din registru."
Această dispoziție a fost abrogată pe 16 ianuarie 2006 prin art. 47 din legea nr. 5 din 2006.
Prin hotărârea sa nr. 39 din 5 martie 2008, Curtea Constituțională a declarat art. 50 din legea veche privind falimentul neconstituțional în măsura în care aceasta prevedea că incapacitățile personale rezultate din declararea în faliment ar continua dincolo de închiderea procedurii.
În hotărârea sa nr. 4630 din 26 februarie 2009, Curtea de Casație a constatat că legea nr. 5 din 2006 nu indicase care era dies ad quem al încetării incapacităților personale rezultate din faliment atunci când procedura de faliment era închisă la o dată anterioară intrării în vigoare a noii legi. Pentru a umple această lacună, ea a indicat că data respectivă corespundea datei închiderii procedurii de faliment.
ÎN DREPT
I. ASUPRA UNIRII CERERILOR
Ținând cont de similaritatea cererilor privind faptele și problemele de fond pe care le ridică, Curtea consideră necesară unirii lor și hotărâște să le examineze împreună într-o singură hotărâre.
II. ASUPRA PRESUPUSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE (DREPTUL LA RESPECT AL VIEȚII PRIVATE ȘI FAMILIARE)
Invocând art. 8 al Convenției, reclamanții denunță o atingere a dreptului lor la respect al vieții private și familiare din cauza înscrierii numelor lor în registrul celor declarați în faliment și se plâng că nu pot cere reabilitarea lor decât cinci ani după închiderea procedurii de faliment. art. 8 al Convenției este redactat în felul următor:
"1. Orice persoană are dreptul la respect al vieții private și familiare (...) și al corespondenței sale.
Nu poate exista ingerință a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă această ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitate națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății sau moralei, sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora."
A. Asupra admisibilității
Guvernul susține că, în conformitate cu interpretarea urmărită de Curtea Constituțională și Curtea de Casație, incapacitățile rezultate din înscrierea numelor reclamanților în registrul celor declarați în faliment au luat sfârșit la dările în care procedurile de faliment au fost închise. Cererile fiind introduse mai mult de șase luni după închiderea diferitelor proceduri de faliment, ele ar fi deci tardive.
Reclamanții se opun acestei teze și reiterează plângerile lor.
Curtea constată că reclamanții nu au etalonsat partea plângerii referitoare la dreptul la respect al vieții familiare. Această parte a cererii trebuie deci respinsă pentru lipsă evidentă de temei, în sensul articolelor 35 §§ 4 și 5 al Convenției.
Privitor la mijlocul referitor la viața privată, Curtea constată că hotărârile indicate de guvernul pârât au fost pronunțate în martie 2008 și februarie 2009 (paragrafele 33 și 34 de mai sus), ulterior, prin urmare, introducerii cererilor în fața Curții. În plus, art. 50 din legea veche privind falimentul fiind abrogat pe 16 ianuarie 2006, toate cererile în cauză au fost bine introduse în fața Curții înainte de expirarea termenului de șase luni al articolului 35 § 1 al Convenției (a se vedea tabelul anexat). În consecință, excepția Guvernului trebuie respinsă.
Această parte a plângerii nu este în mod evident prost fundată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Curtea constată, de altfel, că nu se lovește de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Convine deci să fie declarată admisibilă.
B. Pe fond
Curtea reamintește că a tratat deja dosare care ridică întrebări asemănătoare cu cele ale cazurilor de față și a constatat încălcarea articolului 8 al Convenției sub unghiul dreptului la respect al vieții private (a se vedea, printre alte, Campagnano c. Italia, citat mai sus, §§ 50-66, Albanese c. Italia, citat mai sus, §§ 50-66 și Vitiello c. Italia, citat mai sus, §§ 44-62).
Curtea a examinat dosarele în cauză și consideră că Guvernul nu a furnizat nici fapt nici argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită. Curtea estimează, prin urmare, că a existat o încălcare a articolului 8 al Convenției.
III. ASUPRA PRESUPUSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLELOR 6 § 1 (DREPTUL DE A INTENTA PROCES), 8 DIN CONVENȚIE (DREPTUL LA RESPECT AL CORESPONDENȚEI), 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 ȘI 2 DIN PROTOCOLUL NR. 4
Reclamanții (cereri nr. 1, 3, 4 și 5) se plâng de încălcarea dreptului lor la respect al corespondenței, a dreptului lor la respect al bunurilor și a libertății lor de circulație, în special din cauza duratei procedurilor. Aceste plângeri se referă la articolele 8 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 și 2 din Protocolul nr. 4. Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamanții din cererea nr. 5 se plâng, de asemenea, de incapacitatea lor prelungită de a intenta proces din cauza duratei procedurii. Textul articolului 8 este reprodus mai sus. Celelalte dispoziții sunt redactate în felul următor:
art. 6 § 1 din Convenție
"1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil, public și într-un termen rezonabil, de un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va decide, fie asupra litigiilor asupra drepturilor și obligațiilor sale de caracter civil (...)"
art. 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respect al bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care-l posedă statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi."
art. 2 din Protocolul nr. 4
"1. Orice persoană care se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și de a-și alege liber reședința.
