ACAMPORA c. ITALIE

Cauza Lodo Mondadori și tratamentul ei conjunct cu cauza IMI/SIR 1. În 1989 și 1990, antreprenorii Carlo De Benedetti și Silvio Berlusconi erau în comcerere pentru achiziționarea casei de editură Mondadori. În conformitate cu o clauză arbitrală, acest conflict a fost reglementat prin decizia unui colegiu de arbitri (mai jos "Lodo Mondadori"), care a fost destul de favorabil dlui De Benedetti.

Lodo Mondadori a fost ulterior atacat în fața curții de apel din Roma, care l-a anulat în 1991. Dumnii Berlusconi și De Benedetti au încheiat ulterior o înțelegere amiabilă.

A partir din 1996, parchetul din Milano a deschis urmăriri penale pentru corupție și corupție în acte judiciare (corruzione in atti giudiziari, infracțiune pedepsită de art. 319 ter din codul penal – mai jos "CP") împotriva reclamantului (care este avocat înscris la baroul din Roma), a judecătorului Metta (care a fost judecătorul raportator în procedura în fața curții de apel din Roma) și a două alte persoane (Doamnele Previti și Pacifico).

Urmăririle privind Lodo Mondadori au fost unite cu acelea privind o altă cauză de corupție în acte judiciare, denumită "IMI/SIR", și în care reclamantul era de asemenea acuzat. A partir din 28 ianuarie 2002, în prima instanță, în apel și până la hotărârea Curții de Casație din 4 mai 2006 (§20 mai jos), cele două cazuri au fost tratate și judecate conjunct.

La 2 noiembrie 2006, unul dintre co-inculpații reclamantului (dl Previti) a introdus o cerere în fața Curții (nr. 45291/06), în cadrul căreia se plângea, printre altele, de lipsă de echitate a procedurii penale IMI/SIR, nerespectarea principiului presupunerii de nevinovăție și lipsă de imparțialitate a instanțelor interne.

Printr-o decizie din 8 decembrie 2009, Curtea a declarat cererea nr. 45291/06 inadmisibilă. Această decizie conține o descriere detaliată a procesului IMI/SIR.

Reclamantul a introdus plângeri similare celor ale dlui Previti în cadrul unei alte cereri privind procesul IMI/SIR (nr. 44558/06). A pretins în plus că, după ce a cerut să fie judecat conform procedurii abreviate, și deci să fie judecat pe baza elementelor culese de autorități în cursul investigațiilor preliminare, a fost împiedicat să producă noi dovezi. Cererea nr. 44558/06 a fost de asemenea declarată inadmisibilă printr-o decizie de judecător unic din 21 iunie 2012. 2. Procedura de primă instanță în cauza Lodo Mondadori

În cadrul cauzei Lodo Mondadori, reclamantul era acuzat că, în colaborare cu Dumnii Berlusconi, Previti și Pacifico, a promis și a plătit judecătorului Metta sume de bani pentru a-l determina să-și încalce îndatoririle de imparțialitate, independență și onestitate în exercitarea funcțiilor, cu scopul de a favora familia Mondadori/Formenton, și deci dl Berlusconi. Potrivit tezei acuzării, reclamantul ar fi transmis prin transfer bancar o sumă de bani (425.000.000 lire italiene (ITL), adică aproximativ 219.494 euro (EUR)) dlui Previti, care ar fi transmis-o ulterior dlui Pacifico. La 15 și 16 octombrie 1991, acesta din urmă ar fi retras-o dintr-un cont bancar străin și ar fi dat-o judecătorului Metta. Acesta din urmă ar fi folosit-o ulterior pentru a cumpăra un apartament. Potrivit acuzației, acordurile dintre acuzați ar fi fost încheiate "într-un loc neprecizat a partir din 1990 [cu] plăți pe bănci ale Confederației Elvețiene, Luxemburgului și Italiei cel puțin până la 1991".

Printr-o ordonanță din 19 iunie 2000, judecătorul de instrucție preliminară din Milano a pronunțat o desfiintare pentru reclamant și co-inculpații săi, ținând cont de absența faptelor delictuoase (perché il fatto non sussiste).

Parchetul a contestat această decizie.

Printr-o ordonanță din 12 mai 2001, curtea de apel din Milano a acordat parțial contestația procurorului și a trimis reclamantul și Dumnii Previti, Pacifico și Metta pentru judecată în fața tribunalului din Milano, fixând data primei ședințe la 4 octombrie 2001. A apreciat că elementele de inculpare nu au permis relaxarea acuzaților la stadiul investigațiilor preliminare. Curtea de apel a pronunțat o desfiintare cu privire la dl Berlusconi, faptele constitutive ale infracțiunii care i se reprochau fiind prescrise.

Procesul Lodo Mondadori a fost atribuit aceleiași secții a tribunalului din Milano care, de aproximativ un an, examina cauza IMI/SIR. La 28 ianuarie 2002, cauza Lodo Mondadori a fost unită cu cauza IMI/SIR.

În fața tribunalului din Milano, reclamantul a pretins că suma de 425.000.000 ITL pe care o transmisese dlui Previti se justifica prin chestiuni profesionale: reclamantul și dl Previti au apărat un antreprenor, dl Bulgari, într-un arbitraj; dl Bulgari ar fi plătit ulterior întreaga remunerație a consilierilor săi reclamantului; acesta din urmă ar fi transmis ulterior dlui Previti partea la care avea dreptul.

Reclamantul a solicitat și a obținut convocare a dlui Bulgari, care a fost audiat ca martor de către tribunalul din Milano. Reclamantul a solicitat fără succes, în schimb, să interogeze pe dl C., un funcționar bancar care ar fi putut clarifica motivele transferurilor de bani în litigiu.

Printr-o sentință din 29 aprilie 2003, tribunalul din Milano l-a condamnat pe reclamant pentru episoadele de corupție Lodo Mondadori și IMI/SIR la cinci ani și șase luni de închisoare. A apreciat în special că au existat incoerențe între mărturisirea dlui Bulgari și documentele bancare versate la dosar. 3. Procedura de apel

Reclamantul și co-inculpații săi au contestat sentința din 29 aprilie 2003.

