Ahmad și alții împotriva Germaniei

A cincea secțiune decizia nr. 52390/09 Shaban AHMAD și alții împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care a stat la 11 decembrie 2012 în calitate de comitet compus din: André Potocki, președinte, Angelika Nußberger, Aleš Pejchal, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 septembrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Primul și al doilea reclamant, dl Shaban Ahmad și dna Nazli Beiro, sunt cetățeni sirieni de etnie kurdă născut în 1961 și, respectiv, 1968. Cei de la al treilea la al cincilea solicitant, Alan, Juan și Hevin Ahmad, sunt copiii primului și al doilea reclamant.

S-au născut în Germania în 1996, 2003 și 2006. Toți reclamanții locuiesc împreună în Voerde, Germania. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl M. Karadas, avocat practicant în Duisburg. La 10 noiembrie 2007, reclamanții au solicitat permise de ședere pentru motive umanitare în temeiul articolului 25 alineatul (5) din Legea de Reședință ca deportare nu a fost posibilă pentru motive de fapt. În aceeași zi, reclamanții au solicitat, de asemenea, un permis de ședere în temeiul articolului 104a din Legea de Reședință pentru motive de dificultate. Ei au susținut că statutul lor de reședință ilegală continuă a fost o dificultate deosebită pentru ei. Ei au susținut în detaliu că au fost întotdeauna cooperative cu autoritățile germane.

Raportul reprezentației siriene că prima și a doua solicitanți nu au completat corect documentele fiindcă nu au putut să completeze documente în limba arabă. La 13 martie 2008, administratorul districtului Wesel a refuzat să acorde permise de ședere temporară în temeiul articolului 104a din Legea de rezidență pentru toți reclamanții din cauză că primii și al doilea solicitanți au avut proceduri protrase în mod intenționat pentru eliminarea acestora. Autoritatea a subliniat că reclamanții nu au fost împiedicați să părăsească Germania în mod voluntar. Copiii minori au împărtășit statutul părinților lor și, prin urmare, nu au dreptul independent la un permis de ședere. La 15 aprilie 2008, reclamanții au depus reexaminarea judiciară la Curtea Administrativă Düsseldorf.

Ei au susținut că administratorul districtului Wesel știa bine că procedurile de obținere a documentelor de identitate siriene sunt dificile dacă nu imposibile. Autoritatea a cunoscut că sirienii au acționat arbitrar și ar putea necesita asistență personală în Siria. De asemenea, au susținut că reclamanții minori nu pot fi considerați responsabili pentru presupusul comportament nedrept al părinților lor, primul și al doilea reclamant. La 26 martie 2009, Tribunalul Administrativ Düsseldorf a respins reclamația. Acesta a susținut că reclamanții nu sunt în măsură să fie acordat un permis de ședere temporară, deoarece au obstrucționat în mod eficient procedurile de îndepărtare a acestora. Curtea a considerat în continuare că reclamanții minori au împărtășit statutul de ședere al părinților lor.

Familia formată din părinți și copii minori constituie o „unitate de rezidență” (aufenthaltsrechtliche Schicksalsgemeinschaft La 8 iunie 2009, Curtea Administrativă de Apel din Renania de Nord-Westfalia a refuzat să acorde concediu de recurs. La 4 septembrie 2009, Curtea Constituțională Federală, într-o compoziție a unui grup de trei judecători, a refuzat să revizuiască plângerea constituțională. La 15 iunie 2012, cazul a fost comunicat guvernului pentru observații cu privire la reclamanții al treilea-al cincilea. În observațiile din 3 septembrie 2012, Guvernul a informat Curtea că, la 3 decembrie 2009, toate reclamanții au primit permise de ședere temporară în Germania. Guvernul a subliniat, de asemenea, că reclamantul nu a informat Curtea cu privire la această dezvoltare și a solicitat că cererea este declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție.

Prin scrisoarea din 18 septembrie 2012, reclamanții au exprimat în consecință dorința de a retrage cererea. COMPLAINTE Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 8, 14 și 1 din Protocolul nr. 7, precum și în conformitate cu art. 4 din Protocolul nr. 4 din Convenție, că instanța națională a stabilit greșit că reclamanții au prelungit în mod intenționat procedurile de revocare. Cei de-al treilea la al cincilea reclamant au declarat că nu cunoșteau nici o altă țară decât Germania și au fost complet integrati în societatea germană. Curtea constată că, la 3 decembrie 2009, reclamanții au primit permise de ședere temporară și că acum au exprimat dorința de a retrage prezenta cerere. În consecință, există motive pentru a elimina aplicarea din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, deoarece reclamanții nu intenționează să își continue cererea și în temeiul articolului 37 § 1 litera (b), după cum s-a rezolvat problema.

