SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 26622/09 Constantin ARGINTARU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 8 ianuarie 2013 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 mai 2009, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie DEFINITIVUL, domnul Constantin Alin Argintaru, este un resortisant român născut în 1982 și rezident în Ostrov. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 octombrie 2007, reclamantul a fost audiat de poliția din Ostrov în legătură cu o plângere penală formulată de G.E. care se plângea că a fost lovit și amenințat pentru a avea relații sexuale cu el. În absența unui avocat, reclamantul a negat faptele care îi erau reproșate. La 10 octombrie 2007, a fost auzit din nou de poliție, în prezența procurorului general și a fost informat că C.I. și V.Z. au depus plângeri penale împotriva sa pentru viol, răniri, privarea ilegală de libertate și nerespectarea regimului de arme și muniție. Tot în absența unui avocat, reclamantul a negat faptele care i-au fost reproșate. Printr-o decizie înainte de a se pronunța drept din 11 octombrie 2007 a Tribunalului de Primă Instanță din Medgidia pronunțat în prezența avocatului ales, reclamantul a fost pus în detenție provizorie pe o perioadă de 15 zile. Detenția provizorie a fost reînnoită ulterior în conformitate cu dispozițiile legale. La 11 octombrie și 15 noiembrie 2007, Parchetul de Primă Instanță din Medgidia a inițiat urmărirea penală ( La 11 și 16 octombrie 2007, reclamantul a fost audiat în calitate de acuzat și în prezența avocatului ales de poliția din Baneasa și de tribunalul de primă instanță din Medgidia și a negat faptele care i-au fost reproșate. Printr-un rechizitoriu din 16 noiembrie 2007 al Parchetului în apropierea Tribunalului de Primă Instanță din Medgidia, reclamantul a fost trimis înapoi în fața Tribunalului șefilor de viol, agresiunii, amenințării, privării ilegale de libertate și nerespectării regimului armelor și munițiilor. Tribunalul de Primă Instanță din Medgidia l-a auzit direct pe reclamant, care a negat faptele care i-au fost reproșate, precum și victimele și treizeci și trei de martori, făcând confruntarea dintre victime și reclamant și analizând rapoartele de competență medico-legale ale victimelor și ale reclamantului și raportul de competență științifică al armei reclamantului. Prin hotărârea din 19 martie 2008, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru infracțiunile indicate în rechizitoriu. După examinarea tuturor elementelor de probă prezentate de părți, Tribunalul a hotărât că reclamantul lovise și amenințase C.I. și V.Z., pe care le-a obligat să aibă relații sexuale cu el folosind forța fizică și un pistol pe care l-a posedat ilegal și pe care l-a lovit și amenințat cu G.E. pentru a-l obliga să aibă relații sexuale cu el. Instanța nu a luat în considerare declarațiile reclamantului, pe motiv că acestea nu erau susținute de elemente de probă pe care instanța le-a indicat cu precizie. 10. Reclamantul a solicitat instanței de primă instanță să constate nulitatea urmăririi penale împotriva sa pentru încălcarea dreptului său la apărare pe motiv că nu a fost informat cu privire la dreptul de a fi asistat de un avocat în momentul în care și-a făcut declarațiile inițiale. Tribunalul notal la absența avocatului în timpul fazei preliminare a procedurii ( faza actlor premergatoare, dar se consideră că această defecțiune nu ducea la nulitate urmărirea penală în ansamblul său, deoarece reclamantul fusese reprezentat de un avocat, așa cum impunea legea, din momentul în care fusese acuzat. 11. Prin hotărârea din 27 august 2008, tribunalul departamental din Constanța a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. În conformitate cu Codul de procedură penală, numai persoanele cu acest statut au dreptul de a fi informate cu privire la dreptul de a fi asistate de un avocat. În plus, tribunalul departamental a hotărât că reclamantul fusese informat în faza preliminară a procedurii tuturor acuzațiilor care fuseseră aduse împotriva sa. 12. Reclamantul a formulat un recurs în recurs. Prin hotărârea din 19 În noiembrie 2008, tribunalul de apel din Constanța și-a primit recursul și, considerând că raportul de expertiză științifică al pistolului nu a stabilit cu certitudine că acesta era o armă letală, a recalificat una dintre infracțiunile reproșate reclamantului, fără drept de utilizare a unei arme neletale supuse autorizării. Curtea de apel a menținut pedeapsa cu opt ani de închisoare împotriva reclamantului. 