Între timp, dl Bulgari a identificat alte documente și le-a trimis reclamantului cu o notă în care corecta anumite imprecizii în mărturisirea sa. Reclamantul a prezentat aceste elemente în fața curții de apel.

Printr-o hotărâre din 23 mai 2005, curtea de apel din Milano a relaxat reclamantul și inculpații săi pentru cauza Lodo Mondadori, ținând cont de absența faptelor delictuoase (perché il fatto non sussiste). În acest sens, a observat, printre altele, că dl Bulgari a precizat acum că remunerația plătită reclamantului și dlui Previti pentru arbitraj era de 1.000.000 de franci elvețieni (CHF), și nu de 700.000 sau 800.000 CHF, după cum acest martor indicase anterior. 4. Prima procedură în casație

Reclamantul și co-inculpații săi au depus cereri de casație. Parchetul și una dintre părțile civile au depus cereri de casație împotriva relaxării reclamantului în cauza Lodo Mondadori.

Printr-o hotărâre din 4 mai 2006, al cărei text a fost depus la cancelarie la 5 octombrie 2006, Curtea de Casație a admis cererile de casație ale procurorului și părții civile privind cauza Lodo Mondadori, apreciind că curtea de apel nu motivase logical și corect relaxarea acuzaților. A anulat relaxarea reclamantului și co-inculpaților săi în această ultimă cauză și a returnat cauza curții de apel din Milano. A observat, printre altele, că noua versiune furnizată de dl Bulgari a fost acceptată de curtea de apel fără a ordona o nouă audiere a acestui martor. 5. Procedura în fața instanței de renvoi

Ca urmare a anulării de către Curtea de Casație a relaxării reclamantului privind infracțiunea care i se reprochau în cadrul cauzei Lodo Mondadori, această cauză a fost returnată curții de apel din Milano.

Reclamantul a solicitat convocare și interogare a dlui Bulgari. Această cerere a fost respinsă, curtea de apel apreciind că o nouă audiere a dlui Bulgari nu era indispensabilă și că documentele produse în prima și a doua instanță erau suficiente.

Printr-o hotărâre din 23 februarie 2007, curtea de apel din Milano l-a condamnat pe reclamant la un an și șase luni de închisoare. Potrivit acestei hotărâri, suma de aproximativ 400.000.000 ITL (aproximativ 206,582 euro (EUR)) pe care judecătorul Metta o avea la dispoziție pentru achiziționarea unui apartament i-a fost versată pentru a-l corupe. Conform curții de apel, nimic nu excluzea că această sumă reprezenta remunerația acestui judecător, atât pentru cauza IMI/SIR cât și pentru cauza Lodo Mondadori. 6. A doua procedură în casație

La 3 mai 2007, reclamantul a depus cerere de casație.

Printr-o hotărâre din 13 iulie 2007, al cărei text a fost depus la cancelarie la 27 septembrie 2007, Curtea de Casație a respins cererea de casație a reclamantului. PREȚURI

Invocând art. 4 al Protocolului nr. 7, reclamantul denunță o încălcare a principiului ne bis in idem.

Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge, sub mai multe aspecte, de lipsă de echitate a procedurii Lodo Mondadori.

Invocând art. 4 al Protocolului nr. 7, reclamantul denunță o încălcare a principiului ne bis in idem. 29. art. 4 al Protocolului nr. 7 stipulează după cum urmează: "1. Nicio persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal de către instanțele aceluiași stat în legătură cu o infracțiune pentru care a fost deja achitată sau condamnată printr-o sentință definitivă în conformitate cu legea și procedura penală a acelui stat. 2. Prevederile paragrafului anterior nu exclud redeschiderea procesului, în conformitate cu legea și procedura penală a statului în cauză, dacă fapte noi sau recent relevate sau un defect fundamental în procedura anterioară sunt de natură să afecteze sentința. 3. Nicio derogare nu este permisă la acest articol sub art. 15 din Convenție."

Reclamantul observă că în hotărârea sa din 4 mai 2006, Curtea de Casație apreciase că banii pe care judecătorul Metta îi avea la dispoziție constituiau prețul corupției în cauza IMI/SIR. Această concluzie ar fi constituit o "cauză judecată". Cu toate acestea, curtea de apel din Milano, acționând ca instanță de renvoi, a apreciat că acești bani puteau reprezenta remunerația acestui judecător, atât pentru cauza IMI/SIR cât și pentru cauza Lodo Mondadori (§23 mai sus).

Curtea reamintește că art. 4 al Protocolului nr. 7 garantează că nicio persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal în legătură cu o infracțiune pentru care a fost deja achitată sau condamnată printr-o sentință definitivă. Interzice urmărirea sau judecarea unei persoane pentru o a doua "infracțiune" în măsura în care aceasta se bazează pe fapte identice sau fapte care sunt în esență aceleași. Garanția pe care o consacră intră în joc atunci când urmăriri noi sunt inițiate și decizia anterioară de achitare sau condamnare a trecut deja în forță de lucru judecat (Sergueï Zolotoukhine c. Rusia [Marea Cameră], nr. 14939/03, §§ 58, 82 și 83, 10 februarie 2009).

Curtea nu vede cum circumstanțele menționate de reclamant ar fi putut încălca art. 4 anterior. Interesatul a fost judecat și condamnat pentru două episoade de corupție separate, comise în cadrul a două cazuri judiciare independente (IMI/SIR și Lodo Mondadori). Infracțiunile care i se reprochau nu se bazau deci pe fapte identice sau care erau în esență aceleași. Circunstanța că remunerația primită de unul dintre co-inculpații reclamantului – judecătorul Metta – ar fi putut fi același pentru ambele episoade nu a dus la proces dublu sau repetarea urmăririlor împotriva reclamantului (Pacifico c. Italia (nr. 2) (decizie), nr. 17995/08, 20 noiembrie 2012).

