AFFAIRE GUADAGNINO CONTRE L' ITALIE ET LA FRANCE

Rezoluția CM/ResDH(2012)194 [1] Guadaggno împotriva Italiei și Franța Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (Recherche n 2555/03, Hotărârea din 18 ianuarie 2011, definitivă la 20 iunie 2011) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă, care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată (a se vedea documentul DH-DD(2012) 459F prin care se reamintește obligația statului pârât, în temeiul articolului 46 alineatul (3) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in integrum ; și măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare care au invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2012) 459F S DECLAMENTUL cu privire la faptul că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în această cauză și DECIDE d o n cu privire la examinarea cazului. CAUZA GUADAGNINO CONTRA ITALIA ȘI FRANȚA [2] Recuperarea 2555/03 Hotărârea din 18 ianuarie 2011, definitivă la 20 iunie 2011 BI Această cauză se referă la încălcarea dreptului recurentei la un proces echitabil din cauza faptului că Curtea de Casație italiană a examinat (în 1997 și 1998) judecătorii italieni incompetenți pentru a-și formula cererile, având ca obiect refacerea carierei și anularea concedierii (violarea articolului 6 alineatul (1) în raport cu Italia). Curtea de Casație din Italia, sesizată prin regulament de competență (regolamento di giurisdizione), a hotărât că cererile, privind refacerea carierei și concedierea recurentei nu erau de competența judecătorului italian, ci de cea a judecătorului francez; în schimb, în ceea ce privește plata retribuțiilor, judecătorul italian era competent; retribuțiile solicitate ar fi putut fi obținute de reclamanta judecătorului italian, în urma hotărârii n.120/99 a Curții de Casație. Pe de altă parte, Consiliul de Stat francez, căruia reclamanta i-a propus ulterior toate cererile, și-a declinat, la rândul său, competența. Cu toate acestea, Curtea Europeană a constatat că instanțele publice franceze erau, de asemenea, competente în speță, dar că reclamanta nu a epuizat această cale de atac. II. Măsuri individuale Cu titlu de satisfacție echitabilă, Curtea a alocat o sumă recurentei pentru daune materiale (pierdere de noroc) și moral. Suma acordată de Curte a fost plătită la 21/07/2011. Recurenta a depășit de mult vârsta de pensionare. Prin urmare, nu ar avea loc o reintegrare în postul său de muncă în școala franceză din Roma. În acest caz, autoritățile consideră că nu este necesară nicio altă măsură cu caracter individual. III. Măsuri generale Curtea de Casație aplicase, în speță, principiile stabilite în mai multe hotărâri privind imunitatea statelor, astfel cum rezultă în special din Convenția Națiunilor Unite din 2004. Cu toate acestea, Curtea Europeană a afirmat că este necesar să se caute, atunci când aplicarea principiului imunității jurisdicționale a statului în cauză împiedică dreptul de acces la justiție, în cazul în care circumstanțele cauzei justifică acest lucru. Este evident că încălcarea, evaluată de Curte, depinde de o interpretare a principiilor care decurg din imunitatea judiciară a statelor, considerată disproporționată din cauza scopului limitărilor suveranității, considerând în același timp că nu este vorba despre un resortisant al statului angajator și că nu există nicio presupunere că funcțiile exercitate de aceasta erau deținute de autoritatea publică sau erau legate de interesele superioare ale Franței (§72 din hotărârea pronunțată). În acest sens, este vorba despre difuzarea principiilor de interpretare a unui tratat internațional, în conformitate cu principiile care decurg din Convenție. Difuzarea hotărârii Curții pe site-ul internet al Curții de Casație și pe alte site-uri instituționale, precum și traducerea acesteia în italiană, și faptul că hotărârea chiar face obiectul unor dezbateri între magistrați, avocați și academicieni constituie o măsură adecvată și suficientă. http://www.giustizia.it/giustizia/it/mg_1_20_1.wp;jsesid=156CC587760F743BF0627CC9A6736F7C.ajpAL05?previziousPage=mg_1_20&contentId=SDU619969 http://aldricus.com/2012/04/07/imunita-3/ http://www.biblio.liuc.it/scripts/essper/ricerca.asp?tipo=scheda&codice=11222907 http://www.marinacastellaneta.it/sulimunita-dalla-giurisdizione-nei-raporti-di-lavoro-interferente-la-cedu.html În aceste circumstanțe, Italia consideră că executarea hotărârii nu necesită adoptarea de alte măsuri generale. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 decembrie 2012 în cadrul celei de a 1157-a reuniuni a reprezentanților miniștrilor. [2] Cererea a fost declarată inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva Franței.