13. În ceea ce privește dreptul la apărare al reclamantului, Tribunalul a considerat că dispozițiile legale au fost respectate, deoarece reclamantul a fost reprezentat de un avocat odată acuzat și pus în detenție provizorie 14. Reclamantul a solicitat revizuirea hotărârilor de condamnare menționate mai sus pe motivul că C.I. a revenit asupra declarației sale și a afirmat că procurorul a fost obligat să îl acuze pe reclamant. Prin hotărârile din 9 octombrie și 19 noiembrie 2009, Tribunalul de Primă Instanță Tribunalul din Medgidia și Tribunalul departamental din Constanța au respins cererea de revizuire deoarece C.I. și-a modificat declarația în cursul procedurii pe fond și tribunalele care l-au condamnat pe reclamant aveau cunoștință de această schimbare de declarație și au analizat în raport cu celelalte elemente de probă. La o dată nespecificată, reclamantul a depus la Parchet o plângere penală împotriva C.I., V.Z. și G.E., la tribunalul de primă instanță din Medgidia, la care se face referire în hotărârea din 26 aprilie 2009, prin hotărârea din 4 septembrie și 12 În noiembrie 2009, Tribunalul de Primă Instanță din Medgidia și Tribunalul departamental din Constanța au respins contestația reclamantului împotriva ordonanței primului procuror. Instanțele au reținut că reclamantul fusese condamnat pe baza numeroaselor dovezi, inclusiv declarațiile victimelor și că schimbarea de atitudine a acestora fusese luată în considerare de instanțele din fond. 16. Reclamantul a fost reprezentat în cursul procedurii penale împotriva sa fie de avocați la alegerea sa, sau, mai rar, de avocați declarați din oficiu. Dreptul și practica internă relevante 17. Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală sunt astfel formulate art. 6 (1) Dreptul la apărare este garantat persoanei suspectate, acuzate și celorlalte părți în timpul procesului penal. [...] (4) Orice parte la procesul penal are dreptul de a fi asistată de un avocat pe parcursul întregului proces. (5) Autoritățile judiciare au obligația de a informa suspectul și acuzat, înainte de prima declarație, de dreptul de a fi asistat de un consiliu, menționând acest lucru în procesul verbal de audiere. În cazurile și condițiile prevăzute de lege, autoritățile judiciare sunt obligate să facă ceea ce este necesar pentru a asigura asistența juridică a suspectului sau a inculpatului nu are un avocat ales de el. (1) Suspectul sau acuzatul are dreptul de a fi asistat de un avocat pe parcursul întregii anchete penale și a procesului, iar autoritățile judiciare au obligația de a informa acest drept. (2) Asistența judiciară este obligatorie atunci când persoana suspectată sau acuzată este minoră, internată într-un centru de reabilitare sau într-un institut medical educațional, atunci când este ținută în custodie sau în detenție provizorie, chiar și într-o altă cauză, atunci când face obiectul unei măsuri de securitate medicală sau a fost obligată să urmeze un tratament medical, chiar și într-un alt caz, sau când autoritatea responsabilă de investigația penală sau judecătorul consideră că persoana suspectată sau acuzată nu poate să-și asigure singură apărarea sau în alte cazuri prevăzute de lege. (3) În fața judecătorului, asistența juridică este obligatorie și în cazurile în care legea prevede, în speță, deținerea pe viață sau o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani sau mai mult. (4) În cazul în care asistența juridică este obligatorie, în cazul în care persoana suspectată sau acuzată nu a ales un avocat, este numit un consiliu din oficiu. art. 224 □ Actele preliminare (1) În vederea deschiderii anchetei penale, autoritățile din domeniul anchetei penale pot efectua investigații preliminare [...] (3) Procesul-verbal în care se menționează investigațiile preliminare poate constitui un element de probă. 18. Curtea Constituțională din România a hotărât că: garantarea dreptului la apărare nu poate opera în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, atunci când autorul nu are calitatea de suspect sau acuzat [...] Actele preliminare realizate de autorități, înainte de începerea anchetei penale, în vederea colectării datelor necesare pentru inițierea procedurii, nu reprezintă începutul procesului penal, ci au ca scop stabilirea silului existent sau nu există motive pentru inițierea procesului penal Curtea Supremă de Casație și Justiție a hotărât că: ...