SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 39032/05 DED, TOV împotriva Ucrainei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 11 decembrie 2012 într-o cameră compusă din Mark Villiger, președinte, Angelika Nußberger, Bošjan M. Zupančič, Ganna Yudkivska, André Potoki, Paul Lémpres, Aleš Pejchal, judecători și Claudia Westerdiek, greffière; Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 20 octombrie 2005, După ce a luat o decizie în cunoștință de cauză, face următoarea decizie în cunoștință de cauză recurenta, mai precis, Ded, TOV, este o societate comercială de drept ucrainean cu sediul la Zaporizhzhia. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de societatea reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Geneza cauzei la 27 martie 2002, compania de energie națională "Companie națională" Ukrenergo mai degrabă, prin intermediul filialei sale Dniprovska Elektroenergetichna Systema, a transmis societății reclamante un bilet la ordin în data de 26 martie 2002 ca răspuns la datoria sa față de aceasta din urmă. La 20 martie 2003, societatea reclamantă a prezentat biletul la ordin celui care a tras, societatea cu răspundere limitată NVO, Naftoprom, însoțită de o cerere de plată a sumei integrale. Ca urmare a notificării de către societatea reclamantă către Ukrenergo a protecției menționate anterior, aceasta din urmă și-a înlăturat responsabilitatea solidară, invocând în acest scop rezerva făcută pe biletul la ordin, și anume: "fără recurs împotriva mea Procedură în fața tribunalelor Societatea reclamantă sesizează instanțele cu privire la o acțiune de a angaja răspunderea solidară a lui Ukrenergo. Prin hotărârea din 7 mai 2004, Tribunalul de Comerț din regiunea Zaporizhzhia a demisionat societatea reclamantă. Sesizată de societatea reclamantă, Tribunalul de Comerț din Zaporizhzia a respins apelul său la 3 august 2004 pentru nefondare și a confirmat hotărârea din 7 mai 2004. Prin hotărârea din 9 februarie 2005, acesta din urmă și-a respins recursul. La 9 martie 2005, societatea reclamantă sesizează Curtea Supremă cu privire la un recurs împotriva deciziei Tribunalului Superior de Comerț din 9 februarie 2005. La 21 aprilie 2005, Curtea Supremă a refuzat să ia o procedură de Casație. Argumentul societății reclamante cu privire la divergența jurisprudenței Societatea reclamantă susține că jurisprudența instanțelor ucraineane în materie de interpretare a legislației privind bancnotele la ordin, în special cu privire la validitatea rezervelor menite să elimine răspunderea solidară în caz de neplată, este divergentă. În sprijinul acestei teze, aceasta produce un articol publicat într-un ziar juridic ucrainean, și anume Yuridicheskaya praktika 26/427, fără a indica data acestei hotărâri. Din acest articol reiese că într-o cauză similară tribunalul a ajuns la concluzii conform cărora o rezervă care exclude răspunderea solidară de tipul În opinia autorului acestui articol, această hotărâre ar fi fost menținută de instanța judecătorească de apel economică a lui Kyiv. Nici o informație cu privire la o eventuală examinare a acestei cauze de către organismele de Casație, Tribunalul Superior de Comerț și Curtea Supremă de Comerț din Ucraina nu a fost inclusă în articolul și nici nu a fost pusă la dispoziția Curții. Din analiza recursului în casarea societății reclamante în fața Curții Supreme d . Ucraina din 8 martie 2005 și a introdus data de 9, pe care nu a luat în considerare nici o jurisprudență diferită în ceea ce privește validitatea rezervelor care au dus la punerea în afara responsabilității solidare. Dreptul și practica internă relevantă Legea din 7 februarie 2002 privind organizarea judiciară (cum ar fi cea în vigoare în martie 2005) art. 47 Curtea Supremă de Justiție din Ucraina mai înalt organism judiciar Curtea Supremă din Ucraina este cea mai înaltă instanță de drept comun (...) Curtea Supremă din Ucraina (...) adresează instanțelor interpretări cu privire la problemele de aplicare a legislației pe baza generalizării jurisprudenței și a analizei statisticilor judiciare (...) urmează și analizează statisticile judiciare, studiază și generalizează jurisprudența (...) Codul de procedură comercială, așa cum este în vigoare în martie 2005 art. 111-15 Motivele care pot justifica introducerea unui recurs în casație în fața Curții Supreme d Ucraina a