SYROV v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
SYROV v. RUSSIA (CtEDO, 2012)
Primă secțiune decizia nr. 45748/06 Aleksandr Yevgenyevich SYROV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așeză la 18 decembrie 2012 în calitate de comitet compus din: Elisabeth Steiner, președinte, Anatoly Kovler, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 octombrie 2006, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl. Aleksandr Yevgenyevich Syrov este un național rus, care s-a născut în 1987 și își îndeplinește condamnarea încarcerării în Rostov Don. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Sakharova, un avocat care practică în Rostov-on-Don. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 28 aprilie 2006, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a fi vândut droguri. La 29 aprilie 2006, Curtea de district Rodiovo-Nesvetayskiy din regiunea Rostov („Curtea de district”) a ordonat detenția reclamantului. La 6 iunie 2006, cauza reclamantului a fost transmisă Curții de District pentru examinare. La 28 iunie 2006, Curtea de District a organizat o audiere preliminară a cazului reclamantului și a prelungit deținerea sa la înaintare. La 1 august 2006, reclamantul a depus o cerere de restabilire a termenului de apel împotriva hotărârii din 28 iunie 2006, împreună cu declarația de recurs. La 12 septembrie 2006, Curtea Regională Rostov („Curtea Regională”) a anulat decizia din 28 iunie 2006 și a ordonat o nouă examinare a problemei de prelungire a detenției reclamantului. Curtea a lăsat nemodificată măsura preventivă de detenție a reclamantului. La 27 septembrie 2006, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului timp de două luni până la 27 noiembrie 2006. Curtea s-a bazat pe gravitatea acuzațiilor împotriva reclamantului, asupra lipsei de boli care ar fi putut face imposibilă detenția reclamantului și asupra lipsei de motive de modificare a măsurii preventive. La 7 noiembrie 2006, Curtea Regională a anulat decizia din 27 septembrie 2006 și a ordonat o nouă examinare a problemei prelungirii detenției reclamantei. Septembrie a constituit o nouă examinare a problemei prelungirii detenției reclamantului ordonată prin decizia din 12 septembrie 2006. Cu toate acestea, decizia din 27 septembrie 2006 a fost luată de același judecător ca cel care a adoptat decizia din 28 iunie 2006. Curtea a lăsat neschimbată măsura preventivă de detenție a reclamantului. La 28 noiembrie 2006, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului la încarcerare până la șase luni calculate de la data în care instanța a primit cazul respectiv de examinare până la 7 decembrie 2006. Curtea s-a bazat pe gravitatea acuzațiilor împotriva reclamantului, pe faptul că reclamantul era șomer, pe posibilitatea de a-l absoarbe și de a-și continua activitatea penală și pe lipsa unor boli care să necesită eliberarea reclamantului. La 6 decembrie 2006, Curtea de District a prelungit deținerea reclamantului în închisoare timp de trei luni. Curtea s-a bazat pe gravitatea acuzațiilor și despre lipsa motivelor de modificare a măsurii preventive. Reclamantul a apelat. La 29 decembrie 2006, Curtea Regională a susținut decizia din 28 noiembrie 2006. La 6 februarie 2007, Curtea Regională a susținut decizia din 6 decembrie 2006. La 27 februarie 2007, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului timp de trei luni. La 6 iulie 2007, Curtea de District a condamnat reclamantul pentru încercarea de vânzare a drogurilor și a condamnat-o la opt ani și două luni de închisoare. Reclamantul a interzis. La 25 septembrie 2007, Curtea de District a susținut hotărârea din 6 iulie 2007. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 1, 3 și 4 din Convenție că deciziile de prelungire a detenției anterioare nu au fost fondate pe motive suficiente, că deciziile de recurs din 12 septembrie 2006 și 7 noiembrie 2006 nu au conținut motive de detenție și că apelul său împotriva ordinului de detenție din 28 iunie 2006 a fost examinată numai la 12 septembrie 2006. În conformitate cu art. 6, reclamantul s-a plângut și de diferite încălcări procedurale în timpul procedurii penale împotriva acestuia. Plângerile reclamantului în temeiul articolului 5 au fost comunicate guvernului, care și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile. Observațiile au fost transmise reclamantului, care a fost invitat să-și prezinte propriile observații. Niciun răspuns nu a fost primit la scrisoarea Registrului. Prin scrisoarea din 31 ianuarie 2012, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor sale a expirat la 6 septembrie 2011 și că nu a fost solicitată prelungirea termenului. Reprezentantul reclamantului a fost atrasă atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Un angajat la biroul reprezentantului reclamant a primit această scrisoare la data de 22 Februarie 2012. Cu toate acestea, nu s-a primit niciun răspuns. HOTĂRÂREA Tribunalului consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. André Wampach Elisabeth Steiner Președintele adjunct al grefierului