Rezultă că acest prețu este evident neîntemeiat și trebuie respins în temeiul articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. B. Prețuri derivate din art. 6 din Convenție

Reclamantul consideră că procedura Lodo Mondadori nu a fost echitabilă. Invocă art. 6 din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește după cum urmează: "1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată echitabil (...) de o instanță (...) stabilită prin lege, care va decide (...) asupra binemeritatei oricărei acuzații în materie penală împotriva sa. (...). (...) 3. Orice acuzat are dreptul în special la: a) să fie informat, în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înțelege și în mod detaliat, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa; b) să aibă la dispoziție timp și facilități necesare pentru pregătirea apărării sale; (...) d) să interogeze sau să facă interogat martorii care depun mărturie împotriva sa și să obțină convocare și interogare a martorilor pentru descărcare în aceleași condiții ca și martorii pentru acuzare; (...)"

Curtea reamintește că cerințele paragrafului 3 al articolului 6 din Convenție reprezentă aspecte particulare ale dreptului la proces echitabil garantat de §1. Prin urmare, va examina prețurile reclamantului sub aspectul acestor texte combinate (a se vedea, printre mulți alții, Van Geyseghem c. Belgia [Marea Cameră], nr. 26103/95, § 27, CEDO 1999-I). 1. Presupusa lipsă de precizie a acuzației

Reclamantul consideră că nu a fost informat la timp despre faptele care i se reprochau și despre calificarea lor juridică. Subliniază în acest sens că sumele pe care judecătorul Metta le avea la dispoziție au fost evaluate uneori ca fiind remunerația pentru cauza IMI/SIR, uneori ca fiind prețul corupției în ambele cazuri, IMI/SIR și Lodo Mondadori.

Actul de acuzare joacă un rol determinant în urmăririle penale: de la comunicarea acestuia, persoana în cauză este oficial avertizată asupra fundamentului juridic și factual al reproșurilor formulate împotriva sa (Kamasinski c. Austria, 19 decembrie 1989, § 79, seria A nr. 168). Mai mult, art. 6 § 3 a) recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat nu numai despre cauza acuzației, adică faptele materiale care i se imputează și pe care se bazează acuzația, ci și, în mod detaliat, asupra calificării juridice date acestor fapte (Pélissier și Sassi c. Franța [Marea Cameră], nr. 25444/94, § 51, CEDO 1999-II).

Cert, dimensiunea informației "detaliate" vizate de această dispoziție variază în funcție de circumstanțele particulare ale cazului; cu toate acestea, acuzatul trebuie să aibă în orice caz suficiente elemente pentru a înțelege pe deplin acuzațiile aduse împotriva sa pentru a se pregăti corespunzător apărarea. În acest sens, caracterul adecvat al informațiilor trebuie apreciat în relație cu alineatul b) al paragrafului 3 al articolului 6, care recunoaște oricărei persoane dreptul de a avea la dispoziție timp și facilități necesare pentru pregătirea apărării sale (Mattoccia c. Italia, nr. 23969/94, § 60, CEDO 2000-IX). Curtea reamintește de asemenea că informația vizată de art. 6 § 3 a) din Convenție nu trebuie să menționeze neapărat elementele de dovadă pe care se bazează acuzația (Previti, decizie anterior citată, § 204, și X c. Belgia, nr. 7628/76, decizie a Comisiei din 9 mai 1977, Decizii și Rapoarte (DR) 9, pp. 169-171).

Curtea reamintește că, într-o cauză de corupție, a considerat suficientă o informație indicând că procuratura considera că acuzatul a primit sume de bani de la persoane, specific indicate, acționând în contul anumitor companii farmaceutice, și aceasta în schimbul îndeplinirii de către ministrul sănătății publice a unor acte contrare datoriilor funcției sale și vizând să aducă avantaje indebite corupților (De Lorenzo c. Italia (decizie), nr. 69264/01, 12 februarie 2004; a se vedea și, mutatis mutandis, Dallos c. Ungaria, nr. 29082/95, §§ 49-53, CEDO 2001-II; D.C. c. Italia (decizie), nr. 55990/00, 28 februarie 2002; și Feldman c. Franța (decizie), nr. 53426/99, 6 iunie 2002). S-a întâmplat la fel în cauza Previti (decizie anterior citată, §§ 206-210), unde actul de acuzare preciza că conduita reproșată inculpaților era aceea de a fi încheiat și executat un acord prin care agenți ai funcției publice ar fi încălcat, în exercitarea funcțiilor, datoriile lor de imparțialitate și independență pentru a favoriza persoane specific indicate în litigiul civil IMI/SIR.

Curtea a examinat actul de acuzare formulat împotriva reclamantului în cauza Lodo Mondadori. Acest document (§8 mai sus) preciza că conduita reproșată reclamantului era aceea de a fi, în colaborare cu Dumnii Berlusconi, Previti și Pacifico, promis și plătit judecătorului Metta sume de bani pentru a-l determina să încalce datoriile sale de imparțialitate, independență și onestitate în exercitarea funcțiilor în scopul de a favoriza familia Mondadori/Formenton, și deci dl Berlusconi. Procuratura a luat, de asemenea, grijă să informeze inculpatul că acordurile coruptoare ar fi fost încheiate "într-un loc neprecizat a partir din 1990 [cu] plăți pe bănci ale Confederației Elvețiene, Luxemburgului și Italiei cel puțin până la 1991".

Potrivit Curții, elementele menționate mai sus constituie informații suficiente în sensul articolului 6 § 3 a) din Convenție și au fost de natură să permită reclamantului să înțeleagă pe deplin acuzațiile aduse împotriva sa și să-și pregătească apărarea în mod adecvat. În mod suplimentar, trebuie notat că interesatul era avocat înscris la baroul din Roma și deci o persoană familiarizată cu arcurile limbajului judiciar.