în timpul fazei actelor preliminare, în conformitate cu art. 224 din Codul de procedură penală, se colectează date necesare pentru declanșarea urmăririi penale și nu se colectează probe, autoritățile de urmărire penală nefiind supuse obligației de a asigura prezența avocaților la mail (hotărârea nr 3637/2006). GRIFS 20. Invocând art. 5 alineatele (2) și (3) din Convenție, reclamantul declară că a fost privat în mod ilegal de libertate, deoarece nu ar fi fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa și că nu ar fi fost adus imediat în fața unui magistrat abilitat să se pronunțe cu privire la arestarea sa. 21. Invocând art. 6 alineatele (1), (2) și (3) litera (a), (b) și (c) se plânge de inocența procedurii, deoarece autoritățile de anchetă și instanțele care au fost condamnate nu au fost independente și ui, nu au beneficiat de prezumția de nevinovăție deoarece nu a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa, nu a dispus de timpul necesar pentru a-și pregăti apărarea și nu a putut fi reprezentat nici de un avocat la alegerea sa, nici de un avocat desemnat din oficiu cu ocazia declarațiilor sale inițiale. Tot pe terenul aceluiași articol, el se plânge că a fost condamnat pe nedrept pentru că nu ar fi comis faptele care i-au fost reproșate și că victimele și anumiți martori ar fi revenit la declarațiile lor. În etapa preliminară a procedurii, reclamantul a prezentat o declarație în fața poliției și a procurorului, fără a fi informat cu privire la drepturile sale la apărare și în lipsa unui avocat. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul în special la: (...) (c) să se apere pe sine însuși sau să aibă la dispoziția unui susținător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, în cazul în care interesele justiției la 1, Curtea va examina ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Curtea amintește că etapa de dinaintea sesizării instanței este, de asemenea, acoperită de garanțiile prevăzute la art. 6 alineatul (3), Curtea fiind deja în măsură să constate că lipsa de observare inițială a acestor garanții riscă să compromită în mod grav echitatea procesului (salduz Turcia [GC], n 16147/08 36391/02, § 50, 27 noiembrie 2008 25. În speță, Curtea constată că, în conformitate cu standardele de procedură penală în vigoare la momentul faptelor, o persoană poate fi obligată să facă declarații în fața poliției sau a Parchetului fără a avea calitatea de parte la procesul penal și, prin urmare, fără a beneficia de garanțiile dreptului la un proces echitabil, inclusiv dreptul la apărare. Mai precis, autoritățile judiciare nu sunt obligate să informeze o persoană cu privire la dreptul său la apărare dacă urmărirea penală nu a fost declanșată împotriva sa și nu a dobândit calitatea În schimb, odată declanșată procedura penală, autoritățile judiciare au obligația de a informa persoana suspectată sau acuzată de drepturile sale la apărare și de asistența judiciară gratuită de către un avocat din oficiu este prevăzută pentru un număr de cazuri. 26. Curtea va cerceta ulterior dacă aplicarea acestor standarde în speță a fost conformă cu principiile care decurg din jurisprudența în materie (salduz, citată anterior, §§ 50-51, și Simons c. Belgia (dec.), n 7147/10, § 30-31, 28 august 2012). octombrie 2007, în timp ce urmărirea penală nu a fost declanșată împotriva sa, reclamantul a fost audiat de poliție și de procurori fără a fi asistat de un avocat. Comisia observă, de asemenea, că reclamantul a solicitat în fața instanțelor interne anularea urmăririi penale pe motiv că a făcut declarații în lipsă a unui avocat și că instanțele au respins cererile sale, considerând că poliția și procurorul au procedat în conformitate cu normele de procedură penală 27. Este adevărat că, la 8 și 10 octombrie 2007, indiferent de situația sa procedurală în fața autorităților interne, reclamantul ar fi putut, în conformitate cu jurisprudența Curții, să aibă calitatea Cu toate acestea, Curtea arată că a negat în mod constant că a comis faptele care i-au fost reproșate și că declarațiile pe care le-a făcut în lipsa unui avocat nu au fost utilizate de instanțele naționale pentru a justifica condamnarea sa și nu i-au adus niciun prejudiciu. Într-adevăr, instanțele care au fost condamnate au analizat un număr semnificativ de elemente de probă și au respins, din motive întemeiate, declarațiile reclamantului (a se vedea S tanca c. România, nr. 34116/04, § 62, 24 iulie 2012 și Minculescu c. România (dec.), nr. 7993/05, § 84, 13 noiembrie 2012). 