BOSICH v. SLOVENIA

A cincea secțiune decizia nr. 39380/10 Elda Silvana BOSICH împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 4 decembrie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Helena Jäderblom, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 iulie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de părți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Elda Silvana Bosich, este un național australian, născut în 1932 și locuiește în Mortdale. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl E. Dokič, un avocat care practică în Piran. Guvernul sloven (“Governul”) sunt reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1962 tatăl reclamantului a semnat un contract de donație prin care și-a dat proprietatea municipalității Piran. La 26 august 2002, reclamantul a inițiat o procedură împotriva municipiului Piran și a Republicii Slovenia care solicită anularea contractului și restabilirea statului său anterior al Registrului de terenuri, și anume înregistrarea titlului de teren în numele reclamantului. La 4 octombrie 2004, Curtea de District Piran a emis o hotărâre care respinge cererea reclamantului. Reclamantul a recurs. La 21 februarie 2006, Curtea Supremă Koper a respins recursul. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. La 17 decembrie 2008, Curtea Supremă a respins recursul. Reclamantul a depus o plângere constituțională. La 19 februarie 2010, Curtea Constituțională a respins recursul. Legea internă relevantă Pentru legislația internă relevantă se vedea hotărârile Curții Tomažič c. Slovenia (nr. 38350/02, 13 decembrie 2007). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție cu privire la durata nejustificată a procedurii și lipsa unei soluții eficace în acest sens. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 privind nelegiuirea și arbitrabilitatea procedurii. În temeiul articolului 1 din Protocol Nu. 1 Ea se plângea în continuare că deciziile instanțelor interne constituie o încălcare a dreptului ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale. În special, ea se plângea că contractul de donație este ilegal, deoarece nu a fost semnat, susținând că tatăl ei nu va da niciodată proprietatea lui. În sfârșit, ea solicită reluarea procedurilor interne. HOTĂRÂREA (1) Plângerile în temeiul articolelor 6 (lungimea procedurii) și 13 din Convenție În urma comunicării cauzei în temeiul articolului (b) din Regulamentul de procedură, Guvernul a susținut că dreptul reclamantului la un proces într-un termen rezonabil nu a fost încălcat și că cererea ar trebui respinsă ca fiind nefondată. Reclamantul a contestat acest argument. Curtea observă că momentul de a fi luat în considerare a început la 26 august 2002, când a fost inițiată procedura și s-a încheiat la 19 februarie 2010, data în care a fost eliberată decizia Curții Constituționale. Prin urmare, procedura a durat șapte ani și șase luni la patru niveluri de competență. Curtea reamintește că lungimea procedurii „rațională” trebuie evaluată în conformitate cu circumstanțele cauzei și cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). În ceea ce privește conduita reclamantului, Curtea constată că singura perioadă care poate fi atribuită reclamantului este întârziarea de o lună când a fost solicitată să modifice recursul privind punctele de drept. În ceea ce privește conduita instanțelor interne, Curtea observă că nu a luat niciunul dintre cazurile de mai mult de trei ani pentru a-și pronunța hotărârea. Având în vedere aceasta din urmă și jurisprudența Curții (a se vedea, de exemplu, L.Z. Slovakia , nr. 27753/06, 27 septembrie 2011; și Lyszczyna Germania , nr. 34863/04, 4 ianuarie 2008) Curtea consideră că, indiferent de unele întârzieri în cadrul procedurii, durata generală de șapte ani și cinci luni la patru niveluri de competență nu a depășit ceea ce ar putea fi considerat rezonabil. Prin urmare, Curtea constată că această parte a cererii este manifestament nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. În ceea ce privește plângerea privind lipsa unor remedii eficace, Curtea reamintește că art. 13 impune statului să furnizeze o soluție juridică eficace pentru a face față substanței unei „puneri argumentale” în temeiul Convenției și pentru a acorda o soluție adecvată (a se vedea Sürmeli c. Germania [GC], nr. 75529/01, § 98, 8 iunie 2006). Având în vedere faptul că plângerea cu privire la lungimea excesivă a procedurii este inadmisibilă în calitate de evidentă nefondată, Curtea constată că reclamantul nu a avut o afirmație argumentabilă că dreptul său la o soluție eficace în sensul articolului 13 a fost încălcat. Prin urmare, această afirmație nu dezvăluie nici o apariție a încălcării acestei dispoziții. În consecință, această plângere este evident nefondată și trebuie declarată inadmisibilă în sensul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. (2) Alte plângeri având în vedere toate elementele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea consideră că această parte a cererii nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a acesteia. Convenția. Rezultă că aceaceasta este inadmisibilă în temeiul articolului 35 § 3 litera (a) ca fiind evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ann Președintele adjunct al grefierului Power-Forde