În plus, nici o circumstanță specială referitoare la respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune Curtea să continue examinarea cazului în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă Pentru aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Stephen Phillips André Potocki Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 52390/09 Shaban AHMAD and others against Germany The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 11 December 2012 as a Committee composed of: André Potocki, President, Angelika Nußberger, Aleš Pejchal, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 24 September 2009, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The first and the second applicants, Mr Shaban Ahmad and Mrs Nazli Beiro, are Syrian nationals of Kurdish ethnicity who were born in 1961 and 1968 respectively. The third to fifth applicants, Alan, Juan and Hevin Ahmad, are the children of the first and the second applicant. They were born in Germany in 1996, 2003 and 2006. All applicants live together in Voerde, Germany. They are represented before the Court by Mr M. Karadas, a lawyer practising in Duisburg. On 10 November 2007 the applicants applied for residence permits on humanitarian grounds under section 25 paragraph 5 of the Residence Act as deportation was not feasible for factual grounds. On the same day the applicants also applied for a residence permit under section 104a of the Residence Act on grounds of hardship.

They argued that their continuous illegal residence status was a particular hardship for them. They submitted in detail that they had always been co-operative with the German authorities. The report of the Syrian representation that the first and second applicants had not filled in documents correctly was misplaced as they were not able to fill in documents in Arabic language. On 13 March 2008 the Wesel District Administrator declined to grant temporary residence permits under section 104a of the Residence Act for all applicants on the ground that the first and the second applicants had intentionally protracted procedures for their removal. The authority pointed out that the applicants were not hindered to leave Germany voluntarily.

The minor children shared the status of their parents and had therefore no independent right to a residence permit. On 15 April 2008 the applicants filed for judicial review at the Düsseldorf Administrative Court. They argued that the Wesel District Administrator knew well that the proceedings to obtain Syrian identity papers were difficult if not impossible. It was even known to the authority that the Syrians acted arbitrarily and might require personal attendance in Syria. They further argued that the minor applicants could not be held liable for the alleged misbehaviour of their parents, the first and second applicants. On 26 March 2009 the Düsseldorf Administrative Court dismissed the claim.

It argued that the applicants were not in a position to be granted a temporary residence permit as they had effectively obstructed proceedings to remove them. The court further considered that the minor applicants shared the residence status of their parents. The family consisting of parents and minor children formed a “residence unit” ( aufenthaltsrechtliche Schicksalsgemeinschaft ), in distinction from the adult sons. On 8 June 2009 the North Rhine-Westphalia Administrative Court of Appeal declined to grant leave to appeal. On 4 September 2009 the Federal Constitutional Court, in a composition of a panel of three judges, declined to review the constitutional complaint. On 15 June 2012 the case was communicated to the Government for observations regarding the third to fifth applicants.

In their observations of 3 September 2012, the Government informed the Court that, on 3 December 2009 all applicants had been granted temporary residence permits in Germany. The Government further pointed out that the applicant had failed to inform the Court of this development and applied that the application be declared inadmissible pursuant to Article 35 (3a) of the Convention. By a letter of 18 September 2012 the applicants consequently expressed the wish to withdraw the application. COMPLAINTS The applicants complained under Articles 8, 14 and Article 1 of Protocol No. 7 as well as under Article 4 of Protocol No. 4 of the Convention that the national courts had wrongly established that the applicants intentionally protracted the removal proceedings.

The third to fifth applicants stated that they did not know any other country than Germany and were fully integrated into German society. They pointed out that they – the minor applicants – could not reasonably be held responsible for their parents’ behaviour on which they had no influence. THE LAW The Court notes that on 3 December 2009 the applicants were granted temporary residence permits and that they now expressed the wish to withdraw the present application. Consequently, there is reason to strike the application out of the Court’s list of cases under Article 37 § 1 (a) of the Convention, as the applicants do not intend to pursue their application, and under Article 37 § 1 (b), as the matter has been resolved.

Further, no special circumstances relating to respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols require the Court to continue its examination of the case in accordance with Article 37 § 1 in fine . For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Stephen Phillips André Potocki Deputy Registrar President