Iglesias Casarrubios și alții împotriva Spaniei

Secțiunea a treia Cerere nr 23298/12 Maria Paz IGLESIAS CASARUBIOS și altele împotriva Spaniei introduse la 10 aprilie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Prima reclamantă este un resortisant spaniol, născut în 1964 și rezident la Madrid. Celelalte două recurente (al doilea și al treilea reclamant), ale căror nume figurează în anexă, sunt cele două fiice ale sale. Dl Olle Séésé, avocat la Madrid. A treia fiică a reclamantei nu este reclamantă în fața Curții. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de recurente, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 octombrie 1999, instanța primei reclamante sesizează judecătorul de primă instanță n 24 Madrid de la o cerere de separare de drept. La 28 ianuarie 2000, a fost prezentat judecătorului raportul de expertiză psihologică solicitat de acesta din urmă.

Prin hotărârea din 30 iunie 2000, judecătorul a declarat separarea de corp și a acordat primei reclamante dreptul de custodie asupra fiicelor sale cu partajarea de către autoritatea părintească, atribuind tatălui un drept de vizită. Între timp, printr-o hotărâre a judecătorului judecătoresc nr. 5 din Madrid, lavousul reclamantei, precum și aceasta din urmă au fost condamnate pentru amenzi de lovire și de constrângere și, respectiv, de constrângere. Recurenta se referă la alte două plângeri penale în contextul relelor tratamente familiale care nu au dus la condamnarea fostului ei soț. Ca urmare a loviturii date de reclamanta reclamantei celei de-a treia reclamante, la vârsta de șapte ani, la tâmplă, cu o cravașă, judecătorul a solicitat clinicii medico-legale din Madrid un raport psihologic al fiicelor sale.

În data de 10 decembrie 2001, raportul menționa manipulările minorelor [de către mamă împotriva tatălui] condusul [tatălui] de a lovi [a treia reclamantă] cu o cravașă părea exagerat de exagerat de mult în raport cu efectul pe care îl are cu partea de sus a acesteia și cu partea de sus a acesteia a existat probabil o situație de pierdere a controlului de uime din partea tatălui (care trebuia corectată) și care [era] magnificată de situația de conflict între părinți și situația de separare a corpului. La 2 februarie 2003, dreptul de vizită a fost suspendat.

Prin deciziile judecătorului de primă instanță n 24 din Madrid din 2 aprilie și 13 decembrie 2004 și 12 decembrie 2005, suspendarea dreptului de vizită între fostul soț al primei reclamante și copiii săi a fost prelungită, pe baza diferitelor rapoarte de expertiză psihologică și ținând seama de relațiile dificile dintre prima reclamantă și fostul soț și de faptul că nesimțirile lor erau prelungite în timp, ceea ce le-a influențat negativ copiii. În 2006, reclamanta a inițiat procedura de divorț. Prima reclamantă s-a referit la cererea soțului său cu privire la aspectele economice ale divorțului și la măsurile referitoare la îngrijirea copiilor.

În actul de contestare la cererea prezentată la 28 februarie 2007, aceasta a solicitat că: Cele două minore [solicitante], cu vârsta de 13 și 11 ani, să fie ascultate, în măsura în care acestea sunt voința lor Judecătorul a ordonat ca copiii să fie ascultați de echipa psiho-socială atașată la instanță, dar nu i-a înțeles personal. A treia reclamantă, în vârstă de unsprezece ani, a solicitat ca interviul cu echipa psiho-socială să fie înregistrat. Prin hotărârea din 17 septembrie 2007, judecătorul de primă instanță 24 din Madrid a declarat divorțul și i-a acordat primei reclamante dreptul de custodie asupra fiicelor sale cu partajarea autorității părintești.