28. În plus, Curtea constată că reclamantul a fost informat cu privire la conținutul plângerilor penale formulate de victime încă din primele interogatorii și că, din momentul în care a fost pus în detenție provizorie, drepturile sale la apărare au fost garantate deoarece a fost reprezentat de avocați în toate etapele procedurii (a contrario Dayanan c. Turcia, 7307/03, § 33, 13 octombrie 2009). 29. În cele din urmă, Curtea subliniază că reclamantul nu a invocat nici instanțele naționale, nici în fața Curții, que Prin urmare, Curtea consideră că acest motiv este în mod evident nefondat și trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului (a) și a articolului 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
26622/09
Constantin Alin ARGINTARU
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 8 janvier 2013 en une Chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 8 mai 2009,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Constantin Alin Argintaru, est un ressortissant roumain né en 1982 et résidant à Ostrov.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 8 octobre 2007, le requérant fut entendu par la police d’Ostrov au sujet d’une plainte pénale formée par G.E. qui s’était plainte qu’il l’avait frappée et menacée pour la contraindre d’avoir des relations sexuelles avec lui. En l’absence d’un avocat, le requérant nia les faits qui lui étaient reprochés.
4.
Le 10 octobre 2007, il fut de nouveau entendu par la police, en la présence du procureur. Il fut informé que C.I. et V.Z. avaient également déposé des plaintes pénales à son encontre pour viol, coups et blessures, privation illégale de liberté et non respect du régime des armes et des munitions. Toujours en l’absence d’un avocat, le requérant nia les faits qui lui étaient reprochés.
5.
Par une décision avant dire droit du 11 octobre 2007 du tribunal de première instance de Medgidia prononcée en la présence de l’avocat de son choix, le requérant fut placé en détention provisoire pour une durée de 15
jours. La détention provisoire fut ultérieurement renouvelée selon les dispositions légales.
6.
Les 11 octobre et 15 novembre 2007, le parquet près le tribunal de première instance de Medgidia déclencha la poursuite pénale («
urmărirea penală
»)
contre le requérant.
7.
Les 11 et 16 octobre 2007, le requérant fut entendu en qualité d’inculpé et en la présence de l’avocat de son choix par la police de Băneasa et le parquet près le tribunal de première instance de Medgidia. Il nia les faits qui lui étaient reprochés.
8.
Par un réquisitoire du 16 novembre 2007 du parquet près le tribunal de première instance de Medgidia, le requérant fut renvoyé devant le tribunal des chefs de viol, coups et blessures, menace, privation illégale de liberté et non-respect du régime des armes et des munitions.
9.
Le tribunal de première instance de Medgidia entendit directement le requérant qui nia les faits qui lui étaient reprochés, ainsi que les victimes et trente-trois témoins, procéda à la confrontation entre les victimes et le requérant et analysa les rapports d’expertise médico-légale des victimes et du requérant et le rapport d’expertise scientifique du pistolet du requérant. Par un jugement du 19 mars 2008, le tribunal condamna le requérant à une peine de huit ans de prison pour les infractions indiquées dans le réquisitoire. Après avoir examiné tous les éléments de preuves produits par les parties, le tribunal jugea que le requérant avait frappé et menacé C.I. et V.Z., qu’il les avait contraintes à avoir des relations sexuelles avec lui en utilisant la force physique et un pistolet qu’il possédait illégalement et qu’il avait frappé et menacé G.E. afin de la contraindre d’avoir des relations sexuelles avec lui. Le tribunal ne prit pas en considération les déclarations du requérant, au motif qu’elles n’étaient pas corroborées par des éléments de preuve que le tribunal indiqua avec précision.
