Evgeni Ivanov și alte 3 cauze împotriva Bulgariei

Rezoluția CM/ResDH(2012) 164 [1] Evgeni Ivanov, Titovi, Özver și Shipkov împotriva Bulgariei Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (Cercetarea nr. 44009/02, Hotărârea din 22/05/2008, definitivă la 22/08/2008 Cerere nr. 347/03, Hotărârea din 25/06/2009, definitivă la 25/09/2009 Cerere n 22774/03, Hotărârea din 22/10/2009, definitivă la 22/01/2010 Cerere n 26483/04, Hotărârea din 24/02/2011) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârile definitive, care au fost transmise de Curte Comitetului în cauzele de mai sus și încălcările constatate (a se vedea documentul DH-DD(2012)908F prin care se reamintește obligația statului pârât în temeiul articolului 46 alineatul (3) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora,

în măsura posibilului de către Restitutio in integrum ; și măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare ; Am invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După ce a examinat bilanțul de acțiune furnizat de guvern indicând măsurile adoptate pentru a executa hotărârile, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2012)908F S DECLARĂ că își îndeplinește funcțiile în temeiul art. 46 alin. (2) din Convenția în aceste cazuri și DECIDE de la: examen. DECIDE DECIDE GRUPE Evgeni Ivanov c. Bulgaria (a se vedea lista din anexă) I: Încălcarea Convenției Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcări ale art. 5, Õ§ 3 și 4 din Convenția.

II. Descrierea cazurilor grupului: Cazurile grupului se referă la durata excesivă a detenției provizorii a reclamanților în perioada 2001-2006, fără ca autoritățile interne să fi furnizat motive relevante și suficiente pentru a justifica menținerea în detenție a persoanelor interesate.

Curtea Europeană a criticat abordarea instanțelor interne care își motivau deciziile în principal pe baza gravității acuzațiilor împotriva reclamanților și a pedepselor pe care acestea le aplicau în caz de condamnare sau considerau că detenția era justificată de faptul că nu a expirat durata maximă prevăzută de lege (încălcarea articolului 5 alineatul (3)). În plus, cauza Evgeni Ivanov se referă la absența unei examinări în termen scurt a instanțelor interne de recurs împotriva detenției introduse de reclamant în 2002 (încălcarea art. 5 §4) III: Măsurile individuale Procedurile penale diligente împotriva reclamanților s-au încheiat: reclamanții au fost repuși în libertate sau nu se mai află reținuți în vederea detenției provizorii; prejudiciul moral suferit de reclamanții care au depus cereri de satisfacție echitabilă a fost compensat de Curtea Europeană; prin urmare, nu pare necesară nicio altă măsură individuală.

IV: Măsurile generale de încălcare a articolului 5 alineatul (3) din tratat: lipsa unor motive pertinente și suficiente pentru menținerea în detenție a reclamanților Măsuri legislative și modificarea jurisprudenței Trebuie remarcat faptul că încălcările articolului 5 alineatul (3) constatate de Curte în acest grup de cauze se referă la perioada imediat după reforma din 2000 a procedurii penale care a introdus o nouă reglementare privind plasarea în detenție provizorie (privind competențele de plasare, motivele de plasare, controlul judiciar etc.). Noile dispoziții privind motivele de detenție provizorie au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000. Începând cu această dată, este posibil să se detenție provizorie în cauzele privind infracțiunile care fac obiectul unei privări de libertate, atunci când rezultă din dosarul cauzei că există un pericol real de a-l vedea pe inculpat fugind de la justiție sau comite o infracțiune.

În cazul în care dovezile din dosar nu demonstrează contrariul, se admite că pericolul real există în anumite cazuri enumerate (de exemplu, atunci când este vorba despre o recidivă periculoasă sau dacă crima comisă este comisă cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 10 ani). Ca urmare a divergențelor în interpretarea acestei noi reglementări, Curtea Supremă de Casație și-a clarificat domeniul de aplicare într-o hotărâre interpretativă din iunie 2002 (hotărârea nr. 2/2002).Înalta instanță a indicat, printre altele, că noua reglementare exclude orice posibilitate de deținere obligatorie și că existența unui pericol real de a-l vedea pe acuzat respinzând de justiție sau comite o infracțiune trebuie dovedită de autorități în fiecare caz (pentru mai multe detalii, a se vedea la sfârșitul Rezoluției CM/ResDH(2007)158).

În 2005, a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală (CPP 2005), care reia în termeni similari reglementarea introdusă în 2000 (a se vedea art. 63 din CPP din 2005). În plus, art. 56 alineatul (3) obligă autoritățile competente să ia în considerare diferitele elemente ale situației personale a pârâtului, cum ar fi starea sa de sănătate, situația sa familială, vârsta sa și alte circumstanțe personale. difuzare și sensibilizare Necesitatea de a se asigura că detenția provizorie se bazează pe motive corespunzătoare și nu se prelungește excesiv a fost subliniată în noile programe de formare (inițială și continuă) pentru judecători și procurori, furnizate de Institutul Național de Justiție.