El îi atribuia tatălui un drept de vizită limitat, dar cu caracter imediat, și a menționat că a doua și a treia reclamantă respingeau compania tatălui lor, ceea ce nu se justifica prin atitudinea tatălui și părea să fie provocată de influența mamei lor, prin faptul că trăia cu ea într-un mediu în care figura tatălui nu era acceptată. Prima reclamantă a făcut apel și a subliniat, pe baza articolului 12 din Convenția privind drepturile copiilor din 20 noiembrie 1989, că a treia recurentă nu a fost audiată de judecător și de echipa psihosocială legată de instanța de primă instanță, aceasta din urmă refuzând să înregistreze interviurile cu minorul. La 23 și 24 iunie 2008, a treia și, respectiv, a doua reclamantă au scris scrisori judecătorului de primă instanță pentru a susține că nu le-a auzit personal în cadrul procedurii și că le cunoștea situația în raport cu tatăl lor numai de către terțe persoane.

printr-o hotărâre din 30 septembrie 2010, la . l … din Madrid a respins cererea primei reclamante și a confirmat hotărârea atacată. Lacurență nu se pronunță asupra faptului că a treia reclamantă nu a fost audiată de judecător sau de membrii echipei psihosociale. Acțiunea extraordinară pentru încălcarea normelor de procedură a fost declarată inadmisibilă printr-o decizie din 12 noiembrie 2010. Acțiunea din partea primei reclamante în fața Tribunalului Constituțional pe baza obiecțiilor ridicate în fața Curții a fost declarată inadmisibilă la 19 octombrie 2011 pentru lipsa de importanță constituțională specială. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului celei de a doua și celei de a treia recurente de a fi audiate personal de un judecător și de lipsa oricărui răspuns din partea instanțelor interne la această pretenție.

Faptul că a doua și a treia reclamantă nu au fost audiate de un judecător cu privire la relațiile pe care le-au avut cu tatăl lor și la refuzul lor de a-l vedea, aduce atingere dreptului lor la un proces echitabil garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție În lipsa unui răspuns din partea instanțelor interne la această pretenție constituie o încălcare a aceleiași dispoziții ANEXA Maria Paz IGLESIAS CASARRUBIOS, născută în 1964 Alba Sabine CANTALAPIEDRA IGLESIAS, născută în 1993 Sonia CANTALAPIEDRA IGLESIAS, născută în 1996

TROISIÈME SECTION

Requête n o 23298/12 Maria Paz IGLESIAS CASARRUBIOS et autres contre l’Espagne introduite le 10 avril 2012

EXPOSÉ DES FAITS

La première requérante est une ressortissante espagnole, née en 1964 et résidant à Madrid. Les deux autres requérantes (les seconde et troisième requérantes), dont les noms figurent en annexe, sont ses deux filles. Elles sont représentées par M e M. Ollé Sésé, avocat à Madrid. La troisième fille de la requérante n’est pas requérante devant la Cour. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit. Le 16 octobre 1999, l’époux de la première requérante saisit le juge de première instance n o 24 de Madrid d’une demande de séparation de corps. Le 28 janvier 2000, fut présenté au juge le rapport d’expertise psychologique demandé par ce dernier.

Par un jugement du 30 juin 2000, le juge déclara la séparation des corps et accorda à la première requérante le droit de garde sur ses filles avec partage de l’autorité parentale, attribuant au père un droit de visite. Entre-temps, par un jugement du juge d’instruction n o 5 de Madrid, l’époux de la requérante ainsi que cette dernière furent condamnés pour des contraventions de coups et blessures et contraintes, et de contraintes, respectivement. La requérante se réfère à deux autres plaintes pénales dans le contexte des mauvais traitements familiaux qui n’ont pas abouti à la condamnation de son ex-époux. A la suite du coup donné par l’époux de la requérante à la troisième requérante, alors âgée de sept ans, sur la tempe, avec une cravache, le juge sollicita de la clinique médico-légale de Madrid un rapport psychologique de ses filles.

Daté du 10 décembre 2001, le rapport faisait état des « manipulations des mineures [par la mère contre le père] » bien qu’il nota que « la conduite [du père] de taper [la troisième requérante] avec une cravache sembl[ait] démesurée par rapport à l’effet provoquée avec le châtiment » et qu’il « exist[ait] possiblement une situation de perte de contrôle d’impulsions occasionnelle de la part du père (qui devait être corrigée) et qui [était] magnifiée par la situation d’affrontement entre les parents et la situation de séparation des corps. » Le 2 février 2003, le droit de visites fut suspendu.

