AFFAIRE BAUCHER CONTRE LA FRANCE

Rezoluția CM/ResDH(2012)122 [1] Baucher împotriva Franței Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (Recherche n 53640/00, Hotărârea din 24 iulie 2007, definitivă la 24 octombrie 2007) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă, care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată (a se vedea documentul DH-DD(2012)632F) ; reamintind obligația statului pârât în temeiul articolului 46 alineatul (1) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in integrum ; și măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare ; Am invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte, efectuate în condiții care par a fi acceptate de reclamant (a se vedea documentul DH-DD(2012)632F ); Având în vedere faptul că toate măsurile impuse de art. 46 alineatul (1) au fost adoptate DECURSĂ quelle a îndeplinit funcțiile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în această cauză și DECIDE de la: . Baucher împotriva Franței (53640/00) Hotărârea din 24 iulie 2007 devenit definitiv la 24 octombrie 2007 - Bilanțul de acțiune Cererea se referă la o încălcare a dreptului la un proces echitabil [art. 6 alineatul (1) și alineatul (3) litera (b) ], în măsura în care reclamantul nu a putut avea cunoștință de motivarea condamnării sale de către instanța judiciară în primă instanță înainte de expirarea termenului de 10 zile de la pronunțarea hotărârii. Reclamantul ar fi avut ca unic rezultat recursul cu titlu conservator, fără a cunoaște nici un element al motivării reținute de instanță; în statul de drept la acea dată, acest lucru ar fi expus, totuși, un risc de agravare a pedepsei sale de către Curtea de apel, fără ca acesta să fi putut măsura în prealabil șansele sale de succes. I. Măsuri cu caracter individual Plata satisfacției echitabile Curtea a acordat reclamantului o sumă totală de 4 500 de euro, din care 1 500 de euro pentru prejudiciul moral și 3 000 de euro pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. "Comisia nu poate specula cu privire la rezultatul procedurii incriminate în cazul în care aceasta ar fi respectat convenția." În conformitate cu articolele L 626-1 și următoarele din Codul de procedură penală, reclamantul are posibilitatea de a solicita reexaminarea condamnării sale ca urmare a hotărârii Curții. Guvernul consideră, prin urmare, că este necesară o altă măsură individuală. II. Măsuri cu caracter general Difuzarea Lawrence a fost publicat pe site-ul juridic specializat Legifrance și a fost comentat în mai multe reviste specializate (D. 2007. Aj. 2305, obs. dl Lena ; AJ penal 2007. 529, obs. C. Pureron ; JCP 2008. I. 110, n F. Sudre. Tribunalul a fost, de asemenea, transmis Curții de Casație astfel încât aceasta să reamintească instanțelor necesitatea de a pronunța minutele hotărârii în termenele prevăzute. În raportul său anual pe 2010 intitulat "Dreptul de a cunoaște" (p 228), Curtea de Casație revine asupra acestui punct: Motivația hotărârilor instanțelor de aplicare a legii permite pârâtului să știe din ce motive a fost condamnat sau persoanei acuzate să cunoască motivele detenției sale provizorii. Aceasta permite, de asemenea, să se bucure de oportunitatea de a exercita o cale de atac împotriva unei decizii (CEDH, 24 iulie 2007, Baucher c. Franța, cererea nr. 53640/00). Dreptul de a cunoaște ca fiind dreptul de a cunoaște raționamentul care a condus la pronunțarea unei hotărâri penale atât la anchetat, cât și la partea civilă, la ministerul public sau la societate în ansamblul său, justiția fiind pronunțată în numele poporului francez Celelalte măsuri generale În conformitate cu nota pe bună dreptate a Curții, Codul de procedură penală prevede în mod expres la art. 486 că, după ce a fost semnată de președinte și de grefier, minutul este depus la grefa Tribunalului în termen de cel mult trei zile de la pronunțarea hotărârii Prin urmare, în stadiul actual al dreptului în vigoare, recurentul trebuie să aibă cunoștință de motivarea hotărârii înainte de a face apel la decizie, în termen de 10 zile. Cu toate acestea, Curtea a constatat că, în speță, reclamantul nu a putut obține hotărârea în cauză înainte de expirarea termenului de recurs și că " singura lectură în land a sistemului de judecată al instanței de corecție înainte de expirarea termenului de recurs a încălcat dreptul la apărare al reclamantului (§49)." În cazul în care, la momentul faptelor, Curtea a statuat că cererea cu titlu conservator nu constituia o cale de atac de natură să garanteze dreptul la apărare, în măsura în care reclamantul și-a intensificat pedeapsa (§ 48), guvernul subliniază că legea din 15 iunie 2000, ulterior faptelor din speță, a modificat art. 500-1 din Codul de procedură penală. De acum înainte, dacă apelantul se retrage din apelul său principal în termen de o lună, acest lucru conduce la caducitatea apelurilor incidente, inclusiv a procurorului public. L a executării acestei hotărâri nu face apel la alte măsuri generale. Prin urmare, guvernul consideră că hotărârea a fost executată. [1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 26 septembrie 2012, cu ocazia celei de-a 1150-a ședințe a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2012)122

