AHMAD AND OTHERS v. GERMANY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
AHMAD AND OTHERS v. GERMANY (CtEDO, 2012)
A cincea secțiune decizia nr. 52390/09 Shaban AHMAD și alții împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care a stat la 11 decembrie 2012 în calitate de comitet compus din: André Potocki, președinte, Angelika Nußberger, Aleš Pejchal, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 septembrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Primul și al doilea reclamant, dl Shaban Ahmad și dna Nazli Beiro, sunt cetățeni sirieni de etnie kurdă născut în 1961 și, respectiv, 1968. Cei de la al treilea la al cincilea solicitant, Alan, Juan și Hevin Ahmad, sunt copiii primului și al doilea reclamant. S-au născut în Germania în 1996, 2003 și 2006. Toți reclamanții locuiesc împreună în Voerde, Germania. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl M. Karadas, avocat practicant în Duisburg. La 10 noiembrie 2007, reclamanții au solicitat permise de ședere pentru motive umanitare în temeiul articolului 25 alineatul (5) din Legea de Reședință ca deportare nu a fost posibilă pentru motive de fapt. În aceeași zi, reclamanții au solicitat, de asemenea, un permis de ședere în temeiul articolului 104a din Legea de Reședință pentru motive de dificultate. Ei au susținut că statutul lor de reședință ilegală continuă a fost o dificultate deosebită pentru ei. Ei au susținut în detaliu că au fost întotdeauna cooperative cu autoritățile germane. Raportul reprezentației siriene că prima și a doua solicitanți nu au completat corect documentele fiindcă nu au putut să completeze documente în limba arabă. La 13 martie 2008, administratorul districtului Wesel a refuzat să acorde permise de ședere temporară în temeiul articolului 104a din Legea de rezidență pentru toți reclamanții din cauză că primii și al doilea solicitanți au avut proceduri protrase în mod intenționat pentru eliminarea acestora. Autoritatea a subliniat că reclamanții nu au fost împiedicați să părăsească Germania în mod voluntar. Copiii minori au împărtășit statutul părinților lor și, prin urmare, nu au dreptul independent la un permis de ședere. La 15 aprilie 2008, reclamanții au depus reexaminarea judiciară la Curtea Administrativă Düsseldorf. Ei au susținut că administratorul districtului Wesel știa bine că procedurile de obținere a documentelor de identitate siriene sunt dificile dacă nu imposibile. Autoritatea a cunoscut că sirienii au acționat arbitrar și ar putea necesita asistență personală în Siria. De asemenea, au susținut că reclamanții minori nu pot fi considerați responsabili pentru presupusul comportament nedrept al părinților lor, primul și al doilea reclamant. La 26 martie 2009, Tribunalul Administrativ Düsseldorf a respins reclamația. Acesta a susținut că reclamanții nu sunt în măsură să fie acordat un permis de ședere temporară, deoarece au obstrucționat în mod eficient procedurile de îndepărtare a acestora. Curtea a considerat în continuare că reclamanții minori au împărtășit statutul de ședere al părinților lor. Familia formată din părinți și copii minori constituie o „unitate de rezidență” (aufenthaltsrechtliche Schicksalsgemeinschaft La 8 iunie 2009, Curtea Administrativă de Apel din Renania de Nord-Westfalia a refuzat să acorde concediu de recurs. La 4 septembrie 2009, Curtea Constituțională Federală, într-o compoziție a unui grup de trei judecători, a refuzat să revizuiască plângerea constituțională. La 15 iunie 2012, cazul a fost comunicat guvernului pentru observații cu privire la reclamanții al treilea-al cincilea. În observațiile din 3 septembrie 2012, Guvernul a informat Curtea că, la 3 decembrie 2009, toate reclamanții au primit permise de ședere temporară în Germania. Guvernul a subliniat, de asemenea, că reclamantul nu a informat Curtea cu privire la această dezvoltare și a solicitat că cererea este declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție. Prin scrisoarea din 18 septembrie 2012, reclamanții au exprimat în consecință dorința de a retrage cererea. COMPLAINTE Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 8, 14 și 1 din Protocolul nr. 7, precum și în conformitate cu art. 4 din Protocolul nr. 4 din Convenție, că instanța națională a stabilit greșit că reclamanții au prelungit în mod intenționat procedurile de revocare. Cei de-al treilea la al cincilea reclamant au declarat că nu cunoșteau nici o altă țară decât Germania și au fost complet integrati în societatea germană. Curtea constată că, la 3 decembrie 2009, reclamanții au primit permise de ședere temporară și că acum au exprimat dorința de a retrage prezenta cerere. În consecință, există motive pentru a elimina aplicarea din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, deoarece reclamanții nu intenționează să își continue cererea și în temeiul articolului 37 § 1 litera (b), după cum s-a rezolvat problema. În plus, nici o circumstanță specială referitoare la respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune Curtea să continue examinarea cazului în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă Pentru aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Stephen Phillips André Potocki Președintele adjunct al grefierului