10.
Le requérant avait demandé au tribunal de première instance de constater la nullité de la poursuite pénale à son encontre pour violation de ses droits à la défense au motif qu’il n’avait pas été informé du droit à être assisté par un avocat lorsqu’il avait fait ses déclarations initiales. Le tribunal nota l’absence de l’avocat pendant la phase préliminaire de la procédure (
«
faza actelor premergătoare
»), mais estima que cette défaillance n’entachait pas de nullité la poursuite pénale dans son ensemble car le requérant avait été représenté par un avocat, comme l’exigeait la loi, du moment où il avait été inculpé.
11.
Le requérant interjeta appel. Par un arrêt du 27 août 2008, le tribunal départemental de Constanța confirma le jugement rendu en premier ressort. S’agissant des droits à la défense du requérant, le tribunal départemental nota, à l’instar du tribunal de première instance, que le requérant avait fait ses déclarations initiales sans avoir la qualité de suspect («
învinuit
») ou d’inculpé et que selon le Code de procédure pénale, seules les personnes ayant ce statut avaient le droit d’être informées du droit d’être assistées par un avocat. De plus, le tribunal départemental jugea que le requérant avait été informé lors de la phase préliminaire de la procédure de toutes les accusations qui avaient été portées à son encontre.
12.
Le requérant forma un pourvoi en recours. Par un arrêt du 19
novembre 2008, la cour d’appel de Constanța accueillit son pourvoi et, jugeant que le rapport d’expertise scientifique du pistolet n’avait pas établi avec certitude que c’était une arme létale, requalifia une des infractions reprochées au requérant en usage sans droit d’une arme non-létale soumise à autorisation. La cour d’appel maintint la peine de huit ans de prison contre le requérant.
13.
S’agissant des droits à la défense du requérant, la cour d’appel jugea que les dispositions légales avaient été respectées car le requérant avait été représenté par un avocat une fois inculpé et placé en détention provisoire.
14.
Le requérant demanda la révision des arrêts de condamnation susmentionnés au motif que C.I. était revenue sur sa déclaration et avait affirmé que le procureur l’avait contrainte à accuser le requérant. Par arrêts des 9 octobre et 19 novembre 2009, le tribunal de première
instance de Medgidia et le tribunal départemental de Constanța rejetèrent la demande de révision car C.I. avait modifié sa déclaration au cours de la procédure sur le fond et que les tribunaux qui avaient condamné le requérant avaient connaissance de ce changement de déclaration et l’avaient analysé par rapport avec les autres éléments de preuve.
15.
A une date non précisée, le requérant déposa au parquet près le tribunal de première instance de Medgidia une plainte pénale contre C.I., V.Z. et G.E. qu’il accusait de dénonciation mensongère et de faux témoignage. Cette plainte fut rejetée par une ordonnance du 26 avril 2009 du premier procureur dudit parquet. Par arrêts des 4 septembre et 12
novembre 2009, le tribunal de première instance de Medgidia et le tribunal départemental de Constanța rejetèrent la contestation du requérant contre l’ordonnance du premier procureur. Les tribunaux retinrent que le requérant avait été condamné sur la base de nombreux éléments de preuve, dont les déclarations des victimes et que le changement d’attitude de ces dernières avaient été pris en compte par les juridictions du fond.
16.
Le requérant a été représenté pendant la procédure pénale à son encontre soit par des avocats de son choix, soit, plus rarement, par des avocats commis d’office.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
17.
Les dispositions pertinentes du Code de procédure pénale sont ainsi libellées
:
Article 6 – Garantie du droit à la défense
(1) Le droit à la défense est garanti au suspect, à l’inculpé et aux autres parties pendant le procès pénal. [...]
(4) Toute partie au procès pénal a le droit d’être assisté par un avocat pendant l’intégralité du procès.
(5) Les autorités judiciaires ont l’obligation d’informer le suspect et l’inculpé, avant la première déclaration, du droit d’être assisté par un conseil, en y faisant mention dans le procès verbal d’audition. Dans les cas et les conditions prévus par la loi, les autorités judiciaires sont obligées à faire le nécessaire pour assurer l’assistance juridique du suspect ou de l’inculpé s’il n’a pas un avocat de son choix.