Cert, actul de acuzare nu indica nici locul comiterii infracțiunii nici dacă sumele plătite judecătorului Metta se refereau exclusiv la cauza IMI/SIR sau de asemenea la cauza Lodo Mondadori. Cu toate acestea, prin natura lor, actele de acuzare sunt redactate în mod sintetic și preciziile privind conduita reproșată rezultă de obicei din alte documente ale procesului, cum ar fi ordinul de trimitere la judecată și piesele cuprinse în dosarul procuraturii pus la dispoziția apărării. Mai mult, nu poate fi exclus ca anumite detalii – cum ar fi, de exemplu, locul unde un acord oral a fost încheiat – să rămână obscure chiar și la sfârșitul procedurii judiciare interne. Curtea observă de asemenea că Convenția nu interzice instanțelor interne să precizeze, pe baza elementelor produse în cursul dezbaterilor publice și aduse la cunoștința acuzatului, modalitățile de executare a infracțiunii care i se reprochă (Previti, decizie anterior citată, §§ 208-209, Pacifico (nr. 2), decizie anterior citată).

Rezultă că acest prețu este evident neîntemeiat și trebuie respins în temeiul articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. 2. Imposibilitatea de a interoga martorii pentru descărcare

Reclamantul se plânge de imposibilitatea de a obține convocare și interogare a dlui Bulgari în fața instanței de renvoi (§22 mai sus), precum și a dlui C., un funcționar bancar care ar fi putut clarifica motivele transferurilor de bani în litigiu (§14 mai sus). Observă în plus că anumite elemente dobândite în procesul IMI/SIR au fost "indirect" reținute împotriva sa.

În ceea ce privește martorii pentru descărcare, Curtea reamintește că în principiu, revine instanțelor naționale să aprecieze elementele pe care le-au adunat și relevanța celor pe care acuzații doresc să le producă (Barberà, Messegué și Jabardo c. Spania, 6 decembrie 1988, § 68, seria A nr. 146). În special, art. 6 § 3 d) le lasă, mereu în principiu, sarcina de a aprecia utilitatea unei oferte de dovadă prin martor (Asch c. Austria, 26 aprilie 1991, § 25, seria A nr. 203). Această dispoziție nu necesită convocare și interogare a oricărui martor pentru descărcare: după cum indică cuvintele "în aceleași condiții", are ca scop esențial o completă "egalitate a armelor" în materie (Bricmont c. Belgia, 7 iulie 1989, § 89, seria A nr. 158). Revine Curții să controleze dacă acuzatul a avut o oportunitate adecvată și suficientă pentru a contesta suspiciunile care planau asupra sa (Kajolli c. Italia (decizie), nr. 17494/07, 29 aprilie 2008).

Curtea observă mai întâi că reclamantul a avut libertatea, prin intermediul avocaților săi de alegere, să pună dlui Bulgari întrebări pe care le-a considerat utile pentru apărare în cursul procesului de primă instanță (§14 mai sus). A avut deci o oportunitate adecvată și suficientă de a-și funda linia de apărare pe declarațiile acestui martor. Nota și documentele ulterior produse de dl Bulgari au fost versate la dosar și examinate de instanțele de fond (paragrafele 17 și 18 mai sus). În aceste circumstanțe, Curtea apreciază că nu era necesar să ordone o nouă audiere a acestui martor.

Cât despre dl C., Curtea observă că condamnarea reclamantului s-a bazat, printre altele, pe extrase de operații bancare care dovedeau transferurile de bani incriminate. Nu poate considera că omiterea de a convoca un funcționar bancar pentru a explica motivele acestor transferuri ar fi putut afecta drepturile apărării la punctul de a încălca art. 6 din Convenție.

La fel se întâmplă și cu presupusa utilizare "indirectă" a elementelor dobândite în procesul IMI/SIR, cu privire la care reclamantul nu a furnizat precizări.

Rezultă că acest prețu este evident neîntemeiat și trebuie respins în temeiul articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. 3. Competența ratione loci a tribunalului și problemele legate de dosarul nr. 9520/1995

Reclamantul susține că autoritățile judiciare din Milano nu erau competente ratione loci pentru procesul său, având în vedere că, cu excepția dlui Berlusconi, toți inculpații erau rezidenți ai Romei și că infracțiunea de corupție ar fi fost comisă în Roma și ar fi privit pe un magistrat – judecătorul Metta – care lucra la Roma.

Reclamantul se plânge în plus de imposibilitatea de a avea acces la dosarul nr. 9520/1995, pe care a fost impus secretul investigației și care potrivit acestuia conținea acte privind procesul Lodo Mondadori. O descriere a problemelor legate de acest dosar este conținută în decizia Previti, anterior citată, §§ 36-47 și 176-188.

Curtea observă că a examinat deja și a respins întrebări similare în cadrul deciziei Previti, anterior citată. A concluzionat, în primul rând, că interpretarea urmată de instanțele italiene nu putea fi considerată arbitrară sau irezoneabilă și că atribuirea competenței ratione loci tribunalului din Milano nu a constituit o încălcare flagrantă a legislației naționale (a se vedea, în special, paragrafele 211-218). În al doilea rând, a apreciat că respingerea cererilor reclamantului pentru a obține o copie a pieselor cuprinse în dosarul nr. 9520/95 nu a afectat natura contradictorie a procedurii nici principiul egalității armelor. Mai mult, orice restricție eventuală și ipotetică a drepturilor apărării era necesară pentru a prezerva dreptul la respectarea vieții private a terților implicați în investigații conduse în cadrul acestui dosar și/sau pentru a salva interesul public vorbind că informațiile privind o investigație penală în curs ar trebui tratate în mod confidențial. Reclamantul beneficiase, de altfel, de control judiciar capabil să-și protejeze interesele (a se vedea, în special, paragrafele 176-188).

Curtea nu vede, în speța, nici un motiv care să-i permită să se abată de la această decizie sau să ajungă la concluzii diferite.