Par des décisions du juge de première instance n o 24 de Madrid des 2 avril et 13 décembre 2004 et 12 décembre 2005, la suspension du droit de visite entre l’ex-époux de la première requérante et ses enfants fut prorogée, sur la base des divers rapports d’expertise psychologique et tenant compte des relations difficiles entre la première requérante et son ex-époux et du fait que leurs mésententes s’étaient prolongées dans le temps, ce qui avait influencé de façon négative leurs enfants. En 2006, l’époux de la requérante entama la procédure de divorce. La première requérante s’opposa à la demande de son époux quant aux aspects économiques du divorce et aux mesures concernant la garde des enfants.

Elle sollicita, dans l’acte de contestation à la demande présenté le 28 février 2007, que « les deux mineures [requérantes], de treize et onze ans, soient entendues, telle étant leur volonté ». Le juge ordonna que les enfants fussent entendues par l’équipe psycho-sociale attachée au tribunal mais ne les entendit pas personnellement. La troisième requérante, âgée de onze ans, demanda que l’entretien avec l’équipe psycho-sociale fût enregistré. L’équipe en cause ayant manifesté son désaccord, la mineure (troisième requérante) refusa de s’entretenir avec lui. Par un jugement du 17 septembre 2007, le juge de première instance n o 24 de Madrid déclara le divorce et accorda à la première requérante le droit de garde sur ses filles avec partage de l’autorité parentale.

Il attribuait au père un droit de visite restreint mais à caractère immédiat, et nota que les deuxième et troisième requérantes rejetaient la compagnie de leur père, ce qui ne se justifiait pas par l’attitude du père et semblait être provoqué par l’influence de leur mère, du fait de vivre avec elle dans un environnement où la figure du père n’était pas acceptée. La première requérante fit appel. Elle souligna, sur le fondement de l’article 12 de la Convention des droits des enfants du 20 novembre 1989, que la troisième requérante n’avait pas été entendue par le juge ni par l’équipe psycho-sociale rattachée au tribunal de première instance, cette dernière s’étant refusée à enregistrer les entretiens avec la mineure.

Les 23 et 24 juin 2008, la troisième et la deuxième requérantes respectivement, écrivirent des lettres au juge de première instance pour faire valoir qu’il ne les avait pas entendues personnellement dans le cadre de la procédure et qu’il ne connaissait leur situation par rapport à leur père que par des tierces personnes. Par un arrêt du 30 septembre 2010, l’ Audiencia provincial de Madrid rejeta l’appel de la première requérante et confirma le jugement attaqué. L’arrêt ne se prononça pas sur le fait que la troisième requérante n’avait pas été entendue par le juge ni par les membres de l’équipe psycho-sociale.

Le recours extraordinaire pour infraction aux règles de procédure fut déclaré irrecevable par une décision de l’Audiencia provincial en date du 12 novembre 2010. Le recours d’ amparo présenté par la première requérante devant le Tribunal constitutionnel sur le fondement des griefs soulevés devant la Cour, fut déclaré irrecevable le 19 octobre 2011 pour manque d’importance constitutionnelle spéciale. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignent d’une atteinte au droit de la deuxième et la troisième requérantes à être entendues personnellement par un juge et de l’absence de toute réponse des juridictions internes à cette prétention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le fait pour la deuxième et la troisième requérantes de ne pas avoir été entendues par un juge concernant les rapports qu’elles entretenaient avec leur père et leur refus de le voir, porte-t-il atteinte à leur droit au procès équitable garantie par l’article 6 § 1 de la Convention ? 2. L’absence de toute réponse par les juridictions internes à cette prétention constitue-t-elle une violation de cette même disposition ? ANNEXE Maria Paz IGLESIAS CASARRUBIOS, née en 1964 Alba Sabine CANTALAPIEDRA IGLESIAS, née en 1993 Sonia CANTALAPIEDRA IGLESIAS, née en 1996