Article 171 – L’assistance du suspect ou de l’inculpé
(1) Le suspect ou l’inculpé a le droit d’être assisté par un avocat pendant l’intégralité de l’enquête pénale et du procès et les autorités judiciaires ont l’obligation de l’informer de ce droit.
(2) L’assistance judiciaire est obligatoire quand le suspect ou l’inculpé est mineur, interné dans un centre de rééducation ou dans un institut médical éducatif, quand il est placé en garde à vue ou en détention provisoire, même dans une autre affaire, quand il fait l’objet d’une mesure de sureté d’internement médical ou à été obligé à suivre un traitement médical, même dans une autre affaire, ou quand l’autorité en charge de l’enquête pénale ou le juge estime que le suspect ou l’inculpé ne peut pas assurer seul sa défense ou dans d’autres cas prévus par la loi.
(3) Devant le juge, l’assistance judiciaire est obligatoire également dans les cas où la loi prévoit pour l’infraction en l’espèce la détention à vie ou une peine de prison de cinq ans ou plus.
(4) Quand l’assistance juridique est obligatoire, si le suspect ou l’inculpé n’a pas choisi un avocat, un conseil est désigné d’office.
Article 224 – Les actes préliminaires
«
(1) En vue de l’ouverture de l’enquête pénale, les autorités de l’enquête pénale peuvent mener des investigations préliminaires [...]
(3) Le procès-verbal qui fait état des investigations préliminaires peut constituer un élément de preuve.
»
18.
La Cour constitutionnelle roumaine a jugé que «
la garantie des droits de la défense ne peut opérer en dehors du procès pénal, avant le début de la poursuite pénale, quand l’auteur n’a pas la qualité de suspect ou d’inculpé [...] Les actes préliminaires réalisés par les autorités, avant le début de l’enquête pénale, en vue de recueillir des données nécessaires au déclenchement de la procédure, ne représentent pas le début du procès pénal mais ont comme but d’établir s’il existe ou pas des raisons pour déclencher le procès pénal
» (décision n
o
141/1999).
19.
La Haute Cour de cassation et de justice a jugé que «
... pendant la phase des actes préliminaires, selon l’article 224 du Code de procédure pénale, on recueille des données nécessaires au déclenchement de la poursuite pénale et on ne recueille pas des preuves, les autorités de la poursuite pénale n’ayant pas l’obligation d’assurer la présence de l’avocat aux investigations
» (arrêt n
o
3637/2006).
20.
Invoquant l’article 5 §§ 2 et 3 de la Convention, le requérant allègue qu’il a illégalement été privé de liberté car il n’aurait pas été informé des accusations portées à son encontre et qu’il n’aurait pas été aussitôt conduit devant un magistrat habilité à se prononcer sur son placement en garde à vue.
21.
Invoquant l’article 6 §§ 1, 2 et 3 a), b) et c) il se plaint de l’iniquité de la procédure car les autorités d’enquête et les tribunaux qui l’ont condamné n’ont pas été indépendants et impartiaux, qu’il n’a pas bénéficié de la présomption d’innocence car il n’a pas été informé des accusations portées à son encontre, qu’il n’a pas disposé du temps nécessaire pour préparer sa défense et qu’il n’a pu se faire représenter ni par un avocat de son choix ni par un défenseur désigné d’office lors de ses déclarations initiales. Toujours sur le terrain du même article, il se plaint d’avoir été condamné à tort car il n’aurait pas commis les faits qui lui avaient été reprochés et que les victimes et certains témoins seraient revenus sur leurs déclarations.
A.
Sur le grief tiré de l’absence de l’avocat pendant la phase préliminaire de la procédure pénale
22.
Le requérant expose qu’il a été amené à faire, lors de la phase préliminaire de la procédure, des déclarations devant les policiers et le procureur sans être informé de ses droits à la défense et en l’absence d’un avocat. Il invoque l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
(...)
Tout accusé a droit notamment à
: (...)
c) se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent.»
23.