Rezultă că acest prețu este evident neîntemeiat și trebuie respins în temeiul articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Declară inadmisibil prețul derivat din art. 4 al Protocolului nr. 7; cu majoritate, Declară inadmisibilă restul cererii. Stanley Naismith Danutė Jočienė Grefier Președintă

L’affaire Lodo Mondadori et son traitement conjoint avec l’affaire IMI/SIR 1. En 1989 et 1990, les entrepreneurs Carlo De Benedetti et Silvio Berlusconi étaient en concurrence pour l’achat de la maison d’édition Mondadori. Conformément à une clause arbitrale, ce conflit fut réglé par la décision d’un collège d’arbitres (ci-après le « Lodo Mondadori »), qui fut plutôt favorable à M. De Benedetti.

Le Lodo Mondadori fut ensuite attaqué devant la cour d’appel de Rome, qui l’annula en 1991. MM. Berlusconi et De Benedetti conclurent ensuite un règlement amiable.

A partir de 1996, le parquet de Milan ouvrit des poursuites pour corruption et corruption dans des actes judiciaires ( corruzione in atti giudiziari , infraction punie par l’article 319 ter du code pénal – ci-après le « CP ») à l’encontre du requérant (qui est un avocat inscrit au barreau de Rome), du juge Metta (qui était le juge rapporteur dans la procédure devant la cour d’appel de Rome) et de deux autres personnes (M es Previti et Pacifico).

Les poursuites concernant le Lodo Mondadori furent jointes à celles concernant une autre affaire de corruption dans des actes judiciaires, dénommée « IMI/SIR », et dans laquelle le requérant était également accusé. A partir du 28 janvier 2002, en première instance, en appel et jusqu’à l’arrêt de la Cour de cassation du 4 mai 2006 (paragraphe 20 ci-après), les deux affaires furent traitées et jugées conjointement.

Le 2 novembre 2006, l’un des coïnculpés du requérant (M. Previti) introduisit une requête devant la Cour (n o 45291/06), dans le cadre de laquelle il se plaignait, entre autres, d’un manque d’équité de la procédure pénale IMI/SIR, d’une méconnaissance du principe de la présomption d’innocence et d’un manque d’impartialité des juridictions internes.

Par une décision du 8 décembre 2009, la Cour déclara la requête n o 45291/06 irrecevable. Cette décision contient une description détaillée du procès IMI/SIR.

Le requérant introduisit des doléances similaires à celles de M. Previti dans le cadre d’une autre requête portant sur le procès IMI/SIR (n o 44558/06). Il allégua en outre qu’ayant demandé d’être jugée selon la procédure abrégée, et donc d’être jugé sur la base des éléments recueillis par les autorités pendant les investigations préliminaires, il avait été empêché de produire de nouvelles preuves. La requête n o 44558/06 fut elle aussi déclarée irrecevable par une décision de juge unique du 21 juin 2012. 2. La procédure de première instance dans l’affaire Lodo Mondadori

Dans le cadre de l’affaire Lodo Mondadori , le requérant était accusé d’avoir, en collaboration avec MM. Berlusconi, Previti et Pacifico, promis et versé au juge Metta des sommes d’argent pour l’induire à violer ses devoirs d’impartialité, d’indépendance et de probité dans l’exercice de ses fonctions dans le but de favoriser la famille Mondadori/Formenton, et donc M. Berlusconi. Selon la thèse de l’accusation, le requérant aurait fait parvenir par virement bancaire une somme d’argent (425 000 000 lires italiennes (ITL), soit environ 219 494 euros (EUR)) à M. Previti, qui l’aurait ensuite transmise à M. Pacifico. Les 15 et 16 octobre 1991, ce dernier l’aurait prélevée d’un compte bancaire étranger et l’aurait donnée au juge Metta. Ce dernier l’aurait ensuite utilisée pour acheter un appartement. Selon le chef d’inculpation, les accords entre les prévenus auraient été conclus « dans un lieu non précisé à partir de 1990 [avec] paiements sur des banques de la Confédération Helvétique, du Luxembourg et d’Italie au moins jusqu’à 1991 ».

Par une ordonnance du 19 juin 2000, le juge de l’audience préliminaire de Milan prononça un non-lieu en faveur du requérant ainsi que de ses coïnculpés, vu l’absence de faits délictueux ( perché il fatto non sussiste ).

Le parquet interjeta appel de cette décision.

Par une ordonnance du 12 mai 2001, la cour d’appel de Milan fit partiellement droit à l’appel du parquet et renvoya le requérant ainsi que MM. Previti, Pacifico et Metta en jugement devant le tribunal de Milan, fixant la date de la première audience au 4 octobre 2001. Elle estima que les éléments à charge ne permettaient pas de relaxer les accusés au stade des investigations préliminaires. La cour d’appel prononça un non-lieu à l’égard de M. Berlusconi, les faits constitutifs de l’infraction qui lui était reprochée étant prescrits.

Le procès Lodo Mondadori fut assigné à la même section du tribunal de Milan qui, depuis environ un an, était en train d’examiner l’affaire IMI/SIR. Le 28 janvier 2002, l’affaire Lodo Mondadori fut jointe à l’affaire IMI/SIR.

Devant le tribunal de Milan, le requérant allégua que la somme de 425 000 000 ITL qu’il avait fait parvenir à M. Previti se justifiait par des questions professionnelles : le requérant et M. Previti avaient défendu un entrepreneur, M. Bulgari, lors d’un arbitrage ; M. Bulgari aurait ensuite payé la totalité de la rémunération de ses conseils au requérant ; ce dernier aurait enfin transmis à M. Previti la part à laquelle il avait droit.

Le requérant demanda et obtint la convocation de M. Bulgari, qui fut entendu comme témoin par le tribunal de Milan. Le requérant avait en revanche sans succès demandé d’interroger M. C., un fonctionnaire de banque qui aurait pu éclaircir les motifs des transferts d’argent litigieux.