Orice persoană este liberă să plece din orice țară, inclusiv din propria țară.
Exercitarea acestor drepturi nu poate fi supusă altor restricții decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitate națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății sau moralei, sau protecția drepturilor și libertăților altora.
Drepturile recunoscute la §1 pot fi, de asemenea, într-o anumită măsură și zone determinate, supuse restricțiilor care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică."
Guvernul observă că anumitor reclamanți nu le-au epuizat remediul prevăzut de "legea Pinto", în timp ce alții au obținut o despăgubire suficientă în cadrul acestei proceduri.
Reclamanții contestă această teză și reiterează plângerile lor.
În ceea ce privește cererile nr. 1 și 4, reclamanții nu s-au pourvut în casație pentru a se plânge de durata excesivă a incapacităților rezultate din declararea lor în faliment. Această parte a cererilor trebuie deci respinsă pentru neepuizarea căilor de atac interne conform articolelor 35 §§ 1 și 4 al Convenției.
În ceea ce privește cererile nr. 3 și 5, Curtea constată că procedurile interne au durat respectiv aproximativ cincisprezece ani și șase ani. Ea estimează că, ținând seama de elementele dosarelor în cauză, ar fi putut acorda, în absența căilor de atac interne, 22.000 și 4.500 EUR respectiv. Ea observă că reclamanții au obținut 15.000 EUR, în primul caz, și 2.065,80 EUR, în al doilea caz, ceea ce reprezintă aproximativ 68%, în primul caz, și 46%, în al doilea caz, din suma pe care Curtea ar fi putut-o acorda celor interesați ținând seama de criteriile stabilite în jurisprudența sa (Cocchiarella c. Italia [Marea Cameră], nr. 886/01, § 146, CEDO 2006-V, Di Sante c. Italia, nr. 56079/00, hotărâre, 14 iunie 2007, mutatis mutandis, De Blasi c. Italia, nr. 1595/02, §§ 19-30, 5 octombrie 2006, Gallucci c. Italia, nr. 10756/02, §§ 24-30, 12 iunie 2007, Esposito c. Italia, nr. 35771/03, §§ 16-28 și 31-35, 27 noiembrie 2007 și, mutatis mutandis, Garino c. Italia (hotărâre), nr. 16605/03, 16641/03 și 16644/03, 18 mai 2006).
Curtea consideră că, în aceste două dosare, despăgubirile s-au dovedit suficiente și adecvate. Rezultă din aceasta că reclamanții nu mai pot pretinde a fi victime, în sensul articolului 34 al Convenției, a încălcării pe care o susțin. Această plângere trebuie respinsă în aplicarea articolelor 34 și 35 §§ 3 și 4 al Convenției.
IV. ASUPRA PRESUPUSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLELOR 6 § 1, 13, 17 ȘI 53 DIN CONVENȚIE
Invocând articolele 6 § 1, sub unghiul dreptului la tribunal, și 13 al Convenției, reclamanții (cereri nr. 2 și 3) denunță lipsa unui recurs efectiv pentru a se plânge de prelungirea incapacităților rezultate din declararea lor în faliment. Reclamantul din cererea nr. 3 invoca la acest titlu și articolele 17 și 53 al Convenției. Textul articolului 6 § 1 este reprodus mai sus. Celelalte articole în cauză dispun în felul următor:
art. 13
"Orice persoană ai cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate are dreptul la acordarea unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiunilor lor oficiale."
art. 17
"Nici una din dispozițiile (...) Convenției nu poate fi interpretată ca implicând pentru un stat, o grupare sau un individ, nici un drept de a se dedica unei activități sau de a săvârși un act având ca scop distrugerea drepturilor sau libertăților recunoscute în (...) Convenție sau de a face restricții mai ample asupra acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de [în] Convenție."
art. 53
"Nici una din dispozițiile (...) Convenției nu va fi interpretată ca limitând sau adând la drepturile omului și libertățile fundamentale care ar putea fi recunoscute în conformitate cu legile oricărei Părți contractante sau în orice altă Convenție la care este parte acea Parte contractantă."