aplicat în mod diferit într-o cauză similară aceeași dispoziție de lege sau orice alt standard; (...) art. 111-18 Competența Curții Supreme d Ucraina, după examinarea recursului în casare sau în cazul unui recurs formulat de procurorul general d mail Ucraina împotriva unei rezoluții [sau a unei decizii] a Tribunalului Superior de Comerț, poate menține rezoluția [sau decizia] în cauză și poate respinge recursul anularea rezoluției [sau a deciziei] în cauză și retrimite cauza Tribunalului de Primă Instanță pentru a examina sau anula rezoluția [sau decizia] și retrimite cauza Tribunalului Superior de Comerț pentru o nouă examinare anularea rezoluției [sau a deciziei] și închiderea procedurii în litigiu. GRIFS Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, societatea reclamantă se plânge de lipsa de echitate a procedurii. Aceasta denunță în special: existența unei presiuni politice asupra instanțelor; lipsa de imparțialitate și de independență a instanțelor; refuzul Curții Supreme d ; neaplicarea de către instanțe a normelor dreptului internațional; divergența jurisprudenței Tribunalului Superior de Comerț și lipsa certitudinii juridice care rezultă, în opinia sa, din aplicarea de norme juridice diferite în momentul examinării de către instanțele de afaceri similare. Invocând art. 14 din Convenție, societatea reclamantă se plânge că a fost discriminată din cauza dimensiunii sale economice modeste. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, societatea reclamantă se plânge de privarea bunurilor sale din cauza aplicării și interpretării incorecte de către instanțele judecătorești a standardelor juridice în cadrul examinării litigiului său și, de asemenea, din cauza existenței unei jurisprudențe divergente cu privire la același subiect. Societatea reclamantă se plânge, de asemenea, de o încălcare a articolului 17 din convenție. Curtea consideră că este necesar să se examineze în primul rând cauza societății reclamante referitoare la divergența jurisprudenței. Este necesar să se examineze din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție. Curtea amintește în primul rând că a fost deja sesizată cu litigii care pun în discuție problema divergențelor de jurisprudență în ceea ce privește cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, printre altele, Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții c. Franța [GC], n 24846/94 și 34165/96 34173/96, CEDH 1999 VII, Beianc. România (n , n 30658/05, CEDH 2007 XIII (extrași), și Iordan Iordanov și alții c. Bulgaria , n 23530/02, 2 iulie 2009; Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turque [GC], n 13279/05, 20 octombrie 2011). Curtea amintește, de asemenea, că rolul unei instanțe supreme este de a soluționa eventualele contradicții ale instanțelor inferioare (a se vedea Zielinski și Pradal și Gonzalez și altele, citată anterior, punctul 59). Curtea observă că această specie se distinge considerabil de cauzele menționate anterior, în special în măsura în care societatea reclamantă nu demonstrează pe deplin existența unei eventuale divergențe de jurisprudență în cadrul instanței supreme ucrainene. Pe de altă parte, aceasta nu a adus în discuție problema divergenței jurisdicționale dintre instanțele de drept comun în fața Curții Supreme din Ucraina, prin supunerea hotărârilor instanțelor în cauză. Prin urmare, aceasta concluzionează că tîlcul întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 3 lit. (a) și 4 din Convenție. În ceea ce privește restul obiecțiunilor, Curtea, după examinarea tuturor elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, nu a constatat nicio aparență de încălcare a articolelor invocate. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Mark Villiger Președinte
Requête n
o
39032/05
contre l’Ukraine
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 11 décembre 2012 en une chambre composée de
:
Mark Villiger, président,
Angelika Nußberger,
Boštjan M. Zupančič,
Ganna Yudkivska,
André Potocki,
Paul Lemmens,
Aleš Pejchal, juges
et de Claudia Westerdiek, greffière,
Vu la requête susmentionnée introduite le 20 octobre 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, «
«
Ded
», est une société commerciale de droit ukrainien ayant son siège à Zaporizhzhia.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la société requérante, peuvent se résumer comme suit.