Résolution CM/ResDH(2012)194

[1]

Guadagnigno contre Italie et France

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

(Requête n

o

2555/03, arrêt du 18 janvier 2011, définitif le 20 juin 2011)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»),

Vu l’arrêt définitif, qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée (voir document

DH-DD(2012)459F

)

;

Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe

1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire

:

-

de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par

restitutio in integrum

; et

-

de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables

;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnées

;

Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document

DH-DD(2012)459F

)

;

S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées

;

DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

AFFAIRE GUADAGNINO CONTRE ITALIE ET FRANCE

1

[2]

Requête 2555/03

Arrêt du 18 janvier 2011, définitif le 20 juin 2011

BILAN D’ACTION

I.

Description de l’affaire

Cette affaire concerne la violation du droit de la requérante à un procès équitable du fait que la Cour de Cassation italienne a considéré (en 1997 et 1998) les juges italiens incompétents pour trancher ses demandes, tendant à la reconstitution de carrière et à l’annulation du licenciement (violation de l’article 6§1, par rapport à l’Italie).

La Cour de Cassation italienne, saisie par règlement de compétence (regolamento di giurisdizione), avait jugé que les demandes, concernant la reconstitution de la carrière et le licenciement de la requérante ne relevaient pas de la compétence du juge italien, mais de celle du juge français; en revanche, en ce qui concerne le paiement des rétributions, le juge italien était compétent ; les rétributions demandées auraient pu être obtenues par la requérante du juge italien, à la suite de l’arrêt n.120/99 de la Cour de Cassation.

Par ailleurs, le Conseil d’Etat français, auquel la requérante avait ensuite proposé toutes ses demandes, avait à son tour décliné sa compétence.

Toutefois la Cour européenne a constaté que les juridictions prud’homales françaises étaient aussi compétentes en l’espèce, mais que la requérante n’avait pas épuisé cette voie de recours.

II. Mesures individuelles

Au titre de la satisfaction équitable, la Cour a alloué une somme à la requérante pour dommage matériel (perte de chance) et moral.

Le montant accordé par la Cour a été payé le 21/07/2011.

La requérante a désormais dépassé depuis longtemps l’âge de la retraite. Il n’y aurait donc pas lieu à une réintégration dans son poste de travail dans l’Ecole Française de Rome.

Les autorités considèrent qu’aucune autre mesure de caractère individuel n’est nécessaire dans cette affaire.

III. Mesures générales

La Cour de Cassation avait appliqué, en l’espèce, les principes établis dans plusieurs arrêts sur l’immunité des Etats, tels que découlant notamment de la Convention des Nations-Unies de 2004.

Mais la Cour européenne a affirmé qu’il faut rechercher, quand l’application du principe de l’immunité juridictionnelle de l’Etat entrave le droit d’accès à la justice, si les circonstances de la cause justifiaient pareille entrave.

Il ressort clairement que la violation, évaluée par la Cour, dépend d’une interprétation des principes découlant de l’immunité juridictionnelle des Etats, considérée disproportionnée en raison du but des limitations de souveraineté, tout en considérant que l’intéressée n’était pas une ressortissante de l’Etat employeur et que rien ne fait présumer que les fonctions exercées par celle-ci relevaient de la puissance publique ou étaient liées aux intérêts supérieurs de la France (§72 de l’arrêt).

L’arrêt ne demande pas des réformes de loi ou des mesures d’organisation.

Il s’agit de diffuser les principes d’interprétation d’un traité international, en conformité avec les principes découlant de la Convention.

La diffusion de l’arrêt de la Cour sur le site internet de la Cour de Cassation et sur d’autres sites institutionnels, ainsi que sa traduction en italien, et le fait que l’arrêt même fasse l’objet de débats parmi les magistrats, les avocats et les académiciens constitue une mesure adéquate et suffisante.

http://www.giustizia.it/giustizia/it/mg_1_20_1.wp;jsessionid=156CC587760F743BF0627CC9A6736F7C.ajpAL05?previsiousPage=mg_1_20&contentId=SDU619969

http://aldricus.com/2012/04/07/immunita-3/

http://www.biblio.liuc.it/scripts/essper/ricerca.asp?tipo=scheda&codice=11222907

http://www.marinacastellaneta.it/sullimmunita-dalla-giurisdizione-nei-rapporti-di-lavoro-interviene-la-cedu.html

Dans ces circonstances, l’Italie considère que l’exécution de l’arrêt ne requiert pas l’adoption d’autres mesures générales.

[1]

Adoptée par le Comité des Ministres le 6 décembre 2012 lors de la 1157e réunion des Délégués des Ministres.

[2]

La requête a été déclaré irrecevable pour autant qu'elle est dirigée contre la France.