[1]

Baucher contre France

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

(Requête n

o

53640/00, arrêt du 24 juillet 2007, définitif le 24 octobre 2007)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»),

Vu l’arrêt définitif, qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée (voir document

DH-DD(2012)632F

) ;

Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe

1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire

:

-

de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences,

dans la mesure du possible par

restitutio in integrum

; et

-

de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnées

;

Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt, y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, effectué dans des conditions qui semblent acceptées par le requérant (voir document

DH-DD(2012)632F

) ;

S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées

;

DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

Baucher contre France (53640/00)

Arrêt du 24 juillet 2007 devenu définitif le 24 octobre 2007 - Bilan d’action

La requête concerne une violation du droit à un procès équitable (article 6 § 1 et § 3b) dans la mesure où le requérant n’a pas pu avoir connaissance de la motivation de sa condamnation par le tribunal correctionnel en première instance avant l’expiration du délai d’appel de 10 jours à compter du prononce du jugement. Le requérant aurait eu pour seule issue d’interjeter appel à titre conservatoire sans connaitre aucun élément de la motivation retenue par le tribunal ; en l’état du droit à cette époque, cela l’aurait toutefois expose a un risque d’aggravation de sa peine par la Cour d’appel, sans qu’il ait pu au préalable mesurer ses chances de succès.

I. Mesures de caractère individuel

1.

Le paiement de la satisfaction équitable

La Cour a octroyé au requérant une somme totale de 4 500 euros dont 1 500 euros au titre du préjudice moral et 3 000 euros au titre des frais et dépens. La somme a été payée le 21 mai 2008.

2.

Les autres mesures éventuelles

Dans son arrêt, la Cour a rejeté la demande d’indemnisation au titre du préjudice matériel au motif qu’

"elle ne saurait .spéculer sur le résultat auquel la procédure incriminée aurait abouti si celle-ci avait respecté la convention".

En application des articles L 626-1 et suivants du code de procédure pénale, le requérant dispose de la possibilité de solliciter le réexamen de sa condamnation à la suite de l’arrêt de la Cour. Le gouvernement considère en conséquence qu’aucune autre mesure individuelle n’est nécessaire.

II. Mesures de caractère général

1.

La diffusion

L’arrêt a été publié sur le site juridique spécialisé Légifrance et a été commenté dans plusieurs revues spécialisées (D. 2007. Aj. 2305, obs. M. Léna ; AJ pénal 2007. 529, obs. C. Porteron ; JCP 2008. I. 110, n

o

5, obs. F. Sudre). L’arrêt a également été transmis à la Cour de cassation afin qu’elle rappelle aux juridictions la nécessité de rendre les minutes du jugement dans les délais prescrits. Dans son rapport annuel 2010 intitulé « le droit de savoir » (p 228), la Cour de cassation revient sur ce point : «

La motivation des décisions des juridictions répressives permet au prévenu de savoir pour quelles raisons il a été condamné ou à la personne mise en examen de connaître les raisons de son placement en détention provisoire. Elle permet également d’apprécier l’opportunité d’exercer un recours contre une décision (CEDH, 24 juillet 2007, Baucher c. France, requête n

o

53640/00). Le droit de savoir compris comme le droit de connaître le raisonnement ayant conduit au prononcé d’une décision pénale s’adresse tant au mis en cause qu’à la partie civile, au ministère public ou à la société dans son ensemble, la justice étant rendue au nom du peuple français

.»

2.

Les autres mesures générales

Comme le note à juste titre la Cour, le code de procédure pénale prévoit expressément à l’article 486 que

«

après avoir été signée par le président et le greffier, la minute est déposée au greffe du tribunal dans les trois jours au plus tard du prononcé du jugement

». L’état actuel du droit en vigueur permet donc au requérant d’avoir connaissance de la motivation du jugement avant éventuellement de faire appel de la décision, dans un délai de 10 jours. La Cour a cependant constaté qu’en l’espèce, le requérant n’avait pu obtenir le jugement complet avant l’expiration du délai d’appel et que "

la seule lecture à l’audience du dispositif du jugement du tribunal correctionnel avant l’expiration du délai d’appel, avait porté atteinte aux droits de la défense du requérant (§49)"

.

Si à l’époque des faits, la Cour a jugé que l’appel à titre conservatoire ne constituait pas un recours de nature à garantir les droits de la défense, dans la mesure où le requérant s’exposait a une aggravation de la peine (§ 48), le gouvernement souligne que la loi du 15 juin 2000, postérieure aux faits de l’espèce, a modifié l’article 500-1 du code de procédure pénale. Dorénavant, si l’appelant se désiste de son appel principal dans un délai d’un mois, cela entraine la caducité des appels incidents, y compris du ministère public.

L’exécution de cet arrêt n’appelle pas d’autres mesures générales.

Le Gouvernement considère par conséquent que l’arrêt a été exécuté.

[1]

Adoptée par le Comité des Ministres le 26 septembre 2012 lors de la 1150e réunion des Délégués des Ministres.