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 39380/10

Elda Silvana BOSICH

against Slovenia

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 4

December 2012 as a Committee composed of:

Ann Power-Forde,

President,

Boštjan M. Zupančič,

Helena Jäderblom,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 5 July 2010,

Having regard to the comments submitted by parties,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Elda Silvana Bosich, is an Australian national, who was born in 1932 and lives in Mortdale. She is represented before the Court by Mr E. Dokič, a lawyer practising in Piran.

The Slovenian Government (“the Government”) are represented by their Agent.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In 1962 the applicant’s father signed a contract of donation whereby he gave his property to the Piran Municipality.

On 26 August 2002 the applicant instituted proceedings against the Piran Municipality and the Republic of Slovenia seeking the annulment of the contract and the restoration to its previous state of the Land Register, namely the registration of the land title in the applicant’s name.

On 4 October 2004 the Piran District Court issued a judgment rejecting the applicant’s request. The applicant appealed.

On 21 February 2006 the Koper Higher Court rejected the appeal. The applicant lodged an appeal on points of law.

On 17 December 2008 the Supreme Court rejected the appeal. The applicant lodged a constitutional complaint.

On 19 February 2010 the Constitutional Court rejected the appeal.

B.

Relevant domestic law

For relevant domestic law see the Court’s judgments

Tomažič v. Slovenia

(no. 38350/02, 13

December

2007).

COMPLAINTS

The applicant complained under Articles 6 and 13 of the Convention about the undue length of proceedings and the lack of an effective remedy in this regard. The applicant also complained under Article 6 about the unfairness and arbitrariness of the proceedings. Under Article 1 of Protocol

No. 1 she further complained that the domestic courts’ decisions amounted to a violation of her right to peaceful enjoyment of her possessions. In particular, she complained that the contract of donation was unlawful, since it was not signed, arguing that her father would never give away his property. Lastly, she requested the re-opening of the domestic proceedings.

THE LAW

Further to the communication of the case under Rule

54

§

2

(b) of the Rules of Court, the Government argued that the applicant’s right to a trial within a reasonable time had not been infringed and the application should be rejected as unsubstantiated. The applicant contested this argument.

The Court observes that the time to be taken in consideration started on 26 August 2002, when the proceedings were instituted, and ended on 19

February 2010, the date when the Constitutional Court’s decision was issued. The proceedings therefore lasted seven years and six months at four levels of jurisdiction.

The Court recalls that the “reasonable” length of proceedings must be assessed in accordance with the circumstances of the case and the following criteria: the complexity of the case, the behaviour of the applicant and that of the competent authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see,

among many other authorities

,

Frydlender v. France

[GC], no.

30979/96, §

43, ECHR 2000-VII).

As to the conduct of the applicant, the Court finds that the only period that can be attributable to the applicant is the one month delay when she was requested to modify the appeal on points of law.

As to the conduct of the domestic courts the Court observes that it did not take any of the instances more than three years to deliver their decision. Having regard to the latter and the Court’s case-law (see for example

L.Z.

v.

Slovakia

, no. 27753/06, 27 September 2011; and

Lyszczyna

v.

Germany

, no.

34863/04, 4 January 2008) the Court considers that regardless of some delays in the proceedings the overall length of seven years and five months at four levels of jurisdiction did not exceed what could be considered reasonable.

The Court therefore finds that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected under Article 35 § 4 of the Convention.

As to the complaint regarding the lack of effective remedies the Court recalls that Article 13 requires the State to provide an effective legal remedy to deal with the substance of an “arguable complaint” under the Convention and to grant appropriate relief (see

Sürmeli v. Germany

[GC], no. 75529/01, §

98, 8 June 2006). Considering that the complaint about the excessive length of the proceedings is inadmissible as manifestly ill-founded, the Court finds that the applicant did not have an arguable claim that his right to an effective remedy within the meaning of Article 13 was violated. Therefore, this claim does not reveal any appearance of violation of this provision.

Accordingly, this complaint is manifestly ill-founded and must be declared inadmissible in the meaning of Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

Having regard to all material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court considers that this part of the application does not disclose any appearance of a

violation of the

Convention. It follows that it is inadmissible under Article 35 § 3 (a) as manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

Stephen Phillips

Ann Power-Forde

Deputy Registrar

President