A. Asupra admisibilității
Guvernul contestă această teză.
Reclamanții reiterează plângerea lor.
Curtea reamintește că, fiind stăpână pe calificarea juridică a faptelor din dosare, nu se consideră obligată de cea care i se atribuie de reclamanți. O plângere se caracterizează prin faptele pe care le denunță și nu prin simplele mijloace sau argumente juridice invocate (a se vedea, de exemplu, Guerra și alții c. Italia, 19 februarie 1998, § 44, Culegere de hotărâri și decizii 1998-I).
Ținând seama de circumstanțele cazului de față, Curtea consideră că această plângere trebuie examinată doar sub unghiul articolului 13 al Convenției (a se vedea, mutatis mutandis, Bottaro c. Italia, nr. 56298/00, §§ 41-46 17 iulie 2003) în cele două aspecte ale sale.
În ceea ce privește aspectul de sus, ridicat doar în cererea nr. 3 și legat de durata incapacităților rezultate din declararea de faliment (§43 de mai sus), Curtea reamintește că a concluzionat la non-încălcarea articolelor 8 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 și 2 din Protocolul nr. 4 (§47 de mai sus). În consecință, nu fiind vorba de plângeri "sustenabile" în raport cu Convenția, Curtea estimează că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod evident prost fundată conform articolelor 35 §§ 3 și 4 al Convenției (Brancatelli c. Italia (hotărâre), nr. 21229/02, 11 mai 2006).
Privitor la aspectul de jos al plângerii, ridicat în cele două cereri în cauză și referitor la incapacitățile rezultate din înscrierea numelor reclamanților în registrul celor declarați în faliment, Curtea constată că acesta nu este în mod evident prost fondat în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Curtea constată, de altfel, că nu se lovește de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Convine deci să fie declarat admisibil.
B. Pe fond
Curtea a tratat deja dosare care ridică întrebări asemănătoare și a constatat încălcarea articolului 13 al Convenției (a se vedea Bottaro c. Italia, citat mai sus, §§ 41-46 și De Blasi c. Italia, citat mai sus, §§ 58-59).
Curtea a examinat cererile nr. 2 și 3 și consideră că Guvernul nu a furnizat nici fapt nici argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în aceste două cazuri.
Din aceasta, ea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 al Convenției privind incapacitățile rezultate din înscrierea numelor reclamanților în registrul celor declarați în faliment.
V. ASUPRA PRESUPUSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL NR. 1
Reclamanții (cereri nr. 3, 4 și 5) se plâng de limitarea drepturilor lor de vot în urma declarării lor în faliment. Ei invoca art. 3 din Protocolul nr. 1 redactat în felul următor:
"Parțile contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului asupra alegerii corpului legislativ."
Guvernul contestă această teză.
Reclamanții reiterează plângerea lor.
Curtea constată că această plângere a fost introdusă mai mult de șase luni după încetarea interdicției litigioase (a se vedea tabelul anexat). Curtea constată deci că această plângere este tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu articolele 35 §§ 1 și 4 al Convenției.
VI. ASUPRA PRESUPUSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE (TERMEN REZONABIL)
Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamanții (cereri nr. 3, 4 și 5) se plâng de durata procedurii de faliment. Reclamantul din cererea nr. 3 se plânge, de asemenea, de durata procedurii executorii.
Guvernul observă că anumitor reclamanți nu le-au epuizat remediul prevăzut de "legea Pinto", în timp ce alții au obținut o despăgubire suficientă în cadrul acestei proceduri.
Privitor la cererile nr. 3 și 5, Curtea trimite la considerațiile dezvoltate în cadrul plângerii reclamanților referitoare la durata incapacităților rezultate din declararea lor în faliment. Din motivele expuse la paragrafele 48 și 49 de mai sus, ea estimează că reclamanții nu mai pot pretinde a fi victime, în sensul articolului 34 al Convenției, a încălcării pe care o susțin. Această plângere trebuie respinsă în aplicarea articolelor 34 și 35 §§ 3 și 4 al Convenției.
În ceea ce privește cererea nr. 4, Curtea reia că reclamantul nu s-a pourvut în casație pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii (a se vedea §47 de mai sus). Această parte a cererii este deci inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de atac interne, în sensul articolelor 35 §§ 1 și 4 al Convenției.
VII. ASUPRA APLICĂRII ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI
Conform articolului 41 al Convenției,
"Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite să șteargă decât în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A. Daune
Sumele reclamate de reclamanți cu titlu de prejudiciu material și moral pe care estimează că l-au suferit figurează în tabelul din anexă.
