AFFAIRE GOMES DARA c. PORTUGAL

SECȚIUNEA 2 GOMES DARA c. PORTUGALIA Cerere nr. 68415/10 HOTĂRÂREA STRASBURG 4 decembrie 2012 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gomes Dara c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în cadrul Comitetului Consiliului la 13 noiembrie 2012, a luat hotărârea în acest sens, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 68415/10) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, Manuel Oliveira Gomes Dara, a sesizat Curtea la data de 13 noiembrie 2010 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat de dl T. F. Machado, avocat în Porto. Guvernul portughez (atîlul) a fost reprezentat de agentul său, dl Carvalho, procuror general adjunct. La 18 octombrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. Reclamantul s-a născut în 1935 și locuiește în Vila Nova de Gaia (Portugalia). În iunie 2000, a fost numit în fața Tribunalului din Matosinhos în cadrul unei acțiuni în răspundere civilă legate de o succesiune în litigiu. Printr-o ordonanță din 27 iunie 2005, instanța a considerat că reclamanții nu aveau calitatea de a acționa. Aceștia din urmă au făcut apel la ordonanța în fața instanței judecătorești din Porto, care, prin Hotărârea din 14 februarie 2006, a anulat ordonanța și a retrimis cauza în primă instanță. La 30 august 2006, Tribunalul din Matosinhos a emis o hotărâre prin care se menționa faptele care fuseseră stabilite și cele care rămăseseră de stabilit (despacho saneador). Ședințele au început la 19 februarie 2010. La 7 iulie 2010, instanța a pronunțat sentința. 10. La 6 septembrie 2010, reclamanții au interceptat apelul de pronunțare a sentinței în fața instanței de apel din Porto. 11. Ultimele informații primite, care datează din 10 aprilie 2012, ar fi încă în curs de desfășurare. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIA 12. Reclamantul susține că durata procedurii civile a încălcat principiul Invocând art. 13 din Convenție, acesta denunță, de asemenea, eficiența, la nivel intern, a acțiunii în răspundere extracontractuală pentru a contesta durata excesivă a unei proceduri. În sprijinul afirmațiilor sale, reclamantul invocă, de asemenea, încălcarea articolelor 14, 17, 34, 35, 41, 46 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție. 13. Stăpâna calificării juridice a faptelor cauzei (Guerra și alții c. Italia , 19 februarie 1998, § 44, Rec., 1998, § 44, Rec., 1998, I), Curtea consideră că cauza trebuie examinată numai în lumina articolelor 6 alineatul (1) și 13 din Convenție ale căror dispoziții relevante în speță se citesc după cum urmează art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 13 Cu privire la admisibilitate14, guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul a omis să introducă o acțiune în răspundere extracontractuală la nivel intern pentru a se plânge de durata procedurii în litigiu, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție. 15. Curtea amintește că, în termenii articolului 35 1 din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este înțeles în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. 16. Cu toate acestea, Curtea consideră că, în speță, excepția de la neobosirea căilor de atac interne este strâns legată de fundamentul Ö articolului 13 din Convenție. Având în vedere afinitățile strânse pe care le prezintă articolele 35 alineatul (1) și 13 din Convenție (Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 152, CEDH 2000 XI), prin urmare, Curtea își va relua examinarea cu privire la acest punct în cadrul examinării fondului cauzei. 17. Curtea constată că obiecțiunile deduse din încălcarea articolelor 1 și 13 din Convenție nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond Cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția 18. Reclamantul denunță durata excesivă a procedurii în fața tribunalului din Matosinhos. 19. Guvernul recunoaște că procedura a suferit câteva întârzieri. Cu toate acestea, consideră că cauza are o anumită complexitate și că părțile au manifestat uneori o atitudine executorie. 20. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început în iunie 2000 și nu a încetat încă la 10 aprilie 2012. Prin urmare, aceasta a durat deja aproximativ 11 ani și 10 luni pentru două organisme sesizate. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 23. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la încălcarea articolului 13 din Convenție 24. Reclamantul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală nu poate constitui o cale de atac efectivă, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru a sancționa durata excesivă a unei proceduri judiciare. 25. Guvernul contestă teza reclamantului. 26. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1), de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia , citată anterior, punctul 156. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea, printre altele, Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia, 3362/06, 10 iunie 2008) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. Astfel, în speță, Curtea consideră că aciunea în răspundere extracontractuală a lalui nu constituia o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenie în cazul de față. 27. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenia. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 200 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit și solicită aceeași sumă din cauza prejudiciului moral. 30. Guvernul contestă aceste pretenții, considerând-le exagerate. 31. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 8 000 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 32. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții 33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedură în fața Curții și acordul cu reclamantul. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA LA L în ceea ce privește încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume 8 000 EUR (8 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 1 000 EUR (mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 decembrie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

GOMES DARA c. PORTUGAL

(

Requête n

o

68415/10)

ARRÊT

STRASBOURG

4 décembre 2012

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Gomes Dara c. Portugal,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de

:

Dragoljub Popović,

président,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Helen Keller,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe

de section,

Après en avoir délibéré en comité du conseil le 13 novembre 2012,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

68415/10) dirigée contre la République portugaise et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Manuel Oliveira Gomes Dara («

le requérant

»), a saisi la Cour le 13

novembre 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

T. F. Machado, avocat à Porto. Le gouvernement portugais («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

M.