În scopul prevenirii încălcării articolului 5 CEDO, au fost organizate seminarii și alte activități pe această temă în atenția judecătorilor și a procurorilor.

Încălcarea articolului 5 alineatul (4) măsuri legislative CPP din 2005 prevede termene foarte scurte pentru examinarea cererilor de eliberare în etapa de anchetă preliminară (art. 65). Pe de altă parte, acesta nu prevede un termen specific pentru examinarea cererilor de eliberare în etapa judiciară a cauzei de către instanța sesizată în temeiul procedurii penale (art. 270). Instanța sesizată cu privire la un recurs împotriva tribunalului din fond trebuie să se pronunțe în termen rezonabil, care nu poate depăși o lună [art. 270 în combinație cu 345 alineatul (1) din CPP din 2005]. Măsuri de difuzare și de sensibilizareTraducerea hotărârii Evgeni Ivanov este disponibilă pe site-ul Ministerului Justiției la http://www.justice.government.bg/Traducerea hotărârii a fost difuzată instanțelor sau autorităților competente prin intermediul unei scrisori circulare și are ca obiectiv să atragă atenția instanțelor interne asupra necesității de a se pronunța în scurt timp asupra cererilor de eliberare în instanță a unei proceduri penale.

Având în vedere cele de mai sus, autoritățile bulgare sunt de acord cu privire la faptul că: nu este necesară nicio altă măsură generală pentru executarea acestui grup de hotărâri și că Comitetul de Miniștri poate lua în considerare închiderea procedurii de investigare a cauzelor în cauză. Anexă: Lista cauzelor grupului Evgeni Ivanov Evgeni Ivanov c. Bulgaria, n 44009/02, Hotărârea din 22/05/2008, definitivă la 22/08/2008 Titovi c. Bulgaria, n 3475/03, Hotărârea din 25/06/2009, definitivă la 25/09/2009 Shipkov c. Bulgaria, n 26483/04, Hotărârea din 24/02/2011, definitivă la 24/02/2011 Özver c. Bulgaria, n 22774/03, Hotărârea din 22 octombrie 2009, definitivă la 22 ianuarie 2010 [1] adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 decembrie 2012 în cadrul celei de-a 1157-a ședințe a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2012)164 [1] Evgeni Ivanov, Titovi, Özver et Shipkov contre Bulgarie Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme (Requête n o 44009/02, arrêt du 22/05/2008, définitif le 22/08/2008 Requête n o 3475/03, arrêt du 25/06/2009, définitif le 25/09/2009 Requête n o 22774/03, arrêt du 22/10/2009, définitif le 22/01/2010 Requête n o 26483/04, arrêt du 24/02/2011) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour »), Vu les arrêts définitifs, qui ont été transmis par la Cour au Comité dans les affaires ci-dessus et les violations constatées (voir document DH-DD(2012)908F ) ; Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par restitutio in integrum ;

et - de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnées ; Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter les arrêts y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document DH-DD(2012)908F ) ; S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées ; DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans ces affaires et DECIDE d’en clore l’examen.

BILAN D’ACTION

Groupe Evgeni Ivanov c. Bulgarie (voir liste en annexe) I: Des violations de la Convention La Cour européenne des droits de l’homme a trouvé des violations de l’article 5, §§ 3 et 4 de la Convention. II. Description des affaires du groupe: Les affaires de ce groupe concernent la durée excessive de la détention provisoire des requérants entre 2001 et 2006, sans que les autorités internes aient fourni des raisons pertinentes et suffisantes pour justifier le maintien en détention des intéressés.

La Cour européenne a critiqué l’approche des tribunaux internes qui motivaient leurs décisions essentiellement en se fondant sur la gravité des charges retenues contre les requérants et les peines que ceux-ci encouraient en cas de condamnation ou bien considéraient que la détention se trouvait justifiée par le fait de la non-expiration de la durée maximale prévue par la loi (violations de l’article 5 § 3). En outre, l’affaire Evgeni Ivanov concerne l’absence d’examen « à bref délai » par les tribunaux internes de recours contre la détention introduits par le requérant en 2002 (violation de l’article 5 §4). III : Les mesures individuelles Les procédures pénales diligentées contre les requérants ont pris fin.

