Mancel și Branquart împotriva Franței

Rezoluția CM/ResDH(2012)176 [1] Mancel și Branquart împotriva Franței Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (Recherche n 22349/06, Hotărârea din 24 iunie 2010, definitivă la 22 noiembrie 2010) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă, care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată (a se vedea documentul DH-DD(2012) 961F care reamintește obligaia de a se adresa statului pârât, în temeiul articolului 46 alineatul (1) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in integrum ; și măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare ;

Am invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2012)961F SlF, asigurându-se că au fost adoptate toate măsurile prevăzute la art. 46 alineatul (1); DECLAMENTUL pe care și l-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în această cauză și DECIDE dÂn . Mancel și Branquart împotriva Franței (n 22349/06) Hotărârea din 24 iunie 2010 devenită definitivă la 22 noiembrie 2010 Biland d 1, dnii Mancel și Branquart susțineau că formarea Curții de Casație care a confirmat condamnarea lor penală nu a fost imparțială, deoarece șapte din nouă judecători judecaseră deja în cadrul unui prim recurs în cauză.

Curtea a considerat că, în urma primului recurs, Curtea de Casație și-a exprimat hotărârea în lumina elementelor faptice cu privire la realitatea în care persoana în cauză a fost luată în mod ilegal în detrimentul reclamanților, prezentând atât elementul material, cât și cel moral al infracțiunii. Ca urmare a celui de-al doilea recurs, Curtea de Casație a fost invitată din nou să verifice acțiunea Tribunalului de Primă Instanță de trimitere a elementelor constitutive ale dreptului comunitar, ceea ce era de natură să creeze îndoieli justificate în rândul reclamanților cu privire la imparțialitatea Curții de Casație în ceea ce privește decizia luată în cadrul celui de-al doilea recurs. Prin urmare, Comisia a considerat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție.

Măsuri individuale Plata satisfacției echitabile Curtea a alocat fiecărui reclamant o satisfacție echitabilă de 3000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. La 22 aprilie 2011, fiecare reclamant a plătit o sumă de 3025.38 EUR, inclusiv 25.38 EUR pentru dobânzi moratoriu. Curtea a indicat că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat de reclamanți și, prin urmare, a respins cererea acestora în acest sens. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta a considerat că "este suficient de reparată de constatarea încălcării" la care a ajuns. În plus, reclamanții au avut posibilitatea de a solicita reexaminarea cauzei lor ca urmare a hotărârii Curții Europene, în temeiul articolelor L 626-1 și următoarele din Codul de procedură penală.

În consecință, guvernul consideră că a executat toate măsurile individuale care rezultă din hotărârea Curții Europene. II. Măsuri generale privind difuzarea Ar trebui remarcat faptul că autoritățile franceze publică în mod sistematic hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului și le difuzează autorităților în cauză. Această hotărâre a fost comunicată în special Ministerului Justiției. Pe de altă parte, este disponibilă și prin intermediul site-ului larg public de acces la dreptul În ceea ce privește celelalte măsuri generale Funcționarea camerelor civile și criminale ale Curții de Casație a evoluat pentru a ține seama de această decizie.

În conformitate cu articolul L. 431.6 din Codul privind organizarea judiciară (creat ulterior faptelor din speță de art. 1 din Ordonanța nr. 2006-673 din 8 iunie 2006), în cazul în care hotărârea Curții de trimitere este atacată pe aceleași motive ca și hotărârea pronunțată de instanța de trimitere, trimiterea la Adunarea Plenară a Curții de Casație trebuie ordonată. Este de regulă că formarea de judecată nu cuprinde nici unul dintre magistrații care au stat la examinarea primului recurs.

În cazul în care mijloacele utilizate pentru a contesta hotărârea sunt diferite de cele prezentate în cadrul primului recurs, Curtea de Casație și-a asumat angajamentul ca camerele să ia o hotărâre într-o compunere care nu include consilierii care au stat la examinarea primului recurs, în special în cazurile în care aspectele ridicate conduc la examinarea unei probleme de drept apropiate de cea deja prezentată Curții sau în cazul în care motivul invocat privește fapte asupra cărora Curtea și-a exprimat deja aprecierea. III. Concluziile Tribunalului de Primă Instanță Guvernul consideră că au fost luate toate măsurile necesare în vederea executării hotărârii Curții și că Franța și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