Comme les exigences du paragraphe 3 de l’article 6 représentent des aspects particuliers du droit à un procès équitable garanti par le paragraphe
1, la Cour examinera le grief sous l’angle de ces deux textes combinés (
Doorson c. Pays-Bas
, 26 mars 1996, § 66,
Recueil des arrêts et décisions
1996
‑
II, et
Rupa c. Roumanie (n
o
1)
, n
o
58478/00, § 221, 16
décembre 2008).
24.
La Cour rappelle que la phase processuelle qui se déroule avant la saisine du tribunal est elle aussi couverte par les garanties prévues par l’article 6 § 3, la Cour ayant déjà établi que l’inobservation initiale de ces garanties risque de compromettre gravement l’équité du procès (
Salduz
,
c.
Turquie
[GC], n
o
16147/08 36391/02, §
50, 27 novembre 2008).
25.
En l’espèce, la Cour note que, selon les normes de procédure pénale en vigueur à l’époque des faits, une personne peut être amenée à faire des déclarations devant la police ou le parquet sans avoir la qualité de partie au procès pénal et, par conséquent, sans bénéficier des garanties du droit à un procès équitable, dont les droits de la défense. Plus précisément, les autorités judiciaires ne sont pas tenues d’informer une personne de ses droits à la défense si la poursuite pénale n’a pas été déclenchée à son encontre et qu’elle n’a pas acquis la qualité
de suspect ou d’inculpé en l’affaire. En revanche, une fois la procédure pénale déclenchée, les autorités judiciaires ont l’obligation d’informer le suspect ou l’inculpé de ses droits à la défense et l’assistance judiciaire gratuite par un avocat commis d’office est prévue pour un nombre de cas.
26.
La Cour recherchera par la suite si l’application qui a été faite de ces normes en l’espèce a été conforme aux principes qui se dégagent de la jurisprudence en la matière (
Salduz
, précité, §§ 50-51, et
Simons c. Belgique
(déc.), n
o
71407/10, §§ 30-31, 28 août 2012). Elle relève que, les 8 et 10
octobre 2007, alors que la poursuite pénale n’avait pas été déclenchée à son encontre, le requérant a été entendu par la police et le parquet sans être assisté par un avocat. Elle observe également que le requérant a demandé devant les tribunaux internes l’annulation de la poursuite pénale au motif qu’il avait fait des déclarations en l’absence d’un avocat et que les tribunaux ont rejeté ses demandes, en jugeant que la police et le parquet ont procédé en conformité avec les normes de procédure pénale.
27.
Il est vrai que, les 8 et 10 octobre 2007, indépendamment de sa situation procédurale devant les autorités internes, le requérant aurait pu, conformément à la jurisprudence de la Cour, avoir la qualité «
d’accusé
» au sens de l’article 6 de la Convention. Toutefois, la Cour relève qu’il a constamment nié avoir commis les faits qui lui étaient reprochés et que les déclarations qu’il a faites en l’absence d’un avocat n’ont pas été utilisées par les juridictions nationales pour justifier sa condamnation et ne lui ont aucunement porté préjudice. En effet, les juridictions qui l’ont condamné ont analysé un nombre important d’éléments de preuve et ont écarté, pour des raisons motivées, les déclarations du requérant (voir S
tanca c.
Roumanie
, n
o
34116/04, § 62, 24 juillet 2012 et
Minculescu c. Roumanie
(déc.), n
o
7993/05, § 84, 13 novembre 2012).
28.
Qui plus est, la Cour note que le requérant a été informé du contenu des plaintes pénales formulées par les victimes dès les premiers interrogatoires et qu’à partir du moment où il a été placé en détention provisoire, ses droits de la défense ont été garantis car il a été représenté par des avocats à tous les stades de la procédure (
a contrario
,
Dayanan c.
Turquie
, n
o
7377/03, § 33, 13 octobre 2009).
29.
Finalement, la Cour souligne que le requérant n’a pas allégué ni devant les juridictions nationales ni devant la Cour qu’il aurait fait ses déclarations initiales sous contrainte (
a contrario
,
Salduz
précité, § 17).
30.
Par conséquent, la Cour estime que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
B.
Sur les autres griefs
31.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. La Cour conclut donc que cette partie de la requête est
manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35
§§
3
a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Greffière adjointe
Président