Par un jugement du 29 avril 2003, le tribunal de Milan condamna le requérant pour les épisodes de corruption Lodo Mondadori et IMI/SIR à cinq ans et six mois d’emprisonnement. Il estima notamment qu’il y avait des incohérences entre le témoignage de M. Bulgari et les documents bancaires versés au dossier. 3. La procédure d’appel

Le requérant et ses coïnculpés interjetèrent appel contre le jugement du 29 avril 2003.

Entre-temps, M. Bulgari avait repéré d’autres documents et les avait envoyés au requérant accompagnés d’une note dans laquelle il corrigeait certaines imprécisions dans son témoignage. Le requérant produisit ces éléments devant la cour d’appel.

Par un arrêt du 23 mai 2005, la cour d’appel de Milan relaxa le requérant et ses inculpés pour l’affaire Lodo Mondadori , vu l’absence de faits délictueux ( perché il fatto non sussiste ). A cet égard, elle nota, entre autres, que M. Bulgari avait désormais précisé que la rémunération versée au requérant et à M. Previti pour l’arbitrage s’élevait à 1 000 000 Francs suisses (CHF), et non à 700 000 ou 800 000 CHF, comme ce témoin avait précédemment indiqué. 4. La première procédure en cassation

Le requérant et ses coïnculpés se pourvurent en cassation. Le parquet et l’une des parties civiles se pourvurent en cassation contre la relaxe du requérant dans l’affaire Lodo Mondadori .

Par un arrêt du 4 mai 2006, dont le texte fut déposé au greffe le 5 octobre 2006, la Cour de cassation accueillit les pourvois du parquet et de la partie civile relatifs à l’affaire Lodo Mondadori , estimant que la cour d’appel n’avait pas motivé de façon logique et correcte la relaxe des accusés. Elle cassa la relaxe du requérant et de ses coïnculpés dans cette dernière affaire et renvoya l’affaire devant la cour d’appel de Milan. Elle nota, entre autres, que la nouvelle version fournie par M. Bulgari avait été acceptée par la cour d’appel sans ordonner une nouvelle audition de ce témoin. 5. La procédure devant la juridiction de renvoi

A la suite de l’annulation par la Cour de cassation de la relaxe du requérant relativement à l’infraction qui lui était reprochée dans le cadre de l’affaire Lodo Mondadori , cette affaire fut renvoyée devant la cour d’appel de Milan.

Le requérant demanda la convocation et l’interrogation de M. Bulgari. Cette demande fut rejetée, la cour d’appel estimant qu’une nouvelle audition de M. Bulgari n’était pas indispensable et que les documents produits en première et deuxième instance étaient suffisants.

Par un arrêt du 23 février 2007, la cour d’appel de Milan condamna le requérant à un an et six mois d’emprisonnement. Selon cet arrêt, la somme d’environ 400 000 000 ITL (environ 206,582 euros (EUR)) dont le juge Metta disposait pour l’achat d’un appartement lui avait été versée pour le corrompre. Aux yeux de la cour d’appel, rien n’excluait que cette somme représentait la rémunération de ce juge, tant pour l’affaire IMI/SIR que pour l’affaire Lodo Mondadori . 6. La deuxième procédure en cassation

Le 3 mai 2007, le requérant se pourvut en cassation.

Par un arrêt du 13 juillet 2007, dont le texte fut déposé au greffe le 27 septembre 2007, la Cour de cassation débouta le requérant de son pourvoi. GRIEFS

Invoquant l’article 4 du Protocole n o 7, le requérant dénonce une violation du principe du ne bis in idem .

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint, sous plusieurs aspects, d’un manque d’équité de la procédure Lodo Mondadori . EN DROIT A. Grief tiré de l’article 4 du Protocole n o 7

Invoquant l’article 4 du Protocole n o 7, le requérant dénonce une violation du principe du ne bis in idem .

L’article 4 du Protocole n o 7 se lit comme suit : « 1. Nul ne peut être poursuivi ou puni pénalement par les juridictions du même Etat en raison d’une infraction pour laquelle il a déjà été acquitté ou condamné par un jugement définitif conformément à la loi et à la procédure pénale de cet Etat. 2. Les dispositions du paragraphe précédent n’empêchent pas la réouverture du procès, conformément à la loi et à la procédure pénale de l’Etat concerné, si des faits nouveaux ou nouvellement révélés ou un vice fondamental dans la procédure précédente sont de nature à affecter le jugement intervenu. 3. Aucune dérogation n’est autorisée au présent article au titre de l’article 15 de la Convention. »

Le requérant observe que dans son arrêt du 4 mai 2006, la Cour de cassation avait estimé que l’argent dont le juge Metta disposait constituait le prix de la corruption dans l’affaire IMI/SIR. Cette conclusion aurait constitué une « chose jugée ». Cependant, la cour d’appel de Milan, agissant en tant que juridiction de renvoi, a estimé que cet argent pouvait représenter la rémunération de ce juge, tant pour l’affaire IMI/SIR que pour l’affaire Lodo Mondadori (paragraphe 23 ci-dessus).

La Cour rappelle que l’article 4 du Protocole n o 7 garantit que nul ne peut être poursuivi ou puni pénalement en raison d’une infraction pour laquelle il a déjà été acquitté ou condamné par un jugement définitif. Il interdit de poursuivre ou de juger une personne pour une seconde « infraction » pour autant que celle-ci a pour origine des faits identiques ou des faits qui sont en substance les mêmes. La garantie qu’il consacre entre en jeu lorsque de nouvelles poursuites sont engagées et que la décision antérieure d’acquittement ou de condamnation est déjà passée en force de chose jugée ( Sergueï Zolotoukhine c. Russie [GC], n o 14939/03, §§ 58, 82 et 83, 10 février 2009).