[1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 decembrie 2012 în cadrul celei de a 1157-a reuniuni a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2012)176 [1] Mancel et Branquart contre France Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme (Requête n o 22349/06, arrêt du 24 juin 2010, définitif le 22 novembre 2010) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour »), Vu l’arrêt définitif, qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée (voir document DH-DD(2012)961F ) ; Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnées ;

Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document DH-DD(2012)961F ) ; S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées ; DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et DECIDE d’en clore l’examen. Mancel et Branquart contre France (n o 22349/06) Arrêt du 24 juin 2010 devenu définitif le 22 novembre 2010 Bilan d’action du gouvernement français Invoquant l’article 6 § 1, MM. Mancel et Branquart soutenaient que la formation de la Cour de cassation ayant confirmé leur condamnation pénale n’était pas impartiale, du fait que sept juges sur neuf avaient déjà statué dans le cadre d’un premier pourvoi dans l’affaire.

La Cour a estimé que suite au premier pourvoi, la Cour de cassation s’était prononcée au regard des éléments factuels sur la réalité de l’infraction de prise illégale d’intérêts reprochée aux requérants, en caractérisant à la fois l’élément matériel et moral du délit. Suite au deuxième pourvoi, la Cour de cassation avait été amenée une nouvelle fois à vérifier l’appréciation, par la cour d’appel de renvoi, des éléments constitutifs de l’infraction ce qui était de nature à créer des doutes justifiés chez les requérants sur l’impartialité de la Cour de cassation quant à sa décision prise dans le cadre du second pourvoi. Elle a par conséquent jugé qu’il y avait violation de l’article 6§1 de la Convention.

I. Mesures de caractère individuel 1. Le paiement de la satisfaction équitable La Cour a alloué à chaque requérant une satisfaction équitable de 3000 euros au titre des frais et dépens. Une somme de 3025.38 € a été versée à chaque requérant le 22 avril 2011, comprenant 25.38 euros payés au titre des intérêts moratoires. 2. Les autres mesures éventuelles La Cour a indiqué qu’elle n’apercevait pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué par les requérants. Elle a en conséquence rejeté leur demande à ce titre. S’agissant du dommage moral, elle l’a estimé " suffisamment réparé par le constat de violation " auquel elle est parvenue. Les requérants ont par ailleurs eu la possibilité de demander le réexamen de leur affaire suite à l’arrêt de la Cour européenne, en vertu des articles L 626-1 et suivants du Code de procédure pénale.

En conséquence, le gouvernement estime avoir exécuté l’ensemble des mesures individuelles résultant de l’arrêt. II. Mesures de caractère général 1. Sur la diffusion Il convient de noter que les autorités françaises publient systématiquement les arrêts de la Cour européenne des Droits de l’Homme et les diffusent aux autorités concernées. Cet arrêt a été notamment communiqué au ministère de la Justice. Par ailleurs, il est également disponible par l’intermédiaire du site grand public d’accès au droit « Légifrance » et sur le site de la Cour de cassation (rubrique observatoire du Droit Européen). 2. Sur les autres mesures générales Le fonctionnement des chambres civiles et criminelles de la Cour de cassation a évolué pour tenir compte de cette décision.

Conformément à l’article L. 431.6 du Code de l’organisation judiciaire (créé postérieurement aux faits de l’espèce par l’article 1 de l’ordonnance n o 2006-673 du 8 juin 2006), dans le cas où l’arrêt de Cour de renvoi est attaqué sur les mêmes moyens que la décision rendue par la juridiction de renvoi, le renvoi devant l’assemblée plénière de la Cour de cassation doit être ordonné. Il est alors de règle que la formation de jugement ne comprend aucun des magistrats ayant siégé lors de l’examen du premier pourvoi.

Lorsque les moyens utilisés pour contester l’arrêt sont différents de ceux présentés dans le cadre du premier pourvoi, la Cour de cassation s’est engagée à ce que les chambres statuent dans une composition ne comprenant pas les conseillers qui ont siégé lors de l’examen du premier pourvoi notamment dans les cas où les questions soulevées conduisent à examiner une question de droit proche de celle qui a été déjà soumise à la Cour ou si le moyen soulevé concerne des faits sur lesquels la Cour a déjà porté son appréciation. III. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement considère que toutes les mesures nécessaires en vue de l’exécution de l’arrêt de la Cour ont été prises, et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1] Adoptée par le Comité des Ministres le 6 décembre 2012 lors de la 1157e réunion des Délégués des Ministres.