YILMAZ c. BELGIQUE

Secțiunea a cincea Cerere nr. 80033/12 Osman YILMAZ împotriva Belgiei introdusă la 17 decembrie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, Osman Yilmaz, este un resortisant turc născut în 1940 și rezident în Anvers. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl R. Jespers, avocat la Anvers. De fapt Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: Din faptele care au avut loc în Bulgaria la 14 mai 1998, reclamantul a fost implicat într-un accident rutier grav în Bourgas, Bulgaria. În urma unui șoc frontal între vehiculul său și un autobuz care transportă soldați, patru militari au murit și trei au fost grav răniți. Reclamantul a fost, de asemenea, grav rănit, a rămas în comă timp de trei luni și a fost tratat timp de patru luni în Bulgaria și apoi a decis să se întoarcă în Turcia pentru a se ocupa de aceasta din cauza calității scăzute a îngrijirii medicale în Bulgaria și nu a fost informat cu privire la procedurile penale împotriva sa. La 18 octombrie 1999, Tribunalul Districtual Stara Zagora (Bulgaria) l-a condamnat pe reclamant prin contumație la o sentință de nouă ani de închisoare pentru nerespectarea codului rutier și pentru neglijență care a dus la moartea a patru persoane și la răni grave altor trei persoane. La 20 decembrie 2000, instanța de apel din Plovdiv (Bulgaria) și-a confirmat condamnarea. La 2 noiembrie 2007, autoritățile bulgare au acordat un mandat european de arestare împotriva reclamantului. Cu privire la faptele care au avut loc în Belgia, reclamantul a sosit în Belgia în 2001 și a locuit legal acolo de atunci. La 2 noiembrie 2007, un mandat european de arestare a fost acordat împotriva sa de către autoritățile bulgare. La 28 aprilie 2008, camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Dendermonde a autorizat extrădarea reclamantului. La 30 iunie 2011, camera de acuzare a Tribunalului de Primă Instanță din Gant a declarat acțiunea formulată de recurentul neîntemeiat. La 12 iulie 2011, Curtea de Casație a Casat hotărârea Curții de apel pe motiv că nu a fost suficient motivată. La 20 decembrie 2011, camera de acuzare a lui Gant a declarat recursul formulat de recurentul neîntemeiat. La 7 februarie 2012, Curtea de Casație a Casat hotărârea din cauza nerespectării legii privind utilizarea limbilor străine în materie judiciară. La 31 octombrie 2012, camera de contestații a Tribunalului de apel al lui Gant a declarat acțiunea neîntemeiată. Comisia a considerat că elementele prezentate de reclamant erau prea generale și insuficiente pentru a concluziona că este posibil să fie supuse unui tratament inuman sau degradant în închisorile bulgare. Bulgaria este o țară membră a Uniunii Europene și a Convenției europene a drepturilor omului și nu există niciun motiv să credem că reclamantul nu ar fi în măsură să primească îngrijirea de care are nevoie. Bulgaria respectă standardele europene în materie de procedură și de aplicare a pedepselor. În ceea ce privește art. 8 din Convenție, camera de acuzare consideră că acest lucru nu se datorează faptului că pedepsele bulgare sunt mai grele decât pedepsele belgiene pe care trebuie să le fie disproporționate. În plus, reclamantul nu și-ar putea executa pedeapsa în Belgia pentru că faptele sunt prevăzute în aceasta. În cele din urmă, autoritățile bulgare ar fi oferit garanția că, după extrădarea sa, reclamantul va putea solicita un nou proces la care să poată participa și să se apere. La 11 decembrie 2012, Curtea de Casație a respins recursul formulat de solicitant. Comisia a considerat că încetarea procedurii de recurs a fost suficient de motivată în ce măsură extrădarea reclamantului nu ar încălca drepturile fundamentale ale acestuia. În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 8 din convenție, Curtea de Casație concluzionează că instanța nu a fost obligată să răspundă la fiecare argument invocat de părți în concluziile lor și că hotărârea motiva suficient în ce măsură extrădarea reclamantului nu era incompatibilă cu dreptul său la viață de familie. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se teme că va fi supus unui tratament inuman și degradant dacă va fi extrădat în Bulgaria din cauza condițiilor materiale de detenție din închisorile bulgare, a pedepsei disproporționate la care a fost condamnat și a fricii de represalii a familiilor victimelor accidentului. Invocând art. 8 din convenție, reclamantul susține că extrădarea sa ar constitui o încălcare disproporționată a dreptului său la respectarea vieții de familie. El trăiește în Belgia în mod neîntrerupt și legal timp de 11 ani, este căsătorit cu un resortisant belgian și are patru copii (născuți în 1993, 1999, 2009 și respectiv octombrie 2012) care au locuit toți în Belgia și din care trei dintre ei au dobândit cetățenia belgiană. În plus, încălcarea neintenționată a reclamantului a fost comisă în 1998, iar autoritățile bulgare au acordat un mandat european de arestare la nouă ani după fapte. În cele din urmă, instanțele belgiene nu ar fi efectuat în niciun moment o examinare a proporționalității în temeiul articolului 8 din convenție, în pofida concluziilor prezentate de solicitant. Având în vedere circumstanțele din speță, extrădarea reclamantului către Bulgaria constituie o ingerință disproporționată în viața sa de familie, contrar articolului 8 din convenție?