Or, la Cour ne voit pas en quoi les circonstances évoquées par le requérant pourraient avoir violé l’article 4 précité. L’intéressé a été jugé et condamné pour deux épisodes de corruption séparés, commis dans le cadre de deux affaires judiciaires (IMI/SIR et Lodo Mondadori ) indépendantes. Les infractions qui lui étaient reprochées n’avaient donc pas pour origine des faits identiques ou qui étaient en substance les mêmes. La circonstance que la rémunération reçue par l’un des coïnculpés du requérant – le juge Metta – ait pu être la même pour les deux épisodes n’a pas entraîné un double procès ou la répétition des poursuites envers le requérant ( Pacifico c. Italie (n o 2) (déc.), n o 17995/08, 20 novembre 2012).

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention. B. Griefs tirés de l’article 6 de la Convention

Le requérant considère que la procédure Lodo Mondadori n’a pas été équitable. Il invoque l’article 6 de la Convention, qui, dans ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...). (...) 3. Tout accusé a droit notamment à : a) être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui ; b) disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense ; (...) d) interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge ; (...). »

La Cour rappelle que les exigences du paragraphe 3 de l’article 6 de la Convention représentent des aspects particuliers du droit à un procès équitable garanti par le paragraphe 1. Partant, elle examinera les griefs du requérant sous l’angle de ces textes combinés (voir, parmi beaucoup d’autres, Van Geyseghem c. Belgique [GC], n o 26103/95, § 27, CEDH 1999-I). 1. Le manque allégué de précision du chef d’inculpation

Le requérant estime ne pas avoir été informé en temps utile des faits qui lui étaient reprochés et de leur qualification juridique. Il souligne à cet égard que les sommes dont le juge Metta disposait ont été évaluées parfois comme étant la rémunération pour l’affaire IMI/SIR, parfois comme étant le prix de la corruption dans les deux affaires, IMI/SIR et Lodo Mondadori .

L’acte d’accusation joue un rôle déterminant dans les poursuites pénales : à compter de sa signification, la personne mise en cause est officiellement avisée de la base juridique et factuelle des reproches formulés contre elle ( Kamasinski c. Autriche , 19 décembre 1989, § 79, série A n o 168). Par ailleurs, l’article 6 § 3 a) reconnaît à l’accusé le droit d’être informé non seulement de la cause de l’accusation, c’est-à-dire des faits matériels qui sont mis à sa charge et sur lesquels se fonde l’accusation, mais aussi, d’une manière détaillée, de la qualification juridique donnée à ces faits ( Pélissier et Sassi c. France [GC], n o 25444/94, § 51, CEDH 1999-II).

Certes, l’étendue de l’information « détaillée » visée par cette disposition varie selon les circonstances particulières de la cause ; toutefois, l’accusé doit en tout cas disposer d’éléments suffisants pour comprendre pleinement les charges portées contre lui en vue de préparer convenablement sa défense. A cet égard, le caractère adéquat des informations doit s’apprécier en relation avec l’alinéa b) du paragraphe 3 de l’article 6, qui reconnaît à toute personne le droit de disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense ( Mattoccia c. Italie , n o 23969/94, § 60, CEDH 2000-IX). La Cour rappelle également que l’information visée par l’article 6 § 3 a) de la Convention ne doit pas nécessairement mentionner les éléments de preuve sur lesquels est fondée l’accusation ( Previti , décision précitée, § 204, et X c. Belgique , n o 7628/76, décision de la Commission du 9 mai 1977, Décisions et Rapports (DR) 9, pp. 169-171).

La Cour rappelle que, dans une affaire de corruption, elle a estimé suffisante une information indiquant que le parquet considérait que l’accusé avait reçu des sommes d’argent de la part de personnes, spécifiquement indiquées, agissant pour le compte de certaines entreprises pharmaceutiques, et ce en échange de l’accomplissement par le ministre de la Santé publique d’actes contraires aux devoirs de sa charge et visant à apporter des avantages indus aux corrupteurs ( De Lorenzo c. Italie (déc.), n o 69264/01, 12 février 2004 ; voir aussi, mutatis mutandis , Dallos c. Hongrie , n o 29082/95, §§ 49-53, CEDH 2001-II ; D.C. c. Italie (déc.), n o 55990/00, 28 février 2002 ; et Feldman c. France (déc.), n o 53426/99, 6 juin 2002). Il en a été de même dans l’affaire Previti (décision précitée, §§ 206-210), où le chef d’inculpation spécifiait que la conduite reprochée aux prévenus était d’avoir conclu et exécuté un accord par lequel des agents de la fonction publique auraient violé, dans l’exercice de leurs fonctions, leurs devoirs d’impartialité et d’indépendance afin de favoriser des personnes spécifiquement indiquées dans le différend civil IMI/SIR.

La Cour a examiné le chef d’inculpation porté contre le requérant dans l’affaire Lodo Mondadori . Ce document (paragraphe 8 ci-dessus) spécifiait que la conduite reprochée au requérant était d’avoir, en collaboration avec MM. Berlusconi, Previti et Pacifico, promis et versé au juge Metta des sommes d’argent pour l’induire à violer ses devoirs d’impartialité, indépendance et probité dans l’exercice de ses fonctions dans le but de favoriser la famille Mondadori/Formenton, et donc M. Berlusconi. Le parquet a également pris le soin d’informer le prévenu que les accords corruptifs auraient été conclus « dans un lieu non précisé à partir de 1990 [avec] paiements sur banques de la Confédération Helvétique, du Luxembourg et d’Italie au moins jusqu’à 1991 ».

Aux yeux de la Cour, les éléments mentionnés ci-dessus constituent une information suffisante au sens de l’article 6 § 3 a) de la Convention et étaient de nature à permettre au requérant de comprendre pleinement les charges portées contre lui et de préparer de manière adéquate sa défense. A titre surabondant, il convient de noter que l’intéressé était un avocat inscrit au barreau de Rome et donc une personne rompue aux arcanes du langage judiciaire.