F.

Carvalho, procureur général adjoint.

3.

Le 18 octobre 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1935 et réside à Vila Nova de Gaia (Portugal).

5.

En juin 2000, il fut assigné devant le tribunal de Matosinhos dans le cadre d’une action en responsabilité civile liée à une succession litigieuse.

6.

Par une ordonnance du 27 juin 2005, le tribunal considéra que les demandeurs n’avaient pas qualité pour agir. Ces derniers firent appel de l’ordonnance devant la cour d’appel de Porto, laquelle par arrêt du 14

février 2006 annula l’ordonnance et renvoya l’affaire en première instance.

7.

Le 30 août 2006, le tribunal de Matosinhos rendit une ordonnance en relevant les faits qui étaient établis et ceux qui restaient à établir (

despacho saneador).

8.

Les audiences commencèrent le 19 février 2010.

9.

Le 7 juillet 2010, le tribunal prononça son jugement.

10.

Le 6 septembre 2010, les demandeurs interjetèrent appel du jugement devant la cour d’appel de Porto.

11.

Aux dernières nouvelles reçues, lesquelles remontent au 10 avril 2012, la procédure serait toujours pendante.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION

12.

Le requérant allègue que la durée de la procédure civile a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Invoquant l’article 13 de la Convention, il dénonce également l’inefficacité, au niveau interne, de l’action en responsabilité extracontractuelle pour contester la durée excessive d’une procédure. A l’appui de ses allégations, le requérant invoque également la violation des articles 14, 17, 34, 35, 41, 46 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention.

13.

Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause (

Guerra et autres c. Italie

, 19 février 1998, § 44, Recueil des arrêts et décisions 1998

‑

I), la Cour estime que l’affaire doit être examinée uniquement à la lumière des articles 6 § 1 et 13 de la Convention dont les dispositions pertinentes en l’espèce se lisent comme suit

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 13

« Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale (...) »

A.

Sur la recevabilité

14.

Le Gouvernement soulève une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes en faisant valoir que le requérant a omis d’introduire une action en responsabilité extracontractuelle au niveau interne pour se plaindre de la durée de la procédure litigieuse, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention.

15.

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35

§

1 de la Convention, elle «

ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes tel qu’il est entendu selon les principes de droit international généralement reconnus, et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive.

»

16.

En l’espèce, la Cour estime toutefois que l’exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes est étroitement liée au bien-fondé du grief tiré de l’article 13 de la Convention. Compte tenu des affinités étroites que présentent les articles 35 § 1 et 13 de la Convention (

Kudła c.

Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 152, CEDH 2000

‑

XI), la Cour reprendra donc ci-après son examen sur ce point dans le cadre de l’examen du fond de l’affaire.

17.

La Cour constate que les griefs déduits de la violation des articles

6

§

1 et 13 de la Convention ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.

B.

Sur le fond

1.

Sur la violation de l’article 6 § 1 de la Convention

18.

Le requérant dénonce la durée excessive de la procédure devant le tribunal de Matosinhos.

19.

Le Gouvernement admet que la procédure a connu quelques retards. Il estime néanmoins que l’affaire revêt une certaine complexité et que les parties ont parfois montré une attitude procédurière.

20.

La période à considérer a débuté en juin 2000 et n’avait pas encore pris fin au 10 avril 2012. Elle a donc, à cette dernière date, déjà duré environ 11 années et 10 mois, pour deux instances saisies.

21.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

22.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6

§

1

de la Convention (voir

Frydlender

précité).

23.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

2.

Sur la violation de l’article 13 de la Convention

24.

Le requérant soutient que l’action en responsabilité extracontractuelle ne saurait constituer un recours « effectif », au sens de l’article 13 de la Convention, pour faire sanctionner la durée excessive d’une procédure judiciaire.

25.

Le Gouvernement conteste la thèse du requérant.

26.

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir

Kudła c. Pologne

, précité, § 156). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir parmi d’autres,

Martins Castro et Alves Correia de Castro c. Portugal

, n

o

33729/06, 10 juin 2008) et ne voit pas de raison de parvenir à une conclusion différente dans le cas présent. Ainsi, en l’espèce, la Cour estime que l’action en responsabilité extracontractuelle de l’Etat ne constituait pas un recours « effectif » au sens de l’article 13 de la Convention dans le cas d’espèce.

27.

Partant, il y a eu violation de l’article 13 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

28.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

29.

Le requérant réclame 200 0000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’il aurait subi. Il réclame la même somme au titre du dommage moral.

30.

Le Gouvernement conteste ces prétentions, les jugeant exagérées.

31.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 8

000 EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

32.

Le requérant demande également 3

000 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour.

33.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

34.

Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable la somme de 1

000 EUR pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

35.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ,

1.

Joint

au fond l’exception préliminaire du Gouvernement tiré du non-épuisement des voies de recours internes et la rejette

;

2.

Déclare

la requête recevable

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

4.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention

;

5.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, les sommes suivantes

:

i)

8 0000 EUR (huit mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

ii)

1 000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 décembre 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Françoise Elens-Passos

Dragoljub Popović

Greffière adjointe

Président