Guvernul se opune acestor pretenții.
Curtea nu observă nici o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și daunele materiale susținute și respinge aceste cereri. Privitor la încălcarea articolelor 8 (dreptul la respect al vieții private) și 13 al Convenției, Curtea estimează că, ținând seama de ansamblul circumstanțelor dosarelor, constatările de încălcare din prezenta hotărâre furnizează în ele însele o satisfacție echitabilă suficientă (a se vedea Campagnano c. Italia, citat mai sus, § 81).
B. Cheltuieli și dépens
Sumele reclamate de reclamanți pentru cheltuielile și dépens în care au avut loc în fața jurisdicțiilor interne și în fața Curții figurează în tabelul din anexă.
Guvernul contestă aceste pretenții.
Ținând seama de documentele pe care le are și de jurisprudența sa, Curtea estimează rezonabilă suma de 500 EUR pentru procedura în fața sa și o acordă pentru fiecare cerere (în comun reclamanților, atunci când o cerere este introdusă de mai mulți reclamanți).
C. Dobânzi de întârziere
Curtea consideră corespunzător să raporteze rata dobânzilor de întârziere la rata dobânzii facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Hotărâște să unească cererile și să le examineze împreună într-o singură hotărâre;
Declară cererile admisibile privind plângerile referitoare la art. 8 din Convenție, privind dreptul la respect al vieții private (cele cinci cereri), și 13 din Convenție, privind partea acestei plângeri legată de incapacitățile rezultate din înscrierea numelor reclamanților în registrul celor declarați în faliment (cereri nr. 2 și 3), și inadmisibile pentru rest;
Zice că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție (dreptul la respect al vieții private) pentru ansamblul cererilor;
Zice că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție privind cererile nr. 2 și 3;
Zice
a) că constatările de încălcare constituie în ele însele o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți privind încălcarea articolului 8 (dreptul la respect al vieții private) și 13 al Convenției;
b) că Statul pârât trebuie să verseze, în termen de trei luni, 500 EUR (cinci sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de reclamanți, pentru cheltuieli și dépens pentru fiecare cerere (în comun reclamanților, atunci când o cerere este introdusă de mai mulți reclamanți);
c) că, de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Semnat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 18 decembrie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Françoise Elens-Passos
Peer Lorenzen
Grefier adjunct
Președinte
ANEXĂ
Nr. Cerere Nr. Introdusă pe Reclamant Data nașterii Loc de reședință Reprezentat de Dări de comunicare a cererilor guvernului pârât Date de încetare a interdicției drepturilor electorale Cerere cu titlu de satisfacție echitabilă
1 5179/05 23/12/2004 D. Salvatore Coppola, D. Giuseppe Coppola și Dna Maria Catania, 1967, 1940 și 1948, Gravina di Catania (Catania) D. Angelo Coppola, avocat la Catania 9/3/2007 Prejudiciu moral: 65.000 EUR (D. Salvatore Coppola), 44.500 EUR (D. Giuseppe Coppola), 36.000 EUR (Dna Maria Catania). Cheltuieli și dépens: reclamanții se remit la înțelepciunea Curții
2 14611/05 23/2/2005 Vittorino Iotti, 1932, Parma D. Claudio Defilippi, avocat la Parma 9/3/2007 Prejudiciu material: 20.000 EUR, Prejudiciu moral: 50.000 EUR. Cheltuieli și dépens în fața Curții: 7.838,50 EUR; în fața jurisdicțiilor naționale: 2.541,78 EUR
3 29701/06 11/7/2006 Francesco Suma, Avola (Siracuza) D. Francesco Magro, avocat la Avola 14/1/2008 9/3/1996 Prejudiciu moral: 25.000 EUR. Cheltuieli și dépens în fața Curții: 3.506,25 EUR; în fața instanțelor interne: 5.300,12 EUR
4 9041/05 22/2/2005 Pietro Spanò, 1954, Valderice (Trapani) Dna Rosa Sanna, avocat la Erice (Trapani) 16/04/2007 24/09/1991 Prejudiciu moral și material: 516.456,89 EUR. Cheltuieli și dépens în fața Curții: reclamantul se remit la înțelepciunea Curții
5 8239/05 3/2/2005 Dnele Giovanna Brugiafreddo și Paola Falcone, 1962, Cuneo D. Dario Gramaglia, avocat la Alba 5/11/2007 21/05/1998 Prejudiciu moral: 50.000 EUR, pentru fiecare din reclamante Prejudiciu material: 293.319,73 EUR. Cheltuieli și dépens în fața Curții și instanțelor naționale: 39.278,78 EUR