Les requérants ont été remis en liberté ou ne se trouvent plus détenus au titre de la détention provisoire. Le préjudice moral subi par les requérants qui ont formulé des demandes de satisfaction équitable a été indemnisé par la Cour européenne. En conséquence, aucune autre mesure individuelle ne semble nécessaire. IV: Les mesures générales 1. Violation de l’article 5 § 3 due à l’absence de motifs pertinents et suffisants pour le maintien en détention des requérants a. Mesures législatives et changement de la jurisprudence Il convient de noter que les violations de l’article 5 § 3 constatées par la Cour dans ce groupe d’affaires concernent la période juste après la réforme d’envergure de la procédure pénale de 2000 qui a introduit une nouvelle réglementation du placement en détention provisoire (relative aux pouvoirs de placement, aux motifs de placement, au contrôle judiciaire, etc.).

Les nouvelles dispositions concernant les raisons de placement en détention provisoire sont entrées en vigueur le 1er janvier 2000. Depuis cette date, il est possible d’ordonner la détention provisoire dans les affaires concernant les crimes passibles d’une privation de liberté, lorsqu’il ressort du dossier de l’affaire qu’il y a un danger réel de voir l’accusé se soustraire à la justice ou commettre un crime. Si les preuves du dossier ne démontrent pas le contraire, il est admis que le danger réel existe dans certains cas énumérés (par exemple lorsqu’il s’agit de « récidive dangereuse » ou encore si le crime commis est passible d’une peine d’emprisonnement de plus de dix ans). Suite à des divergences dans l’interprétation de cette nouvelle réglementation, la Cour suprême de cassation a clarifié sa portée dans un arrêt interprétatif de juin 2002 (arrêt n o 2/2002).

La haute juridiction a indiqué notamment que la nouvelle réglementation exclut toute possibilité de détention obligatoire et que l’existence d’un danger réel de voir l’accusé se soustraire à la justice ou commettre une infraction pénale doit être prouvée par les autorités dans chaque affaire (pour plus de détails, voir l’Annexe I de la Résolution finale CM/ResDH(2007)158). En 2005, un nouvel Code de procédure pénale (CPP de 2005) est entré en vigueur qui reprend en des termes similaires la réglementation introduite en 2000 (voir l’article 63 du CPP de 2005). Par ailleurs, l’article 56 § 3 obligent les autorités compétentes de prendre en compte les différents éléments de la situation personnelle du prévenu, tels que son état de santé, sa situation familiale, son âge, et autres circonstances personnelles.

b. diffusion et sensibilisation La nécessité de veiller à ce que la détention provisoire soit fondée sur des motifs appropriés et ne se prolonge excessivement a été soulignée dans les nouveaux programmes de formation (initiale et continue) pour les juges et les procureurs, dispensée par l’Institut national de la justice. Dans le but de prévenir des violations de l’article 5 CEDH, des séminaires et d’autres activités sur ce sujet ont été organisés à l’intention des juges et des procureurs.

2. Violation de l’article 5 § 4 a. mesures législatives Le CPP de 2005 prévoit des délais très courts pour l’examen des demandes de libération au stade de l’enquête préliminaire – trois jours pour le tribunal de première instance et sept jours pour le tribunal qui statue en appel (Article 65). En revanche, il ne prévoit pas de délai spécifique pour l’examen des demandes de libération au stade judiciaire de l’affaire par le tribunal saisi du fond de la procédure pénale (Article 270). Le tribunal saisi d’un appel contre l’ordonnance d’un tribunal du fond en matière de détention provisoire doit se prononcer « dans un délai raisonnable » qui ne peut pas excéder un mois (article 270 en combinaison avec 345, alinéa 1 du CPP de 2005). b. mesures de diffusion et de sensibilisation La traduction du jugement Evgeni Ivanov est disponible sur le site du Ministère de la Justice à http://www.justice.government.bg/ . La traduction de l’arrêt a été diffusez aux juridictions ou autorités compétentes par le biais d’une lettre circulaire et il a pour objectif d’attirer l’attention des tribunaux internes sur la nécessité de se prononcer dans de brefs délais sur des demandes de libération au stade judiciaire d’une procédure pénale.

Eu égard aux informations ci-dessus, les autorités bulgares sont d’avis qu’aucune autre mesure générale n’est nécessaire pour l’exécution de ce groupe d’arrêts et que le Comité des Ministres peut envisager la clôture de l’examen des affaires en question. Annexe : Liste des affaires du groupe Evgeni Ivanov Evgeni Ivanov c. Bulgarie, n o 44009/02, arrêt du 22/05/2008, définitif le 22/08/2008 Titovi c. Bulgarie, n o 3475/03, arrêt du 25/06/2009, définitif le 25/09/2009 Shipkov c. Bulgarie, n o 26483/04, arrêt du 24/02/2011, définitif le 24/02/2011 Özver c. Bulgarie, n o 22774/03, arrêt du 22 octobre 2009, définitif le 22 janvier 2010 [1] Adoptée par le Comité des Ministres le 6 décembre 2012 lors de la 1157e réunion des Délégués des Ministres.