Certes, le chef d’inculpation n’indiquait ni le lieu de commission de l’infraction ni si les sommes versées au juge Metta concernaient exclusivement l’affaire IMI/SIR ou également l’affaire Lodo Mondadori . Toutefois, de par leur nature même, les chefs d’inculpation sont rédigés de manière synthétique et les précisions relatives à la conduite reprochée résultent normalement des autres documents du procès, tels que l’ordonnance de renvoi en jugement et les pièces contenues dans le dossier du parquet mis à la disposition de la défense. De plus, il ne saurait être exclu que certains détails – tels que, par exemple, le lieu où un accord oral a été conclu – demeurent obscurs même à l’issue de la procédure judiciaire interne. La Cour note de surcroît que la Convention n’interdit pas aux juridictions internes de préciser, sur la base des éléments produits lors des débats publics et portés à la connaissance de l’accusé, les modalités d’exécution de l’infraction qui lui est reprochée ( Previti , décision précitée, §§ 208-209, Pacifico (n o 2) , décision précitée).

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention. 2. L’impossibilité d’interroger les témoins à décharge

Le requérant se plaint de ne pas avoir pu obtenir la convocation et l’interrogation de M. Bulgari devant la juridiction de renvoi (paragraphe 22 ci-dessus), ainsi que de M. C., un fonctionnaire de banque qui aurait pu éclaircir les motifs des transferts d’argent litigieux (paragraphe 14 ci-dessus). Il note en outre que certains éléments acquis dans le procès IMI/SIR ont été « indirectement » retenus à son encontre.

En ce qui concerne les témoins à décharge, la Cour rappelle qu’il revient en principe aux juridictions nationales d’apprécier les éléments rassemblés par elles et la pertinence de ceux dont les accusés souhaitent la production ( Barberà, Messegué et Jabardo c. Espagne , 6 décembre 1988, § 68, série A n o 146). Plus particulièrement, l’article 6 § 3 d) leur laisse, toujours en principe, le soin de juger de l’utilité d’une offre de preuve par témoins ( Asch c. Autriche , 26 avril 1991, § 25, série A n o 203). Cette disposition n’exige pas la convocation et l’interrogation de tout témoin à décharge : ainsi que l’indiquent les mots « dans les mêmes conditions », elle a pour but essentiel une complète « égalité des armes » en la matière ( Bricmont c. Belgique , 7 juillet 1989, § 89, série A n o 158). Il appartient à la Cour de contrôler si l’accusé a eu une occasion adéquate et suffisante de contester les soupçons qui pesaient sur lui ( Kajolli c. Italie (déc.), n o 17494/07, 29 avril 2008).

La Cour note tout d’abord que le requérant a eu le loisir, par l’intermédiaire des avocats de son choix, de poser à M. Bulgari les questions qu’il a estimées utiles pour sa défense au cours du procès de première instance (paragraphe 14 ci-dessus). Il a ainsi eu une occasion adéquate et suffisante de fonder sa ligne de défense sur les déclarations de ce témoin. La note et les documents ensuite produits par M. Bulgari ont été versés au dossier et examinés par les juridictions du fond (paragraphes 17 et 18 ci-dessus). Dans ces circonstances, la Cour estime qu’il ne s’imposait pas d’ordonner une nouvelle audition de ce témoin.

Quant à M. C., la Cour observe que la condamnation du requérant s’est fondée, entre autres, sur des relevés d’opérations bancaires qui prouvaient les transferts d’argent incriminés. Elle ne saurait considérer que l’omission de convoquer un fonctionnaire de banque pour expliquer les motifs de ces transferts ait pu porter atteinte aux droits de la défense au point d’enfreindre l’article 6 de la Convention.

Il en va de même pour la prétendue utilisation « indirecte » des éléments acquis dans le procès IMI/SIR, au sujet de laquelle le requérant n’a pas fourni des précisions.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention. 3. La compétence ratione loci du tribunal et les questions liées au dossier n o 9520/1995

Le requérant allègue que les autorités judiciaires de Milan n’étaient pas compétentes ratione loci pour son procès, étant donné qu’à l’exception de M. Berlusconi, tous les inculpés résidaient à Rome et que l’infraction de corruption aurait été commise à Rome et aurait concerné un magistrat – le juge Metta – travaillant à Rome.

Le requérant se plaint en outre de ne pas avoir eu accès au dossier n o 9520/1995, sur lequel avait été imposé le secret de l’instruction et qui d’après lui contenait des actes concernant le procès Lodo Mondadori . Une description des questions relatives à ce dossier est contenue dans la décision Previti , précitée, §§ 36-47 et 176-188.

La Cour observe avoir déjà examiné et rejeté des questions similaires dans le cadre de la décision Previti , précitée. Elle a conclu, en premier lieu, que l’interprétation suivie par les juridictions italiennes ne pouvait passer pour arbitraire ou déraisonnable et que l’attribution de la compétence ratione loci au tribunal de Milan n’avait pas constitué une violation flagrante de la législation nationale (voir, notamment, les paragraphes 211-218). Deuxièmement, elle a estimé que le rejet des demandes du requérant visant à obtenir une copie des pièces contenues dans le dossier n o 9520/95 n’avait pas porté atteinte au caractère contradictoire de la procédure ni au principe de l’égalité des armes. De plus, toute restriction éventuelle et hypothétique aux droits de la défense était nécessaire pour préserver le droit au respect de la vie privée des tiers impliqués dans les enquêtes menées dans le cadre de ce dossier et/ou pour sauvegarder l’intérêt public voulant que des informations concernant une enquête pénale en cours soient traitées de manière confidentielle. Le requérant avait, par ailleurs, bénéficié d’un contrôle juridictionnel apte à protéger ses intérêts (voir, notamment, les paragraphes 176-188).

La Cour ne voit, en l’espèce, aucune raison lui permettant de s’écarter de cette décision ou de parvenir à des conclusions différentes.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare irrecevable le grief tiré de l’article 4 du Protocole n o 7 ; à la majorité, Déclare le restant de la requête irrecevable. Stanley Naismith Danutė Jočienė Greffier Présidente