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

80033/12

Osman YILMAZ

contre la Belgique

introduite le 17 décembre 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, Osman Yilmaz, est un ressortissant turc né en 1940 et résidant à Anvers. Il est représenté devant la Cour par M

e

R. Jespers, avocat à Anvers.

EN FAIT

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Sur les faits tels qu’ils se sont déroulés en Bulgarie

Le 14 mai 1998, le requérant fut impliqué dans un grave accident de la route à Bourgas en Bulgarie. Suite à un choc frontal entre son véhicule et un bus transportant des militaires, quatre militaires décédèrent et trois furent gravement blessés. Le requérant fut également gravement blessé, il resta trois mois dans le coma et fut soigné pendant quatre mois en Bulgarie. Il décida ensuite de revenir en Turquie pour s’y faire soigner en raison de la mauvaise qualité des soins en Bulgarie. Il ne fut pas informé des poursuites pénales à son encontre.

Le 18 octobre 1999, le tribunal de district de Stara Zagora (Bulgarie) condamna le requérant par contumace à une peine de neuf ans d’emprisonnement pour ne pas avoir respecté le code de la route et pour négligence ayant entraîné la mort de quatre personnes et des blessures graves à trois autres. Le 20 décembre 2000, la cour d’appel de Plovdiv (Bulgarie) confirma sa condamnation.

Le 2 novembre 2007, les autorités bulgares décernèrent un mandat d’arrêt européen à l’encontre du requérant.

Sur les faits tels qu’ils se sont déroulés en Belgique

Le requérant arriva en Belgique en 2001 et y réside légalement depuis lors.

Le 2 novembre 2007, un mandat d’arrêt européen fut décerné à son encontre par les autorités bulgares.

Le 28 avril 2008, la chambre du conseil du tribunal de première instance de Dendermonde autorisa l’extradition du requérant.

Le 30 juin 2011, la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Gant déclara le recours formé par le requérant non fondé.

Le 12 juillet 2011, la Cour de cassation cassa l’arrêt de la cour d’appel au motif qu’il n’était pas suffisamment motivé.

Le 20 décembre 2011, la chambre des mises en accusation de Gant déclara le recours formé par le requérant non fondé.

Le 7 février 2012, la Cour de cassation cassa l’arrêt de la cour d’appel en raison du non-respect de la loi sur l’emploi des langues en matière judiciaire.

Le 31 octobre 2012, la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Gant déclara le recours non fondé. Elle considéra que les éléments avancés par le requérant étaient trop généraux et insuffisants pour conclure qu’il risque de subir un traitement inhumain ou dégradant dans les prisons bulgares. La Bulgarie est un pays membre de l’Union européenne et de la Convention européenne des droits de l’homme et il n’y a aucune raison de croire que le requérant ne serait pas en mesure de recevoir les soins dont il a besoin. La Bulgarie respecte les normes européennes en matière de procédure et d’application des peines. L’extradition du requérant ne serait donc pas contraire à l’article 3 de la Convention. Concernant l’article 8 de la Convention, la chambre des mises en accusation considéra que ce n’est pas parce que les peines bulgares sont plus lourdes que les peines belges qu’elles sont forcément disproportionnées. De plus, le requérant ne pourrait pas exécuter sa peine en Belgique parce que les faits y sont prescrits. Enfin, les autorités bulgares auraient donné la garantie que le requérant pourra, après son extradition, demander un nouveau procès auquel il pourra assister et se défendre.

Le 11 décembre 2012, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par le requérant. Elle considéra que l’arrêt de la cour d’appel motivait de façon suffisante en quoi l’extradition du requérant ne violerait pas ses droits fondamentaux. Concernant le grief tiré de l’article 8 de la Convention, la Cour de cassation conclut que le juge n’était pas dans l’obligation de répondre à chaque argument soulevé par les parties dans leurs conclusions et que l’arrêt motivait suffisamment en quoi l’extradition du requérant n’était pas incompatible avec son droit à la vie familiale.

GRIEFS

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant craint de subir un traitement inhumain et dégradant s’il était extradé vers la Bulgarie en raison des conditions matérielles de détention dans les prisons bulgares, de la peine disproportionnée à laquelle il a été condamné et de la crainte de représailles des familles des victimes de l’accident.

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant soutient que son extradition constituerait une atteinte disproportionnée à son droit au respect de la vie familiale. Il vit en Belgique de manière ininterrompue et légale depuis onze ans, il est marié à une ressortissante belge et il a quatre enfants

(respectivement nés en 1993, 1999, 2009 et octobre 2012) qui résident tous en Belgique et dont trois d’entre eux ont acquis la nationalité belge. De plus, l’infraction non-intentionnelle reprochée au requérant fut commise en 1998, et les autorités bulgares n’entreprirent de décerner un mandat d’arrêt européen que neuf ans après les faits. Enfin, les juridictions belges n’auraient, à aucun moment, effectué un examen de proportionnalité sur la base de l’article 8 de la Convention, malgré les conclusions déposées par le requérant.

QUESTION AUX PARTIES

Compte tenu des circonstances de l’espèce, l’extradition du requérant vers la Bulgarie constitue-t-elle une ingérence disproportionnée dans sa vie familiale contraire à l’article 8 de la Convention

?