1.
Genèse de l’affaire
Le 27
mars
2002, l’entreprise d’Etat dite Compagnie nationale énergétique «
Ukrenergo
», par le biais de sa filiale Dniprovska Elektroenergetichna Systema («
Ukrenergo
»), transmit par voie d’endossement à la société requérante un billet à ordre daté du 26 mars 2002 en règlement de sa dette envers cette dernière. Ce billet à ordre portait une réserve «
sans recours contre moi
». L’échéance du billet à ordre était fixée à vue.
Le 20 mars 2003, la société requérante présenta le billet à ordre au tireur, la société à responsabilité limitée «
NVO «
Naftoprom
»
», accompagné d’une demande du paiement de son montant intégral. Le paiement n’eut pas lieu.
Le 26 mars 2003, un protêt faute de paiement fut dressé par un notaire.
A la suite de la notification par la société requérante à Ukrenergo du protêt susmentionné, cette dernière écarta sa responsabilité solidaire, invoquant à cet effet la réserve faite sur le billet à ordre, à savoir «
sans recours contre moi
».
2.
Procédure devant les tribunaux
La société requérante saisit les tribunaux d’une action visant à engager la responsabilité solidaire d’Ukrenergo.
Par un jugement du 7 mai 2004, le tribunal de commerce de la région de Zaporizhzhia débouta la société requérante.
Saisie par la société requérante, la cour d’appel de commerce de Zaporizhzhia rejeta son appel le 3 août 2004 pour défaut de fondement et confirma le jugement du 7 mai 2004.
La société requérante se pourvut en cassation devant le Tribunal supérieur de commerce. Par un arrêt du 9 février 2005, ce dernier rejeta son pourvoi.
Le 9 mars 2005, la société requérante saisit la Cour suprême d’un pourvoi contre la décision du Tribunal supérieur de commerce du 9 février 2005.
Le 21 avril 2005, la Cour suprême refusa d’entamer une procédure de cassation.
3.
Argumentation de la société requérante concernant la divergence de jurisprudence
La société requérante soutient que la jurisprudence des tribunaux ukrainiens en matière d’interprétation de la législation sur les billets à ordre, et notamment sur la validité des réserves tendant à écarter la responsabilité solidaire en cas de défaut de paiement, est divergente.
A l’appui de cette thèse, elle produit un article tiré d’un journal juridique ukrainien, «
Yuridicheskaya praktika
» («
La pratique juridique
»), daté du 29 mars 2005. L’auteur y commente un jugement du tribunal économique de Kyiv dans l’affaire n
o
26/427, sans indiquer la date dudit jugement. Il ressort de cet article que dans une affaire semblable le tribunal parvint à des conclusions selon lesquelles une réserve écartant la responsabilité solidaire du type «
sans recours contre moi
» n’était pas valide. Selon l’auteur de cet article, ce jugement aurait été maintenu par la cour d’appel économique de Kyiv. Aucune information sur un éventuel examen de cette affaire par les instances de cassation, le Tribunal supérieur de commerce et la Cour suprême d’Ukraine, ne figurait dans l’article ni n’a été fournie à la Cour.
Il ressort de l’analyse du pourvoi en cassation de la société requérante devant la Cour suprême d’Ukraine daté du 8 mars 2005 et introduit le 9, qu’elle n’y fit pas état d’une jurisprudence divergente quelconque en matière de validité des réserves tendant à la mise à l’écart de la responsabilité solidaire.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
La loi du 7 février 2002 sur l’organisation judiciaire (telle qu’en vigueur en mars 2005)
Article 47
La Cour suprême d’
Ukraine – le plus haut organe judiciaire
«
1.
La Cour suprême d’
Ukraine est la plus haute juridiction de droit commun (...)
2.
La Cour suprême d’
Ukraine
:
(...)
2)
adresse aux tribunaux des interprétations sur les questions d’application de la législation sur la base de la généralisation de la jurisprudence et de l’analyse des statistiques judiciaires
(...)
5)
suit et analyse les statistiques judiciaires, étudie et généralise la jurisprudence (...)
2.
Le code de procédure commerciale tel qu’en vigueur en mars 2005
Article 111-15
Les motifs pouvant justifier l’introduction d’un pourvoi en cassation
devant la Cour suprême d’
Ukraine contre une résolution [ou décision)
du Tribunal supérieur de commerce d’
Ukraine
«
La Cour suprême d’
Ukraine examine les pourvois introduits contre les résolutions [ou décisions] du Tribunal supérieur de commerce d’
Ukraine
: (...)
3.
lorsque le Tribunal supérieur de commerce d’
Ukraine a appliqué différemment dans une affaire semblable une même disposition de loi ou toute autre norme
; (...)
Article 111-18
La compétence de la Cour suprême d’
Ukraine dans le cadre de l’instance
en cassation dirigée contre des résolutions [ou décisions]
du Tribunal supérieur de commerce d’
Ukraine
«
La Cour suprême d’
Ukraine, après examen du pourvoi en cassation ou dans le cas d’un pourvoi formé par le procureur général d’
Ukraine contre une résolution [ou décision] du Tribunal supérieur de commerce, peut
:
1.
maintenir la résolution [ou décision] en question et rejeter le pourvoi
;
2.
annuler la résolution [ou décision] en question et renvoyer l’affaire au tribunal de première instance pour nouvel examen ou annuler la résolution [ou décision] et renvoyer l’affaire au Tribunal supérieur de commerce pour nouvel examen
;
3.
annuler la résolution [ou décision] et clore la procédure en l’affaire.
»
Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, la société requérante se plaint du défaut d’équité de la procédure. Elle dénonce plus particulièrement
: l’existence d’une pression politique sur les tribunaux
; l’absence d’impartialité et d’indépendance des tribunaux
; le refus de la Cour suprême d’Ukraine d’examiner son pourvoi en cassation
; la non-application par les tribunaux des normes du droit international
; la divergence de la jurisprudence du Tribunal supérieur de commerce, et l’absence de sécurité juridique résultant, selon elle, de l’application divergente des normes juridiques lors de l’examen par les tribunaux d’affaires semblables.
Invoquant l’article 14 de la Convention, la société requérante se plaint d’avoir été victime de discrimination en raison de sa taille économique modeste.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, la société requérante se plaint de la privation de ses biens en raison de l’application et de l’interprétation erronée par les tribunaux des normes juridiques dans le cadre de l’examen de son litige, et également en raison de l’existence d’une jurisprudence divergente concernant le même sujet.
La société requérante se plaint également d’une violation de l’article 17 de la Convention.
1.
La Cour estime nécessaire d’examiner en premier lieu le grief de la société requérante portant sur la divergence de la jurisprudence. Il convient de l’examiner sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention.
La Cour rappelle tout d’abord avoir déjà été saisie de litiges mettant en cause la question des divergences de jurisprudence au regard des exigences de l’article 6 § 1 de la Convention (voir, notamment,
Zielinski et Pradal et Gonzalez et autres c. France
[GC], n
os
24846/94 et 34165/96 à 34173/96, CEDH 1999
‑
VII,
Beian c. Roumanie (n
o
1)
, n
o
‑
XIII (extraits), et
Iordan Iordanov et autres c. Bulgarie
, n
o
23530/02, 2
juillet
2009;
Nejdet Șahin et Perihan Șahin c. Turque
[GC], n
o
13279/05, 20
octobre 2011).
La Cour rappelle également que le rôle d’une juridiction suprême est de régler les contradictions éventuelles des tribunaux inférieures (voir
Zielinski et Pradal et Gonzalez et autres
, précité, § 59).
La Cour observe que la présente espèce se distingue considérablement des affaires précitées, notamment en ce que la société requérante ne démontre nullement l’existence d’une éventuelle divergence de jurisprudence au sein de la juridiction suprême ukrainienne. Par ailleurs, elle n’a pas évoqué la question de la divergence jurisprudentielle entre les tribunaux de droit commun devant la Cour suprême d’Ukraine, en soumettant les décisions des tribunaux concernés.
Partant, elle conclut que le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article
35
§§
3 a) et 4 de la Convention.
2.
En ce qui concerne le reste des griefs, la Cour, après avoir examiné l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n’a décelé aucune apparence de violation des articles invoqués. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia Westerdiek
Mark Villiger
Greffière
Président